treceam cu masina pe la romana. inghesuiala, ca de obicei. am oprit in dreptul unui stalp pe care era un mic afis: "salvati-o pe alexandra" . am primit si un email cu acelasi subiect. o cunosc pe fetita. si am inceput sa plang. dar nu pentru ea. ci pentru parinti. pentru ca mi-a revenit in memorie starea pe care o aveam cand traia mama. cand simteam atata forta in mine de a face ABSOLUT orice pentru a gasi solutia salvatoare; cand nu mai conta nimic altceva, cand ma simteam in stare sa renunt la orice, sa trec peste oricine... si acum cand scriu imi revine acea stare. si am o parere de rau ca nu pot gasi cuvinte mai potrivite care sa transmita aceasta stare. pentru ca nu am mai trait-o niciodata altcandva decat atunci cand a fost o chestiune de viata si de moarte, legata tot de mama. ai sentimentul ca poti sta in fata unui tren care vine spre tine in forta si il poti opri! faci orice, incerci orice, mintea iti functioneaza zi si noapte, traiesti intr-un iures constant, un vortex in care simti viata cu enorma intensitate, te simti pe tine, toate viscerele atat de prezente, si o atotputernicie instinctiva, devastatoare!
nu regret absolut nimic din tot ce am facut. doar ca nu am putut face mai mult! iar gandul de azi, diferenta intre ce am simtit atunci si ce simt acum, cand lucrurile s-au mai linistit si au intrat pe fagasul considerat normal, al unei zile ordinare, este foarte mare: si ma intreb daca si cat merita sa mai pun la suflet micile piedici ale zilei de azi, neimplinirile si nepotrivelile... fata de ce am trait, nu merita sa le ridic la rangul de chestiuni de viata si moarte. doar sa le iau ca atare si sa am incredere in viata si in Dumnezeu.
si in fond de ce am plans? pentru trairea atat de profunda a acelor vremuri, pentru ca e o forta dureroasa, o combinatie de tristete si putere si furie....chiar trebuie sa o traiesti ca sa o intelegi. o perspectiva care iti schimba definitiv viata, prioritatile, unghiurile de vedere, care te transforma.
Dumnezeu sa le ajute parintilor Alexandrei!
joi, 14 ianuarie 2010
miercuri, 13 ianuarie 2010
planuri
pentru anul acesta am planuri. vizeaza dezvoltarea mea personala si, intr-un fel, un nou inceput. nu scriu amanuntit despre ele pentru ca sunt superstitioasa:) si pentru ca, mai degraba, stiu ca energia lor se poate risipi. dar mi-ar placea sa stie mama despre ele, sa se bucure alaturi de mine. o sa-i spun in alt mod poate si din dorinta copilului meu interior ca mama sa mi le aprobe:) dar pentru ca vreau cu adevarat sa se bucure de ele, sa vada cum cresc, cum merg pe drumul meu si ma bucur!
marți, 12 ianuarie 2010
convorbire telefonica
am visat-o! pe ea, pe mama. vorbeam la telefon si vocea ei calda imi rasuna si acum in urechi: buna draga mamii, ce faci? eram fermecata de faptul ca o aud, parea ireal si atat de real in acelasi timp. am intrebat-o ce face si nu mi-a raspuns . dar stiam ca asculta. si i-am spus ca eu sper ca e bine pt ca e cu toti ai ei. si tot nu raspundea dar simteam ca e ceva trist de care nu vrea sa imi vorbeasca. si i-am spus doar ca imi pare rau si o rog sa ma ierte. si a fost ca o eliberare pe care o asteptam.
doamne, ce bine ca am vorbit cu mama!...
doamne, ce bine ca am vorbit cu mama!...
luni, 11 ianuarie 2010
o zi binecuvantata si o seara speciala
Cand am intrat in manastire toate luminile erau stinse, mai putin candelele. Lumea statea in picioare sau in genunchi, preotul canta cu vocea lui grava si cinstita... Atmosfera de adevarata slava si smerenie. Se savarsea Paraclisul Maicii Domnului.... Si deodata mi-am dat seama ca era duminica si nu tamaiasem mormantul! Se implinea o luna de la plecarea mamei. Fusesem extrem de incantata de visul Claudiei, de cele 4 ore petrecute la Maria (curatare, masaj, crearea unei legaturi cu Maria si discutia cu ea), de visul meu de cu o noapte in urma, de intalnirea cu M. si planurile pentru V.P, sentimentul ca mama si bunica sunt bine ....si apoi asta: cum de uitasem?? cum fusese posibil ca exact in acea zi, singura pe saptamana, sa uit!? atat de repede!! ma simteam ingrozitor. L-am sunat pe tata propunandu-i sa mergem atunci (era deja 18.30 si intuneric) si nu a vrut.
Am luat-o de acasa pe M. pt ca urma sa mergem in Green Tea (pe care il asteptam cu atata bucurie!) si deja trecusem in starea de furie. Ma gandeam ca nu era corect fata de nimeni sa ma descarc pe ei pt ca greseala era in intregime a mea! Vorbeam monosilabic, eram apatica si numai chef de ceai si vorba nu mai aveam... Si M. imi spune: dar putem merge acum la mormant! Si atunci ceva in mine a reinceput sa straluceasca, un licar ca situatia nu era in totalitate pierduta. Mai tarziu aveam sa imi dau seama ca Maica Domnului imi ascultase ruga!
Ajungem la O. si in stilul ei franc dar cald imi spune acelasi lucru: si care e problema, mergem acum!.... Licarul se transforma in lumina!
Telefonul nu mai avea baterie. Nu puteam da de D. Ne intoarcem spre Green Tea, atunci ajunge si D. ii explic pe scurt situatia si imi spune: nici o problema, mie nu mi-e frica de cimitire, mergem binenteles! Ii intreb pe cei de la ceainarie daca putem veni mai tarziu. Sigur, imi raspund (in acelasi loc in care de multe ori in weekend nu am gasit loc nici pt 2 persoane, acum era loc pt 4!).
Pe drum luam si un sac cu hainute si jucarii pentru V.P. Deja morga incepea sa mi se duca de pe fata!
Cei 3 bodyguarzi ne privesc putin suspect: 4 tipe care intra in cimitir seara la 19.15! :) Mergem pe alei linistite, cu un aer atat de natural. Luna ne calauzeste pasii. Candelute aprinse din loc in loc imi amintesc de anul in care am fost la Rasnov si am admirat cimitirul in seara de revelion, cu lumanari aprinse si zapada care cadea din cer.
Impacare, bucurie si recunostinta! - asta am simtit mai apoi; si o dorinta de a-mi imbratisa prietenele si a le multumi din toata inima pentru ceea ce au facut pentru mine! si stiu ca ajutorul a venit de mai sus, dar ele au fost mijlocitori si au avut si ele vointa lor de a face lucrurile sa se intample astfel.
Iar ceaiul, narghileaua si vinul fiert au incheiat o zi si o seara ce mi-au lasat o amintire calda in suflet si zambetul pe buze!
Am luat-o de acasa pe M. pt ca urma sa mergem in Green Tea (pe care il asteptam cu atata bucurie!) si deja trecusem in starea de furie. Ma gandeam ca nu era corect fata de nimeni sa ma descarc pe ei pt ca greseala era in intregime a mea! Vorbeam monosilabic, eram apatica si numai chef de ceai si vorba nu mai aveam... Si M. imi spune: dar putem merge acum la mormant! Si atunci ceva in mine a reinceput sa straluceasca, un licar ca situatia nu era in totalitate pierduta. Mai tarziu aveam sa imi dau seama ca Maica Domnului imi ascultase ruga!
Ajungem la O. si in stilul ei franc dar cald imi spune acelasi lucru: si care e problema, mergem acum!.... Licarul se transforma in lumina!
Telefonul nu mai avea baterie. Nu puteam da de D. Ne intoarcem spre Green Tea, atunci ajunge si D. ii explic pe scurt situatia si imi spune: nici o problema, mie nu mi-e frica de cimitire, mergem binenteles! Ii intreb pe cei de la ceainarie daca putem veni mai tarziu. Sigur, imi raspund (in acelasi loc in care de multe ori in weekend nu am gasit loc nici pt 2 persoane, acum era loc pt 4!).
Pe drum luam si un sac cu hainute si jucarii pentru V.P. Deja morga incepea sa mi se duca de pe fata!
Cei 3 bodyguarzi ne privesc putin suspect: 4 tipe care intra in cimitir seara la 19.15! :) Mergem pe alei linistite, cu un aer atat de natural. Luna ne calauzeste pasii. Candelute aprinse din loc in loc imi amintesc de anul in care am fost la Rasnov si am admirat cimitirul in seara de revelion, cu lumanari aprinse si zapada care cadea din cer.
Impacare, bucurie si recunostinta! - asta am simtit mai apoi; si o dorinta de a-mi imbratisa prietenele si a le multumi din toata inima pentru ceea ce au facut pentru mine! si stiu ca ajutorul a venit de mai sus, dar ele au fost mijlocitori si au avut si ele vointa lor de a face lucrurile sa se intample astfel.
Iar ceaiul, narghileaua si vinul fiert au incheiat o zi si o seara ce mi-au lasat o amintire calda in suflet si zambetul pe buze!
joi, 7 ianuarie 2010
transformare
sunt foarte multumita de felul in care lucrurile se desfasoara , de ritmul lor, de cum le inteleg si le accept acum, de cum se aseaza in mine... un amic este foarte angrenat de ceva vreme in studiu invidual de dezvoltare personala care include diverse tipuri de meditatii, lucrul cu energiile etc. si il vad cum se transforma..cu atat mai mult cu cat nu vorbim prea des. si in lunile sabatice cat nu a avut serviciu cred ca el si lumea lui s-au indepartat de ceea ce erau odata: ore intregi in fata calculatorului, stres, deadline-uri, lupta pentru putere, ego etc.
2010 este anul Tigrului Alb si se anunta la fel de neobisnuit si spectaculos ca animalul care il patroneaza. si sunt optimista!
mi-e dor de mama. am sentimentul ca e bine acolo unde este. cand merg cu masina imi las cateodata mana pe scaunul din dreapta si ma gandesc ca mama ma tine de mana. si poate ca...
si ma bucur pentru toti oamenii, ca mama O, care au sansa sa traiasca in continuare. am incredere ca Universul stie foarte bine cum sa aseze lucrurile.
oare e prea utopic sa cred ca voi trai si cand se va forma masa critica de oameni care "se trezesc"?? adica un viitor nu foarte indepartat, daca e sa privim dintr-o perspectiva universala..
2010 este anul Tigrului Alb si se anunta la fel de neobisnuit si spectaculos ca animalul care il patroneaza. si sunt optimista!
mi-e dor de mama. am sentimentul ca e bine acolo unde este. cand merg cu masina imi las cateodata mana pe scaunul din dreapta si ma gandesc ca mama ma tine de mana. si poate ca...
si ma bucur pentru toti oamenii, ca mama O, care au sansa sa traiasca in continuare. am incredere ca Universul stie foarte bine cum sa aseze lucrurile.
oare e prea utopic sa cred ca voi trai si cand se va forma masa critica de oameni care "se trezesc"?? adica un viitor nu foarte indepartat, daca e sa privim dintr-o perspectiva universala..
miercuri, 6 ianuarie 2010
cadoul de la ingerasi
azi am primit un cadou foarte frumos! de la MAMA! si mai apoi am gasit acest mesaj si stiu acum ca mama este un ingeras care ma vegheaza si o face intotdeauna, care ma inconjoara cu infinita iubire!
TE IUBESC si ITI MULTUMESC!
cu mare drag si mare dor, fiica ta
"Noaptea trecuta, cand ceasul a batut de miezul noptii si Noul An a inceput, un inger ti-a facut un cadou foarte special, un cadou care se afla acum in fata ta. Este intr-o cutie mare, invelita in culoarea lunii, ale carei raze lumineaza un lac stralucitor si este legata cu o funda tesuta chiar din acele raze.
Desfa funda. Deschide cutia. Da la o parte hartia si vezi inauntru cea mai minunata mantie, tesuta cu iubire, iubirea pura a ingerilor si impletita cu fire de fericire si vise – fericirea si visele tale, tesute doar pentru tine.
Unele fire sunt create din emotiile pe care crezi ca le vei trai, atunci cand visele ti se vor implini. Unele fire sunt emotiile pe care le-ai trait deja, in cele mai frumoase momente ale vietii tale. Fiecare bucurie, raset, sarut si imbratisare este aici, fiecare moment de tandrete impartasit cu altii, in trecut si de acum incolo. Fiecare moment de mandrie sincera fata de tine insuti sau fata de cineva iubit, pentru realizarea unui lucru extraordinar. Fiecare moment de pace in care te contopesti si te extinzi in unitate, recunoscand ca esti copilul unui univers binevoitor, pur si inocent, binecuvantat cu iubire si calauzire. Totul se afla aici, in aceasta mantie creata doar pentru tine.
Si cel mai minunat lucru dintre toate este ca poti purta aceasta mantie, chiar acum. O poti imbraca si te poti invalui in bucurie, iubire si pace, chiar in acest moment, indiferent cum sunt lucrurile in viata ta. Nu e nevoie sa astepti sa se petreaca ceva, ca sa simti toate acestea, le poti simti chiar acum. Te poti infasura in ea, lasand iubirea sa-ti deschida inima si sa-ti aduca zambetul pe chip. Chiar acum.
Imbraca-te cu mantia ingerilor, in fiecare dimineata. Leag-o strans in jurul tau si inspira bucuria vietii. Simte cum grijile se dizolva, pur si simplu, fiind inlocuite cu iubire – o iubire profunda, care curge pentru tine, asa cum esti, in acest moment. Asculta cantul ingerilor si recunoaste iubirea si grija lor, relaxeaza-te in imbratisarea lor, ai incredere ca vor veghea asupra ta, intreaga zi.
Fa asta in fiecare zi. Permite-ti sa primesti chiar in acest moment, fericirea la care visezi. Fa asta si cel mai minunat miracol dintre toate va lua nastere in jurul tau, atat de lin, incat s-ar putea sa nu realizezi, decat dupa ce o mare parte din an a trecut. Fa asta, fii asta, fii bucurie, pace si iubire, straluceste odata cu aceasta mantie in fiecare zi si, treptat, circumstantele vietii tale vor incepe sa se schimbe si sa se alinieze cu energia pe care o radiezi.
A, iata, aici este un bilet de la ingerul tau: „Cel mai usor mod de a-ti implini visele este sa-ti oferi darul fericirii, chiar acum.”
TE IUBESC si ITI MULTUMESC!
cu mare drag si mare dor, fiica ta
"Noaptea trecuta, cand ceasul a batut de miezul noptii si Noul An a inceput, un inger ti-a facut un cadou foarte special, un cadou care se afla acum in fata ta. Este intr-o cutie mare, invelita in culoarea lunii, ale carei raze lumineaza un lac stralucitor si este legata cu o funda tesuta chiar din acele raze.
Desfa funda. Deschide cutia. Da la o parte hartia si vezi inauntru cea mai minunata mantie, tesuta cu iubire, iubirea pura a ingerilor si impletita cu fire de fericire si vise – fericirea si visele tale, tesute doar pentru tine.
Unele fire sunt create din emotiile pe care crezi ca le vei trai, atunci cand visele ti se vor implini. Unele fire sunt emotiile pe care le-ai trait deja, in cele mai frumoase momente ale vietii tale. Fiecare bucurie, raset, sarut si imbratisare este aici, fiecare moment de tandrete impartasit cu altii, in trecut si de acum incolo. Fiecare moment de mandrie sincera fata de tine insuti sau fata de cineva iubit, pentru realizarea unui lucru extraordinar. Fiecare moment de pace in care te contopesti si te extinzi in unitate, recunoscand ca esti copilul unui univers binevoitor, pur si inocent, binecuvantat cu iubire si calauzire. Totul se afla aici, in aceasta mantie creata doar pentru tine.
Si cel mai minunat lucru dintre toate este ca poti purta aceasta mantie, chiar acum. O poti imbraca si te poti invalui in bucurie, iubire si pace, chiar in acest moment, indiferent cum sunt lucrurile in viata ta. Nu e nevoie sa astepti sa se petreaca ceva, ca sa simti toate acestea, le poti simti chiar acum. Te poti infasura in ea, lasand iubirea sa-ti deschida inima si sa-ti aduca zambetul pe chip. Chiar acum.
Imbraca-te cu mantia ingerilor, in fiecare dimineata. Leag-o strans in jurul tau si inspira bucuria vietii. Simte cum grijile se dizolva, pur si simplu, fiind inlocuite cu iubire – o iubire profunda, care curge pentru tine, asa cum esti, in acest moment. Asculta cantul ingerilor si recunoaste iubirea si grija lor, relaxeaza-te in imbratisarea lor, ai incredere ca vor veghea asupra ta, intreaga zi.
Fa asta in fiecare zi. Permite-ti sa primesti chiar in acest moment, fericirea la care visezi. Fa asta si cel mai minunat miracol dintre toate va lua nastere in jurul tau, atat de lin, incat s-ar putea sa nu realizezi, decat dupa ce o mare parte din an a trecut. Fa asta, fii asta, fii bucurie, pace si iubire, straluceste odata cu aceasta mantie in fiecare zi si, treptat, circumstantele vietii tale vor incepe sa se schimbe si sa se alinieze cu energia pe care o radiezi.
A, iata, aici este un bilet de la ingerul tau: „Cel mai usor mod de a-ti implini visele este sa-ti oferi darul fericirii, chiar acum.”
cescuta
acum ceva timp am primit un email cu povestea de mai jos. acum simt ca in 2009 am fost o cescuta. nu cred ca procesul s-a incheiat dar cu siguranta sunt pe undeva intr-un colt de cuptor:)
"O familie a plecat într-o excursie în Orient să cumpere ceva dintr-un frumos magazin de antichităţi, pentru celebrarea celei de a 25-a aniversari de la căsătorie. Amândurura le plăceau antichităţile şi produsele din argilă, ceramice, în special ceştile de ceai. Au observat o ceaşcă excepţională şi au întrebat:”Putem să vedem ceşcuţa aceea? Nu am văzut niciodată ceva atât de frumos.”
În timp ce doamna le oferea ceea ce ceruseră, ceşcuţa de ceai a început să vorbească: “Voi nu puteţi să înţelegeţi. Nu am fost de la început o ceşcuţă de ceai. Cândva am fost doar un bulgăre de argila roşie. Stăpânul m-a luat şi m-a rulat, m-a bătut tare, m-a frământat în repetate rânduri, iar eu am strigat: “Nu face asta!”,“Nu-mi place!” “Lasă-mă în pace,” dar el a zâmbit doar şi a spus cu blândeţe: “Încă nu!” Apoi, ah! Am fost aşezată pe o roată şi am fost învârtită, învârtită, învârtită. ”Opreşte!” Ameţesc! O să-mi fie rău!” am strigat. Dar stăpânul doar a dat din cap şi a spus, liniştit:”Încă nu.” M-a învârtit, m-a frământat şi m-a lovit, şi m-a modelat până a obţinut forma care i-a convenit şi apoi m-a băgat în cuptor. Niciodată nu am simţit atâta căldură. Am strigat, am bătut şi am izbit uşa .. “Ajutor! Scoate-mă de aici!” Puteam să-l văd printr-o deschizătură şi puteam citi pe buzele sale în timp ce clătina din cap dintr-o parte în alta:”Încă nu.” Când mă gândeam că nu voi mai rezista încă un minut, uşa s-a deschis. Cu atenţie, m-a scos afară şi m-a pus pe raft... am început să mă răcoresc. O, mă simţeam atât de bine! ” Ei, aşa este mult mai bine” m-am gândit. Dar, după ce m-am răcorit, m-a luat, m-a periat şi m-a colorat peste tot… mirosurile erau oribile. Am crezut că mă sufoc. “O, te rog, încetează, încetează", am strigat. EL doar a dat din cap si a spus: “Încă nu!” Apoi, deodată, m-a pus din nou în cuptor. Numai că acum nu a mai fost ca prima dată. Era de două ori mai fierbinte şi simţeam că mă voi sufoca. L-am rugat. Am insistat. Am strigat, am plans, eram convinsă că nu voi scăpa. Eram gata să renunţ. Chiar atunci, uşa s-a deschis şi EL m-a scos afara şi, din nou, m-a aşezat pe raft, unde m-am răcorit şi am aşteptat, şi am aşteptat întrebându-mă: ”Oare ce are de gând să-mi mai facă?” O oră mai târziu mi-a dat o oglindă şi a spus: ”Uită-te la tine.” Şi m-am uitat. Aceea nu sunt eu; aceea nu pot fi eu.. Este frumoasă. Sunt frumoasă! El a vorbit blând: “ Vreau să ţii minte, ştiu că a durut când ai fost rulată, frământată, lovită, învârtită, dar, dacă te-aş fi lăsat singură, te-ai fi uscat. Ştiu că ai ameţit când te-am învârtit pe roată, dar, dacă m-aş fi oprit, te-ai fi desfăcut bucăţele, te-ai fi fărâmiţat. Ştiu că a durut şi că a fost foarte cald în cuptor şi neplăcut, dar a trebuit să te pun acolo, altfel te-ai fi crăpat. Ştiu că mirosurile nu ţi-au făcut bine când te-am periat şi te-am colorat peste tot, dar, dacă nu aş fi făcut asta, niciodată nu te-ai fi călit cu adevarat. Nu ai fi avut strălucire în viaţă. Dacă nu te-aş fi băgat pentru a doua oară în cuptor, nu ai fi supravieţuit prea mult fiindcă acea întărire nu ar fi ţinut. Acum eşti un produs finit. Acum eşti ceea ce am avut în minte prima dată când am început să lucrez cu tine...”
Morala este aceasta:
Dumnezeu ştie ce face cu fiecare dintre noi. EL este OLARUL, iar noi suntem argila LUI. EL ne va modela, ne va face şi ne va expune la presiunile necesare pentru a fi lucrări perfecte care să împlinească buna, plăcuta, sfânta SA voie.
Dacă viaţa pare grea şi eşti lovit, bătut şi împins aproape fără milă; când ţi se pare că lumea se învârteşte necontrolat, când simţi că eşti într-o suferinţă îngrozitoare, când viaţa pare cumplită, fă-ţi un ceai şi bea-l din cea mai drăguţă ceaşcă, aşează-te şi gândeşte-te la cele citite aici şi apoi discută puţin cu OLARUL. "
"O familie a plecat într-o excursie în Orient să cumpere ceva dintr-un frumos magazin de antichităţi, pentru celebrarea celei de a 25-a aniversari de la căsătorie. Amândurura le plăceau antichităţile şi produsele din argilă, ceramice, în special ceştile de ceai. Au observat o ceaşcă excepţională şi au întrebat:”Putem să vedem ceşcuţa aceea? Nu am văzut niciodată ceva atât de frumos.”
În timp ce doamna le oferea ceea ce ceruseră, ceşcuţa de ceai a început să vorbească: “Voi nu puteţi să înţelegeţi. Nu am fost de la început o ceşcuţă de ceai. Cândva am fost doar un bulgăre de argila roşie. Stăpânul m-a luat şi m-a rulat, m-a bătut tare, m-a frământat în repetate rânduri, iar eu am strigat: “Nu face asta!”,“Nu-mi place!” “Lasă-mă în pace,” dar el a zâmbit doar şi a spus cu blândeţe: “Încă nu!” Apoi, ah! Am fost aşezată pe o roată şi am fost învârtită, învârtită, învârtită. ”Opreşte!” Ameţesc! O să-mi fie rău!” am strigat. Dar stăpânul doar a dat din cap şi a spus, liniştit:”Încă nu.” M-a învârtit, m-a frământat şi m-a lovit, şi m-a modelat până a obţinut forma care i-a convenit şi apoi m-a băgat în cuptor. Niciodată nu am simţit atâta căldură. Am strigat, am bătut şi am izbit uşa .. “Ajutor! Scoate-mă de aici!” Puteam să-l văd printr-o deschizătură şi puteam citi pe buzele sale în timp ce clătina din cap dintr-o parte în alta:”Încă nu.” Când mă gândeam că nu voi mai rezista încă un minut, uşa s-a deschis. Cu atenţie, m-a scos afară şi m-a pus pe raft... am început să mă răcoresc. O, mă simţeam atât de bine! ” Ei, aşa este mult mai bine” m-am gândit. Dar, după ce m-am răcorit, m-a luat, m-a periat şi m-a colorat peste tot… mirosurile erau oribile. Am crezut că mă sufoc. “O, te rog, încetează, încetează", am strigat. EL doar a dat din cap si a spus: “Încă nu!” Apoi, deodată, m-a pus din nou în cuptor. Numai că acum nu a mai fost ca prima dată. Era de două ori mai fierbinte şi simţeam că mă voi sufoca. L-am rugat. Am insistat. Am strigat, am plans, eram convinsă că nu voi scăpa. Eram gata să renunţ. Chiar atunci, uşa s-a deschis şi EL m-a scos afara şi, din nou, m-a aşezat pe raft, unde m-am răcorit şi am aşteptat, şi am aşteptat întrebându-mă: ”Oare ce are de gând să-mi mai facă?” O oră mai târziu mi-a dat o oglindă şi a spus: ”Uită-te la tine.” Şi m-am uitat. Aceea nu sunt eu; aceea nu pot fi eu.. Este frumoasă. Sunt frumoasă! El a vorbit blând: “ Vreau să ţii minte, ştiu că a durut când ai fost rulată, frământată, lovită, învârtită, dar, dacă te-aş fi lăsat singură, te-ai fi uscat. Ştiu că ai ameţit când te-am învârtit pe roată, dar, dacă m-aş fi oprit, te-ai fi desfăcut bucăţele, te-ai fi fărâmiţat. Ştiu că a durut şi că a fost foarte cald în cuptor şi neplăcut, dar a trebuit să te pun acolo, altfel te-ai fi crăpat. Ştiu că mirosurile nu ţi-au făcut bine când te-am periat şi te-am colorat peste tot, dar, dacă nu aş fi făcut asta, niciodată nu te-ai fi călit cu adevarat. Nu ai fi avut strălucire în viaţă. Dacă nu te-aş fi băgat pentru a doua oară în cuptor, nu ai fi supravieţuit prea mult fiindcă acea întărire nu ar fi ţinut. Acum eşti un produs finit. Acum eşti ceea ce am avut în minte prima dată când am început să lucrez cu tine...”
Morala este aceasta:
Dumnezeu ştie ce face cu fiecare dintre noi. EL este OLARUL, iar noi suntem argila LUI. EL ne va modela, ne va face şi ne va expune la presiunile necesare pentru a fi lucrări perfecte care să împlinească buna, plăcuta, sfânta SA voie.
Dacă viaţa pare grea şi eşti lovit, bătut şi împins aproape fără milă; când ţi se pare că lumea se învârteşte necontrolat, când simţi că eşti într-o suferinţă îngrozitoare, când viaţa pare cumplită, fă-ţi un ceai şi bea-l din cea mai drăguţă ceaşcă, aşează-te şi gândeşte-te la cele citite aici şi apoi discută puţin cu OLARUL. "
luni, 4 ianuarie 2010
un gand
aseara, inainte sa ma culc mi-a venit pur si simplu gandul ca trebuie sa o sun pe mama caci nu vorbisem toata ziua cu ea...la fel cum ma gandeam cateodata in anii trecuti... atat de natural, de parca vorbisem cu ea acum cateva zile.... imi rasuna cumva infundat vocea ei... m-a uimit gandul asta...obisnuinte?... se aproprie cele 40 de zile...visez mult in ultima vreme dar nu pe ea.... pentru mine inca se duce la serviciu dimineata, e undeva acolo unde as putea sa o sun, sa ii scriu..
putina magie la inceput de an
petrecerea de revelion a fost perfecta. de fapt tot ce s-a intamplat a fost perfect. perfect in felul in care lucrurile s-au intamplat, s-au succedat, le-am lasat sa se deruleze...ce senzatie de eliberare. si nu pentru ca nu am avut asteptari (pentru ca am avut), ci pur si simplu pt ca mi-am lasat corpul sa faca ce am simtit, ca mi-am ascultat intuitia si m-am lasat "dusa de val". pentru prima oara in viata in seara de anul nou am stat intr-o biserica, inconjurata de oameni calzi, zambitori, un preot entuziast si mult calm. n-au lipsit focurile de artificii, plimbarea prin centrul vechi, dansul si cadoul de la sfarsit. si stiu ca mama a fost cu mine si a consimtit la toate.
si cel mai bine a fost ca m-am simtit atat de bine cu mine! :)
o noua petrecere la L., dans si oameni voiosi. cand ii vad cat de bine se simt si se distreaza, gandul la batranete nu ma sperie. din contra. pranz cu O. si P., zapada, primii pasi ai lui Luca, 7 ani in Tibet, apa Kangen si baie acasa la D...
magic!
si cel mai bine a fost ca m-am simtit atat de bine cu mine! :)
o noua petrecere la L., dans si oameni voiosi. cand ii vad cat de bine se simt si se distreaza, gandul la batranete nu ma sperie. din contra. pranz cu O. si P., zapada, primii pasi ai lui Luca, 7 ani in Tibet, apa Kangen si baie acasa la D...
magic!