Nu am nici un comentariu de facut. Pt simplul motiv ca m-a lasat fara cuvinte: era exact ce gandeam, fara sa fi folosit aceleasi cuvinte, exact in acel moment cand l-am gasit...
``Toate vin atunci când ai nevoie de ele. Nu căuta, nu aștepta, nu dispera. Nu e nevoie să ai răbdare, pentru că nu e nevoie să te gândești la ce îți trebuie și nu apare. Acum nu ai nevoie de răbdare, nu îți trebuie nimic; ai nevoie doar de tine. Ai nevoie să fii.
Unde ești acum? Cine ești acum? Trăiește acest ACUM și obține tot ce poți din el. Golește-ți mintea de gânduri nebune. Golește-ți mintea de problemele de ieri și de azi-dimineață. Nu îți face griji pentru mâine sau pentru vara ce vine. Totul va avea rezolvare atunci. Tot timpul din lume îl vei avea atunci să simți prezentul acela. Acum ești aici, cu tine. Simte din plin clipa, trăiește-o din plin. Cu totul.
Da, tot ce se întâmplă, are un motiv și un scop. Poate nu îl vezi, însă așa cum îi zicea și vulpea Micului Prinț, ”limpede nu vezi decât cu inima”. Simte, simte, simte tot: tot ce ești, tot ce te înconjoară. Nu da definiții emoțiilor, nu explica fenomene, nu interpreta și nu întoarce pe toate părțile vorbe și experiențe. Doar bucură-te de ele.
Nu, nu trebuie să te întristezi când lucrurile pe care ți le dorești se încăpățânează să apară. Toate vor veni la timpul lor, timpul hotărăște dacă ai sau nu nevoie de ele.
(de revizuit și de completat)
P.S. :Căutând fotografia, am găsit comunitatea WeLiveNow, care promovează exact această idee: Live now! Mi se pare foarte interesant ce au făcut ei acolo.O să arunc un ochi mai atent și revin cu informații.``
sursa: http://ralucavasile.ro/2011/06/09/randuri-pentru-cei-ce-le-citesc-fara-asteptari/
miercuri, 22 iunie 2011
luni, 20 iunie 2011
Cea mai frumoasa Dimineata
daca as putea scrie o poezie despre ea ar fi cea mai romantica poezie ever...
daca as putea scrie un cantec, ar fi cel mai melodios cantec scris vreodata...
daca as putea face o fotografie, ar fi cea mai emotionanta fotografie pe care am admirat-o vreodata...
daca as fi putea picta un tablou ar fi cel mai profund tablou, in cele mai suave tonuri...
..a fost insa cea mai frumoasa, prin simplitatea si intensitatea emotiilor traite, dimineata a mea, traita aici (pana acum:) )...cu un pian si muzica de Grieg, caldura soarelui, o banca verde intr-o piata inconjurata de blocuri cu obloane la ferestre....multumesc!....
daca as putea scrie un cantec, ar fi cel mai melodios cantec scris vreodata...
daca as putea face o fotografie, ar fi cea mai emotionanta fotografie pe care am admirat-o vreodata...
daca as fi putea picta un tablou ar fi cel mai profund tablou, in cele mai suave tonuri...
..a fost insa cea mai frumoasa, prin simplitatea si intensitatea emotiilor traite, dimineata a mea, traita aici (pana acum:) )...cu un pian si muzica de Grieg, caldura soarelui, o banca verde intr-o piata inconjurata de blocuri cu obloane la ferestre....multumesc!....
sâmbătă, 18 iunie 2011
Subiecte de discutie
In religia musulmana exista 2 curente: Shia si Sunni (cred ca in romaneste se spune shiati si suniti). In una dintre ele (scuze ca nu mai stiu in care) se practica mariajul de proba. Adica: un el si o ea cad de acord sa stea impreuna, sa faca sau nu sex, o perioada de vreme: 1 luna, 2, 3 sau mai mult. Perioada se poate prelungi de comun acord si cei doi pot schimba conditiile (de exemplu daca convenisera sa nu faca sex, pot cadea de acord sa faca, si invers). E suficient sa existe un martor, nu trebuie sa mearga la primarie sau alta institutie care sa le recunoasca mariajul. Abia la finele acestei perioade, pe care si-o definesc impreuna, decid daca se casatoresc for good or not. Fiecare dintre ei are dreptul sa iasa din mariaj. Daca majoritatea celor care practica acest tip de mariaj raman impreuna ulterior sau nu, persoana care imi povestea nu a stiut sa-mi spuna.
La noi concubinajul nu e inca privit cu ochi prea buni. La ei face parte din religie. Ce ti-e si cu valorile astea umane... Cate din ele nu sunt in fond artificiale, adica nu sunt profund umane.
``Cuplu, cred eu, ca este o inventie destul de tanara, aprox 30 de ani. Cuplul definit ca libertate individuala de a forma, de a construi impreuna cu celalalt o unitate. Inainte oamenii statea impreuna mai mult din motive mult mai apropiate de nevoia de supravietuire.`` Si am inceput sa ma gandesc ca ar putea avea dreptate. Ca in fond, societatea actuala si reglemetarile legislative permit oricui, femeie sau barbat, sa fie singur si sa aiba un job, sa creasca copii... Si atunci exista o libertate mult mai mare de alegere. Iar intrebarea care mi se naste in minte este: este in fond cuplul o dorinta sau o nevoie? Este fiinta umana facuta si in fond capabila sa traiasca in cuplu? Daca admit cu titlu de adevar adevarul biblic, raspunsul e pozitiv. Alexiada si constelatiile raspund similar cu diferenta poate (asa cum o inteleg eu) ca e nevoie de mai multe vieti cateodata pentru a ajunge acolo sau oricum cuplul e o experienta, o lectie si pana la a fi in cuplul final avem de invatat.
Cum simt eu? Hmm:) Nu stiu, e cel mai sincer raspuns. Pentru ca nu mai stiu cat din ce simt si cat cred e ceea ce am vazut, am descoperit, si am inteles ca am nevoie dar din alte cauze... Cine sunt eu si ce cred cu adevarat fara sa fie influentat de societate, prieteni, cultura, educatie...?
La noi concubinajul nu e inca privit cu ochi prea buni. La ei face parte din religie. Ce ti-e si cu valorile astea umane... Cate din ele nu sunt in fond artificiale, adica nu sunt profund umane.
``Cuplu, cred eu, ca este o inventie destul de tanara, aprox 30 de ani. Cuplul definit ca libertate individuala de a forma, de a construi impreuna cu celalalt o unitate. Inainte oamenii statea impreuna mai mult din motive mult mai apropiate de nevoia de supravietuire.`` Si am inceput sa ma gandesc ca ar putea avea dreptate. Ca in fond, societatea actuala si reglemetarile legislative permit oricui, femeie sau barbat, sa fie singur si sa aiba un job, sa creasca copii... Si atunci exista o libertate mult mai mare de alegere. Iar intrebarea care mi se naste in minte este: este in fond cuplul o dorinta sau o nevoie? Este fiinta umana facuta si in fond capabila sa traiasca in cuplu? Daca admit cu titlu de adevar adevarul biblic, raspunsul e pozitiv. Alexiada si constelatiile raspund similar cu diferenta poate (asa cum o inteleg eu) ca e nevoie de mai multe vieti cateodata pentru a ajunge acolo sau oricum cuplul e o experienta, o lectie si pana la a fi in cuplul final avem de invatat.
Cum simt eu? Hmm:) Nu stiu, e cel mai sincer raspuns. Pentru ca nu mai stiu cat din ce simt si cat cred e ceea ce am vazut, am descoperit, si am inteles ca am nevoie dar din alte cauze... Cine sunt eu si ce cred cu adevarat fara sa fie influentat de societate, prieteni, cultura, educatie...?
Delicatese elvetiene..de diferite feluri. Si unele frantuzesti
S-a pornit de ieri sa cada cate......un strop, acum a stat, norii s-au mai spulberat....dar tot e intunecat si frig. Vreme de betie....sau somn:) Sau de scris pe blog... Aveam in plan sa descopar muzici, cantareti, locuri de la Fete de la Musique. Dar pe vremea asta nici nu -mi vine sa ies din casa. Am baut un ceai mai devreme pe terasa si mi-a fost suficient. Vreau soare si caldura! E iunie si nu suntem la tropice, ce e asta!?:)
Nu imi e asa de rau pe cat ar putea parea. Din contra!
Dimineata de ieri am rezervat-o cumparaturilor. Cum unde? In Franta. Hehe:) Suna chic, nu?! Dar e mai ieftin sa mergi cu autobuzul pana la frontiera, sa o traversezi si sa continui inca 100 de m pana la un supermarket Lidl. M-am intors plina de cumparaturi care sper sa imi ajunga vreo 2 saptamani. Din pacate nu am gasit malai asa ca mamaliguta trebuie sa mai astepte. Insa am gasit vreo 10 feluri de tipuri de branza si mi-am propus sa le incerc pe toate:) Pana plec!
Apoi am stat la povesti cu F vreo 3 ore.... Fara sa ne pierdem din entuziasmul de a participa la discutie, de a fi prezenti. Cel putin eu. Iar el asa parea si spunea. O sinceritate calma dar si suprinzatoare, de ambele parti, care adancea pe masura ce continuam sa vorbim, deloc stanjenitoare. Povesti despre lucruri foarte personale, intime. Nascuti la mii de kilometri distanta, in lumi diferite, vorbind limbi diferite, cu parcursuri de viata si sisteme de valori diferite pentru lungi perioade de vreme...care au fost sansele sa ne intalnim in viata asta si sa ne racordam atat de usor si de rapid unul la celalalt, ca doi oameni care sunt pe aceeasi lungime de unde si isi gasesc ecou unul in altul?! Asta imi pare fascinant de multe ori in viata: sansa de a intalni oameni la care nici nu visezi, care apar pe neasteptate si-ti fac cadou (sau ne facem cadou reciproc) o conectare fluida, naturala... Multumesc!
La un moment dat ne-am urcat in masina si am ajuns in orasul lui Voltaire, Ferney Marie, i-am admirat statuia, am descoperit un magazin cu produse bio, apoi am vazut pe dinafara CERN-ul si ne-am reintors cu greu din cauza traficului (!!) la casa. Acum eram in Elvetia, acum eram in Franta, si apoi iar in Elvetia. Nici nu iti dai seama cand treci dintr-o parte in alta, sunt locuri prin care treci ca prin branza, fara frontiera si fara vamesi nesuferiti (nu ca as fi intalnit vreunul aici). Un accident: un motociclist pe care l-am vazut rasturnandu-se si ridicandu-se apoi, cu mici contuzii pe fata, si 2 masini care se tamponasera si ai caror soferi pareau a negocia pe marginea drumului....
Si da, mi-a confirmat statistica din postul anterior: elvetienii sunt prea politicosi intr-o societate anchilozata si bine reglementata, dar prea frustrati pe dinauntru si care refuleaza violent in familie. ``Daca te uiti in ochii lor o sa le vezi agresivitatea..Dar mai bine nu o face, nu merita sa te incarci cu ea``. Trist, vorba unui clasic in viata:)
(Fetita lui dormea linisit pe bancheta din spate. Imi placuse sa o tin in brate.. atat de firava, de inocenta..)
Am fugit repede si mi-am luat rucsacul din camera (foarte bun rucsacul asta la casa omului - unde sunt eu, hop si el:) ), m-am urcat din nou in masina si am coborat in Place des Nations pentru a ma urca in autobuzul ce ma ducea la locul in care aveam sa iau cina. Iar intarziasem:) Primisem o invitatie la o cina in stil elvetian. Si a fost delicioasa!!!
Un bloc cu vreo 18 scari, aprox 250 de apart. nu departe de un altul si mai mare care se pare ca a fost inscris in cartea recordurilor pt suprafata sa. Nicu Alifantis, branza raclette si cartofi copti, suc de portocale si fistic, povesti din tari indepartate, pietre din Madagascar si un mod inedit, pt mine, de a pregati bucatele.
Am inceput cu fisticul, am continuat cu putina salata si am incheiat cu delicatesa elvetiana.
Branza raclette e de cel putin 2 feluri: simpla si cu piper. Cea cu piper era cam amara dar la fel de buna. Exista un dispozitiv care se alimenteaza de la priza, care are un gratar la suprafata si o falie ca un fel de cuptor deschis. Pe gratar se pun intr-o cratita cartofii care se mananca in coaja (a la Swiss, dar la fel de bine se mananca si fara) si in falie se introduc niste ``lopatele`` speciale pe care se pune branza. Se lasa 1-2 minute pana cand se topeste si apoi repede se ``rascheteaza`` cu o alta lopatica peste cartofii, decojiti sau nu, din farfuria personala. Mai exista 2 tepuse: una cu 2 tepi pt a lua branza de pe farfuria pe care iti e adusa la masa, in stare solida, si alta cu 3 tepi pt a lua cartofii din cratita si a-i pune pe farfuria din care mananci. Am mancat pana nu am mai putut!! Si as fi continuat dar nu mai incapea:)) Oricum, am incercat sa las impresia ca sunt o doamna si nu mananc sa crap:)
Timpul a trecut repede, am plecat cat sa mai prind ultimul autobuz. Am mers vreo 3 statii pe jos, prin ploaie, si ultima parte din distanta, pana la casa, am parcurs-o pe intuneric, putin prin padure. Mi-a placut mult. Am incetinit la un moment dat si am multumit pt ca eram acolo si atunci si mi-era bine.
Nu imi e asa de rau pe cat ar putea parea. Din contra!
Dimineata de ieri am rezervat-o cumparaturilor. Cum unde? In Franta. Hehe:) Suna chic, nu?! Dar e mai ieftin sa mergi cu autobuzul pana la frontiera, sa o traversezi si sa continui inca 100 de m pana la un supermarket Lidl. M-am intors plina de cumparaturi care sper sa imi ajunga vreo 2 saptamani. Din pacate nu am gasit malai asa ca mamaliguta trebuie sa mai astepte. Insa am gasit vreo 10 feluri de tipuri de branza si mi-am propus sa le incerc pe toate:) Pana plec!
Apoi am stat la povesti cu F vreo 3 ore.... Fara sa ne pierdem din entuziasmul de a participa la discutie, de a fi prezenti. Cel putin eu. Iar el asa parea si spunea. O sinceritate calma dar si suprinzatoare, de ambele parti, care adancea pe masura ce continuam sa vorbim, deloc stanjenitoare. Povesti despre lucruri foarte personale, intime. Nascuti la mii de kilometri distanta, in lumi diferite, vorbind limbi diferite, cu parcursuri de viata si sisteme de valori diferite pentru lungi perioade de vreme...care au fost sansele sa ne intalnim in viata asta si sa ne racordam atat de usor si de rapid unul la celalalt, ca doi oameni care sunt pe aceeasi lungime de unde si isi gasesc ecou unul in altul?! Asta imi pare fascinant de multe ori in viata: sansa de a intalni oameni la care nici nu visezi, care apar pe neasteptate si-ti fac cadou (sau ne facem cadou reciproc) o conectare fluida, naturala... Multumesc!
La un moment dat ne-am urcat in masina si am ajuns in orasul lui Voltaire, Ferney Marie, i-am admirat statuia, am descoperit un magazin cu produse bio, apoi am vazut pe dinafara CERN-ul si ne-am reintors cu greu din cauza traficului (!!) la casa. Acum eram in Elvetia, acum eram in Franta, si apoi iar in Elvetia. Nici nu iti dai seama cand treci dintr-o parte in alta, sunt locuri prin care treci ca prin branza, fara frontiera si fara vamesi nesuferiti (nu ca as fi intalnit vreunul aici). Un accident: un motociclist pe care l-am vazut rasturnandu-se si ridicandu-se apoi, cu mici contuzii pe fata, si 2 masini care se tamponasera si ai caror soferi pareau a negocia pe marginea drumului....
Si da, mi-a confirmat statistica din postul anterior: elvetienii sunt prea politicosi intr-o societate anchilozata si bine reglementata, dar prea frustrati pe dinauntru si care refuleaza violent in familie. ``Daca te uiti in ochii lor o sa le vezi agresivitatea..Dar mai bine nu o face, nu merita sa te incarci cu ea``. Trist, vorba unui clasic in viata:)
(Fetita lui dormea linisit pe bancheta din spate. Imi placuse sa o tin in brate.. atat de firava, de inocenta..)
Am fugit repede si mi-am luat rucsacul din camera (foarte bun rucsacul asta la casa omului - unde sunt eu, hop si el:) ), m-am urcat din nou in masina si am coborat in Place des Nations pentru a ma urca in autobuzul ce ma ducea la locul in care aveam sa iau cina. Iar intarziasem:) Primisem o invitatie la o cina in stil elvetian. Si a fost delicioasa!!!
Un bloc cu vreo 18 scari, aprox 250 de apart. nu departe de un altul si mai mare care se pare ca a fost inscris in cartea recordurilor pt suprafata sa. Nicu Alifantis, branza raclette si cartofi copti, suc de portocale si fistic, povesti din tari indepartate, pietre din Madagascar si un mod inedit, pt mine, de a pregati bucatele.
Am inceput cu fisticul, am continuat cu putina salata si am incheiat cu delicatesa elvetiana.
Branza raclette e de cel putin 2 feluri: simpla si cu piper. Cea cu piper era cam amara dar la fel de buna. Exista un dispozitiv care se alimenteaza de la priza, care are un gratar la suprafata si o falie ca un fel de cuptor deschis. Pe gratar se pun intr-o cratita cartofii care se mananca in coaja (a la Swiss, dar la fel de bine se mananca si fara) si in falie se introduc niste ``lopatele`` speciale pe care se pune branza. Se lasa 1-2 minute pana cand se topeste si apoi repede se ``rascheteaza`` cu o alta lopatica peste cartofii, decojiti sau nu, din farfuria personala. Mai exista 2 tepuse: una cu 2 tepi pt a lua branza de pe farfuria pe care iti e adusa la masa, in stare solida, si alta cu 3 tepi pt a lua cartofii din cratita si a-i pune pe farfuria din care mananci. Am mancat pana nu am mai putut!! Si as fi continuat dar nu mai incapea:)) Oricum, am incercat sa las impresia ca sunt o doamna si nu mananc sa crap:)
Timpul a trecut repede, am plecat cat sa mai prind ultimul autobuz. Am mers vreo 3 statii pe jos, prin ploaie, si ultima parte din distanta, pana la casa, am parcurs-o pe intuneric, putin prin padure. Mi-a placut mult. Am incetinit la un moment dat si am multumit pt ca eram acolo si atunci si mi-era bine.
joi, 16 iunie 2011
Razlete..despre Elvetia
Ceva ma frapa mergand pe strada: si am inteles la un moment dat ca nu vad masini murdare, prafuite. M-am uitat cu atentie mai bine la una din parcarea casei si am vazut ca era prafuita si parca mi-a mai venit inima la loc:)) Dar azi, dupa ce m-am spalat pe cap, am realizat ca nu o mai facusem de 4 zile. Eu, care ma spal obligatoriu la 2 zile! Deci, concluzia: poluarea se vede si se simte. In Bucuresti! Nu aici.
Cumparaturile ieftine se fac in .....Franta. Am facut rost de adresa, de traseu si maine mi-am propus sa merg la granita. Sper sa nu fie ca in povestea cu pomul laudat dar va dau de stire:)
Tot maine incepe Fete de la Musique. Concerte fel de fel, dar pana una alta orice om de bun simt care a luat ceva lectii de pian la viata lui are ocazia sa se afirme folosind unul din cele 20 de piane scoase de Municipalitate pe strazile din oras. (Se afirma chiar si cei care nu au luat lectii de pian si n-au nici ureche muzicala:) ).``Canta, sunt aici pentru tine`` este modul in care te imbie fiecare pian sa te asezi si sa canti. In pantofi eleganti sau sandale, la costum sau cu un tricou aruncat pe ei, oamenii canta, se simt bine...Si atmosfera orasului devine si mai incantatoare, si pasul iti e mai putin grabit, si inima mai usoara (ca sa citam din clasici)...
E foarte la moda ca tinerele (femei in varsta nu am vazut) sa poarte ciorapi pe care in mod normal ii duci la remaiat: cu gauri in ei de-un metru, genul dirdy, decadent, asortati la o fustita pana sub fundulet sau pantalonasi scurti, foarte scurti.....cu cat mai indoielnice cu atat mai... sexi?!
2 titluri din ziare (poate tabloide..):
1.``Una din 5 femei in Elvetia este victima violentei domestice``. N-am citit articolul recunosct, doar titlul mi-a sarit in ochi. Sa fie oare plictiseala asa mare ca ajungi sa iti bati nevasta?!
2. ``In Elvetia, una din 4 persoane practica sexul in grup``. De asta trebuie neaparat sa ma interesez:) Oare tot de plictiseala!?!...
Aici ploua. Si s-a lasat frig.Dar un ceai bun si fierbinte, pe terasa, face bine. Va pup!
Cumparaturile ieftine se fac in .....Franta. Am facut rost de adresa, de traseu si maine mi-am propus sa merg la granita. Sper sa nu fie ca in povestea cu pomul laudat dar va dau de stire:)
Tot maine incepe Fete de la Musique. Concerte fel de fel, dar pana una alta orice om de bun simt care a luat ceva lectii de pian la viata lui are ocazia sa se afirme folosind unul din cele 20 de piane scoase de Municipalitate pe strazile din oras. (Se afirma chiar si cei care nu au luat lectii de pian si n-au nici ureche muzicala:) ).``Canta, sunt aici pentru tine`` este modul in care te imbie fiecare pian sa te asezi si sa canti. In pantofi eleganti sau sandale, la costum sau cu un tricou aruncat pe ei, oamenii canta, se simt bine...Si atmosfera orasului devine si mai incantatoare, si pasul iti e mai putin grabit, si inima mai usoara (ca sa citam din clasici)...
E foarte la moda ca tinerele (femei in varsta nu am vazut) sa poarte ciorapi pe care in mod normal ii duci la remaiat: cu gauri in ei de-un metru, genul dirdy, decadent, asortati la o fustita pana sub fundulet sau pantalonasi scurti, foarte scurti.....cu cat mai indoielnice cu atat mai... sexi?!
2 titluri din ziare (poate tabloide..):
1.``Una din 5 femei in Elvetia este victima violentei domestice``. N-am citit articolul recunosct, doar titlul mi-a sarit in ochi. Sa fie oare plictiseala asa mare ca ajungi sa iti bati nevasta?!
2. ``In Elvetia, una din 4 persoane practica sexul in grup``. De asta trebuie neaparat sa ma interesez:) Oare tot de plictiseala!?!...
Aici ploua. Si s-a lasat frig.Dar un ceai bun si fierbinte, pe terasa, face bine. Va pup!
Indoor & outdoor museums
Soul music la cina. Unul dintre delegati asculta pe laptop muzica si a dat-o tare. Aseara ma gandeam chiar sa imi iau casetofonul din holul casei la mine in camera si sa ascult albumul lui John sau Salif Keita... Si n-am facut-o dar sper ca o voi face in seara asta. Imi place muzica. De atatea ori m-a salvat, m-a readus in mine, m-a linistit sau, din contra, m-a energizat! Muzica si ciocolata sunt 2 constante ale vietii mele:) Si pe langa prieteni, aici imi lipseste muzica ascultata seara, inainte de culcare sau intr-un oarecare alt moment al zilei... Dar azi prietenii mi-ai fost mai aproape pt ca pe unii i-am auzit la telefon si de la altii am primit mesaje scrise. Si a fost muuult mai bine! Multumesc!
Gradina botanica pe care am vazut-o azi e cea mai mare si mai faina din cate am vazut. Mi-au ramas intiparite in minte florile de nufar albe, roz dechis si roz pronuntat, cele 3 -4 specii de lavanda, expozitia ``floarea de colt - mit sau paradox``care a adunat tot felul de exponate (de la cosmetice, carti, bricege si tricouri pana la bani - printre care si hartia noastra de 50lei- si multe altele) care aveau toate inscriptionate pe ele floarea de colt. Animalelor vazute la Papiliorama s-au adaugat azi caprioare, un cerb tanar si o lebada neagra.
Si a mai fost Muzeul Ariana (http://www.ville-ge.ch/ariana/), un palat construit in sec 19, cu elemente neobaroce si neoclasice, care adaposteste o colectie impresionanta de ceramica (faianta, portelan) si sticlarie. Delicatete sub alte forme, dar si opulenta si sobrietate.
Apoi am mancat din nou in parc: asta imi place la parcurile de aici - utilitatea lor nu doar decorativa, ecologica si relaxanta ci utilitatea data de posibilitatea de a te aseza pe iarba si a manca, sau a dormi, sau a face plaja (vezi oameni in costum de baie care fac plaja, nu glumesc) sau just lying there chatting or reading...
Si apoi mi s-a facut dor de el si mi-am amintit de timpul petrecut impreuna, de ce am invatat de la el, cu el. Si am inteles ca nu putea fi altfel si am fost recunoscatoare pentru tot ce am primit si pentru ca am invatat sa ma ascult (chiar daca mai am multe de invatat) si sa fiu sincera cu mine, si sa ma uit in mine si ca am vazut si am inteles si am putut sa ``stau in foc``. ..
Dar a venit un nor mare si negru si un somn dulce care m-au alungat spre casa si pana spre seara, am dormit:)
Gradina botanica pe care am vazut-o azi e cea mai mare si mai faina din cate am vazut. Mi-au ramas intiparite in minte florile de nufar albe, roz dechis si roz pronuntat, cele 3 -4 specii de lavanda, expozitia ``floarea de colt - mit sau paradox``care a adunat tot felul de exponate (de la cosmetice, carti, bricege si tricouri pana la bani - printre care si hartia noastra de 50lei- si multe altele) care aveau toate inscriptionate pe ele floarea de colt. Animalelor vazute la Papiliorama s-au adaugat azi caprioare, un cerb tanar si o lebada neagra.
Si a mai fost Muzeul Ariana (http://www.ville-ge.ch/ariana/), un palat construit in sec 19, cu elemente neobaroce si neoclasice, care adaposteste o colectie impresionanta de ceramica (faianta, portelan) si sticlarie. Delicatete sub alte forme, dar si opulenta si sobrietate.
Apoi am mancat din nou in parc: asta imi place la parcurile de aici - utilitatea lor nu doar decorativa, ecologica si relaxanta ci utilitatea data de posibilitatea de a te aseza pe iarba si a manca, sau a dormi, sau a face plaja (vezi oameni in costum de baie care fac plaja, nu glumesc) sau just lying there chatting or reading...
Si apoi mi s-a facut dor de el si mi-am amintit de timpul petrecut impreuna, de ce am invatat de la el, cu el. Si am inteles ca nu putea fi altfel si am fost recunoscatoare pentru tot ce am primit si pentru ca am invatat sa ma ascult (chiar daca mai am multe de invatat) si sa fiu sincera cu mine, si sa ma uit in mine si ca am vazut si am inteles si am putut sa ``stau in foc``. ..
Dar a venit un nor mare si negru si un somn dulce care m-au alungat spre casa si pana spre seara, am dormit:)
miercuri, 15 iunie 2011
Scopul vietii
Suna poate pretentios, poate prea puternic.... Dar vine o vreme cand te intrebi, nu, eu de ce sunt pe lumea asta? Sau cel putin eu si unii oameni din jurul meu o facem. S-a intamplat si azi, cand am stat din nou de vorba cu F. 30 si de ani, familie, un job, cateva pasiuni si totusi, e in perioada in care vechile paradigme nu ii mai raspund la intrebarile prezentului. Si eu ma gandesc ca pt moment mi-am gasit o lume (cea din constelatii, de la Alexiada, a ingerilor) care imi raspunde la intrebari si imi ofera un confort, o stabilitate. Dar tot ma intreb: in fond evolutia nu inseamna schimbare? As mai evolua daca as ramane in acelasi cadru de referinta? Ma gandesc ca daca tot ce stiu acum e perfect adevarat, oare nu e prea devreme? Pentru ca asa cum inteleg eu lucrurile, ele ma ajuta sa iau viata asa cum e si sa incerc sa fac ceva cu ea dar nu ma mai agit ca inainte cand ma fortam cu toata fiinta mea sa ma impotrivesc curentului. Poate gresesc.
O alta idee e legata de drum: cati dintre noi avem vise atat de profunde inca ani de zile la randul ele ne anima si ne stimuleaza, ne hranesc sa continuam pe drumul ce ni-l deschid? Pana acum vreo 3 ani mi-a fost foarte clar ce vreau, profesional si personal. Acum nu. Si in fond ce ar trebui sa fac cu viata mea ca sa aiba un rost, un sens? Trebuie sa am o cariera, familie, pasiuni, sa calatoresc, sa descopar etc etc?? E oare sentimentul asta de vina pe care il am uneori legat de faptul ca nu imi doresc sa muncesc 10-12 ore pe zi, sa mai construiesc ceva, legat de educatia primita, de valorile societatii in care traiesc? Si poate ca aici poate fi un raspuns: sunt oameni carora le place sa munceasca si care produc si unora carora nu le place. Si daca cei care produc obtin ceva (output-uri: mancare, bani etc), cei care nu produc au si ei nevoie de ele. Si de ce sa dea cei care produc celor care nu depun acelasi efort...Mda, inteleg...delicat.... Dar tot nu pot spune ca ma simt impacata cu ideea.... Si cum sa obtin acces la ceea ce mi-ar placea (si de multe ori au cei care muncesc) cand pur si simplu, I don't have it in me! Sau poate am plecat de la premisa gresita: toti avem un vis (ma refer la cel legat de munca) dar nu ni l-am descoperit..
Si apoi mai e partea personala: functionam cu adevarat in cuplu la intregul nostru potential? Ne ofera cuplul un sens in viata? Suntem in etapa in care lectia iubirii e ceea ce ne scapa si de aceea apar atatea divorturi, exista atatia oameni singuri sau altii care traiesc in cuplu in 3-4-5 etc?
Totul e o lectie. Asta cred. La partea practica, alegerea lectiilor, stau cateodata mai prost. Sau poate acceptarea lor. Ce pot face mai mult decat ziua de azi, momentul acum, ca sa nu regret mai tarziu, sa nu simt ca as fi putut face mai mult?! Si cum imi dau seama de sensul vietii mele: conectare, constientizare....? Poate ca pentru fiecare e diferit si nu ar trebui sa mai cautam uniformitate. Poate in fond vrem tot confirmare: ca suntem ok, ca facem ceea ce trebuie ca nu cumva cineva sa ne lipseasca de iubire.
Si-n minte imi vine gandul: stay in the fire..see what it is about...whatever it is....
O alta idee e legata de drum: cati dintre noi avem vise atat de profunde inca ani de zile la randul ele ne anima si ne stimuleaza, ne hranesc sa continuam pe drumul ce ni-l deschid? Pana acum vreo 3 ani mi-a fost foarte clar ce vreau, profesional si personal. Acum nu. Si in fond ce ar trebui sa fac cu viata mea ca sa aiba un rost, un sens? Trebuie sa am o cariera, familie, pasiuni, sa calatoresc, sa descopar etc etc?? E oare sentimentul asta de vina pe care il am uneori legat de faptul ca nu imi doresc sa muncesc 10-12 ore pe zi, sa mai construiesc ceva, legat de educatia primita, de valorile societatii in care traiesc? Si poate ca aici poate fi un raspuns: sunt oameni carora le place sa munceasca si care produc si unora carora nu le place. Si daca cei care produc obtin ceva (output-uri: mancare, bani etc), cei care nu produc au si ei nevoie de ele. Si de ce sa dea cei care produc celor care nu depun acelasi efort...Mda, inteleg...delicat.... Dar tot nu pot spune ca ma simt impacata cu ideea.... Si cum sa obtin acces la ceea ce mi-ar placea (si de multe ori au cei care muncesc) cand pur si simplu, I don't have it in me! Sau poate am plecat de la premisa gresita: toti avem un vis (ma refer la cel legat de munca) dar nu ni l-am descoperit..
Si apoi mai e partea personala: functionam cu adevarat in cuplu la intregul nostru potential? Ne ofera cuplul un sens in viata? Suntem in etapa in care lectia iubirii e ceea ce ne scapa si de aceea apar atatea divorturi, exista atatia oameni singuri sau altii care traiesc in cuplu in 3-4-5 etc?
Totul e o lectie. Asta cred. La partea practica, alegerea lectiilor, stau cateodata mai prost. Sau poate acceptarea lor. Ce pot face mai mult decat ziua de azi, momentul acum, ca sa nu regret mai tarziu, sa nu simt ca as fi putut face mai mult?! Si cum imi dau seama de sensul vietii mele: conectare, constientizare....? Poate ca pentru fiecare e diferit si nu ar trebui sa mai cautam uniformitate. Poate in fond vrem tot confirmare: ca suntem ok, ca facem ceea ce trebuie ca nu cumva cineva sa ne lipseasca de iubire.
Si-n minte imi vine gandul: stay in the fire..see what it is about...whatever it is....
sâmbătă, 11 iunie 2011
Gradina mea
Visam de mult sa am o gradina. Ei bine, azi visul meu a devenit realitate. De azi detin o mica gradina cu flori si legume ...in Elvetia! Hehehe:) Sunt propietareasa pe aprox 1.50 mp de teren pe care l-am plivit, l-am marcat cu un careu de lemn, am plantat si l-am garnisit cu pamant si niste ingrasaminte, apoi l-am udat. A fost fun si un prilej de a sta de vorba despre economia mondiala, relatia copii-parinti si multe multe altele cu oameni faini, sa vad cai (pe drumul la magazin - un fel de bricostore- am intalnit foarte multe femei calare; revin la subiect intr-un alt post), sa fac exercitiu fizic si cred ca si mental. Asa mi-am petrecut aproape toata ziua. A venit pe neasteptate si m-a bucurat nespus. Multumesc!
Fluturi, paturi, Opera, case vechi si altele
Fluturi
Aveam 16 ani cand am plecat prima oara din tara. Am mers in Danemarca cu grupa mea de ghizi. Aveam emotii foarte mari si aproape tot ce am experimentat atunci imi este inca viu in minte si in suflet. Retraiesc si acum cu usurinta senzatiile de atunci. Una dintre ele este legata de fluturi. Familia care m-a gazduit inainte de tabara pentru care plecasem, m-a dus la un fel de expozitie de fluturi vii: o sera mare, cu plante exotice, cu umiditate crescuta, in care fluturi colorati in fel si chip iti dadeau tarcoale. Am fost pur si simplu fascinata!! Ideea mi s-a parut geniala: sa ai o gradina de fluturi in care sa regasesti atata fragilitate, delicatete si culoare..wow! 2 ani mai tarziu mi-am primit numele de ghida: Papillon. Cei care mi l-au ales nu aveau habar de povestea din Danemarca (``botezul`` a avut loc in Elvetia:) ). Apoi am aflat ca fluturele reprezinta simbolul transformarii. Si cumva, ma simt foarte legata de aceasta mica vietate. De atunci am inceput ``sa vanez`` gradinile de fluturi si spre bucuria mea am mai descoperit inca 2: una la Stockholm, destul de mititica dar la fel de dragutza, si alta aici, la Kerzes Papiliorama (http://www.papiliorama.ch/) - mult mai mare si mai ``garnisita`` cu felurite exemplare. Doamne ce culori, ce forme, ce fluturi imensi! Mi-au placut in mod special 2: unul albastru, care parea ca trage dupa sine un voal si altul mai mic, alb cu striatii negre. Am stat pret de cateva minute pe o bancuta si am lasat fluturii sa ma inconjoare: oricum trebuie sa fii atent pe unde calci pt ca se asezau si pe jos, altii in par, si am vazut chiar si un fluture stand pe mana unei copilitze. Nu-mi mai venea sa plec! Mi-am facut curaj mai mult impinsa de curiozitatea de a descoperi si celelalte parti ale centrului:
- o gradina zoologica in aer liber cu o capra, pauni, un porc, ratuste, magari si gaini;
- Nocturama: (citez de pe site-ul oficial) ``The Nocturama is quite a unique exhibit : Its translucid roof filters daylight approximately a thousand times, thus creating an artificial moonlight. The effective inversion of the day and night cycle allow visitors to wander through a tropical American forest during night-time, when nocturnal animals are active. Alongside trails, you shall encounter sloth, tree porcupines, night monkeys, kinkajous, ocelots, giant anacondas and many others``. Aici am avut supriza sa fim blocati pt vreo 7 minute intrucat o bufnita scapase din arealul sau si ajunsese pe aleile destinate vizitatorilor:) Am supravietuit cu totii in cele din urma! Alta grozavie a fost sa trec printr-un tunel, ca o pestera, in care astia tineau o specie mai domesticita de lilieci. Vaj-vaj, iti treceau pe langa ureche, in plina noapte. E incredibila atmosfera: au pus luminite pe bolta serei care sa imite stelele, se aud pasari cantand, vantul adiind, chiar si ploaia cazand...
- terasa pe care am savurat un mic cappucino (aici toate preturile sunt de 3-4 ori mai mari, chiar si in supermarket-uri sunt duble fata de cum sunt la noi)
- Arthropodarium: o alta expozitie cu ... tarantule, scorpioni, paianjeni si alte minunatii:) Not being a fan I left quite fast.
(Pe site-ul celor de la Papiliorama puteti vedea, timp real, cum scade suprafata padurilor tropicale! Ca la noi de altfel cu terenurile agricole si impadurite si parcurile din Bucuresti unde isi mai construiesc unii si altii o casuta doua. Si daca vreti, puteti adopta un animal sau o bucata de rezervatie pt care trimiteti bani constant :) Not a bad idea, really!)
Am plecat din Papiliorama cu o stare de bine si usuratate. Si ma gandeamc: cand stau in coltul meu de lume si imi pare ca viata mea nu e asa faina pe cat as vrea eu sa fie, lucrurile astea continua sa existe si eu le stiu, am fost acolo. Si e de ajuns sa ma conectez din nou la ele, sa-mi gasesc ancora ca sa ma transpun in starea de atunci....
Era inca devreme (abia 4pm) si datorita sistemului elvetian de transport un bilet de tren este valabil 2 zile si te poti sui si cobori in si din tren de cate ori vrei tu, respectand directia de mers. Si pentru ca am trecut prin Neuchatel, mi-am zis sa cobor putin si acolo. Eram curioasa daca imi voi reaminti vreun locsor. Si da, mi-am amintit destule, inca de la iesirea din gara (statusem acolo vreo 3 ore - timp berechet sa mi se intipareasca pe retina f bine:) ). Am luat-o usor la vale (orasul e construit oarecum in panta) si am ajuns la lac. Purtam frunosii mei pantofiori de panza care, din primele momente ale ploii, au inceput sa imi transmita o senzatie rece de umezeala.. Dar ce era sa fac? Aveam umbrela, ma infololisem in 2 pulovere, nu stiam cat avea sa dureze ploaia si un tren de prins care nu statea dupa mine. Asa ca am luat-o agale pe strazile inguste ale vechiului oras, pana la gara. Deja nu mai ploua cand am ajuns dar a fost suficient sa stau inca vreo 2 ore cu picioarele inmuiate si reci ca sa imi dea tarcoale o oaresce raceala. De atunci ma tratez cu Fervex si am o continua stare de oboseala:) Dar nu-mi pare rau!
Paturi
La acest capitol mentionez performanta de a schimba 7 paturi in aprox 1.5 ore. La primele 2 m-am avantat cu elan. Stiam cum se face ca-mi aratase Ahmed. La al treilea deja am inceput sa suflu mai greu. La al 4lea am inceput sa simt o jena in spate. la al 5lea am devenit constienta de o oarecare iritare. La al 6lea am inceput sa vorbesc cu mine insami ``hai ca poti! respira, nu trebuie sa te grabesti``. La al 7lea mi-am zis ``Doamne ajuta ca nu sunt paturi king size`` si am plecat sa beau un ceai!
Opera
Ce-mi place mult la elvetienii astia e ca au tot felul de festivaluri si la multe dintre ele intrarea e libera (chiar si inainte de un concert platit de exemplu, tot poti intra gratuit la o alta formatie). Vineri seara a fost Gala Orchestrei Municipale la Victoria Hall (aici puteti vedea cum arata ea: http://www.ville-ge.ch/culture/victoria_hall/). Intrarea libera dar pt ca aveam rucascul in spate (foarte practic de altfel; si bascheti in picioare:)) m-au pus sa il las la garderoba si sa mai si achit 1 franc! ha!). Partituri diverse: de la Händel si Bach pana la autori necunoscuti mie, de jazz si alte stiluri moderne. Tamburinele au fost elementul de noutate pt mine si bucati muzicale oferite cu ajutorul lor. Si sala in sine care mi-a placut mult (ca acustica si decor) si mi-a adus aminte de Palau de la Musica Catalana din Barcelona (o minunatie, din toate punctele de vedere!).
Carouge
Este o mica comuna, un fel de cartier al Genevei, construita in epoca Luminilor, la comanda regelui Sardaigne Victor-Amédée III. Isi pastreaza aproape intacte casele de maximum 2 etaje, cu obloane la ferestre si boutiquri chic la parter. M-am plimbat pe stradutele din Carouge o dupa amiaza intreaga, lasandu-ma invadata de sarmul deloc anacronic al locurilor.
http://www.carouge.ch/jahia/Jahia/accueil/pid/5
Altele
Ce-ar mai fi de spus: despre un priect extrem de indraznet, care suna cateodata a science fiction, al celor care conduc organizatia si administreaza casa si care vor sa construiasca un alt local, de 11 etaje de data asta, complet adaptat nevoilor de economisire si imprietenire cu mediu cat si oaspetilor (dezvolta softuri care sa adapteze nivelul de caldura si luminozitate, sa recunoasca limba oaspetelui si sa raspunda la cerintele vocale ale acestuia si inca multe altele). Iar experimentele se fac in casa in care stau:) asa ca ma astept de la o zi la alta sa incep sa vorbesc singura cu casa:))
O discutie foarte faina cu Fabio, cel care se ocupa de logistica si aprovizionare, un tip extrem de inteligent si pasionat de alimentatie, agricultura si filosofie, si multe altele. De la el stiu de o discutie faina cu M Foucault si N Chompsky: http://www.youtube.com/watch?v=LP5DGwGABLo
Dupa ce stau cu orele in casa, imi face tare bine sa ma plimb chiar si numai in jurul casei. Asa am descoperit o zona cu ciresi. Ploua usor si eu mancam cirese din pom...
Sa aveti un weekend fain!
Aveam 16 ani cand am plecat prima oara din tara. Am mers in Danemarca cu grupa mea de ghizi. Aveam emotii foarte mari si aproape tot ce am experimentat atunci imi este inca viu in minte si in suflet. Retraiesc si acum cu usurinta senzatiile de atunci. Una dintre ele este legata de fluturi. Familia care m-a gazduit inainte de tabara pentru care plecasem, m-a dus la un fel de expozitie de fluturi vii: o sera mare, cu plante exotice, cu umiditate crescuta, in care fluturi colorati in fel si chip iti dadeau tarcoale. Am fost pur si simplu fascinata!! Ideea mi s-a parut geniala: sa ai o gradina de fluturi in care sa regasesti atata fragilitate, delicatete si culoare..wow! 2 ani mai tarziu mi-am primit numele de ghida: Papillon. Cei care mi l-au ales nu aveau habar de povestea din Danemarca (``botezul`` a avut loc in Elvetia:) ). Apoi am aflat ca fluturele reprezinta simbolul transformarii. Si cumva, ma simt foarte legata de aceasta mica vietate. De atunci am inceput ``sa vanez`` gradinile de fluturi si spre bucuria mea am mai descoperit inca 2: una la Stockholm, destul de mititica dar la fel de dragutza, si alta aici, la Kerzes Papiliorama (http://www.papiliorama.ch/) - mult mai mare si mai ``garnisita`` cu felurite exemplare. Doamne ce culori, ce forme, ce fluturi imensi! Mi-au placut in mod special 2: unul albastru, care parea ca trage dupa sine un voal si altul mai mic, alb cu striatii negre. Am stat pret de cateva minute pe o bancuta si am lasat fluturii sa ma inconjoare: oricum trebuie sa fii atent pe unde calci pt ca se asezau si pe jos, altii in par, si am vazut chiar si un fluture stand pe mana unei copilitze. Nu-mi mai venea sa plec! Mi-am facut curaj mai mult impinsa de curiozitatea de a descoperi si celelalte parti ale centrului:
- o gradina zoologica in aer liber cu o capra, pauni, un porc, ratuste, magari si gaini;
- Nocturama: (citez de pe site-ul oficial) ``The Nocturama is quite a unique exhibit : Its translucid roof filters daylight approximately a thousand times, thus creating an artificial moonlight. The effective inversion of the day and night cycle allow visitors to wander through a tropical American forest during night-time, when nocturnal animals are active. Alongside trails, you shall encounter sloth, tree porcupines, night monkeys, kinkajous, ocelots, giant anacondas and many others``. Aici am avut supriza sa fim blocati pt vreo 7 minute intrucat o bufnita scapase din arealul sau si ajunsese pe aleile destinate vizitatorilor:) Am supravietuit cu totii in cele din urma! Alta grozavie a fost sa trec printr-un tunel, ca o pestera, in care astia tineau o specie mai domesticita de lilieci. Vaj-vaj, iti treceau pe langa ureche, in plina noapte. E incredibila atmosfera: au pus luminite pe bolta serei care sa imite stelele, se aud pasari cantand, vantul adiind, chiar si ploaia cazand...
- terasa pe care am savurat un mic cappucino (aici toate preturile sunt de 3-4 ori mai mari, chiar si in supermarket-uri sunt duble fata de cum sunt la noi)
- Arthropodarium: o alta expozitie cu ... tarantule, scorpioni, paianjeni si alte minunatii:) Not being a fan I left quite fast.
(Pe site-ul celor de la Papiliorama puteti vedea, timp real, cum scade suprafata padurilor tropicale! Ca la noi de altfel cu terenurile agricole si impadurite si parcurile din Bucuresti unde isi mai construiesc unii si altii o casuta doua. Si daca vreti, puteti adopta un animal sau o bucata de rezervatie pt care trimiteti bani constant :) Not a bad idea, really!)
Am plecat din Papiliorama cu o stare de bine si usuratate. Si ma gandeamc: cand stau in coltul meu de lume si imi pare ca viata mea nu e asa faina pe cat as vrea eu sa fie, lucrurile astea continua sa existe si eu le stiu, am fost acolo. Si e de ajuns sa ma conectez din nou la ele, sa-mi gasesc ancora ca sa ma transpun in starea de atunci....
Era inca devreme (abia 4pm) si datorita sistemului elvetian de transport un bilet de tren este valabil 2 zile si te poti sui si cobori in si din tren de cate ori vrei tu, respectand directia de mers. Si pentru ca am trecut prin Neuchatel, mi-am zis sa cobor putin si acolo. Eram curioasa daca imi voi reaminti vreun locsor. Si da, mi-am amintit destule, inca de la iesirea din gara (statusem acolo vreo 3 ore - timp berechet sa mi se intipareasca pe retina f bine:) ). Am luat-o usor la vale (orasul e construit oarecum in panta) si am ajuns la lac. Purtam frunosii mei pantofiori de panza care, din primele momente ale ploii, au inceput sa imi transmita o senzatie rece de umezeala.. Dar ce era sa fac? Aveam umbrela, ma infololisem in 2 pulovere, nu stiam cat avea sa dureze ploaia si un tren de prins care nu statea dupa mine. Asa ca am luat-o agale pe strazile inguste ale vechiului oras, pana la gara. Deja nu mai ploua cand am ajuns dar a fost suficient sa stau inca vreo 2 ore cu picioarele inmuiate si reci ca sa imi dea tarcoale o oaresce raceala. De atunci ma tratez cu Fervex si am o continua stare de oboseala:) Dar nu-mi pare rau!
Paturi
La acest capitol mentionez performanta de a schimba 7 paturi in aprox 1.5 ore. La primele 2 m-am avantat cu elan. Stiam cum se face ca-mi aratase Ahmed. La al treilea deja am inceput sa suflu mai greu. La al 4lea am inceput sa simt o jena in spate. la al 5lea am devenit constienta de o oarecare iritare. La al 6lea am inceput sa vorbesc cu mine insami ``hai ca poti! respira, nu trebuie sa te grabesti``. La al 7lea mi-am zis ``Doamne ajuta ca nu sunt paturi king size`` si am plecat sa beau un ceai!
Opera
Ce-mi place mult la elvetienii astia e ca au tot felul de festivaluri si la multe dintre ele intrarea e libera (chiar si inainte de un concert platit de exemplu, tot poti intra gratuit la o alta formatie). Vineri seara a fost Gala Orchestrei Municipale la Victoria Hall (aici puteti vedea cum arata ea: http://www.ville-ge.ch/culture/victoria_hall/). Intrarea libera dar pt ca aveam rucascul in spate (foarte practic de altfel; si bascheti in picioare:)) m-au pus sa il las la garderoba si sa mai si achit 1 franc! ha!). Partituri diverse: de la Händel si Bach pana la autori necunoscuti mie, de jazz si alte stiluri moderne. Tamburinele au fost elementul de noutate pt mine si bucati muzicale oferite cu ajutorul lor. Si sala in sine care mi-a placut mult (ca acustica si decor) si mi-a adus aminte de Palau de la Musica Catalana din Barcelona (o minunatie, din toate punctele de vedere!).
Carouge
Este o mica comuna, un fel de cartier al Genevei, construita in epoca Luminilor, la comanda regelui Sardaigne Victor-Amédée III. Isi pastreaza aproape intacte casele de maximum 2 etaje, cu obloane la ferestre si boutiquri chic la parter. M-am plimbat pe stradutele din Carouge o dupa amiaza intreaga, lasandu-ma invadata de sarmul deloc anacronic al locurilor.
http://www.carouge.ch/jahia/Jahia/accueil/pid/5
Altele
Ce-ar mai fi de spus: despre un priect extrem de indraznet, care suna cateodata a science fiction, al celor care conduc organizatia si administreaza casa si care vor sa construiasca un alt local, de 11 etaje de data asta, complet adaptat nevoilor de economisire si imprietenire cu mediu cat si oaspetilor (dezvolta softuri care sa adapteze nivelul de caldura si luminozitate, sa recunoasca limba oaspetelui si sa raspunda la cerintele vocale ale acestuia si inca multe altele). Iar experimentele se fac in casa in care stau:) asa ca ma astept de la o zi la alta sa incep sa vorbesc singura cu casa:))
O discutie foarte faina cu Fabio, cel care se ocupa de logistica si aprovizionare, un tip extrem de inteligent si pasionat de alimentatie, agricultura si filosofie, si multe altele. De la el stiu de o discutie faina cu M Foucault si N Chompsky: http://www.youtube.com/watch?v=LP5DGwGABLo
Dupa ce stau cu orele in casa, imi face tare bine sa ma plimb chiar si numai in jurul casei. Asa am descoperit o zona cu ciresi. Ploua usor si eu mancam cirese din pom...
Sa aveti un weekend fain!
marți, 7 iunie 2011
Cine conteaza, cine nu
Am primit via email cateva randuri care mi-au placut:
'Vine un moment in viata cand realizezi:
Cine conteaza,
Cine nu a contat niciodata,
Cine nu va mai conta....
Si cine va conta intotdeauna. ..
Deci, nu iti face griji pentru oamenii din trecutul tau,
Exista un motiv pentru care nu au ajuns sa fie prezenti in viitorul tau...'
cu o mentiune personala: chiar daca nu sunt prezenti fizic in viata noastra, cred ca sunt oameni care vor ramane mereu valorosi pentru noi si ne-au ajutat sa fim cine suntem azi.
'Vine un moment in viata cand realizezi:
Cine conteaza,
Cine nu a contat niciodata,
Cine nu va mai conta....
Si cine va conta intotdeauna. ..
Deci, nu iti face griji pentru oamenii din trecutul tau,
Exista un motiv pentru care nu au ajuns sa fie prezenti in viitorul tau...'
cu o mentiune personala: chiar daca nu sunt prezenti fizic in viata noastra, cred ca sunt oameni care vor ramane mereu valorosi pentru noi si ne-au ajutat sa fim cine suntem azi.
luni, 6 iunie 2011
Sshhtt!
O sa va spun un secret, dar nu-l mai spuneti nimanui, da?!: am descoperit un loc, la vreo 10 minute de casa (cu bicicleta, la dus cand drumul coboara:) ), chiar pe malul lacului, cu 2 tei si 2 banci, cate una sub fiecare copac, unde ratele vin si te macane sa le dai ceva de mancare... Iar in departare se vad muntii inzapeziti..Iar ulii dau tarcoale lacului, poate poate se arata vreun pestisor....Asa am sarbatorit prima mea saptamana aici:)
duminică, 5 iunie 2011
Prima zi de munca
Ei bine, am inceput duminica. Ceea ce nu e asa de rau pe cat pare: de obicei duminica si lunea se pare ca pleaca si vine lume multa dar azi nu s-au ingramadit sa plece prea multi iar de venit au venit doar 7 (centrul are o capacitate de 50 de locuri). Ceea ce mi-a dat posibilitatea sa mai invat si sa incep sa ma obisnuiesc cu task-urile din receptie, fara sa o presiune prea mare. Ce-mi da cel mai mult de furca e casa de marcat. Impresia mea e ca nu merge insa bine ca pt ca urmez toti pasii din manual si tot nu iese. Parol:) Hmm, ii dau eu de capat cumva! Am reusit sa ma inteleg si la telefon, in franceza (!) cu vreo 2 care au sunat. (Ahmed, care e 'de garda' la bucatarie tocmai mi-a adus, la receptie, o farfurie mare cu mancare:) ).
Si ca tot veni vorba de el, nu pot sa nu scriu ca ieri mi-am cumparat o floare: o campanula, in ghiveci. E micuta, mov si a fost cea mai ieftina dintre toate:) Si imi parea ca e nevoie de o floare in camera mea:). Cand am ajuns la centru, m-am intalnit cu Ahmed. Si el mi-a zis: 'ma uit la floare, ma uit la tine si nu stiu exact care dintre voi este floarea'.....Hehehe, arabii astia cum se invart ei de-un compliment:))
Azi am facut al doilea drum cu bicicleta. Si, ce credeti!?: nu am intalnit caini comunitari! OMG :)) Eram terorizata de ei si de multe ori ma dadeam jos de pe bicicleta si mergeam pe langa ca sa nu risc sa fiu muscata.... Deci, cu inima usoara, in intinerariul meu biciclistic am trecut pe langa o vie (neinconjurata de vreun gard!), pe langa multe case si curti foarte curate, am vazut lacul si celebra fantana arteziana.
Weekend-ul meu s-a incheiat ieri cu o noua plimbare prin Geneva: am batut strazile vechiului oras, o fortareata cu multe stradute inguste, cu suisiuri si coborasuri (dar in inima mea tot Sevilla cu portocalii ei ramane preferata!), mi-am incantat privirea cu o gradina de trandafiri si mi-am odihnit picioarele intr-un nou parc (pe cealalata parte a lacului) si m-am udat toata trecand foarte aproape de Jet d'eau (daca ati purtat vreodata ochelari de vedere intelegeti senzatia pe care o ai cand mergi pe un podet de nici un metru latime, la vreun metru inaltime de apa, cu ochelarii uzi:) dar a meritat! u-ha!) si m-am amestecat prin multimea care iesise pesemne la cumparaturi de weekend (deci nu numai la noi se calca lumea in picioare la Ikea si prin malluri:) ).
Gata, inchid receptia (sa nu ma spuneti ca am scris pe blog in timpul serviciului dar sunt multitasking..si modesta :)) )
O saptamana de neuitat (in sensul bun)!
Si ca tot veni vorba de el, nu pot sa nu scriu ca ieri mi-am cumparat o floare: o campanula, in ghiveci. E micuta, mov si a fost cea mai ieftina dintre toate:) Si imi parea ca e nevoie de o floare in camera mea:). Cand am ajuns la centru, m-am intalnit cu Ahmed. Si el mi-a zis: 'ma uit la floare, ma uit la tine si nu stiu exact care dintre voi este floarea'.....Hehehe, arabii astia cum se invart ei de-un compliment:))
Azi am facut al doilea drum cu bicicleta. Si, ce credeti!?: nu am intalnit caini comunitari! OMG :)) Eram terorizata de ei si de multe ori ma dadeam jos de pe bicicleta si mergeam pe langa ca sa nu risc sa fiu muscata.... Deci, cu inima usoara, in intinerariul meu biciclistic am trecut pe langa o vie (neinconjurata de vreun gard!), pe langa multe case si curti foarte curate, am vazut lacul si celebra fantana arteziana.
Weekend-ul meu s-a incheiat ieri cu o noua plimbare prin Geneva: am batut strazile vechiului oras, o fortareata cu multe stradute inguste, cu suisiuri si coborasuri (dar in inima mea tot Sevilla cu portocalii ei ramane preferata!), mi-am incantat privirea cu o gradina de trandafiri si mi-am odihnit picioarele intr-un nou parc (pe cealalata parte a lacului) si m-am udat toata trecand foarte aproape de Jet d'eau (daca ati purtat vreodata ochelari de vedere intelegeti senzatia pe care o ai cand mergi pe un podet de nici un metru latime, la vreun metru inaltime de apa, cu ochelarii uzi:) dar a meritat! u-ha!) si m-am amestecat prin multimea care iesise pesemne la cumparaturi de weekend (deci nu numai la noi se calca lumea in picioare la Ikea si prin malluri:) ).
Gata, inchid receptia (sa nu ma spuneti ca am scris pe blog in timpul serviciului dar sunt multitasking..si modesta :)) )
O saptamana de neuitat (in sensul bun)!
sâmbătă, 4 iunie 2011
Echilibrul lui Nash in relatiile de cuplu
Citind blogul lui Adi Stanciu am dat, acum ceva timp, peste o postare legata de echilibrul lui Nash.
Citez din blogul lui Adi: 'Nu știu dacă ați văzut, acum câțiva ani, filmul ăla cu Russell Crowe, despre un savant schizofrenic, “A Beautiful Mind”. E o poveste reală. Pe individ îl cheamă John Nash.
Nash a fost matematician, dar a luat premiul Nobel pentru economie. De altfel nici nu există un Nobel pentru matematică. Contribuția lui pentru cunoaștere a fost în postularea și modelarea matematică a teoriei jocurilor. Teoria jocurilor este, pentru cei care nu o cunosc, o disciplină care analizează matematic și numeric calitatea deciziilor într-o situație în care rezultatul deciziei tale nu depinde doar de tine ci și de deciziile altor participanți la aceeași realitate, la același “joc”, despre care nu știi nimic. A lua o decizie bună, într-un astfel de context, devine o problemă foarte dificilă, problemă pe care Nash a simplificat-o introducând câteva concepte și modele care permit o analiză sistematică a situației.' (pentru articolul complet vizitati www.adrianstanciu.ro)
Si m-am gandit in ce fel se aplica teoria jocurilor in relatiile de cuplu. Am cateva idei pe care le voi scrie pe blog. Deocamdata incerc sa le articulez mai bine in minte. Pentru ca mi-am tot propus sa scriu despre asta de ceva vreme, incep acum ca sa am un motiv in plus sa revin:). Daca insa intre timp aveti comentarii de facut, they are most then welcome!
Gata pe ziua de azi, Geneva is calling!:)
Citez din blogul lui Adi: 'Nu știu dacă ați văzut, acum câțiva ani, filmul ăla cu Russell Crowe, despre un savant schizofrenic, “A Beautiful Mind”. E o poveste reală. Pe individ îl cheamă John Nash.
Nash a fost matematician, dar a luat premiul Nobel pentru economie. De altfel nici nu există un Nobel pentru matematică. Contribuția lui pentru cunoaștere a fost în postularea și modelarea matematică a teoriei jocurilor. Teoria jocurilor este, pentru cei care nu o cunosc, o disciplină care analizează matematic și numeric calitatea deciziilor într-o situație în care rezultatul deciziei tale nu depinde doar de tine ci și de deciziile altor participanți la aceeași realitate, la același “joc”, despre care nu știi nimic. A lua o decizie bună, într-un astfel de context, devine o problemă foarte dificilă, problemă pe care Nash a simplificat-o introducând câteva concepte și modele care permit o analiză sistematică a situației.' (pentru articolul complet vizitati www.adrianstanciu.ro)
Si m-am gandit in ce fel se aplica teoria jocurilor in relatiile de cuplu. Am cateva idei pe care le voi scrie pe blog. Deocamdata incerc sa le articulez mai bine in minte. Pentru ca mi-am tot propus sa scriu despre asta de ceva vreme, incep acum ca sa am un motiv in plus sa revin:). Daca insa intre timp aveti comentarii de facut, they are most then welcome!
Gata pe ziua de azi, Geneva is calling!:)
Bloguri, ziare...
In dimineata asta soarele se ascunde pe dupa nori si doar din cand in cand isi arata fata. Parca s-ar juca de-a baba oarba:) Felix motanul sta tolanit langa mine, inconvoiat, pe un scaun cu rotile si din cand in cand se mai trezeste si-si face toaleta de dimineata...Iar eu citesc Dilema veche on line si ma las incantata de umorul, nota serioasa sau / si caustica a jurnalistilor: articole despre Cioran, Neveste disperate, viata in Doha, manuale de geografie si istorie in limba romana pentru minoritati etc; si un articol scris de prietena mea Ema, in Adevarul, despre rromi. Nu numai pentru conexiunea mea la ce se mai intampla in spatiul romanesc sau aiurea e bine sa citesc ci si pentru ca realizez de fiecare data cand ajung in sfere internationale:) (si uit cam repede cateodata!) ca lumea are un apetit marit de a sti ce se intampla in tara ta, in orasul tau, in regiunea ta. Si in acelasi timp fiind interesata sa-ti impartaseasca lucruri din lumea sa/lor, a fi informat te poate ajuta sa relationezi si sa intelegi (mai ales ca franceza sau engleza se vorbeste aici cu 14 accente diferite:) ) mai bine.
Si mai este blogul lui Adi Stanciu www.adrianstanciu.ro cu idei pertinente, comentarii asijderea, pe care va invit sa-l vizitati ori de cate ori aveti timp.
Weekend fain!
Si mai este blogul lui Adi Stanciu www.adrianstanciu.ro cu idei pertinente, comentarii asijderea, pe care va invit sa-l vizitati ori de cate ori aveti timp.
Weekend fain!
vineri, 3 iunie 2011
Amintiri
Am recitit postari din blogul D si mi-au placut mult! Mi-am adus aminte de casa din Cotroceni si de cea de la Udriste, de dimineata de la aeroport cand plecasem din Bulgaria dimineata la 2, de cafeaua de la Universitate cand a venit pe nepusa masa, de multele multele convorbiri telefonice si mai multele discutii face to face. Si sunt quality moments din trecut, legate de alti prieteni, de oameni dragi, care apar pe neasteptate dar mereu cand am nevoie de ele.
Multumesc!
La bucatarie
Ce-mi place sa vad barbati in bucatarie!!:) Si mai ales gatind!! :)Si aici se pare ca cei care sunt interesati de un part time job la bucatarie sunt barbati: un luxemburghez, un arab si un african. 3 varste, 3 mentalitati, 3 stitluri de a pregati mancarea. Arabul e singurul care nu m-a lasat sa-l ajut si care e foarte protectiv, africanul m-a invitat deja la o cina cu fondue :) iar luxemburghezul (cel mai tanar) imi povesteste despre periplul lui mexican si iubita lui de acolo care face o scoala de bucatari in paralel cu Facultatea de Filologie.... Tatal, iubitul si fiul? hahaha:)
Pe langa limba franceza pe care mi-am propus sa o stapanesc foarte bine peste 3 luni, mi-am fixat si un target legat de abilitatile culinare: poate nu voi ajunge Julia Child dar musai sa invat ceva de la barbatii astia din secretele bucatariei!:)
Ave si vant in panze! (vorba D:))
Pe langa limba franceza pe care mi-am propus sa o stapanesc foarte bine peste 3 luni, mi-am fixat si un target legat de abilitatile culinare: poate nu voi ajunge Julia Child dar musai sa invat ceva de la barbatii astia din secretele bucatariei!:)
Ave si vant in panze! (vorba D:))
Zi libera
Prima mea zi libera in Geneva... a fost minunata:) Mai putin faptul ca m-am ars, la propriu, intrucat am atipit pe una din pajistile parcului de langa lac....O expozitie faina de fotografii despre oameni si paduri (exceptionale cadre, culori fascinante - flori ciudate, animale rare, paduri tropicale..; legenda spune ca urangutanii masculi stiu sa vorbeasca dar nu o fac pentru a nu fi pusi sa munceasca:)), barci pe lac, veverite mici si vargate, lebede si rate, turisti, case faine (una mi-a mintit in mod curios de Casa Mila a lui Gaudi), multe magazine cu ceasuri, celebre case de parfumuri si haine, oameni care fac plaja in parc, biciclete gratuite, masini de tot felul, oameni cu sandale si oameni cu cizme, tei infloriti, buluc la reducerile de ciocolata si multe altele care mi-au incantat simturile.
Si m-am gandit ca poate trisez scriind pe blog. In sensul ca nu ma rup (pentru moment) de trecut, de casa, cu totul. Ca las inca fire invizibile si mai vizibile sa ma tina. Peut etre je dois faire preuve de patience....
Citind in continuare Walkiriile am dat peste un pasaj legat de rutina. Si m-am intrebat: cat oare din rutina luam cu noi cand plecam, cand ne schimbam locul? Rutina subtila, de a face lucrurile in acelasi mod: de a ne grabi, de a controla... In fond, raspunsul e evident: avem tendinta de a o lua pe toata. Depinde si de cat de mult ne-a influentat mediul si de cat de usor ne lasam influentati de noul mediu. Chiar daca ne place rutina, cred ca a experimenta inseamna sa iti dai voie sa traiesti si altfel. Astazi am constientizat cat de grabita am fost in primele zile aici si mi-am dat voie sa nu vizitez tot orasul intr-o singura zi, cum faceam alta data:) chiar daca am avut tendinta de a grabi pasul. Si oare o parte din mine s-a pedepsit arzandu-se!? Hahaha:)
Ma uit la colega mea poloneza si la alti oameni care si-au mutat cuibul mai departe de casa si inteleg ca statul pe cont propriu, cu putini oameni resursa in jur, i-a facut sa devina mai asertivi, sa ceara mai clar ceea ce vor si sa spuna 'nu' ca sa se protejeze. Si au fost 2 oameni deja care m-au atentionat sa spun 'nu' cand mi se va cere sa fac lucruri in timpul meu liber. Dar pentru cine a muncit intr-o companie si nu e interesat de ascensiune sau mai multi bani, nu e tocmai o noutate;).
Cat de surprinsi sunt sa afle oameni din culturi diferite de a mea ca am plecat de acasa pentru a face voluntariat.. Mai ales la varsta mea:) Si surprinsa sunt si eu sa aflu perspectiva lor, intrucat contactele mele, chiar si in sfera ong-urilor, au fost mai mult cu europeni si cateodata cu australieni si nord americani.
Mi-am cumparat cirese, caise si (binenteles:) ciocolata. Ma duc sa le savurez!
A bientot!
joi, 2 iunie 2011
Un nou inceput
'Noi toti, oameni si animale, cream in jurul nostru un fel de 'spatiu magic'. In general e un cerc cu diametrul de cinci metri, in care suntem atenti la tot ce se petrece. Indiferent daca sunt oameni, mese, telefoane sau vitrine: incercam sa ne mentinem controlul asupra acestei lumi mititele pe care am creat-o noi insine. Insa magii privesc mai departe, maresc acest 'spatiu magic' si incearca sa tina sub control mult mai multe lucruri. Asta se cheama a privi orizontul.'
Astea au fost primele randuri din Walkiriile lui Coelho pe care le-am citit in aeroportul din Viena cand asteptam zborul spre Geneva. Iar cel care le scrisese se afla atunci in desert. Si cumva, desertul isi gasise o cale de a ma apropia de el.... iar sincronicitatile au fost pentru mine un nou semn ca sunt pe drumul bun.
In fapt asa si simt de ceva vreme: ca ies din spatiul meu magic ... dar nu ca sa controlez ceva mai departe de el (desi tendinta este mare:) ) ci ca sa ma las transformata de acest orizont.
Proiectul: 3 luni in Elvetia, intr-un centru de primire a delegatilor din tari in curs de dezvoltare
Ce ar trebui sa fac eu aici e simplu si complicat (cel putin acum pare cateodata asa): de la activitati de receptie (inclusiv incasare si plati, folosirea casei de marcat etc), la cele de creativitate gastronomica si entertainment (organizarea unor zile de recreere pt delegati - dar cred ca sauna din pacate nu e o optiune:) ), la cele administrative de inventariere si comenzi dar si hranire a pisicii si verificarea starii ei de sanatate:).
Pentru cei neobisnuiti cu viata de voluntar sau activitatile din afara unei multinationale, lucrurile par destul de bulversante: azi, in a 4a mea zi aici, m-am trezit singura in tot centrul intrucat nimeni nu a venit la lucru, fiind sarbatoare. Nimeni nu mi-a spus ca voi fi complet singura (trag sperante insa ca cineva va veni sa gateasca diseara!) in conditiile in care abia ieri am apucat sa stau de vorba cu directorul centrului si au inceput sa imi explice ce si cum trebuie sa fac. Dar as minti daca as spune ca nu-mi plac provocarile:)
Casa in care stau este foarte faina: genul de conac aristocratic, cu 2 etaje, in apropierea unei paduri si cu o teresa la parter in fata unui camp imens cu flori mov si maci. Am o camaruta, gen mansarda a la Eliade, la ultimul etaj, cu un pat si un birou si cateva umerase cocotzate pe o stinghie, sub o etajera.
Oamenii sunt foarte diversi si printre delegati si printre staff-ul centrului: multe persoane de culoare, din diverse tari africane, metisi din America de Sud, o figura longeviva si foarte alba din UK, o poloneza, un luxemburghez, un arab...si o romanca:)
Toate serile de la venire le-am petrecut in compania .... barbatilor:) Si nu oriunde ci in...bucatarie. Aici se pare ca un part time job de bucatar este vanat mai mult de persoane de sex masculin decat feminin, ceea ce nu ma deranjeaza de fel:) Am avut si eu seara mea in care am condus operatiunile culinare (puiul cu curry, lapte de cocos, legume si orez a fost destul de apreciat printre comeseni:) ) si in fiecare miercuri voi avea onoarea de a gati.
Am primit si o bicicleta pe care cat de curand mi-am propus sa o inaugurez. La venire erau 30 de grade, Geneva era radioasa, pe lac se facea sailing iar femeile africane isi scosesera hainele lor multicolore pe strazi. Apoi a inceput sa ploua, si a tot plouat, si a tot plouat, pana azi cand m-am hotarat sa fac un tur al imprejurilor (si cu un gand pervers de a-mi cumpara o ciocolata:) ). Spirit practic, elvetienii si-au pus pungi la intrarea in parc pt posesorii de animale care isi plimba prietenii necuvantatori prin acele locuri dar nu au un singur chiosc pierdut printre blocuri pe o distanta considerabila!! Asa ca la desert m-am multumit cu un iaurtel pastrat pentru micul dejun:)
Recunosc ca mi-e dor deja de prieteni, de locuri cunoscute, de intalnirile cu Ioana, de o anumita familiaritate.... Dar imi face bine sa scriu si stiu ca am vrut sa fiu aici, stiu de ce am plecat si mi-am dorit sa plec. Si asta ma linisteste. Plus emailurile si sms-urile de la prieteni.
To be continued....
Astea au fost primele randuri din Walkiriile lui Coelho pe care le-am citit in aeroportul din Viena cand asteptam zborul spre Geneva. Iar cel care le scrisese se afla atunci in desert. Si cumva, desertul isi gasise o cale de a ma apropia de el.... iar sincronicitatile au fost pentru mine un nou semn ca sunt pe drumul bun.
In fapt asa si simt de ceva vreme: ca ies din spatiul meu magic ... dar nu ca sa controlez ceva mai departe de el (desi tendinta este mare:) ) ci ca sa ma las transformata de acest orizont.
Proiectul: 3 luni in Elvetia, intr-un centru de primire a delegatilor din tari in curs de dezvoltare
Ce ar trebui sa fac eu aici e simplu si complicat (cel putin acum pare cateodata asa): de la activitati de receptie (inclusiv incasare si plati, folosirea casei de marcat etc), la cele de creativitate gastronomica si entertainment (organizarea unor zile de recreere pt delegati - dar cred ca sauna din pacate nu e o optiune:) ), la cele administrative de inventariere si comenzi dar si hranire a pisicii si verificarea starii ei de sanatate:).
Pentru cei neobisnuiti cu viata de voluntar sau activitatile din afara unei multinationale, lucrurile par destul de bulversante: azi, in a 4a mea zi aici, m-am trezit singura in tot centrul intrucat nimeni nu a venit la lucru, fiind sarbatoare. Nimeni nu mi-a spus ca voi fi complet singura (trag sperante insa ca cineva va veni sa gateasca diseara!) in conditiile in care abia ieri am apucat sa stau de vorba cu directorul centrului si au inceput sa imi explice ce si cum trebuie sa fac. Dar as minti daca as spune ca nu-mi plac provocarile:)
Casa in care stau este foarte faina: genul de conac aristocratic, cu 2 etaje, in apropierea unei paduri si cu o teresa la parter in fata unui camp imens cu flori mov si maci. Am o camaruta, gen mansarda a la Eliade, la ultimul etaj, cu un pat si un birou si cateva umerase cocotzate pe o stinghie, sub o etajera.
Oamenii sunt foarte diversi si printre delegati si printre staff-ul centrului: multe persoane de culoare, din diverse tari africane, metisi din America de Sud, o figura longeviva si foarte alba din UK, o poloneza, un luxemburghez, un arab...si o romanca:)
Toate serile de la venire le-am petrecut in compania .... barbatilor:) Si nu oriunde ci in...bucatarie. Aici se pare ca un part time job de bucatar este vanat mai mult de persoane de sex masculin decat feminin, ceea ce nu ma deranjeaza de fel:) Am avut si eu seara mea in care am condus operatiunile culinare (puiul cu curry, lapte de cocos, legume si orez a fost destul de apreciat printre comeseni:) ) si in fiecare miercuri voi avea onoarea de a gati.
Am primit si o bicicleta pe care cat de curand mi-am propus sa o inaugurez. La venire erau 30 de grade, Geneva era radioasa, pe lac se facea sailing iar femeile africane isi scosesera hainele lor multicolore pe strazi. Apoi a inceput sa ploua, si a tot plouat, si a tot plouat, pana azi cand m-am hotarat sa fac un tur al imprejurilor (si cu un gand pervers de a-mi cumpara o ciocolata:) ). Spirit practic, elvetienii si-au pus pungi la intrarea in parc pt posesorii de animale care isi plimba prietenii necuvantatori prin acele locuri dar nu au un singur chiosc pierdut printre blocuri pe o distanta considerabila!! Asa ca la desert m-am multumit cu un iaurtel pastrat pentru micul dejun:)
Recunosc ca mi-e dor deja de prieteni, de locuri cunoscute, de intalnirile cu Ioana, de o anumita familiaritate.... Dar imi face bine sa scriu si stiu ca am vrut sa fiu aici, stiu de ce am plecat si mi-am dorit sa plec. Si asta ma linisteste. Plus emailurile si sms-urile de la prieteni.
To be continued....