Super cool vacanta

Plajele in Sri Lanka arata ca in vederi iar noi am dat peste una super meseriasa: lunga si goala, cu cateva pietre la mal si marginita de palmieri. Acolo, cativa ani in urma, tsunami-ul era un cuvant care se nastea din grandoarea valurilor care au invadat lumea, plaja, casele, natura voluptoasa dupa cutremurul din adancul oceanului. Acum totul parea normal, era cald chiar si cand nu era soare, in anumite portiuni, langa pietre, apa sapase in nisip cateva gropi in care ne-am balacit, in costumul Evei, ore in sir. Era ciudat: timpul trecea atat de incet! Imi amintesc o dimineata in care, revenind de la plaja, eram pregatita de pranz. Am aflat insa ca era doar 10 dimineata. Imi parea ca trecuse o eternitate de cand ma trezisem, statusem pe plaja, in apa....
Acum, cand sunt departe, totul are o incarcatura emotionala si mai mare, o culoare si mai intensa. Ce mult imi place! E starea aia de "acum si aici" pe care am trait-o si acolo dimineata la Ella, pe plaja, sau seara cand ploua si noi stateam pe terasa ascultand muzica reggae, fumand si auzind cum se spargeau valurile.
Imaginile imi vin in cap aleatoriu, mi-e greu sa urmaresc o linie logica si le scriu asa cum imi vin: muzica infiorator de tare din autobuz, murdaria din orase, casele saracacioase fara garduri, elefantii pe care i-am hranit la marginea drumului si carora le sunt recunoscatoare ca au iesit din mijlocul rezervatiei scutindu-ne sa platim 8000 de rupii intrarea. E genul de vacanta care te indeamna la placere, la a te lasa, a simti libertatea. Da, asta simt cel mai puternic legat de vacanta asta si de Sri Lanka!
Oamenii zambeau peste tot, orice aproape se negociaza diferentele fiind cateodata semnificative, sunt multi care incearca sa te traga in piept (ca doar eram turisti, ce naiba...), poti sta in locuri posh sau poti savura langa ele locuri ieftine cu backpackeri si surferi.
Cumva imi pare ca am avut de toate: munte  si privelisti incredibile, mersul cu trenul si stat pe scara, cu parul in vant si ochii plini de minunatia ce se reliefa in fata lor, plimbari cu tuk-tuk-ul in Haputale printre plantatiile de ceai si o vizita la manastire unde ne-a prins ploaia, incredibile plaje, una unde eram doar noi si pescarii, alta, in Hikkaduwa, cu surferi, petreceri, un super fain bar alb pe plaja, mic dejun la 100m de apa si localnici simpatici:), masaj, mancare super faina (am descoperit bread fruit si inca o chestie ca mazarea care nu mai stiu cum se numeste), cazare super misto peste tot (chiar daca apa calda nu aveam) - unul cu cushions-hang-out-place, excelente materiale fine si culori incredibile (am simtit ca fac baie de'a dreptul in magazinele lor).
Chiar si cele 12 ore petrecute in aeroport la plecare mi-au placut: cu turbanul meu pe cap si cerceii din sidef, Ghi imi spunea ca arat ca o frantuzoaica chic si chiar asa ma simteam:) Am dormit pe sponci, in restaurantul de la etaj si la 6 mancam micul dejun; apoi am inotat din nou printre musulmani, sari-uri extraordinar de frumoase si feminine, europeni, o lume atat de diferita si fermecatoare.
Am iubit "Padurea norvegiana" a lui Haruki Murakami, am trait-o cu maxima intensitate, cu tristete si placere in acelasi timp!
Sun recunoscatoare!

Normalitati

M-am dus sa manac la restaurantul indian unde am devenit unul dintre clientii casei. Eram deja pe drum cand a inceput sa cada cate-un strop. Si apoi n-a stat ci  a inceput din ce in ce mai tare. Asa ca m-am mutat de la o masa de la marginea restaurantului la o alta mai sper interior. Apoi 3 femei indience au venit si ele mai aproape de mine, ne-am zambit, ne-am salutat..Am continut sa mananc si ele sa vorbeasca, cand in tamil cand in engleza despre relatii, sarcina etc. Mi-am amintit de femeile din Spania pe care le vedeam pentru prima oara (se intampla prin 96) stand singure (adica fara barbati) la terase si palavragind. La noi inca nu se "inventase" moda iesitului cu prietene la terasa a femeilor trecute de 40 de ani...
Intre timp a venit si mancarea (garlic naan si teh tarik), m-am dus sa ma spal pe maini si apoi am inceput sa mananc, ca multi altii, cu mana. Fetita de la masa vecina isi acoperea de fiecare data urechile dupa ce vedea cate un fulger, inainte sa se auda tunetul ..:)
Plecasem tarziu de la serviciu pentru ca am incercat sa termin cat mai multe din lucrurile pe care le am de facut, inainte de vacanta. Am simtit ploaia ca o binecuvanatare care imi ingaduia sa mai stau putin departe de calculator, de munca.... Am (re)invatat in ultimele zile 2 lucruri: ca pot fi ferma pe pozitie si imi pot sustine punctul de vedere foarte clar si bataios si ca pot face lucruri faine daca ma implic cu adevarat si pun suflet in ceea ce fac. Mi-am reamintit ca inca pot fi usor ranita si ca sub armura mea de fier:) e o fetita care se teme.
A fost o zi buna, cu emotii, tristeti si melancolii, cu un inceput proaspat dupa numai 5 ore de somn pentru care sunt recunoscatoare pentru ca de mult nu m-am mai trezit asa odihnita (oricum mult mai mult decat de obicei), cu zambete si mici bucurii.
Am trimis cateva poze unor prieteni, unele in care apar laolalta cu alti colegi ai mei, si V. mi-a raspuns: " my Godness, ai inceput sa arati ca ei, oamenii din Malaezia". Well, poate ca am inceput sa ma adaptez si sa intru in normal:)