Nu am un subiect anume despre care vreau sa scriu. Dar simt sa scriu. Despre mine. Asa...terapeutic.
Despre faptul ca mi-e dor de mama. O mama pe care am avut-o si, in acelasi timp, despre alta pe care mi-am dorit-o. Si despre tata. Dar doar cel pe care mi l-am imaginat.
Despre copilul care am fost si cat de rau imi pare pentru tot ce a suferit. Pentru tot ce i-a fost dat sa duca. Si pentru acea parte a copilariei care i-a fost furata.
Despre cum inca mai caut armonia dintre partea mea feminina si cea masculina, cum invat sa le vad si accept pe amandoua cu tot au frumos si tot ce doare.
Despre triunghiul dramatic din mine insami si din relatiile mele si eforturile mele de vindecare.
Despre cat de frumos se vad muntii de la vf 2000, si cum se aude ecoul vocilor in linistea maiestuoasa a inaltimilor.
Despre placerea fe a ma uita pe geam, cand sta sa ploua si autocarul ruleaza pe un drum ingust spre nu stiu unde.
Despre savoarea cafelei de la Coftale, despre umorul incredibil al lui Isabel Allende si increderea molipsitoare a lui Elizabeth Gilbert.
Despre dimineti de vacanta, asezate, fara graba.
Despre imbratisari. Fructe proaspete. Un bors delicios de peste. Decoratiuni interioare. Copii. Noi prieteni. Drag si dor de terapii.
Despre mine. Cateodata intru intr-o stare de nostalgie- melancolie-depresie. E un musafir care ma viziteaza de multi ani. Il simt puternic in piept si de multe ori ma reduce la tacere (verbala sau/si scrisa). Anatol imi spune ca e forma de a ma apropia de mama. Asa am cunoscut-o eu pe mama. In timp, am dezvoltat o mama interioara blanda si continatoare care are grija de mine in perioadele astea. Am invatat sa imi iau timp cu mine, sa ma despavarez de presiune, de "trebuie", sa ma ascult si sa imi ofer ce am nevoie. Poate am nevoie sa plang, sau sa ma imbrac frumos si sa ma scot la o cafea sau sa ma plimb pe strazi sau sa desenez sau sa vb cu cineva... E o parte din mine pe care aleg sa o onorez. Multumesc! Te iubesc!
