Post to Self

 Eu sunt aceea pe care o asteptam. Cand eu am inceput sa vorbesc cu toate partile din mine, s-a facut liniste.

Mama protectoare, mama care pune limite sanatoase, mama care explica, care intreaba, empatica,continatoare, care se vede pe sine si isi cere drepturile (nu se neglijeaza), blanda si ferma. Copilul care se enerveaza, care bate din picior, care plange, care face tantrumuri, care cere, care se simte neputincios, care nu stie, care are nevoie de explicatii, care iti apasa butoanele, care se pune pe sine primul, care ii spune mamei ca o uraste dar nu stie sa raspunda la intrebarea ei "de ce", care o iubeste, il iubeste si pe tata, mult mult, copilul jucaus, zambitor, care se bucura cu toata fiinta. Cea care se simte masculina, cea feminina, cea puternica, cea vulnerabila, care e in cap, care e prea in corp, conectata, deconectata, care stie, care poate, adulta, adolescenta, naiva, copila, orientata spre solutii, care stie, care accepta, care are credinta, rabdatoare, nerabdatoare, iubitoare, dominanta, blanda. Cea continua, fluida, justa, vie, in devenire. Cea care sunt. Eu, cu toate partile mele, de ieri, de azi, de maine. Eu.

Narative

 Taica-miu a fost un abuzator toata viata lui de adult. Fata de mine, de mama, probabil si fata de altii, Dar in casa lui, caci asa a considerat intotdeauna apartamentul in care am locuit cu parintii mei, nu a noastra, era protejat de ochii lumii asa ca a actionat mai abitir. Violenta domestica in toate formele ei. Fizica, verbala, implicit emotionala si psihica, sexuala. Am invatat sa injur acasa, de la el. De la sfinti si dumnezei, trecand prin toate organele sexuale, relatii de neam si denumiri ale unei femei. 

Stiu ca abuzatorii au fost la randul lor abuzati. dar ca adulti, unde e responsabilitatea? Vreau sa plateasca pentru pacatele lui, pentru tot ce a distrus in mine, copil, pentru toate semintele fricilor care au crescut ani de zile in mine, pentru toate traumele mari si mici care mi s-au impregnat in corp si pentru care am platit cu bani, timp si enorm de mult consum fizic, psihic si emotional pentru a le vindeca. Si inca o fac.

Am incercat de mai multe ori sa ii aduc in constiinta asta. Refuza sa recunoasca, incepe din nou sa ma jigneasca si sa tipe. Si asta  e foarte greu de dus, nerecunoasterea asta, lipsa unui "imi pare rau", "as fi vrut sa pot face diferit"... Nu stiu inca cum sa ma impac cu asta: a sti ca atat a putut, ca a fost si este un abuzator si ca nu pare sa regrete. Unde si cum asez asta in mine?

M-am indepartat de mult de el. Ani de zile dupa moartea mamei am stat la distanta unul de annul. Acum insa are 80 de ai si ceva probleme de sanatate. Ce fac cu el? E responsabilitatea mea? Cat de corect este fata de mine? 

Vreau sa plateasca pentru pacatele lui de adult. Sa il doara cel putin la fel de mult cat ma doare pe mine. Vreau sa sufere. Si vreau ca toata lumea sa stie asta. Daca s-ar mai folosi lapidarea...si procesele din piata publica.

In tot noianul asta de sentimente mai apare si iubirea copilei care am fost si care era fascinata de tata, care il iubea pe tata, care isi dorea sa rada si sa se joace si tata. Iar mama nu a fost cu adevarat prezenta. Poate pentru ca eram/sunt jumatate tata iar ea il ura pe tata. "Calcase pe bec", ramasese insarcinata si si-a "ispasit pacatul" ramanand casatorita pana la finalul vietii. Ce prostie! dar si ea, atat a putut.

Ce facem cu toate povestile astea pe care le tot rumegam in capul nostru? De ce nu le dam drumul? Ce tot astept? Sunt mai mult decat atat. Sunt o supravietuitoare. Am prieteni, de ani de zile ma descurc singura, ma duc in vacante si imi castig banii, am grija de mine.

Ma iubesc. Ma iert. Imi pare rau. Imi multumesc.