mi-e drag sa scriu pe blog. si m-am tot gandit sa revin dar nu am mai gasit acele momente intense pe care sa vreau a le impartasi. dar in weekend-ul asta, au reaparut.
sub forma unei impacari cu o veche amintire, cu mama si tata si eu copil. e atat de ciudat si totusi atat de natural cum vin impacarile astea. atunci cand nu te astepti, ca cel mai pretios lucru al vietii, iti umplu tot trupul si sufletul de o liniste care nu cere nimic, nu vrea nimic la schimb, fara sa-i lipseasca nimic si fara sa aiba nimic in plus, pur si simplu perfecta. si parca ma astepta, ea, impacarea, era din totdeauna acolo, doar ma astepta pe mine sa vad, sa inteleg, sa cresc. era foarte de dimineata, afara era alb si in casa cald. si m-am lasat din nou sa simt, mi-am lasat corpul sa isi faca miscarile pe care stia sa le faca, fara sa mai gandesc, sa ma mai intreb daca e bine sau corect... mare dreptate a avut Dea: m-am simtit atat de bine la sfarsitul anului trecut pentru ca socul mi-a oprit mintea sa mai construiasca tipare si atunci am vietuit pur si simplu; am fost conectata la Univers, la Spirit, la intelepciune..
apoi au fost intalnirile cu I. in care am vorbit cu copilul din mine...
si intalnirea cu Alexiada si lucrul pe deblocarea chakrelor...
si seara cu O si St la pizza si ceai...
si pranzul si seara cu D...
Multumesc!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu