pe drum

m-am apucat de acupunctura. adica il las pe un domn in varsta si haios sa infiga ace in mine:). e ok. aseara tratamentul mi-a dat o senzatie de usurare, eliberare care m-a ajutat sa fiu mai prezenta, mai conectata la mine. e ca si cand cobor din mintea mea, din capul meu printre lucrurile ce ma inconjoara. si zidul ce parca exista mai devreme o secunda intre noi, disparuse. ma intreb si eu aceleasi lucruri ca miliarde de alti oameni inaintea mea: ce e iluzie in viata mea si ce nu? ce e vis si ce e realitate? cat din toata incarcatura emotionala a unei zile merita osteneala? ma tot gandesc la acel moment cand voi avea atata pace si impacare in mine incat rautatea lumii nu va mai rezona cu mine ci o voi privi ca un ajutor ce ma invata sa cresc; cand imi va fi foarte clar ce zideste si ce nu; cand voi fi libera de atasamente... intre timp (si pentru a ma reintoarce acolo) merg la Alexiada, la yoga, citesc Luule Viilma samd