zen habits: The Elements of Living Lightly

Today I’m going to suggest a small change in mindset that could change your life.

I won’t keep you in suspense. Here it is: think of nothing that happens as either good or bad. Stop judging, and stop expecting.

It’s a tiny change — all you have to do is say, ‘That wasn’t good or bad, it just happened, it just is.’ It’s tiny, but it takes practice, and amazingly, it can knock you on your ass.

Why? Because with this little change, you will no longer be swayed up and down depending on whether good things or bad things happen to you, whether people (and their actions) are good or bad. You will learn to accept things as they are, and move within that landscape mindfully.

You will no longer expect good things to happen (or bad things), but will just take things as they come, and be content with whatever comes. This means you’ll no longer be disappointed, or unhappy.

“When people see some things as beautiful,
other things become ugly.
When people see some things as good,
other things become bad.”
~Lao Tzu


A Little Exercise
Think of something good that happened to you recently, and how it affected your mindset. Now think of something bad that happened, and what that did to your mindset.

Now imagine that neither event was good, and neither was bad. They simply happened, existed.

How does that change how you would have felt as a result of those events? How does it change your happiness, your mood? How does it change what you do in reaction?

When you stop judging things as good or bad, you are no longer

Nothing is good or bad
Hamlet said, ‘There is nothing either good or bad, but thinking makes it so.’

He was right. Without the human mind, things just happen, and they are not good or bad. It’s only when we apply the filter of our judgment that they become good or bad, beautiful or ugly.

A weed is only a weed when we don’t like it. Children are only naughty if we don’t like their actions. Life only sucks if you judge it as bad.

But what about truly horrible tragedies, like a plague or tsunami or the Holocaust? Surely those are bad? Sure, through the lens of the judgment we’ve been raised to make, they are terrible. But then again, remove the judgment, and then … they simply happened. Death and cruelty will probably always make us sad, but they’ve always happened and always will, whether we like them or hate them.

Holocaust survivor and author Victor Frankl wrote of a rich woman who went through the Holocaust, and who was grateful for the experience, as much as she suffered, because it opened her eyes. It transformed her. I’m not saying the Holocaust was good, but perhaps we can say that it happened. It serves as a lesson — one we should heed, by the way, in these days of politically charged hatred, of blaming our ills on immigrants and minorities.

There are other tragedies that happen that aren’t necessarily bad. They’re devastating losses, without a doubt, but in life there are always losses, and people will always die. It’s how we judge them that determines our reaction, and determines whether we’re capable of dealing with it sanely.

Great Expectations
The second half of this change is just as small, but just as important: dropping expectations. Not lowering expectations, but eliminating them.

Think about it: when we have expectations, and things don’t go the way we expect (which happens quite often, as we’re not good prognosticators) , we are disappointed, frustrated. It’s our expectations that force us to judge whether something is good or bad.

When you expect something of a friend, co-worker, family member, spouse, and they don’t live up to that expectation, then you are upset with them, or disappointed. It causes anger. But what if you had no expectations — then their actions would be neither good nor bad, just actions. You could accept them without frustration, anger, sadness.

What if you went on vacation, to a place you had high expectations of, and it wasn’t what you thought it’d be? You’d be bitterly disappointed, even though it’s not the fault of that place — that’s just how the place is. It’s your expectations that are at fault.

When people disappoint you, it’s not their fault. They’re just being who they are. Your expectations are at fault.

The Why
But why make this change? Why should we stop judging? Why should we stop expecting?

Because judgments stop us from understanding, and can ruin our happiness. When we judge, we don’t seek to understand — we’ve already come to a conclusion. If we stop judging, we allow ourselves to try to understand, and then we can take a much smarter course of action, because we’re better informed by our understanding.

Judging makes us unhappy. So do expectations.

When we leave judgment behind, we can live in the moment, taking what comes as neither good or bad, but simply what is. We can stop ruining our happiness with our thinking, and start living instead.

The How
So how do we start doing this? In small steps, as always.

1 First, start by being more aware. Throughout the course of the day today, note when you make judgments, note when you have expectations, and when things don’t live up to them. Over time, you’ll notice this more and more, and be much more conscious of these types of thoughts.

2 Next, pause each time you notice a judgment or expectation. Take a breath. Then tell yourself, “No expectations, no good or bad.” Repeat this, letting go of the judgment or expectation.

3 Third, seek to see things as they are, and to understand. Be curious as to why things are the way they are, why people act the way they act. Investigate, empathize, try to put yourself in people’s shoes. See the landscape of your life as it actually is, without the filter of judgments or expectations.

4 Next, take what comes. Experience it, in the moment. React appropriately, without overreacting because it isn’t as you hoped or wanted. You can’t
control life, or others, but you can control how you react.

5 Then, accept. When things happen, understand why they do, without judgment, and accept them as they are. Accept people for who they are. Accept yourself, without judgment, as you are. This takes practice.

6 Finally, know that the present moment, being as it is, also contains infinite possibilities. And those possibilities are opened up once you see things as they are, without judgment or expectations

Post written by Leo Babauta.

aha!

iubesc momentele de "aha"! fractiuni de secunda in care totul devine mai clar, cand "iti pica fisa", cand intelegi de ce, cum....este eliberator, simt ca imi scresc aripi si pot sa zbor! simt ca dupa atata truda in sfarsit ajung sa mai urc o treapta, sa mai trec printr-o usa, sa vad in sensul cel mai propriu. sunt mai aproape de mine, de oameni, mai in contact cu interiorul si exteriorul. ce bine e... orgasmic:)

frumusetea muzicii, timp si valori

am primit de mai multe ori pe email aceasta poveste si mi-a placut de fiecare data si m-a pus pe ganduri de fiece data. o aduc pe blog cu gand sa o recitesc din cand in cand si sa starnesc intrebari si-n altii.

"Washington Post a organizat in ianuarie 2007 un experiment social asupra perceptiei, gustului si prioritatilor oamenilor.

In statia metrou L'enfant Plaza din Washington, DC, intr-o zi friguroasa, un om cu o vioara a cantat sase piese de Bach timp de aproximativ o ora. In timpul acesta aproximativ 2000 de oameni au trecut prin acea statie, majoritatea in drum spre serviciu.

Dupa vreo trei minute un om intre doua varste l-a observat si s-a oprit sa-l asculte pentru cateva secunde, apoi a grabit pasul, manat probabil de programul sau strict.
Dupa vreo trei minute un om intre doua varste l-a observat si s-a oprit sa-l asculte pentru cateva secunde, apoi a grabit pasul, manat probabil de programul sau strict.

Dupa 4 minute: violonistul a primit primul sau dolar… o femeie i l-a aruncat in palarie fara sa se opreasca.

Dupa 6 minute: un tanar se reazema de perete ca sa-l asculte, dupa care se uita la ceas si pleaca in trap usor spre peron.

Dupa 10 minute: un copil de 3 ani se opreste in fata muzicianului, dar maica-sa il trage grabita de hainuta. Copilul se mai opreste odata sa-l priveasca pe violonist, dar maica-sa il impinge nervoasa inainte, asa ca cei doi se misca, el inrorcand capul din cand in cand. Lucrul asta se repeta cu mai multi copii iar parintii ii imping de la spate, grabiti sa ajunga la treburile lor.

Dupa 45 minute: numai sase oameni s-au oprit sa-l asculte pentru cateva momente. Circa 20 au aruncat niste bani. Omul a colectat in total $32.

Dupa o ora: omul a terminat de cantat si s-a lasat tacerea. Nimeni nu l-a observat, nimeni nu l-a aplaudat…

Nimeni n-a remarcat, dar acesta era Joshua Bell, unul dintre cei mai buni muzicieni ai lumii. El a interpretat cateva din cele mai dificile piese scrise vreodata, pe o vioara estimata la $3,5 milioane. Cu cateva zile inainte, umpluse o sala de concerte din Boston. Valoarea medie a biletelor $100.

Problemele care s-au pus in acest experiment social:

- Intr-un loc nepotrivit, la o ora nepotrivita, suntem in stare sa percepem frumusetea?
- Ne oprim s-o admiram?
- Putem, oare, sa recunoastem talentul intr-un context neasteptat?

O concluzie posibila in urma acestui experiment, ar fi aceasta: daca nu avem cateva momente sa-l ascultam pe unul dintre cei mai buni solisti ai lumii cantand cea mai buna muzica scrisa vreodata pe unul din cele mai bune instrumente facute vreodata, oare de cat de multe alte lucruri, minunate, ne lipsim in existenta noastra?

Sau mai bine zis, la cate lucruri bune si frumoase suntem obligati sa renuntam / sa le ignoram atunci cand traim intr-o societate, sau un sistem social ca acela pe care il suportam acum cu greu?

Si cat de mult reusim sa le recunoastem valoarea celor din jur, si cat de mult au ei sansa sa ne recunoasca valoarea in ritmul nebun al vietii asa cum a ajuns sa fie ea astazi?

Caci nu atat individul cat sistemul social din care facem parte in aceste vremuri pare vinovat de rezultatul acestui experiment… sa nu uitam ca cei mai atrasi de sunetul viorii au fost copii care mai aveau un strop de inocenta…"

pe drum

Imi ia cam 1 ora si ceva sa ajung de acasa la serviciu. In fiecare dimineata. Timp suficient sa ma gandesc la multe lucruri: atatea lucruri care se pierd, pe care as vrea sa le impartasesc cu ceilalti, sa le dau o forma
De ex, azi am citit in Dilema Veche despre teoria “ferestrelor sparte” (broken windows). Conform ei, daca spargi ferestrele unei case e ca si cand oferi o invitatie celor fara casa sa isi faca barlogul in ea. Si sa sparga si mai multe ferestre. Sau daca lasi gunoiul la un colt de strada si nimeni nu face curat, vor mai fi si altii care vor incepe sa-l depoziteze acolo si astfel un loc curat devine parca un loc special amenajat pt depozitarea gunoiului desi nu este. Ideea celor care au gandit teoria este ca daca te ocupi de lucrurile marunte (sa nu le lasi sa devina “mari”) atunci vei preveni escaladarea unor situatii mai rele si mai grave pe care le vei gestiona mult mai greu. O teorie care se pare ca l-a ajutat pe primarul New York-ului sa scada rata criminalitatii.
Eu m-am gandit la modul in care as putea folosi teoria asta in viata personala: cate lucruri maruntecarora nu le acordam atentie ar putea sa ne ajute sa rezolvam sau sa nu ajungem la probleme mult mai complicate. Giuliani a folosit amenzi usturatoare pt infractiuni minore, dar in viata personala ce poti face? Sa devii un masochist?!:) Deocamdata m-am gandit doar la aspectele pozitive, la “preventie”: de a ne concentra pe lucrurile marunte, de a le observa in primul rand. Poate ar tb sa personalizez mai mult si sa vorbesc la persoana intai: pt ca am acest obicei de a lasa micile preocupari deoparte. Desi asta imi aduce aminte de a Luule Viilma care spunea ca o femeie e cea care se ocupa de astfel de lucruri si barbatul de cele mari. Barbatul din mine jubileaza, femeia invata. .. Si imi mai amintesc ceva, a la Bert Hellinger: sa invatam ca femeia are nevoie de barbat si invers pt ca fiecare are ceva de care celalat are nevoie si celalalt are deja.
Aseara am simtit nelinistea de a nu fi nevoita sa fac nimic. Suna ciudat? Hmm, ciudat e sa fi simtit asta. Nu trebuia, de fapt, sa fac nimic. Si m-am gandit din nou: am un dar la dispozitie si posibilitatea sa il valorific, sa ma bucur de el si sa accept lucrurile care vin in viata mea. Pare simplu si totusi...cand planul din cap, construit ani de zile e altul, nu mai e chiar simplu sa il schimbi...sau poate e doar un pretext...
Azi am primit cateva filme foarte foarte dragi: Out of africa si Amelie. Acasa am “Painted veil” si o carte “Vanatoarea de stele” alaturi de “Mirona” si “Panza de painajen”. Filmele si cartile mele preferate au ca personaje principale femei puternice care cauta, iubesc, se arunca in viata (nu sunt spectatori) si ma intreb ce ma atrage la ele: similaritatea cu stilul lor sau dorinta de a le semana?
Un amic mi-a spus odata ca sunt ca miresele lui Chagal, transparenta si in zbor. Lucru reconfirmat de mai multi prieteni si colegi in varii contexte. De la astroloaga am aflat ca sunt intr-o perioada de studiu si experiment, am inteles eu ca sunt mai putin activa si mai mult pasiva. Dar daca ma uit inapoi... m-am aruncat de multe ori fara plasa, am iubit, am cautat si m-am aruncat in viata urmand chemarile interioare cand as fi putut alege confortul...
Sunt un om al intrebarilor: si unul din motivele care ma atrage in training este ca pot adresa intrebari oamenilor din curs, intrebari care ii provoaca, ii zdruncina, ii scot din starea de confort si obisnuinte.
Si toate astea, si nu numai, imi trec prin minte in drum spre seviciu...

Parerile copiilor despre... mame :)

Raspunsuri date de copii din clasa a doua la urmatoarele intrebari:

De ce a facut Dumnezeu mame?


1). Ea e singura care stie unde e banda de lipit.
2). Mai mult ca sa curete casa..
3). Sa ne ajute pe noi cind ne nastem.


Cum le-a facut Dumnezeu pe mame?

1). El a folosit pamant, cum ne-a facut si pe noi.
2). Magie, plus putere suprema, si a amestecat mult.
3). Dumnezeu a facut mame la fel ca mine si tine ... Numai ca el a folosit piese mai mari...


Din ce ingrediente au fost facute mamele?

1). Dumnezeu a facut mame din nori si par de inger si cele mai frumoase lucruri din lume si o masura de severitate.
2). Ele trebuie sa aiba startul din oase de om. Dupa aia s-a folosit foarte multa ata, ma gandesc.


De ce Dumnezeu te-a dat pe tine mamei tale si nu la altei mame?

1). Pentru ca noi sintem neamuri..
2). Dumnezeu a stiut ca ea ma iubeste mai mult decat mamele altor oameni.


Ce fel de fetita a fost mama ta?

1). Mama mea a fost totdeauna mama mea si nimic altceva.
2). Nu stiu, ca nu am fost pe vremea aia, dar cred ca a fost mare sefa.
3). Altii imi spun ca ea era buna candva.


Ce a trebuit sa stie mama ta despre tatal tau inainte ca ea sa se casatoreasca cu el?

1). Numele lui de familie..
2). Ea a trebuit sa stie trecutul lui. Daca a fost un escroc. Daca se imbata cu bere
3). Daca face cel putin $800 pe an, daca el a spus ’nu’ la droguri si ’da’ la treburile casei


De ce mama ta s-a casatorit cu tatal tau?

1). Tatal meu face cele mai bune macaroane din lume. Si mama mea mananca mult.
2). Ea a devenit foarte batrana si nu mai putea sa faca nimic fara el.
3). Bunica mea mi-a spus ca mama mea nu a avut sapca gindirii pe cap cand s-a maritat cu tata.


Cine-i boss la voi in casa?

1). Mama mea nu vrea sa fie boasa, dar ea trebuie sa fie pentru ca tatal meu e pampalau.
2). Mama e. Poti sa-ti dai seama dupa cum face inspectia camerei mele. Ea vede orice sub pat.
3). Eu cred ca mama e, numai pentru ca ea are mai multe de facut decat tatal meu.


Care-i diferenta dintre mama si tata?

1). Mama lucreaza la lucru si lucreaza acasa, iar tata lucreaza numai la lucru.
2). Mama stie cum sa vorbeasca cu profesorii fara ca sa-i sperie.
3). Tatii sint inalti si puternici, dar mama are puterea reala, pentru ca ea este cea pe care o intrebi cind vrei sa petreci o noapte acasa la prieteni...
4). Mama are magie, ea te face sa te simti bine fara doctor.

Ce face mama ta in timpul liber?

1). Mamele nu au timp liber.
2). O auzi pe ea zicand ca plateste facturi toata ziua.

Ce ar trebui sa schimbe mama ta, ca sa fie perfecta?

1). In interior ea e deja perfecta. Pe dinafara cred ca ar trebui o operatie de frumusete.
2).Dieta.


Daca ai putea sa schimbi ceva la mama ta, ce ar fi?

1). Ea ma obliga tot timpul sa imi tin camera curata. As sterge asta din ea.
2). As face-o mai desteapta. Atunci ea ar sti ca sora mea e cea care a facut prostii, si nu eu.
3). Eu as dori ca ea sa scape de ochii invizibili de la spatele capului.

si veni ziua....

...cand m-am trezit si am zambit!
... cand am trecut prin piata si am luat un brat de lalele si liliac!
... cand am simtit din nou bucuria, tristetea, recunostinta, ..., din constelatii familiale!
... cand am plans de bucurie datorita parintilor mei!
... cand mi-au zbarniit telefoanele pana tarziu in noapte si chiar a doua zi datorita unor oameni dragi pe care nu i-am auzit si vazut de mult sau de mai putina vreme!
... cand am fost inconjurata cu o iubire pe care o asteptam demult!
... cand am fost surprinsa in multe moduri, de fiecare data placut!
... cand am intalnit oameni voiosi!
... cand m-am plimbat pe stradute cu parfum de secol trecut, linistite si parca dintr-un alt oras!
... cand am fost recunoscatoare strabunilor mei!
... cand i-am MULTUMIT VIETII pentru TOT!!! :))