pe drum

Imi ia cam 1 ora si ceva sa ajung de acasa la serviciu. In fiecare dimineata. Timp suficient sa ma gandesc la multe lucruri: atatea lucruri care se pierd, pe care as vrea sa le impartasesc cu ceilalti, sa le dau o forma
De ex, azi am citit in Dilema Veche despre teoria “ferestrelor sparte” (broken windows). Conform ei, daca spargi ferestrele unei case e ca si cand oferi o invitatie celor fara casa sa isi faca barlogul in ea. Si sa sparga si mai multe ferestre. Sau daca lasi gunoiul la un colt de strada si nimeni nu face curat, vor mai fi si altii care vor incepe sa-l depoziteze acolo si astfel un loc curat devine parca un loc special amenajat pt depozitarea gunoiului desi nu este. Ideea celor care au gandit teoria este ca daca te ocupi de lucrurile marunte (sa nu le lasi sa devina “mari”) atunci vei preveni escaladarea unor situatii mai rele si mai grave pe care le vei gestiona mult mai greu. O teorie care se pare ca l-a ajutat pe primarul New York-ului sa scada rata criminalitatii.
Eu m-am gandit la modul in care as putea folosi teoria asta in viata personala: cate lucruri maruntecarora nu le acordam atentie ar putea sa ne ajute sa rezolvam sau sa nu ajungem la probleme mult mai complicate. Giuliani a folosit amenzi usturatoare pt infractiuni minore, dar in viata personala ce poti face? Sa devii un masochist?!:) Deocamdata m-am gandit doar la aspectele pozitive, la “preventie”: de a ne concentra pe lucrurile marunte, de a le observa in primul rand. Poate ar tb sa personalizez mai mult si sa vorbesc la persoana intai: pt ca am acest obicei de a lasa micile preocupari deoparte. Desi asta imi aduce aminte de a Luule Viilma care spunea ca o femeie e cea care se ocupa de astfel de lucruri si barbatul de cele mari. Barbatul din mine jubileaza, femeia invata. .. Si imi mai amintesc ceva, a la Bert Hellinger: sa invatam ca femeia are nevoie de barbat si invers pt ca fiecare are ceva de care celalat are nevoie si celalalt are deja.
Aseara am simtit nelinistea de a nu fi nevoita sa fac nimic. Suna ciudat? Hmm, ciudat e sa fi simtit asta. Nu trebuia, de fapt, sa fac nimic. Si m-am gandit din nou: am un dar la dispozitie si posibilitatea sa il valorific, sa ma bucur de el si sa accept lucrurile care vin in viata mea. Pare simplu si totusi...cand planul din cap, construit ani de zile e altul, nu mai e chiar simplu sa il schimbi...sau poate e doar un pretext...
Azi am primit cateva filme foarte foarte dragi: Out of africa si Amelie. Acasa am “Painted veil” si o carte “Vanatoarea de stele” alaturi de “Mirona” si “Panza de painajen”. Filmele si cartile mele preferate au ca personaje principale femei puternice care cauta, iubesc, se arunca in viata (nu sunt spectatori) si ma intreb ce ma atrage la ele: similaritatea cu stilul lor sau dorinta de a le semana?
Un amic mi-a spus odata ca sunt ca miresele lui Chagal, transparenta si in zbor. Lucru reconfirmat de mai multi prieteni si colegi in varii contexte. De la astroloaga am aflat ca sunt intr-o perioada de studiu si experiment, am inteles eu ca sunt mai putin activa si mai mult pasiva. Dar daca ma uit inapoi... m-am aruncat de multe ori fara plasa, am iubit, am cautat si m-am aruncat in viata urmand chemarile interioare cand as fi putut alege confortul...
Sunt un om al intrebarilor: si unul din motivele care ma atrage in training este ca pot adresa intrebari oamenilor din curs, intrebari care ii provoaca, ii zdruncina, ii scot din starea de confort si obisnuinte.
Si toate astea, si nu numai, imi trec prin minte in drum spre seviciu...