Despre reguli

Am impresia ca m-am mai apucat cu ceva timp in urma sa scriu despre ele. Si nu am terminat (oi fi inceput ceva coerent macar?!). Anyway. In circulatie reguli, la job reguli...a respecta reguli, a te conforma regulilor, asta ma intereseaza sa inteleg, sa analizez...o fi bine, o fi rau, ca greu sigur e. Pentru mine cel putin e destul de dificil sa ma supun, sa ma misc in cadre delimitate si sa traiesc fara adrenalina.
(Si acum seamana cu ce a fostJ m-am apucat sa scriu si am intrerupt si mai ca nu imi mai vin ideile acum...incerc)
Nu-mi plac regulile. Dar deja nu le respect spunand asta. Si atunci cum putem convietui? Pai nu prea. Ele exista...(Accepta lumea! - vine un gand din spate). In fond ele au rost: ar fi haos fara. Dar si haosul are un rost (devin incoerenta...). Doar accepta-le asa cum sunt. Cunoastem in oglinda. Cum as putea cuprinde cu mintea intelesul lumii? Rostul ei?
Cu cat accepti regulile (chiar si cele ale gravitatiei; dar nu cele care se opun vietii) cu atat viata devine mai usoara, desi in majoritatea timpului ne incapatanam sa ne facem propriile reguli si sa ne batem cu celelalte, cu ceilalti implicit.
Dar va rog: nu mi le bagati pe gat cu duritate! Cu cat veti fi mai duri cu atat reactia mea de impotrivire va fi mai vehementa. Imi place ideea ca Dumnezeu e iubire si de ne trimite lectii si reguli implicit (legile Universului) si ca in spatele lor va fi mereu Iubire: de gresim, ori de cate ori gresim, cu cat e mai dura lectia pt ca nu o invatam din prima, Dumnezeu oricum ne iubeste, ne accepta exact asa cum suntem, nu ne critica si oricand ne primeste la El pt ca oricum este cu noi mereu. Gandul ma linisteste. Poate de aceea nu ma simt confortabil cu duritatea: pt ca undeva departe, in urma, cineva mi-a dat impresia sau chiar m-a abandonat, nu m-a acceptat asa cum sunt/eram, cineva m-a respins. Si aveam atata nevoie sa fiu acceptata, iubita, inteleasa. “cand un copil greseste el are nevoie sa fie alinat si linistit. Poti face greseli si sa fii o soferita buna in acelasi timp” mi-a scris Ioana, draga mea Ioana. De ce nu acceptam greselile celorlalti, ale noastre?? Cum altfel putem invata? Daca am fi perfecti, fara de greseala, nu am avea nimic de invatat.
Si asa am ajuns sa inteleg ca a accepta regulile inseamna ca inainte sa accepti sa gresesti, sa simti si sa stii ca esti perfect asa cum esti, ca cineva te iubeste in permanenta! Asa da, e mult mai usor!
Nu e tot ce se poate scrie despre reguli si ce as putea scrie eu dar pentru moment e suficient unde am ajuns.
Multumesc!