Azi mi-am desfacut aripile, le-am intins si ... ma pregatesc sa zbor. Multumesc, Alexiada! Doar aveam nevoie de ele, nu? :) Cum altfel sa ajung acolo unde doresc?!
Gata inca un job, noul meu proiect ma asteapta. Here I come! Cu un mic ocol pe la Bruxelles (pe care abia astept sa il revad!). Si tocmai acum, la despartire, o fosta colega, mai in varsta, imi vorbeste, cu emotie, despre regasirea sa de sine. Si imi dau seama ca sunt o norocoasa pentru ca am inceput sa ma caut pe mine ceva mai devreme. Si pentru ca ma descopar de ceva vreme...
Recunosc acum ca sunt nelinistita. Ioana m-a ajutat din nou sa vad ca imi gasesc motive felurite pentru a nu ma confrunta cu teama de necunoscut. Ce usor putem cadea in iluzii, ce usor ne indepartam de noi.... Dar sunt atatea in noi, vom putea fi vreodata pe deplin constienti de toate?
(Din nou azi, am descoperit cu surprindere cat de mult imi lipseste mama. Mai ales cand ma duc in apartamentul lor si n-o mai vad, n-o mai aud. Acum "cand locuieste doar la mine in gand". In rest, functionez ca de atatia ani, departe de ea, impacata, aparent, cu situatia...)
Iar cateva persoane (casiera de la magazinul din colt, o colega etc) remarca bijuteriile. Si tocmai ce ma gandeam sa fac ceva in legatura cu ele. E doar un gand momentan, o intentie, dar cine stie... Imi place sa cred ca si asta e un semn:)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu