Voi sta cel mai mult departe de casa, pana acum. Au fost de multe ori plecari mai dese dar ma intorceam "la sursa". Acum trebuie sa cresc. Si o parte din mine a ales sa faca asa. Si o parte inca vrea sa copilareasca. hihi... si uite cum mi se face dor de mama. Pentru ca ea era o constanta a vietii mele. Era mereu AICI. Era un reper dupa care ma puteam orienta. Dar acum? Ce reper mai am? Si e curios pentru ca imi vine sa spun "eu". Nici macar casa. M-am intors oare suficient inspre mine incat sa pot fi ok cu mine oriunde si oricand? On va voir.
Sunt in continuare recunoscatoare pentru ca simt ca toate m-au ajutat sa cresc: casa, oamenii din jurul meu, experientele ultimilor ani, workshop-urile de dezvoltare personala, cartile, ingerasii... Mi-e putin teama cand ma gandesc ca voi fi departe de "ai mei" atata timp, printre straini. Ma cheama departarea, "ma mananca degetele" cum spune Mr. H:) Trebuie sa pleci ca sa te poti intoarce. E drumul celor 7 pene de vultur, al alchimistului...
2 stari, 2 trairi, amandoua adevarate, amandoua puternice. Ma las. Am nevoie sa am incredere. E ok.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu