Nu vreau sa par ceea ce nu sunt. Cel putin la nivel declarativ. Am spus-o, cred, de mai multe ori ca m-am educat sa ma ascund asa ca inconstient e foarte posibil sa o fac.
Declarand deci acest lucru, voi spune ca nu vreau sa par mistica dar simt nevoia sa scriu despre puterea rugaciunii.
S-a intamplat nu o data de cand sunt in Malaezia, si mai inainte vreme, sa ma rog cand nu mai puteam, cand aveam nevoie de ceva, cand il rugam pe Dumnezeu, pe ingeri, pe Fecioara Maria sa ma protejeze, sa ma vindece, sa ma ajute intr-un fel sau altul... Si am inceput sa realizez, sa constientizez ca primesc ceea ce am nevoie.. Da, as putea merge pe calea psihologiei si as spune ca ceea ce e in mintea mea e si in afara mea. Doar ca vedeti voi, de exemplu, duminica ma intorceam din Cameron Highlands ( o sa va povestesc putin mai tarziu despre asta) si in autobuz fiind mi s-a facut rau. Iar mintea mea ma abuza, ma inunda de ganduri care imi accentuau starea de rau. Nu puteam fugi nicaieri, nu ma puteam ridica nici macar de pe scaun asa ca am inceput sa ma rog. Si m-am rugat si m-am rugat si miroseam din cand in cand uleiul meu favorit de lamaie si intr-o jumatate de ora maximum am simtit o stare de imensa pace, de liniste interioara. Incercam sa inteleg, sa derulez filmul inapoi, cand a inceput sa se instaleze in mine pacea asta si nu am reusit sa ii dau de urma. Tot ce imi amintesc e ca ma rugam, si atat. Stiti cum e sa te doara dintii rau, rau de tot? Si apoi, dupa ce iei cateva calmante simti ca revii la viata? Ei bine, eu am revenit la viata rugandu-ma... Si am inteles inca o data ce putere are mintea noastra, cat rau ne putem face singuri si ca suntem fericiti sau nefericiti pentru ca gandim ca suntem sau nu suntem. Si poate ca e asa cum spune D. si nu numai, ca in fond cel mai sincer raspuns e ca "nu stim" pentru ca viata e atat de vasta ca sa fie cuprinsa cu mintea...
Declarand deci acest lucru, voi spune ca nu vreau sa par mistica dar simt nevoia sa scriu despre puterea rugaciunii.
S-a intamplat nu o data de cand sunt in Malaezia, si mai inainte vreme, sa ma rog cand nu mai puteam, cand aveam nevoie de ceva, cand il rugam pe Dumnezeu, pe ingeri, pe Fecioara Maria sa ma protejeze, sa ma vindece, sa ma ajute intr-un fel sau altul... Si am inceput sa realizez, sa constientizez ca primesc ceea ce am nevoie.. Da, as putea merge pe calea psihologiei si as spune ca ceea ce e in mintea mea e si in afara mea. Doar ca vedeti voi, de exemplu, duminica ma intorceam din Cameron Highlands ( o sa va povestesc putin mai tarziu despre asta) si in autobuz fiind mi s-a facut rau. Iar mintea mea ma abuza, ma inunda de ganduri care imi accentuau starea de rau. Nu puteam fugi nicaieri, nu ma puteam ridica nici macar de pe scaun asa ca am inceput sa ma rog. Si m-am rugat si m-am rugat si miroseam din cand in cand uleiul meu favorit de lamaie si intr-o jumatate de ora maximum am simtit o stare de imensa pace, de liniste interioara. Incercam sa inteleg, sa derulez filmul inapoi, cand a inceput sa se instaleze in mine pacea asta si nu am reusit sa ii dau de urma. Tot ce imi amintesc e ca ma rugam, si atat. Stiti cum e sa te doara dintii rau, rau de tot? Si apoi, dupa ce iei cateva calmante simti ca revii la viata? Ei bine, eu am revenit la viata rugandu-ma... Si am inteles inca o data ce putere are mintea noastra, cat rau ne putem face singuri si ca suntem fericiti sau nefericiti pentru ca gandim ca suntem sau nu suntem. Si poate ca e asa cum spune D. si nu numai, ca in fond cel mai sincer raspuns e ca "nu stim" pentru ca viata e atat de vasta ca sa fie cuprinsa cu mintea...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu