M-am dus sa manac la restaurantul indian unde am devenit unul dintre clientii casei. Eram deja pe drum cand a inceput sa cada cate-un strop. Si apoi n-a stat ci a inceput din ce in ce mai tare. Asa ca m-am mutat de la o masa de la marginea restaurantului la o alta mai sper interior. Apoi 3 femei indience au venit si ele mai aproape de mine, ne-am zambit, ne-am salutat..Am continut sa mananc si ele sa vorbeasca, cand in tamil cand in engleza despre relatii, sarcina etc. Mi-am amintit de femeile din Spania pe care le vedeam pentru prima oara (se intampla prin 96) stand singure (adica fara barbati) la terase si palavragind. La noi inca nu se "inventase" moda iesitului cu prietene la terasa a femeilor trecute de 40 de ani...
Intre timp a venit si mancarea (garlic naan si teh tarik), m-am dus sa ma spal pe maini si apoi am inceput sa mananc, ca multi altii, cu mana. Fetita de la masa vecina isi acoperea de fiecare data urechile dupa ce vedea cate un fulger, inainte sa se auda tunetul ..:)
Plecasem tarziu de la serviciu pentru ca am incercat sa termin cat mai multe din lucrurile pe care le am de facut, inainte de vacanta. Am simtit ploaia ca o binecuvanatare care imi ingaduia sa mai stau putin departe de calculator, de munca.... Am (re)invatat in ultimele zile 2 lucruri: ca pot fi ferma pe pozitie si imi pot sustine punctul de vedere foarte clar si bataios si ca pot face lucruri faine daca ma implic cu adevarat si pun suflet in ceea ce fac. Mi-am reamintit ca inca pot fi usor ranita si ca sub armura mea de fier:) e o fetita care se teme.
A fost o zi buna, cu emotii, tristeti si melancolii, cu un inceput proaspat dupa numai 5 ore de somn pentru care sunt recunoscatoare pentru ca de mult nu m-am mai trezit asa odihnita (oricum mult mai mult decat de obicei), cu zambete si mici bucurii.
Am trimis cateva poze unor prieteni, unele in care apar laolalta cu alti colegi ai mei, si V. mi-a raspuns: " my Godness, ai inceput sa arati ca ei, oamenii din Malaezia". Well, poate ca am inceput sa ma adaptez si sa intru in normal:)
Intre timp a venit si mancarea (garlic naan si teh tarik), m-am dus sa ma spal pe maini si apoi am inceput sa mananc, ca multi altii, cu mana. Fetita de la masa vecina isi acoperea de fiecare data urechile dupa ce vedea cate un fulger, inainte sa se auda tunetul ..:)
Plecasem tarziu de la serviciu pentru ca am incercat sa termin cat mai multe din lucrurile pe care le am de facut, inainte de vacanta. Am simtit ploaia ca o binecuvanatare care imi ingaduia sa mai stau putin departe de calculator, de munca.... Am (re)invatat in ultimele zile 2 lucruri: ca pot fi ferma pe pozitie si imi pot sustine punctul de vedere foarte clar si bataios si ca pot face lucruri faine daca ma implic cu adevarat si pun suflet in ceea ce fac. Mi-am reamintit ca inca pot fi usor ranita si ca sub armura mea de fier:) e o fetita care se teme.
A fost o zi buna, cu emotii, tristeti si melancolii, cu un inceput proaspat dupa numai 5 ore de somn pentru care sunt recunoscatoare pentru ca de mult nu m-am mai trezit asa odihnita (oricum mult mai mult decat de obicei), cu zambete si mici bucurii.
Am trimis cateva poze unor prieteni, unele in care apar laolalta cu alti colegi ai mei, si V. mi-a raspuns: " my Godness, ai inceput sa arati ca ei, oamenii din Malaezia". Well, poate ca am inceput sa ma adaptez si sa intru in normal:)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu