In relatii, multe imi par complicate. Mai ales in relatiile de cuplu, la ele ma refer acum. Si mai ales in acele relatii in care istoria personala a partenerilor este incarcata, din viata actuala sau a inaintasilor, cu un bagaj deloc usor. Combinat poate si cu o structura nativa sensibila. Deci o relatie care are multe premise sa faca convietuirea .... juicy:)
Fiecare relatie o vad ca pe ceva viu; ceva ce exista, deci care s-a nascut si poate muri. Ca un om, ca o floare, ca un pui de ornitorinc, ca un fluture.... Ceva care este diferit de mine si de tine, de cei 2 care formeaza relatia. Si in aceasta relatie, sunt unele momente, la fel ca in viata unei flori, unui ornitorinc sau unui fluture in care vine o furtuna, se involbureaza apele, apare un drumet cu pasul mare care nu prea se uita pe unde calca si e mai puternic decat o floare, sau un fluture sau chiar un pui de ornitorinc. Apare din senin, vine cu o forta cumva necunoscuta, care poarta cu ea amintiri trecute, rani necicatrizate si care loveste...loveste...loveste!!! Te storceste, te arunca dintr-o parte in alta, iti atinge toate organele interne si le pocneste pe fiecare in parte de pamant sau un zid apoi le arunca din nou in tine in dezordine si cu furie. Si in momentele acelea, parca uiti cine esti, blandetea e un concept strain, o amintire poate, si iti vine sa o iei la sanatoasa, doar sa scapi, sa uiti, sa nu mai traiesti vreodata o furtuna ca asta, o calcatura atat de puternica ...
Si dupa ceva timp, cateva ore sau zile, dupa plans, agonie, vorbe mai multe sau mai putine, ceva se linisteste in tine....fluturele simte ca poate zbura din nou, floarea isi recapata culoarea si mai face un boboc, puiul de ornitorinc poate din nou inota. Iar eu simt ca ma pot relaxa, ca pot respira, ca pot sta langa celalalt, ca nu mai vreau sa fug, ca am facut fiecare o parte din drum catre celalalt.
In toata nebunia asta, la final, ma uit la relatie si vad ca a supravietuit. Si am ales sa ma uit la faptul ca a supravietuit, o parte s-a construit intre noi. Ar fi putut muri daca oricare dintre noi i-ar fi pus punct, ar fi plecat. O parte e putin mutilata pt ca nu vedem clar, de la inceput sau poate nici pe parcurs, ca punem in relatie gunoaie care nu ii apartin. Dar exista si grija fata de ea, fata de noi, fata de celalalt. Si aleg sa vad ca supravietuirea relatiei e un motiv de fericire blanda in ciuda greutatii constructiei ei. Nu trebuie sa fie asa, greu. Habar n-am cum sa nu o mai facem, caci fiecare incearca...Dar imi place sa cred ca ce nu te doboara te face mai puternic, si asa si pe Relatie.
Fiecare relatie o vad ca pe ceva viu; ceva ce exista, deci care s-a nascut si poate muri. Ca un om, ca o floare, ca un pui de ornitorinc, ca un fluture.... Ceva care este diferit de mine si de tine, de cei 2 care formeaza relatia. Si in aceasta relatie, sunt unele momente, la fel ca in viata unei flori, unui ornitorinc sau unui fluture in care vine o furtuna, se involbureaza apele, apare un drumet cu pasul mare care nu prea se uita pe unde calca si e mai puternic decat o floare, sau un fluture sau chiar un pui de ornitorinc. Apare din senin, vine cu o forta cumva necunoscuta, care poarta cu ea amintiri trecute, rani necicatrizate si care loveste...loveste...loveste!!! Te storceste, te arunca dintr-o parte in alta, iti atinge toate organele interne si le pocneste pe fiecare in parte de pamant sau un zid apoi le arunca din nou in tine in dezordine si cu furie. Si in momentele acelea, parca uiti cine esti, blandetea e un concept strain, o amintire poate, si iti vine sa o iei la sanatoasa, doar sa scapi, sa uiti, sa nu mai traiesti vreodata o furtuna ca asta, o calcatura atat de puternica ...
Si dupa ceva timp, cateva ore sau zile, dupa plans, agonie, vorbe mai multe sau mai putine, ceva se linisteste in tine....fluturele simte ca poate zbura din nou, floarea isi recapata culoarea si mai face un boboc, puiul de ornitorinc poate din nou inota. Iar eu simt ca ma pot relaxa, ca pot respira, ca pot sta langa celalalt, ca nu mai vreau sa fug, ca am facut fiecare o parte din drum catre celalalt.
In toata nebunia asta, la final, ma uit la relatie si vad ca a supravietuit. Si am ales sa ma uit la faptul ca a supravietuit, o parte s-a construit intre noi. Ar fi putut muri daca oricare dintre noi i-ar fi pus punct, ar fi plecat. O parte e putin mutilata pt ca nu vedem clar, de la inceput sau poate nici pe parcurs, ca punem in relatie gunoaie care nu ii apartin. Dar exista si grija fata de ea, fata de noi, fata de celalalt. Si aleg sa vad ca supravietuirea relatiei e un motiv de fericire blanda in ciuda greutatii constructiei ei. Nu trebuie sa fie asa, greu. Habar n-am cum sa nu o mai facem, caci fiecare incearca...Dar imi place sa cred ca ce nu te doboara te face mai puternic, si asa si pe Relatie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu