Dupa-amiezele astea de weekend, cu soare si liniste, cand stau cu mine, ma las sa fiu si sa ma simt, sunt priceless! Asa am realizat cat de fain e sa privesti viata cu uimire, curiozitate si recunostinta. Cred ca mai exista si iubirea, dar inca nu scriu despre ea caci nu m-am lasat sa o traiesc suficient inca.
Curiozitatea a fost prima pe care am constientizat-o. Aveam 14 ani si faceam voluntariat. La o intalnire cu prima mea grupa de ghiduse, am facut un joc despre calitatile noastre. Atunci m-am trezit spunand ca printre ale mele se afla "curiozitatea". Aveam sa descopar multi ani mai tarziu ce izvor nepretuit e! Pentru ca nu e acea curiozitate din vorba romaneasca "pe pisica a ucis-o curiozitatea". Tine de o dorinta de descoperire, explorare, e insotita de entuziasm si bucurie, de jovialitate cateodata, de placere!
Uimirea a fost a doua. M-a suprins, acum vreo 10 ani, ce scrisese un prieten la profil: descopar viata cu uimire! Hmmm... ca adult responsabil, psiholog ce este, m-a intrigat cumva. Mi-a luat ceva timp si cateva constelatii;) sa deslusesc nuantele uimirii: perspectiva mintii incepatorului, puterea prezentului, smerenia, acceptarea si pretuirea darului vietii...
Apoi a venit recunostinta. Pusa in cuvinte, exprimata non-verbal, cautata ("care este un lucru pentru care as putea fi recunoscatoare in situatia asta?"). Adancind si invatandu-ma smerenia.
Trei cadouri. Trei simtaminte. Care sigur ma duc mai aproape de Iubire.
Sunt recunoscatoare si uimita. Si curioasa de cum va fi.
Curiozitatea a fost prima pe care am constientizat-o. Aveam 14 ani si faceam voluntariat. La o intalnire cu prima mea grupa de ghiduse, am facut un joc despre calitatile noastre. Atunci m-am trezit spunand ca printre ale mele se afla "curiozitatea". Aveam sa descopar multi ani mai tarziu ce izvor nepretuit e! Pentru ca nu e acea curiozitate din vorba romaneasca "pe pisica a ucis-o curiozitatea". Tine de o dorinta de descoperire, explorare, e insotita de entuziasm si bucurie, de jovialitate cateodata, de placere!
Uimirea a fost a doua. M-a suprins, acum vreo 10 ani, ce scrisese un prieten la profil: descopar viata cu uimire! Hmmm... ca adult responsabil, psiholog ce este, m-a intrigat cumva. Mi-a luat ceva timp si cateva constelatii;) sa deslusesc nuantele uimirii: perspectiva mintii incepatorului, puterea prezentului, smerenia, acceptarea si pretuirea darului vietii...
Apoi a venit recunostinta. Pusa in cuvinte, exprimata non-verbal, cautata ("care este un lucru pentru care as putea fi recunoscatoare in situatia asta?"). Adancind si invatandu-ma smerenia.
Trei cadouri. Trei simtaminte. Care sigur ma duc mai aproape de Iubire.
Sunt recunoscatoare si uimita. Si curioasa de cum va fi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu