Mi-am dat seama (poate mai clar ca in trecut) ca meseria pe care mi-am ales-o compenseaza atat de bine nevoia din copilarie care mi-a lipsit foarte mult: sa fi comunicat, sa fi vorbit, sa fi inteles ce gandeste celalalt (aka mama si tata), sa ma simt vazuta, ascultata, inteleasa. Si pe cat posibil, sa fie facute intr-o atmosfera armonioasa. Poate ce am de facut (asa simt) este sa ajung la un echilibru mai bun intre a-i sustine pe ceilalti si a ma sustine si pe mine, a nu da mai mult decat pot sau e sanatos pentru mine.
Sunt foarte curioasa: care sunt motivele (mai degraba inconstiente) pentru care oamenii isi aleg meseria? Se spune ca e bine in viata sa faci 2 meserii. Si daca e sa ma iau dupa vorbele lui Jung ("viata incepe dupa 40 de ani"), mai intai facem o alegere mai mult legata de asteptarile altora, apoi una mai in acord cu mine mai autentic. Cred ca la mine e o diferenta de abordare: mai intai a fost despre a fi corect, ordonat, a lucra in multinationale, intr-un mod mai safe; apoi, prinzand incredere in mine, am devenit freelancer, sunt mai degajata in activitate, focusul este pe ceilalti (suport, invatare) pentru ca nu mai am nevoie sa demonstrez, si mai increzatoare&curioasa in fata necunoscutului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu