Saschiz - o incercare etnografica

Drumul de la Crit la Saschiz nu ia mai mult de 15 minute, cu microbuzul. De-o parte si de alta a drumului national vezi vara dealuri verzi si, in tot timpul anului, case, pe alocuri, masini, tiruri care gonesc pe o banda si pe alta si care mai asteapta dupa cate o caruta.

In fosta piata (Saschizul nu era sat initial), loc de negot si “schimb de vorbe”, inainte de venirea comunistilor care au transformat-o pentru a impiedica oamenii sa se intalneasca in numar mare, copacul inalt din parcarea moderna te gazduieste la umbra sa.  Biserica evanghelica fortificata “Sfantul Stefan” sta marturie, inca de la 1493, a vremurilor. Ridicata pe locul unei basilici romanice a fost construita cu sprijinul provinciei Sibiu, membra a celor Sapte Scaune Sasesti. A avut drept de acordare a indulgentelor catolice (1503-1507) si a fost una din bisericile reduit ale Transilvaniei. Oamenii stiau si atunci ca e mai bine sa folosesti lemn la impreunarea grinzilor de lemn, asa ca grinzile si “cuiele” fortaretei-biserica s-au modificat la fel in timp. Clopotele i- au fost topite pentru a fi transformate in arme in timpul primului Razboi Mondial. Dar fiii satului, ajunsi in America, au trimis bani pentru a fi reconstituite: “vorbeste” despre asta inscriptia de pe unul din cele 3 clopote actuale.  La ora fixa si la si jumatate “Bogdan” bate ceasul. Nimeni nu stie de ce statuia care indica ora se numeste Bogdan dar mecanismul tine ritmul trecerii timpului, riguros si ordonat. Turistii urca si coboara treptele abrupte care ajung pana in clopotnita, trecand prin cele 3 niveluri ale bisericii, printre istorii scrise si surprinse in poze si  desene ale Saschizului social, politic, economic. Ghidul descrie cu multe amanunte, cu mandrie, povesti ale sasilor plecati din sat, dar si actuali. In biserica propriu-zisa, orga rasfirata se intinde pe cateva bancute de lemn: toate tuburile au fost scoase pentru a fi curatate si reorganizate. Miroase a statut si ranced. Spiritul protestant transpira prin peretii albi, austeri. Asezarea in biserica aflam ca avea o randuiala si ea: intrau mai intai preotul, apoi femeile si copiii care stateau la mijloc, la urma barbatii care se asezau la margine. O ora mai tarziu, la finalul Liturghiei, se iesea in ordine inversa. Timpul nu era de pierdut, eficienta era unul dintre cuvintele de ordine.

De afara se vede in departare Cetatea care, in aproximativ 2 saptamani de la vizita noastra, se va deschide. Cum vor gestiona fluxul de turisti, ramane inca o intrebare fara un raspuns clar.

Daca pe vremuri era “cool” sa locuiesti de-a lungul drumului principal, denota statut ridicat, acum sa stai mai departe de el indica acest lucru – caci traficul s-a intensificat si e prea mult zgomot, asa ca daca vrei liniste, trebuie sa iti permiti.

Strazile poarta si nume romanesc (Ulita Lutoasa, de exemplu) si sasesc (Bielegoissken) lucru neobisnuit intrucat limba sasilor este doar o limba vorbita, voluntarii care au marcat strazile folosind o transcriere fonetica. Simtul umorului este si el prezent in comunitate: pe usa atelierului de ceramica e atarnata o inscriptie cu un caine si mesajul “stop blaming your farts on me… it’s not funny”, iar pe sortul gazdei de la pranz mesajul cu care ne-a intampinat a fost “iubeste, zambeste, intra pe 2 picioare si iesi rostogolindu-te”.

Ceainarie, activitati cu copiii, schimbarea mentalitatii profesorilor, targul medical, teatru, conservarea biodiversitatii, dezvoltarea comunitatii, a femeilor in particular, turism, inchiriere biciclete si incurajarea ciclismului rural – sunt doar o parte din socialul Saschizului. In zona au loc si concerte (Cobor intre Stejari) dar si  Turul Ovazului, conform afiselor de pe usa ceainariei. Multi sasi au emigrat in anii ’90 in America, acum in sat sunt multe familii venite din afara Saschizului, unele mixte, sasi-romani. Conexiunea cu cei de peste ocean s-a pierdut dupa cel de-al 2lea Razboi Mondial, in timpul comunismului. Desi nu au fizic prezenti, decat in numar mic, in orele cat am stat in Saschiz, satenii au fost prezenti in povestile spuse: de ghidul din biserica, de reprezentantii celor 4 ONG-uri (din 25 ale zonei) cu care ne-am intalnit, in certificatele de maiestrie in ale olaritului din atelierul de ceramica, in pozele din magazinul de suveniruri, in toata mancarea delicioasa servita la pranz pregatita de maini dibace. Chipurile si vocea oamenilor din Saschiz mi le amintesc prin femeile voluntari care ne-au povestit despre activitatile lor, a doamnei care ne-a servit bauturile racoritoare, a celei zambitoare si vorbarete care ne-a ospatat, a ceramistului tacut din atelier.

“Feel the village” – a spus la un moment dat Cristina de la Adept Foundation. Saschizul creste si se dezvolta cu oamenii locului si pentru oameni si natura. Genius loci la Saschiz se simte si se exprima prin gradina Ceanariei unde multiple specii de flori colorate si plante cresc impreuna si isi sustin cresterea reciproc.