Ne nastem, traim si murim

Poti privi moartea ca o intoarcere acasa,  nu? Funny ca acum, dupa aproximativ aceeasi perioada petrecuta in Malaezia, va trebui sa ma intorc acasa. Si poti privi moartea ca o renastere, nu? De dimineata mi-a spus tata ca un var primar al meu a murit. Cred ca nu era mai mare decat cu vreo 12-13 ani mai mult. Se tot duc in perioada asta oamenii. Ce inseamna pentru omenirea de fapt aceasta perioada, ce vremuri traim? Cum oare sa se uite la noi peste ani...? 

Incep sa ma linistesc cand incep sa citesc acatistele zilelor saptamanii. Ma intorc mereu si mereu spre ortodoxism. Legatura mea cu bunicii, in special cei materni, e profunda. Am vazut-o si simtit-o, din nou, in mini constelatia de vineri. Ei si bunicul patern mau vazut. Ai mei erau prea prinsi in povestea lor. Asa ca poate asa se si explica, intr-un fel, reintoarcerea mea spre ortodoxism. Sau poate spre Maica. Spre Hristos. Ce s-a construit in jurul lor poate e altceva.

Gand de a construi putin cate putin in locatii independente, unde placerea se poate combina cu invatatul si distractia.   

recitesc ce am scris sus si realizez ca de fapt: este de a fi trimisa in afara casei. Alegerea de a ma intoarce acasa e a mea. I'll look into it.

Despre ce e, pentru mine, noua comunitate de self agility? Nu m-am simtit foarte confortabil. Nu vreau sa fiu "scoasa in afara zonei de confort" ca sa citez din context. Corpul meu se aricea cand auzea asta. Ce e bun pentru mine acolo? Dar in comunitatea de facilitare?

Teatru, jazz and tango, dans cu AV, Sf Maslu si Liturghia.Placerea de a fi cu mine, de a ma bucura de mancare buna, de cafea, chiar si trenul gresit (dintre tpate persoanele s-a intamplat sa fie cu ea:)). Greu sa nu ma grabesc, doar sa fiu.

Ce va fi, vreau sa fiu cu acceptare, usurinta si bucurie.

Zile cu greu si frumos

 Nu revin, cred, suficient de des la postarile anterioare. Mai ales atunci cand ma pierd de mine. Pentru ca ele sunt atat de valoroase, imi reamintesc cine sunt, ce pot, cate am facut, simtit, gandit, trait.

In fine, e bine ca le-am pus in scris pe macar o parte dintre toate cate am navigat si cateodata tot ma intorc si le recitesc. Si e bine.

Am vrut sa scriu despre zilele astea. Cand pare ca am atins din nou un maxim de jos si cand atatea constientizari apar in mine. Am citit cred intr-o aplicatie de astrologie ca eu trec prin cicluri mari de reinventare, cand se schimba multe aspecte, profunde ale vietii mele, mi se reorganizeaza viata pe multiple planuri. Simt ca sunt acolo, sper ca am iesit din centrul vortexului dar, nah, e ca lebada neagra asta - poti stii abia dupa ce ai vazut-o, nu inainte. Traiesc, ca si inainte, dar parca neimplicat.

Si pot sa povestesc ca a fost foarte fain, dar parca nu ramane cu mine ce traiesc. Si expozitia despre port popular de la MNAR, si padurea recreata la mansarda La Mita biciclista, ca de altfel intreaga expozitie "Intalniri", si documentarul "Reclaiming post-industrial futures". Intalnirea cu T si lectia cu C. Retraiesc senzatii, emotii...si revine mai des, observ, intrebarea: "cum e, de fapt, impreuna?". Cand e prea mult/ prea putin?...cat tine de noroc? de soarta? de calibrarea/conditionarea initiala (fetala) si din primii ani de viata?

Aleg sa dau drumul tiparelor mentale. Aleg viata mea. Ma aleg pe mine cea care am devenit, aleg sa am grija de mine mica si sa am incredere in cea adulta, imperfecta dar mult mai dragastoasa si disponibila. Aleg sa ma incred in intuitia mea.

M-am dus ieri pe un fel de traseu initiatic, un Santiago de Compostela local. 

Am avut zile cu mult greu si mult frumos. Recunostinta.