Nu revin, cred, suficient de des la postarile anterioare. Mai ales atunci cand ma pierd de mine. Pentru ca ele sunt atat de valoroase, imi reamintesc cine sunt, ce pot, cate am facut, simtit, gandit, trait.
In fine, e bine ca le-am pus in scris pe macar o parte dintre toate cate am navigat si cateodata tot ma intorc si le recitesc. Si e bine.
Am vrut sa scriu despre zilele astea. Cand pare ca am atins din nou un maxim de jos si cand atatea constientizari apar in mine. Am citit cred intr-o aplicatie de astrologie ca eu trec prin cicluri mari de reinventare, cand se schimba multe aspecte, profunde ale vietii mele, mi se reorganizeaza viata pe multiple planuri. Simt ca sunt acolo, sper ca am iesit din centrul vortexului dar, nah, e ca lebada neagra asta - poti stii abia dupa ce ai vazut-o, nu inainte. Traiesc, ca si inainte, dar parca neimplicat.
Si pot sa povestesc ca a fost foarte fain, dar parca nu ramane cu mine ce traiesc. Si expozitia despre port popular de la MNAR, si padurea recreata la mansarda La Mita biciclista, ca de altfel intreaga expozitie "Intalniri", si documentarul "Reclaiming post-industrial futures". Intalnirea cu T si lectia cu C. Retraiesc senzatii, emotii...si revine mai des, observ, intrebarea: "cum e, de fapt, impreuna?". Cand e prea mult/ prea putin?...cat tine de noroc? de soarta? de calibrarea/conditionarea initiala (fetala) si din primii ani de viata?
Aleg sa dau drumul tiparelor mentale. Aleg viata mea. Ma aleg pe mine cea care am devenit, aleg sa am grija de mine mica si sa am incredere in cea adulta, imperfecta dar mult mai dragastoasa si disponibila. Aleg sa ma incred in intuitia mea.
M-am dus ieri pe un fel de traseu initiatic, un Santiago de Compostela local.
Am avut zile cu mult greu si mult frumos. Recunostinta.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu