ma intreba O. daca o puteam privi cand nu mai avea suflare. da, i-am raspuns, dar e mai greu sa iti imaginezi decat atunci cand traiesti efectiv. apoi m-am intalnit cu C. care si-a pierdut si el tatal si bunicul. e bine cand poti vorbi cu oameni care au trecut prin aceeasi exprienta. este ca si cand ati vorbi aceeasi limba. nu sunt lucruri pe care sa le poti intelege inainte. trebuie sa le traiesti ca sa le poti intelege. pe unele doar emotional, nu rational. sunt zile in care trebuie sa imi repet ca a plecat. mi se intampla mai ales cand ma uit la poza ei. pur si simplu nu pot simti ca nu mai este vie. trebuie sa fac fel de fel de exercitii de vizualizare pentru a ma ancora in prezent. incerc in acelasi timp sa ma las "dusa", "transformata".
ma trezesc foarte devreme: 4-5 am si nu mai pot dormi, mai motai dar nu mai adorm. inainte dormeam toata ziua. acum am un alt tonus. nici azi nu simt nevoia sa ma intreb "de ce". le las pur si simplu sa se intample. imi place sentimentul pe care il am cand pot accepta lucrurile. "emotia pozitiva este cea care iti invadeaza tot corpul atunci cand o privesti in fata. cea negativa este cea care dispare atunci cand o privesti in fata" - de la Osho citire via Dea (thanks:) ).
bune exercitiile de vizualizare- incercati-le. they can brighten up your day!
mi-e dor de mama: o vad...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu