exista la tara o gradina in care imi placea la nebunie sa merg si sa ma incarc cu energie. vara era un deliciu: flori de camp, culori amestecate, cativa copaci, soare, toate aveau darul sa imi faca curat in suflet si sa-mi aduca zambetul pe buze. s-au construit multe case de cand am fost ultima oara la tara. si nu mi-am mai gasit gradina. in schimb am gasit o alta, mai mica, dar care a servit scopului meu: am scris numele ei in zapada, am vorbit cu ea si am plans-o, m-am eliberat de multa durere si tristete dar nu de toata. e bine cand poti da afara durerea. in "roma" scriitorul exact despre asta vorbea: cand stai pe malul raului trebuie sa scoti afara cuvintele din tine ca sa le lasi raului sa le duca cu el, nu e suficient doar sa stai pe malul lui. eu am lasat o parte din durere acolo, langa copaci, langa casa, in zapada... si nu ma mai simt nici singura pentru ca am convingerea ca toate m-au inteles, ca mama m-a auzit si m-a mangaiat, a fost cu mine si m-a vegheat si a plans si ea si m-a privit cu caldura si infinita dragoste.
astazi ma simt linistita si am mai multa incredere in viata. te iubesc, mama! si-ti multumesc!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu