un film, o mentalitate

mi s-a parut genial: "felicia, mai inainte de toate"!
strangeam cu putere manerul scaunului si imi spuneam: mai stau putin, mai pot, inca putin, e important sa vad, sa constientizez, sa inteleg..hai, inca putin..fierbeam inauntrul meu si pe masura ce pelicula se derula in fata ochilor mei simteam cum se ridica in mine toata frustrarea, ura si deznadejnea legata de modul de comunicare cu parintii si bunica mea materna!
si am rezistat cu stoicism la ceea ce pt mine, si cred ca nu gresesc cand spun ca si pt generatia mea, este tiparul comunicarii paralele dintre parinti si copii si a santajului emotional (cum bine puncta D.) al primilor asupra celorlalti.