S-a pornit de ieri sa cada cate......un strop, acum a stat, norii s-au mai spulberat....dar tot e intunecat si frig. Vreme de betie....sau somn:) Sau de scris pe blog... Aveam in plan sa descopar muzici, cantareti, locuri de la Fete de la Musique. Dar pe vremea asta nici nu -mi vine sa ies din casa. Am baut un ceai mai devreme pe terasa si mi-a fost suficient. Vreau soare si caldura! E iunie si nu suntem la tropice, ce e asta!?:)
Nu imi e asa de rau pe cat ar putea parea. Din contra!
Dimineata de ieri am rezervat-o cumparaturilor. Cum unde? In Franta. Hehe:) Suna chic, nu?! Dar e mai ieftin sa mergi cu autobuzul pana la frontiera, sa o traversezi si sa continui inca 100 de m pana la un supermarket Lidl. M-am intors plina de cumparaturi care sper sa imi ajunga vreo 2 saptamani. Din pacate nu am gasit malai asa ca mamaliguta trebuie sa mai astepte. Insa am gasit vreo 10 feluri de tipuri de branza si mi-am propus sa le incerc pe toate:) Pana plec!
Apoi am stat la povesti cu F vreo 3 ore.... Fara sa ne pierdem din entuziasmul de a participa la discutie, de a fi prezenti. Cel putin eu. Iar el asa parea si spunea. O sinceritate calma dar si suprinzatoare, de ambele parti, care adancea pe masura ce continuam sa vorbim, deloc stanjenitoare. Povesti despre lucruri foarte personale, intime. Nascuti la mii de kilometri distanta, in lumi diferite, vorbind limbi diferite, cu parcursuri de viata si sisteme de valori diferite pentru lungi perioade de vreme...care au fost sansele sa ne intalnim in viata asta si sa ne racordam atat de usor si de rapid unul la celalalt, ca doi oameni care sunt pe aceeasi lungime de unde si isi gasesc ecou unul in altul?! Asta imi pare fascinant de multe ori in viata: sansa de a intalni oameni la care nici nu visezi, care apar pe neasteptate si-ti fac cadou (sau ne facem cadou reciproc) o conectare fluida, naturala... Multumesc!
La un moment dat ne-am urcat in masina si am ajuns in orasul lui Voltaire, Ferney Marie, i-am admirat statuia, am descoperit un magazin cu produse bio, apoi am vazut pe dinafara CERN-ul si ne-am reintors cu greu din cauza traficului (!!) la casa. Acum eram in Elvetia, acum eram in Franta, si apoi iar in Elvetia. Nici nu iti dai seama cand treci dintr-o parte in alta, sunt locuri prin care treci ca prin branza, fara frontiera si fara vamesi nesuferiti (nu ca as fi intalnit vreunul aici). Un accident: un motociclist pe care l-am vazut rasturnandu-se si ridicandu-se apoi, cu mici contuzii pe fata, si 2 masini care se tamponasera si ai caror soferi pareau a negocia pe marginea drumului....
Si da, mi-a confirmat statistica din postul anterior: elvetienii sunt prea politicosi intr-o societate anchilozata si bine reglementata, dar prea frustrati pe dinauntru si care refuleaza violent in familie. ``Daca te uiti in ochii lor o sa le vezi agresivitatea..Dar mai bine nu o face, nu merita sa te incarci cu ea``. Trist, vorba unui clasic in viata:)
(Fetita lui dormea linisit pe bancheta din spate. Imi placuse sa o tin in brate.. atat de firava, de inocenta..)
Am fugit repede si mi-am luat rucsacul din camera (foarte bun rucsacul asta la casa omului - unde sunt eu, hop si el:) ), m-am urcat din nou in masina si am coborat in Place des Nations pentru a ma urca in autobuzul ce ma ducea la locul in care aveam sa iau cina. Iar intarziasem:) Primisem o invitatie la o cina in stil elvetian. Si a fost delicioasa!!!
Un bloc cu vreo 18 scari, aprox 250 de apart. nu departe de un altul si mai mare care se pare ca a fost inscris in cartea recordurilor pt suprafata sa. Nicu Alifantis, branza raclette si cartofi copti, suc de portocale si fistic, povesti din tari indepartate, pietre din Madagascar si un mod inedit, pt mine, de a pregati bucatele.
Am inceput cu fisticul, am continuat cu putina salata si am incheiat cu delicatesa elvetiana.
Branza raclette e de cel putin 2 feluri: simpla si cu piper. Cea cu piper era cam amara dar la fel de buna. Exista un dispozitiv care se alimenteaza de la priza, care are un gratar la suprafata si o falie ca un fel de cuptor deschis. Pe gratar se pun intr-o cratita cartofii care se mananca in coaja (a la Swiss, dar la fel de bine se mananca si fara) si in falie se introduc niste ``lopatele`` speciale pe care se pune branza. Se lasa 1-2 minute pana cand se topeste si apoi repede se ``rascheteaza`` cu o alta lopatica peste cartofii, decojiti sau nu, din farfuria personala. Mai exista 2 tepuse: una cu 2 tepi pt a lua branza de pe farfuria pe care iti e adusa la masa, in stare solida, si alta cu 3 tepi pt a lua cartofii din cratita si a-i pune pe farfuria din care mananci. Am mancat pana nu am mai putut!! Si as fi continuat dar nu mai incapea:)) Oricum, am incercat sa las impresia ca sunt o doamna si nu mananc sa crap:)
Timpul a trecut repede, am plecat cat sa mai prind ultimul autobuz. Am mers vreo 3 statii pe jos, prin ploaie, si ultima parte din distanta, pana la casa, am parcurs-o pe intuneric, putin prin padure. Mi-a placut mult. Am incetinit la un moment dat si am multumit pt ca eram acolo si atunci si mi-era bine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu