Intr-o postare din ianuarie 2022 am scris ca sunt cateva cuvinte care ma definesc: explorare, curiozitate, visare, prietenie, miscare, sens, networking, empatie.
Citindu-le am simtit caldura in piept. Ma recunosc in ele. Si, in acelasi timp, am realizat ca sunt cuvintele mele luminoase, dar ca am si unele mai intunecate, mai gri sau chiar inchise bine la culoare: rigiditate, structura, corectitudine, dreptate, nervozitate, agresivitate, control, vulnerabilitate, tristete. Poate ca le stiu de atata timp, imi e usor sa le pun acum in scris? E o forma de acceptare? Citeam azi o postare a celor de la Centrul Matca despre boala ca vindecare neterminata. Oare ce imi spun despre ranile mele cuvintele mele intunecate, mai mult decat am descoperit pana acum? Ce tot car dupa mine si nu dau drumul? Cum as putea sa le las?... Am obosit. Ma simt de multe ori acea apa baltita despre care am mai scris. Cand trecutul ocupa prea mult loc, viitorul nu mai are loc suficient. Sa se faca loc! Tine oare doar de mine? In profilul hologenetic apare rana sacra pe neam. O stiu dar inseamna asta ca trebuie sa o car mereu cu mine? As vrea sa fie mai usor. E soare si sunt recunoscatoare. Am prieteni, timp sa observ, sa ma observ, sa dansez, sa visez. Sper doar sa nu irosesc timpul asta pretios numit Viata.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu