Despre valori si puterea lor

 

Invatarea ca valoare.  Reflectand la cate am auzit in ultimele zile de la prieteni, amici si parteneri de tango, ma gandeam ce putere are valoarea asta in viata mea/ a noastra. Cand viata m-a lovit mai tare (sau mai putin) m-am intrebat de multe ori: “ce am de invatat din asta?”. Nu stiu cand a aparut in viata mea sau am constientizat ca am aceasta valoare. Sau cat de mult este influentata de jobul meu. Sau de cand o traiesc constient si ma folosesc de ea. Dar pe langa confortul pe care mi-l aduce, curiozitatea pe care mi-o stimuleaza, exista un fel de higher meaning/ sens mai profund al vietii, in tot ceea ce mi se intampla. Iar asta, intr-un mod, poate, ciudat, are darul de a ma face sa trec mai usor, sa ma las in experienta mai mult, sa ma relaxez, intr-un fel. Si asta e un maaare castig. Nu imediat mereu, dar mai repede ca altadata.

Poate pentru ca vorbeam in engleza si nu am putut sa sumarizez in doar cateva cuvinte ce am scris mai sus, vorbind azi cu o prietena despre ceea ce experimenteaza in relatia ei, am folosit cuvantul “growing”. Iar reactia ei a fost de a o da pe gluma: “well, I don’t want to be taller than I am”. Am simtit deconectare in acel moment. Poate daca ar fi avut atat de mult in constiinta aceasta valoare, ar fi avut o alta reactie? Poate nu o constientizeaza sau nu are aceasta valoare? Poate nu a inteles la ce ma refeream.

Ce fain e cand intalnesti pe cineva cu care comunici pe aceeasi lungime de unda si cuvintele par a avea acelasi sens. Dar adevarul e ca, in relatia cu celalalt, oricare ar fi el, desi poate avem aceleasi valori, le traim diferit (cateodata). Vad asta si in familie, si in relatiile de cuplu, si de prietenie, si in organizatii. Iar daca valorile difera…pff, si mai complicat. Dar imi e clar ca nu as/ am putea ajunge la relatii mai sanatoase, mai clare, mai profunde, daca nu vorbim despre valorile noastre, despre cum le percepem, cum le punem in actiune.

Pentru a ne trai cateodata valorile, avem nevoie de curaj. Pentru ca devenim si nu mai “corespundem” mereu imaginii pe care parintii, prietenii, partenerii, etc, o au despre noi. Si avem de facut o alegere: sa ramanem in a ne comporta cum vor ceilalti sau a trai conform valorilor noastre. Si nu e usor deloc. Pentru ca (in experienta mea) nu ne schimbam in aceeasi directie cu ceilalti, mai ales in relatiile de lunga durata, iar oamenilor nu le place schimbarea, mai ales cand le “ataca” modus vivendi. Si atunci incep neintelegerile, certurile, “dar ce te-a apucat?”, “dar tu nu esti asa” si daca (de cele mai multe ori) o iau personal (ca ar fi impotriva lor, nu despre tine), daca nu sunt dispusi sa discute/ comunice/ inteleaga, isi “retrag” iubirea (sub orice forma ar fi ea – materiala, emotionala, financiara, etc). Si atunci, curajul de a iti trai propriile valori vine cu puterea de a renunta la ceea ce celalalt are bun sa iti ofere. Dar si asta cred este o lectie – a devenirii noastre, a asumarii adevarului nostru si a valorilor noastre, de a trai mai autentic si aliniat la cine suntem.