Back to the body

 Azi a fost dificil. Mi-a fost rau fizic. Atunci e cel mai greu sa ma contin, imi vine sa o iau la fuga, mi-e greu sa raman constienta de tot ceea ce e bun in viata mea si frumos. (De dimineata insa, un copac galbior si soarele de dimineata mi-au amintit ce glorioasa poate fi toamna.) Corpului ii este greu sa duca. Dar oare ce duce? Corpul stie atat de multe si totusi mintea nu le poate prinde din prima. Presupune constientizare si cateodata, doar sa lasi ceea ce corpul stie, sa se elibereze. Corpul duce din viata mea amintirile tuturor experientelor de viata, cele din vieti anterioare, ale sistemului de familie, ale culturii in care ne-am nascut, chiar si a celor pe care le preluam din jurul nostru. Si poate cate altele.

Am inceput acum 4 sesiuni terapia Access consciousness. Poate curatarea puternica de ieri a contribuit la starea mea de rau de azi. Sau poate corpul meu a simtit ceva mai mult si ma tine departe de ceea ce nu imi trebuie. Senzatii diverse, viziuni vizuale si auditive, toate vin in sesiunile de access. Puteti gasi multe informatii pe internet. Am descoperit una care imi place: Katarina Wallentin.

Spre seara am lucrat cu A. pe intrebari de Access. Apoi am "aterizat" din nou in corp. si reintalnriea a fost fenomenala! Atat de bine! Daca corpul nostru este pamantul nostru, Terra, cat de departe ne-am dus de el si il facem sa sufere? My guess: so, too fucking far. Puterea noastra ne vine din corp. De ce multe religii ne indeparteaza de el? Cata putere am avea cu adevarat daca am fi in contact cu el mai mult? 

Love my body. Vreau sa ma intorc la el, sa fiu mereu conectata constient la el.  

Transfer

"Cum ar fi sa iti dai tie ceea ce astepti de la ceilalti?" imi rasuna si acum intrebarea D. pusa intr-o dupa amiaza placuta de vara in gradina de la "La Vlaicu". Neinsemnand sa nu mai ceri/ primesti de la ceilalti.

Cand partea de Adult din mine are grija de partea de Copil din mine, amandoua se simt mai bine. Ceva se misca in energia din corp, in felul in care sunt prezenta. Si supraresponsabilizarea Copilului devine mai mica. Mai am inca de mers pe drumul asta al schimbarii de roluri si responsabilitati, de acceptare, cu iubire si noi inceputuri. Dar e tare fain! Mai ales cand stai de vorba asa la soare, pe banca, in natura, intr-o minunata si blanda zi de toamna! 

ps: am descoperit-o de curand pe Vera si imi place mult cum scrie! Are si un curs, pe care nu l-am parcurs inca dar ma gandesc serios sa o fac.

Biblioteca vie

 In seara asta am fost la Biblioteca Vie de la Festivalul Egalitatii de Gen am rasfoit cateva "carti" foarte faine: Cristian Lupsa, Oana Toiu si Cristian Stanescu (cu fetele;), Mihaela si Adrian Miroiu, Lia si Dan Perjovschi. A fost o bucurie sa ii descopar asa prezenti, calzi, unii mai vulcanici si glumeti, altii mai seriosi si pragmatici! Genul de oameni pe care mi-i doresc in bula mea. Si care sper eu, sa fie "modelati" de altii, astfel ca bula sa fie tot mai mare. Cu ce am ramas dupa ce "i-am citit":

cand nu te simti suficient de puternic sa te lupti cu sistemul (nota mea: oricare e el), iti croiesti tu propriul drum;

ca sa navighezi, in cuplu, prin cariere solicitante, viata de cuplu si de familie, ai nevoie sa fii aliniat cu celalalt la nivel de valori, de interese, sa il sustii si sa te sustina, sa impartiti sarcini, sa comunici, sa negociezi; sa razi!

cand esti intr-o relatie, sa te intrebi din cand in cand: exista suficienta incredere intre noi doi pentru a fi impreuna chiar si cand fizic nu suntem impreuna? imi permite relatia sa ma dezvolt, sa imi folosesc talentele pentru a deveni o varianta mai buna a mea, sa fiu eu? 

in Romania exista inca discriminare de gen - femeile fiind defavorizate; exista culturi conduse de barbati in care exista sanatate organizationala, si exista culturi organizationale in care sunt multi barbati si in care "nu putem vorbi asa cum vorbiti voi avand femei in echipa". In Romania barbatii inca se tem de emotii, de vulnerabilitate, de a se expune si a vorbi despre astfel de lucruri.

cand un om cu care vorbesti (ca profesor, ca artist, ca speaker, etc) pleaca un altul decat a venit, inseamna ca ai facut o treaba cu sens.

Ma asteapta alte carti si documentare pe Netflix ;) asa ca "seara buna" sau "buna dimineata"!

Despre libertate

 Asa cum se intampla de multe ori (sau cateodata, in sesiunile bune), discutia a alunecat usor din una in alta, m-am ridicat din fotoliu si am ales sa stau pe canapea, apoi R. m-a invitat sa aleg un obiect din camera si sa ma concentrez pe el. Am ales florile mari de pe canapea. Am inceput sa ma detensionez si am inceput sa vorbesc despre mama. Cea care a ramas insarcinata fara sa vrea. Cea pe care toata viata mea am cunoscut-o cu o tristete mereu prezenta, de parca pierduse ceva insemnat si care o durea total si iremediabil, pentru care nu exista antidot. Cea care m-a respins de parca ii furasem parca ceva. Si ascultandu-ma, R spune: ca si cand si-a pierdut libertatea de a fi si a face ce isi dorea de fapt, ce visa. Si atunci am realizat: oare nu tin prea mult la libertate ca sa o traiesc in locul mamei? Iar a doua intrebare a fost: Ce e la capatul celalalt al respingerii? Am zis mai intai iubirea, apoi acceptarea. Deci e important sa accepti pierderea mamei tale. A doua lovitura. Asa cum le da A. la constelatii sau cum le dadea diriga: in spate, undeva intre vertebrele toracale. Da, asa e, mama a renuntat la libertatea pe care voia probabil sa o foloseasca altfel, la viata pe care si-o visase altfel. Sa accept asta nu inseamna sa aprob sau sa judec in vreun fel. Doar sa spun "da, asa s-a intamplat". 

Da, mama a renuntat la libertate. Pentru mine, libertatea e una din cele 3 valori principale, alaturi de dreptate si empatie. Coincidenta?

Aleg sa fiu si libera si impreuna. Cum se imbina ele doua intr-o relatie?... Ce dati ca sa va spun?:)) To be continued.

Corpul meu, pamantul meu

 Am crezut mult timp ca sunt vizuala. Am descoperit prin 2014, cu surprindere, ca auditivul este un canal important si sensibil pentru mine. Si tarziu, mult mai tarziu, cand munca de recuperare mi-a permis, am realizat ca sunt profund kinestezica, ca descopar lumea simtind, ca o fac usor. Si poate pentru ca am facut-o atat de usor, si le-am luat pe multe asupra mea, mi-am blocat multi ani acest canal.

In ultimul timp descopar minunatia numita Corp. Cate senzatii, cate amintiri, cate informatii ne vin prin el si din el.Si in TRE si in Access bar corpul meu reactioneaza inexplicabil, fara sa anunte cand, si de ce intra in anumite pozitii, cat are de gand sa stea si ce rezolva cu asta. Evident ca asta a scris mintea:) Pentru ca el corpul, stie. Si pentru mine, e suficient. Si ii sunt recunoscatoare ca a rezistat pana in acest moment, ca m-a adus aici. Si nu, nu uit nici de minte caci evident ca si ea a contat si m-a ajutat.

So tell the girls that I am back in town imi incanta auzul Jay Jay Johanson si corpul meu se ridica de pe scaun si incepe sa se invarta prin casa...

Vreau sa aflu mai multe despre Somatic experience al lui Peter Levine si formarea din tara. Cum s-ar impaca oare cu coachingul? Si apropos de asta, doar fiind atenta la corp, am putut sa ii ofer un insight valoros unei cliente de coaching care a inceput sa se bucure de un nou obicei legat de corp. Atat de simplu! Magic:)

E un timp de let go. Si de a decide ce pun in loc - ceva mai bun, mai potrivit. E si un timp de crestere: la mine apare mai nou adolescenta. Vulnerabila, furioasa. Are nevoie sa fiu foarte atenta. Ce au nevoie adolescentii? Nici pe propriile picioare dar cu dorinta de independenta, nici total desprinsi dar cu dorinta de desprindere. Etapa tranzitorie in care ai nevoie (inca) si de sustinere si de (mai multa) libertate. Etapa de individualizare, de descoperire, de conturare.

Wish me luck! ;)  

 

Vacante si tipare

(Scris in Oct 2019, publicat in Oct 2020)

Cativa ani la rand in toamna ma reindragosteam. De acelasi barbat. De cativa ani, toamna ma imbolnavesc. Poate ca anii de psihanaliza sau pura mea curiozitate nu ma lasa sa nu ma intreb "de ce"? Ce spun tiparele astea? Si de ce nu ajung in team building?:)
Una peste alta, anul acesta am ajuns, dupa 15 ani, din nou in Ljubljana:) Incredibil cat de neschimbata poate fi. Intre timp, prietenii mei au facut 3 copii. Foarte simpatici!
Pentru ca am zburat prin Viena, m-am oprit o noapte la dus si una la intoarcere si acolo. Din fericire! De la fereastra mea Praterul meu se vedea foarte fain in lumina rasaritului. A fost a doua, respectiv a 3a oara cand am descoperit acest oras si deja ma simteam ca acasa. Unde mai pui ca a fost o vreme perfecta (in ciuda racelii) pentru o plimbare prin Gradina Botanica (carand un troler dupa mine:) ), cel mai bun cappucino din Viena, savurat la o masa metalica albastra cu un ghiveci de panselute pe ea (daca nu ati plantat vreodata in curtea scolii panselute inseamna ca sunteti indecent de tineri:) ), si pentru admirat minunatele, vibrantele si emotionantele picturi ale Olgai Wisinger-Florian descoperita pe ultima suta de metri in muzeul Leopold. Prima vizita am facut-o la muzeul Sigmund Freud sau mai bine zis casa temporar amenajata pe perioada renovarii muzeului. It will do, for now. Glumeti austriecii astia: aveau in magazinul de suveniruri un burete frumos impachetat pe care scria "Neurose":))
In Ljubljana nu se construieste. De aceea pretul caselor a tot crescut si continua sa o faca. In Viena blocurile de 3 etaje devin de 5 prin aditia a inca 2 etaje, de exemplu. Simplu. Elegant. Sustenabil. Si vorba cuiva: "sunt asa curate cladirile, ca am sentimentul ca trebuie sa am pantofii lustruiti cand ies din casa".
Pentru ca am calatorit cu autobuzul, m-am bucurat de verdele foarte aprins al naturii din ambele tari. Pentru un drum de 5 ore, am avut si la dus si la intors 2 soferi in autocar care au condus cu randul (!). In ciuda intarzierii de o ora la dus, autocarele au fost foarte curate si confortabile.
Daca in Lujbljana m-a cucerit aerul sic al magazinelor din orasul vechi, curtile interioare unde nu stiai ce bijuterie naturala sau artefact vei descoperi, in Viena am fost cucerita de diversitatea, aerul cosmopolit si aristocrat al orasului, reteaua de transport public. Inca atatea de descoperit!

9 luni

Am fost surprinsa sa constat ca am scris totusi pe blog in acest an. Au trecut 9 luni de atunci…..haha, funny, nu? Suficient timp de gestatie pentru urmatorul articol. Timp suficient pentru ...o pandemie.

Ascult Michelle Gurevich care spune...

“Good times don't carry over/ When comes tomorrow/ Keep wanting more/

Good times/ Gone with the sunrise/ When you get older/ When you're alone/ Don't carry on/

We met/ Before the sunset/ The finest night/ I've ever known/ But then/
When came the morning/ I looked around me/ No trace at all

No trace/ No sense of comfort/
Outside the window/ Life carried on/ Good times don't carry over/ When you get older…”

Viata care merge inainte. Prietenii care se transforma, Parinti si colegi care mor. Colegi care devin parinti. Amici care se despart. Masini de spalat care se strica si pasari care migreaza. Apa calda care se lasa asteptata si peisaje de poveste care te emotioneaza. Aplicatii care se blocheaza si conexiuni intrerupte. Rasarituri de soare luminoase si seri tarzii cu constelatii, astre si intentii. Librarii in care te pierzi si zambesti laaarg. Oameni noi. Si viata care continua sa bata filmul.

Un puternic sentiment de let go. Momentul ca a venit timpul sa se desfaca. S-a copt. Recunostinta pentru tot ce am primit, pentru ce a fost. Mai multa incredere in procesul vietii, mai putin control, mai multa acceptare a ceea ce este, asa cum este. Mai multa importanta acordata drumului decat destinatiei.

Se aseaza coaching, femei mature, reintalnirea cu corpul, intuitie, podcasturi…

Le vent nous portera.

Teoria ferestrelor sparte la purtator

Teoria ferestrelor sparte pleaca de la observatia ca daca o cladire are geamuri sparte care nu sunt rapid inlocuite, in scurt timp acea cladire va avea din ce în ce mai multe geamuri sparte, pentru ca, in final, ea sa fie vandalizata complet.

Ati observat insa cum un om singur, care usor incepe sa isi pierda din interesul de a mai fi placut de ceilalti, nu mai are grija de sine si incepe sa arate ca o cladire cu din ce in ce mai multe ferestre sparte? Azi asa, maine asa, de la o bluza necalcata aruncata neglijent pe sine langa o fusta sau niste panataloni care nu se potrivesc, de la un cos de gunoi care asteapta prea mult, chiar pe jumatate plin fiind, sa i se dea drumul pe tubulatura in jos, la o plasa care ia locul unei genti, pe vremuri eleganta si bine intretinuta, un om ajunge din ce in ce mai decrepit.

Un gand la ceas de seara, in tramvai, uitandu-ma la doi oameni, o femeie mai in varsta si in barbat cam de 50 de ani, si intrebandu-ma care este povestea lor de viata. Daca as fi intalnit-o pe ea acum 10-15 de ani, as fi recunoscut-o? Daca el s-ar barbieri, ar purta costum si pantofi de piele putin ascutiti, si ar face putin sport, ar fi facut femeile sa suspine dupa el?

Multumesc pentru ca mi-ati amintit sa nu ma uit pe mine!