Asa cum se intampla de multe ori (sau cateodata, in sesiunile bune), discutia a alunecat usor din una in alta, m-am ridicat din fotoliu si am ales sa stau pe canapea, apoi R. m-a invitat sa aleg un obiect din camera si sa ma concentrez pe el. Am ales florile mari de pe canapea. Am inceput sa ma detensionez si am inceput sa vorbesc despre mama. Cea care a ramas insarcinata fara sa vrea. Cea pe care toata viata mea am cunoscut-o cu o tristete mereu prezenta, de parca pierduse ceva insemnat si care o durea total si iremediabil, pentru care nu exista antidot. Cea care m-a respins de parca ii furasem parca ceva. Si ascultandu-ma, R spune: ca si cand si-a pierdut libertatea de a fi si a face ce isi dorea de fapt, ce visa. Si atunci am realizat: oare nu tin prea mult la libertate ca sa o traiesc in locul mamei? Iar a doua intrebare a fost: Ce e la capatul celalalt al respingerii? Am zis mai intai iubirea, apoi acceptarea. Deci e important sa accepti pierderea mamei tale. A doua lovitura. Asa cum le da A. la constelatii sau cum le dadea diriga: in spate, undeva intre vertebrele toracale. Da, asa e, mama a renuntat la libertatea pe care voia probabil sa o foloseasca altfel, la viata pe care si-o visase altfel. Sa accept asta nu inseamna sa aprob sau sa judec in vreun fel. Doar sa spun "da, asa s-a intamplat".
Da, mama a renuntat la libertate. Pentru mine, libertatea e una din cele 3 valori principale, alaturi de dreptate si empatie. Coincidenta?
Aleg sa fiu si libera si impreuna. Cum se imbina ele doua intr-o relatie?... Ce dati ca sa va spun?:)) To be continued.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu