Astazi am dat din nou peste lada mea de zestre. Cum nu stiti ce e lada de zestre? Eh, nu va ganditi la cea de pe vremea bunicii, cu plapumi si fete de perna frumos brodate, batistute si alte si altele... Lada mea de zestre e mai ..moderna:) Si mai birocratica:) Dar contine tot felul de lucruri de demult! Un oracol, un jurnal, scrisori de la prieteni si iubiti, carti postale, biletele si lucrari de control din generala, diplomele din clasele 1-4.... Lada mea de zestre a suferit modificari in timp: intrucat am tot aruncat din ea, din multiplele ei fete, fiind ca si dimensiuni destul de mare si impartita prin sifoniere, dulapuri, pe sub pat, pe balcon, prin fosta mea camera... Azi am mai redus din comorile ladei, din "zestre"...si nu fara o oarecare parere de rau chiar daca erau proiecte la info dintr-a X-a, caiete de exercitii la fizica si economie si mai ales caiete de mate (pe unul chiar l-am pastrat! pur si simplu, cand am vazut insirindu-se pe foi intregi limite si functii si integrale m-a napadit o emotie prea mare si am simtit nevoia sa il mai tin ca si cand as mai fi putut tine o parte din acel timp, o parte din viata mea de atunci, din trairile mele de atunci... si sa stiti: chiar am iubit matematica la nebunie!). Dar am aruncat oricum foarte multe altele. Si am inteles, din nou, in parte, atasamentul tatalui meu de lucruri, pe care INCA le depoziteaza prin camere si balcoane, in casa de la tara....
Dar am mai facut azi ceva: am facut loc! Nu stiu pentru ce: pentru orice vrea viata sa fie, pentru orice trebuie sa vina. [Iubesc starea de natangeala:))] Trecutul apartine trecutului. Cum spunea un personaj intr-un film: "Acele vise nu au devenit niciodata realitate dar ma bucur ca le-am avut". Asa si cu copilaria, adolescenta mea: ar fi putut sa fie poate si altceva dar nu vor mai fi decat ceea ce au fost. Le multumesc pentru tot ceea ce mi-au daruit; au fost bogate, cu amintiri extrem de puternice. Si datorita lor sunt azi ceea ce sunt. Le pretuiesc pentru ce au fost si ce mi-au dat. Dar s-au incheiat. Acum sunt AICI si ACUM. MAINE e o noua zi si fiecare clipa are dreptul la A FI si eu am dreptul si datoria sa primesc ceea ce aceasta clipa imi aduce.
Azi am facut loc.
luni, 21 februarie 2011
Incotro?
“Incotro sa ma indrept?” Acesta este inceputul unui cantec din Liturghia Germana a lui Franz Schubert.
Cine pune intrebarea asta? Doar o fiinta umana intreaba asa ceva sau, mai precis, un copil neajutorat.
Ne putem imagina un animal sau orice alta creatura punand intrebarea asta? In aceasta privinta, nu sunt ei singuri, trebuind sa se apere pe ei? Nu trebuie ei sa stie ce sa faca si unde sa mearga de indata ce protectia mamei lor se opreste? Nu sunt cu totii numiti organisme primitive lasate pe propriile picioare chiar de la inceput? Daca nu, nu pot supravietui.
Aceasta inseamna ca sunt mai putin vii, mai putin protejati si mai putin doriti de forta creatoare decat cei care intreaba si se roaga: “Incotro sa ma indrept?” in loc sa riste sa faca urmatorul pas pe cont propriu, oricare ar fi consecintele?
Incotro sa ma indrept? Rapunsul: la urmatoarea sarcina. Atunci, actiunea mea ma conduce, intr-o mare masura, deoarece numai participand la urmatoarea sarcina imi traiesc viata. In acest fel, trec la urmatoarea actiune care se cere in acest moment si o fac in asa fel incat lucrurile sa se indrepte spre urmatorul moment.
Aceia care se intreaba, “incotro,” stau nemiscati. Viata lor este in asteptare, in loc sa se miste. Iubirea lor este in asteptare in loc sa aiba efect imediat.
Cantecul: “Incotro sa ma indrept?” ii este adresat lui Dumnezeu. Ce spune despre Dumnezeu? Implicit in aceasta intrebare este faptul ca El s-a retras, ca El nu tine viata mea in mana Lui, sau nu chiar si nu in intregime. Ascuns, in spatele chemarii, este ca Dumnezeu nu este aici tot timpul, in miscarile si actiunile mele de acum.
Deci, incotro sa ma indrept? Catre viata – catre viata in toata plenitudinea ei, acum.
Atunci, cine sau ce se intoarce catre mine? Viata mea se intoarce catre mine – si Dumnezeu odata cu ea.
Bert Hellinger
Cine pune intrebarea asta? Doar o fiinta umana intreaba asa ceva sau, mai precis, un copil neajutorat.
Ne putem imagina un animal sau orice alta creatura punand intrebarea asta? In aceasta privinta, nu sunt ei singuri, trebuind sa se apere pe ei? Nu trebuie ei sa stie ce sa faca si unde sa mearga de indata ce protectia mamei lor se opreste? Nu sunt cu totii numiti organisme primitive lasate pe propriile picioare chiar de la inceput? Daca nu, nu pot supravietui.
Aceasta inseamna ca sunt mai putin vii, mai putin protejati si mai putin doriti de forta creatoare decat cei care intreaba si se roaga: “Incotro sa ma indrept?” in loc sa riste sa faca urmatorul pas pe cont propriu, oricare ar fi consecintele?
Incotro sa ma indrept? Rapunsul: la urmatoarea sarcina. Atunci, actiunea mea ma conduce, intr-o mare masura, deoarece numai participand la urmatoarea sarcina imi traiesc viata. In acest fel, trec la urmatoarea actiune care se cere in acest moment si o fac in asa fel incat lucrurile sa se indrepte spre urmatorul moment.
Aceia care se intreaba, “incotro,” stau nemiscati. Viata lor este in asteptare, in loc sa se miste. Iubirea lor este in asteptare in loc sa aiba efect imediat.
Cantecul: “Incotro sa ma indrept?” ii este adresat lui Dumnezeu. Ce spune despre Dumnezeu? Implicit in aceasta intrebare este faptul ca El s-a retras, ca El nu tine viata mea in mana Lui, sau nu chiar si nu in intregime. Ascuns, in spatele chemarii, este ca Dumnezeu nu este aici tot timpul, in miscarile si actiunile mele de acum.
Deci, incotro sa ma indrept? Catre viata – catre viata in toata plenitudinea ei, acum.
Atunci, cine sau ce se intoarce catre mine? Viata mea se intoarce catre mine – si Dumnezeu odata cu ea.
Bert Hellinger
sâmbătă, 19 februarie 2011
Abonați-vă la:
Comentarii (Atom)