Fericire castigata

Mi-am propus sa scriu dupa ce m-am intors de la tara (dar am uitat) despre tineri. Tineri frumosi si luminosi, inteligenti, care construiesc, care se dezvolta, invata si se lasa liberi sa creeze. Si mai ales se lasa liberi! Ii vad prin diferite comunitati, pe altii la TV, in ONG-uri, in diverse firme, cu unii sunt prietena. Si apoi ma intalnesc cu cei din tramvaie, cei pe care ii vad la TV (ce ciudat, se pare ca am inceput sa ma uit cam des la TV..sau poate ca nu e nevoie de mult timp ca sa ii vezi..) sau ii intalnesc..in familie. Din pacate.
Am o verisoara, studenta in anul 2 si am stat de vorba cu ea in cele 2 zile ca am fost la tara. De fiecare data aproape cand o intrebam "cum i s-a parut concertul/ cartea/ orasul..?", "cum e studentia?" raspunsul ei invariabil era "super". Pauza. "Asa, si? continuarea...??" Ma speria stereotipul dar si saracia vocabularului, lipsa exercitiului de gandire critica. Si ma frustra teribil. Ce sanse are cineva in ziua de azi sa isi imbunatateasca viata? Ce inteleg prin asta: sa se pozitioneze fata de intamplarile vietii intr-un mod matur si adult, intelept, care sa te faca fericit; sa castige suficienti bani, sa se deschida catre viata, sa o imbratiseze, sa-i accepte cu deschidere si curiozitate provocarile; sa riste calculat, sa aiba relatii sanatoase. Confund oare lucrurile? Fericirea nu are de-a face cu toate astea? Eu cred ca da. Si mai cred ca avem nevoie de cat mai multi tineri din prima categorie, ca societate, ca tara, la nivel mondial.
Citeam mai devreme un blog despre fericire in care era data o statistica din care reiesea  ca 50% din fericire e determinata de factori genetici. WOW! We're screwed:) Toata munca noastra, tot efortul de a creste si vindeca nu conteaza decat in procent de 50%!?!
Eu cred in oamenii frumosi si deschisi, liberi si creativi! Stati cat mai aproape de ei, se ia! Si cred in efortul sustinut, intelept si plin iubire, de a ne construi fericirea - care e aici, in fiecare clipa - doar s-o vedem!
Screw stats, I choose to be happy!:) 

Postare nefinalizata (scrisa in Oct 2013)

cum reactionezi cand cineva iti vorbeste de sus si te trateaza ca pe un prost. chiar iti explica ca asa te si vede. ajungi sa te intrebi: sunt sau nu sunt? inteleg sau nu ce imi spune cineva in engleza? sau poate chiar in romana? ma simt vulnerabila. are dreptate? posibil ca nu inteleg exact ce-mi spune. si, ce e de facut? ce pot face? merit sa fiu mai putin iubita? intr-acolo ma indrept. pe ea o iubesc mai multi. ea merita mai mult. ma blocheaza. ma simt foarte ranita. poate e o lectie pt orgoliul meu:) nu, nu sunt cea mai. nu sunt perfecta. dar asta nu inseamna ca nu sunt iubita. poate e o lectie sa invat sa fiu humble si sa nu ma mai imaginez luptandu-ma cu el.
multumesc!
e timpul sa plec acasa

D'ale mele - update

Daca internetul ar exista numai pentru ca exista TED si tot m-as declara fericita:) Puterea introvertitilor este cea mai recenta descoperire, penultima fiind discursul lui Ben Zandler despre muzica clasica.
"In noapte" este cartea lui Murakami pe care o devorez zilele astea.
Abundenta si libertatea sunt temele care ma intereseaza in mod special.
Puterea intrebarilor si piramida lui Dilts sunt instrumentele de care ma folosesc pentru a descoperi.

A lua si a da

Sunt oameni de la care mereu primesc ceva bun si valoros, de fiecare data cand ne intalnim; de la care invat, care sunt ca o biblioteca vie, care ma inspira si imi dau ceva concret chiar, un exercitiu aplicabil, o metoda de a face lucrurile altfel. Oameni care nu numai ca se dezvolta permanent pe ei insisi dar au si marele dar si pozitionare generoasa de a imparti din avutia lor cu ceilalti. Deci, e super tare sa ai asa prieteni!:)

Un astfel de om e Di. Mereu "scoate" cate ceva din palaria ei magica: ultima oara am invatat despre plicurile cu bani; eu stiam doar de doua, si in variante de borcane, dar uite ca poti avea 5: unul pt economii, altul pt investitii, altul pt proiecte mari, altul "pt ca meriti" si ... inca unul:)

Alti oameni imi iau din energie. Nu ca n-as face si eu (si daca Di e in preajma stiu ca ar spune la un moment dat: "simt nevoia unei portii de optimism si pozitivism":)) ), cateodata. Iar cand Di lipseste si ma regasesc printre oameni care iau, atunci fac si eu ca Di.

R &J gasesc mereu cate o familie nevoiasa careia sa ii duca mancare, copii pe care ii iau la mare sau in parc si cu care se joaca. It's a life style. Un coleg, R, impreuna cu prietenii lui au impachetat cadouri pentru copii care i-au scris lui Mos Craciun. Alti 2 colegi au trimis email in firma pentru strangere de haine, jucarii, incaltaminte. Alti oameni (majoritatea tineri) care au ales sa fie altfel, sa isi urmeze pasiunile, care scriu pe blog sau facebook despre ce au invatat, ce i-a ajutat, ce carti si bloguri citesc, proiecte, oameni care i-au inspirat. Sa le dea Dumnezeu sanatate!

Am inceput un exercitiu de recunostinta pentru care sunt recunoscatoare. Si ma uit in jur si vad cate surse de energie pozitiva avem, cate surse de inspiratie, cate izvoare de la care sa ne hranim.

Da, este multa magie in jurul nostru, si nu numai ca vine Craciunul..;) Multumesc!

Adaptare

Ma intreba ieri un amic cum e adaptarea.

Cel mai greu a fost sa ma obisnuiesc (si inca ma obisnuiesc) cu preturile la mancare care aici, in tara, sunt mult mai mari. Ca sa va faceti o idee: acolo mancam micul dejun cu 3-4 lei (echivalentul a..) si la cina mancam fructe de mare cu 28lei! Al doilea lucru greu e frigul si al treilea e agresivitatea (de ele stiam si nu au venit ca o surpriza, dar frigul are un impact mai mare decat agresivitatea).

Ce m-a ajutat cel mai mult sa ma adaptez :  o mobilitate interioara de a-mi gasi lucruri care imi plac in locul in care ajung (si pe care am constientizat-o de putini ani); comunitatile de oameni faini, de varsta apropiata, care viseaza, construiesc inteligent, invata, se dezvolta, se intreaba, care cred ca lucrurile pot fi schimbate si nu se lasa furati de marasmul gri din jurul nostru; prietenii dragi cu care pot comunica si din priviri si cu care am o intelegere subtila a lucrurilor; sentimentul de acasa dat de limba si de o familiaritate si o legatura puternica cu locurile.

Si pentru toate toate astea, sunt recunoscatoare.

Calatoria

Azi se implinesc 4 ani. 4 ani in care am plecat departe, m-am desprins si pentru care sunt profund recunoscatoare. 4 ani in care am simtit durere, cateodata reprimata, cateodata exprimata. 4 ani in care m-am apropiat, am fost insotita, sustinuta, continuta. 4 ani in care am crescut.
Oriunde esti, sa stii ca te iubesc. Cateodata mi se face dor de tine. Inca te judec, dar mai putin. Inteleg mai bine si chiar daca nu inteleg, accept mai mult.
Te iubesc, mama!

(Re)Adaptare

M-am gandit la ea de atatea ori....am vorbit in terapie, am scris in jurnal, am vorbit cu prieteni despre ea...si totusi, sa vorbesti e una, sa traiesti e cu totul alta:) da, stiu, hopa si eu cu truismul ;)... Si e aiurea cand nu ma mai simt aproape de prieteni, oameni langa care ma simteam aproape inainte... stiu ca e nevoie de timp de reacomodare, si stiu ca ne schimbam constant cu totii.. poate mi-e si teama ca nu ne vom mai aseza in relatie ca inainte... e bine, e rau? poate si una si alta, poate nici una, nici alta...

E o vreme cand e bine sa let it go..;)

In una din primele zile la job o colega mi-a dat sa extrag o carte dintre mai multe cu diverse mesaje faine si eu am ales-o pe asta: "sunt total deschisa si receptiva catre un nou si minunat serviciu in care imi folosesc talentele si abilitatile mele creative si in care lucrez cu si pentru oameni pe care ii iubesc, intr-o locatie minunata, castigand bani frumosi!" Asa zic sa fie! 

ps: Observatia, de mult bun simt, a R: ai observat ca oamenii au inceput sa foloseasca "dupa"in loc de "pe/ de pe"?: "am citit dupa net"