Am de la bunicii materni o Biblie. Si am gasit in ea umatoarea nota: in greceste, textul "si ne iarta noua greselile noastre precum si noi iertam gresitilor nostri" este "lasa-ne noua datoriile noastre, cum si noi am lasat pe ale datornicilor nostri"!! Pai despre ce vorbim pana la urma!?
Datoria sau greseala implica o diferenta de nuanta decisiva din punctul meu de vedere: VINA! Si noi traim ani de zile tarand dupa noi vina de a nu fi fost copii perfecti, de a nu ii fi facut fericiti pe cei din jurul nostru, de a nu ne incadra in tipare, etc etc. Cand in fond, datoria implica o mai clara RESPONSABILITATE (si greseala o implica dar nu la fel de clar, vorbim de nuanta) si mai ales fara VINA!! Imi pare cutremurator cat de usor poti face din vorbe un popor!
Hai sa vorbim responsabil: sa nu mai aruncam cu vorbele la intamplare! (sau oare sunt eu prea credula sa cred ca cei care au facut traducerea nu stiau asta!?...) Sunt purtatoarele unor energii foarte puternice care se insinueaza in suflet, minte si trup si sapa apoi in noi si nu mai stim de unde ni se trage...
Cat de eliberator si datator de putere e sa iti asumi datoria decat greseala! Cand ma gandesc la datorie inteleg si simt ca cineva crede in mine, crede ca pot face acel lucru; pe cand a-mi vorbi despre greseli e ca si cand sunt tratat ca un prost care nu intelege standardul sau nu-l poate atinge, oricum e un tantalau sinistru.
Iubesc constelatiile si pentru ca folosesc cuvinte cu sens!
Si inteleg inca o data ca Divinitatea se ascunde sub multe forme inventate de oameni si folosite cu interes tot de ei. Si avem datoria sa cautam fondul si de a nu ramane orbiti de forma.
Bubu si Mamama: Multumesc pentru mostenire!
vineri, 3 decembrie 2010
joi, 11 noiembrie 2010
Jurnal belgian
Ce placere: mango, mobila alba, ploaia, mansarda, linistea si caldura casei... si toate astea in Bruxelles! Cand mi-am cumparat biletul (imi amintesc si acum senzatia) eram ca un copil care si-a primit o jucarie de mult dorita, de mult asteptata..
De ce oare mi-a amortit atat de tare degetul ieri: fara simtire, alb? (Muzica samanica imi insoteste scrisul. Ca acum un an...) In fapt, ieri a fost 10 nov - o luna pana la aniversarea trecerii mamei in lumea de dincolo. Intuitia imi spune ca evenimentele au legatura intre ele. Un an atat de plin, cu atatea daruri, atatea surprize, atatea descoperiri in mine si in afara mea. Si inca imi pare ca moartea mamei, ca de altfel toata perioada aceea, imi vor mai aduce daruri si de acum inainte.
Ma simt ca acasa aici: atunci cand acasa ma simt bine:) Si ciudat e ca de dimineata chiar nu simteam, percepeam distanta. Ma gandesc si parca si acum e la fel.
Azi e 11 noiembrie si toate magazinele sunt inchise, inclusiv unele muzee. Noroc cu restaurantele: la pranz m-am delectat cu moules et frites:)
Scriam nu demult ca ma repozitionez fata de munca mea. Zilele astea descopar ca ma repozitionez in relatii cu diversi prieteni: ii vad pe ei intr-o alta lumina, ma gandesc la relatia dintre noi altfel si binenteles ca eu ma descopar. Nu simt nevoia unui job si nici presiunea financiara. Multumesc lui Dumnezeu! Mi-e foarte bine asa cum sunt, aici unde sunt. Mi-e mai bine ancorat in mine drumul parcurs si ma conectez mai rapid la acea parte stabila din mine. Si chiar daca, apropos de deget, inca pare ca sunt lucruri de care nu sunt constienta, sunt fericita!
Imi place mult orasul. Aerul e mai respirabil si oamenii imi par destul de familiari. Arhitectura imi ofera confort (imi aminteste cumva de Brasov). Mi-ar placea sa locuiesc aici o vreme.
Ma gandesc la renovarea casei si ideea L. imi surade. O vad ca pe o trecere la o noua etapa din viata mea. Casa mea este foarte importanta pentru mine din multe puncte de vedere. Cred sincer ca m-a ajutat sa cresc. Si acum, eu schimbandu-ma, poate ca e timpul sa se schimbe si ea.
Ma asteapta un somn de dupa amiaza, un pat cald si mai tarziu un film si prieteni dragi.
Recunostinta!
De ce oare mi-a amortit atat de tare degetul ieri: fara simtire, alb? (Muzica samanica imi insoteste scrisul. Ca acum un an...) In fapt, ieri a fost 10 nov - o luna pana la aniversarea trecerii mamei in lumea de dincolo. Intuitia imi spune ca evenimentele au legatura intre ele. Un an atat de plin, cu atatea daruri, atatea surprize, atatea descoperiri in mine si in afara mea. Si inca imi pare ca moartea mamei, ca de altfel toata perioada aceea, imi vor mai aduce daruri si de acum inainte.
Ma simt ca acasa aici: atunci cand acasa ma simt bine:) Si ciudat e ca de dimineata chiar nu simteam, percepeam distanta. Ma gandesc si parca si acum e la fel.
Azi e 11 noiembrie si toate magazinele sunt inchise, inclusiv unele muzee. Noroc cu restaurantele: la pranz m-am delectat cu moules et frites:)
Scriam nu demult ca ma repozitionez fata de munca mea. Zilele astea descopar ca ma repozitionez in relatii cu diversi prieteni: ii vad pe ei intr-o alta lumina, ma gandesc la relatia dintre noi altfel si binenteles ca eu ma descopar. Nu simt nevoia unui job si nici presiunea financiara. Multumesc lui Dumnezeu! Mi-e foarte bine asa cum sunt, aici unde sunt. Mi-e mai bine ancorat in mine drumul parcurs si ma conectez mai rapid la acea parte stabila din mine. Si chiar daca, apropos de deget, inca pare ca sunt lucruri de care nu sunt constienta, sunt fericita!
Imi place mult orasul. Aerul e mai respirabil si oamenii imi par destul de familiari. Arhitectura imi ofera confort (imi aminteste cumva de Brasov). Mi-ar placea sa locuiesc aici o vreme.
Ma gandesc la renovarea casei si ideea L. imi surade. O vad ca pe o trecere la o noua etapa din viata mea. Casa mea este foarte importanta pentru mine din multe puncte de vedere. Cred sincer ca m-a ajutat sa cresc. Si acum, eu schimbandu-ma, poate ca e timpul sa se schimbe si ea.
Ma asteapta un somn de dupa amiaza, un pat cald si mai tarziu un film si prieteni dragi.
Recunostinta!
miercuri, 3 noiembrie 2010
Gandul zilei
Este mult mai usor sa faci sex decat sa taci cu sens langa cineva. Si ce bine e sa taci impreuna cu cineva drag...
ps: Azi am mers pe strada zambind:)
ps: Azi am mers pe strada zambind:)
sâmbătă, 30 octombrie 2010
Semne
Azi mi-am desfacut aripile, le-am intins si ... ma pregatesc sa zbor. Multumesc, Alexiada! Doar aveam nevoie de ele, nu? :) Cum altfel sa ajung acolo unde doresc?!
Gata inca un job, noul meu proiect ma asteapta. Here I come! Cu un mic ocol pe la Bruxelles (pe care abia astept sa il revad!). Si tocmai acum, la despartire, o fosta colega, mai in varsta, imi vorbeste, cu emotie, despre regasirea sa de sine. Si imi dau seama ca sunt o norocoasa pentru ca am inceput sa ma caut pe mine ceva mai devreme. Si pentru ca ma descopar de ceva vreme...
Recunosc acum ca sunt nelinistita. Ioana m-a ajutat din nou sa vad ca imi gasesc motive felurite pentru a nu ma confrunta cu teama de necunoscut. Ce usor putem cadea in iluzii, ce usor ne indepartam de noi.... Dar sunt atatea in noi, vom putea fi vreodata pe deplin constienti de toate?
(Din nou azi, am descoperit cu surprindere cat de mult imi lipseste mama. Mai ales cand ma duc in apartamentul lor si n-o mai vad, n-o mai aud. Acum "cand locuieste doar la mine in gand". In rest, functionez ca de atatia ani, departe de ea, impacata, aparent, cu situatia...)
Iar cateva persoane (casiera de la magazinul din colt, o colega etc) remarca bijuteriile. Si tocmai ce ma gandeam sa fac ceva in legatura cu ele. E doar un gand momentan, o intentie, dar cine stie... Imi place sa cred ca si asta e un semn:)
Gata inca un job, noul meu proiect ma asteapta. Here I come! Cu un mic ocol pe la Bruxelles (pe care abia astept sa il revad!). Si tocmai acum, la despartire, o fosta colega, mai in varsta, imi vorbeste, cu emotie, despre regasirea sa de sine. Si imi dau seama ca sunt o norocoasa pentru ca am inceput sa ma caut pe mine ceva mai devreme. Si pentru ca ma descopar de ceva vreme...
Recunosc acum ca sunt nelinistita. Ioana m-a ajutat din nou sa vad ca imi gasesc motive felurite pentru a nu ma confrunta cu teama de necunoscut. Ce usor putem cadea in iluzii, ce usor ne indepartam de noi.... Dar sunt atatea in noi, vom putea fi vreodata pe deplin constienti de toate?
(Din nou azi, am descoperit cu surprindere cat de mult imi lipseste mama. Mai ales cand ma duc in apartamentul lor si n-o mai vad, n-o mai aud. Acum "cand locuieste doar la mine in gand". In rest, functionez ca de atatia ani, departe de ea, impacata, aparent, cu situatia...)
Iar cateva persoane (casiera de la magazinul din colt, o colega etc) remarca bijuteriile. Si tocmai ce ma gandeam sa fac ceva in legatura cu ele. E doar un gand momentan, o intentie, dar cine stie... Imi place sa cred ca si asta e un semn:)
luni, 25 octombrie 2010
Servicii
sunt oare eu prea pretentioasa? daca hotelul are 3 stele, ele nu vin si cu lift la pachet? si daca tot se vrea a fi un hotel stylish, de ce cardul cu senzori nu deschide usa fiind nevoie sa cobor si sa urc scarile again and again? da, stiu e un exercitiu bun de miscare dar in seara asta vroiam sa fac un dus, sa ma instalez comod in patul meu de hotel si sa ma bucur de clive owen sau harisson ford intr-un fel ce nu imi e la indemana (nu va ganditi la prostii: pentru ca nu am televizor acasa sunt rare momentele cand ii vad).
am stat la hosteluri mai bune ca hotelurile astea. s-o intampla asa si pe la altii? m-am saturat de servicii proaste si oportunisti (macar anunta pe site-ul hotelului ca nu ai lift!!).
am stat la hosteluri mai bune ca hotelurile astea. s-o intampla asa si pe la altii? m-am saturat de servicii proaste si oportunisti (macar anunta pe site-ul hotelului ca nu ai lift!!).
duminică, 24 octombrie 2010
Constelatii de familie
Daca nu ati descoperit inca constelatiile familiale, va invit sa o faceti! E o cale de vindecare aproape miraculoasa. "Nu stiu cum se intampla, dar se intampla" spunea Bert Hellinger mai demult. Exista explicatii. Si mai exista oameni minunati care cu muuulta blandete, te insotesc in procesul de vindecare.
Eu azi ii sunt recunoscatoare unuia dintre ei: multumesc, Ioane pentru rabdarea ta si vocea ta blanda!
Ce se intampla in constelatii e coplesitor, e rascolitor, dar mai presus de toate e vindecator, eliberator, datator de viata, de energie vitala!
Si din nou mama... si mai ales eu: parti din mine de care am uitat, pe care le-am privit de atatea ori si inca nu destul, nu pana in profunzime si mai ales nu le-am simtit pana la capat. Azi insa am mai facut un pas sau mai multi chiar. Si e tare, tare bine sa fii conectat la tine!
ps: si imi multumesc mie ca mi-am amintit cat de important e jocul si sa rad! AM POFTA SA RAAAAAD :)))
Eu azi ii sunt recunoscatoare unuia dintre ei: multumesc, Ioane pentru rabdarea ta si vocea ta blanda!
Ce se intampla in constelatii e coplesitor, e rascolitor, dar mai presus de toate e vindecator, eliberator, datator de viata, de energie vitala!
Si din nou mama... si mai ales eu: parti din mine de care am uitat, pe care le-am privit de atatea ori si inca nu destul, nu pana in profunzime si mai ales nu le-am simtit pana la capat. Azi insa am mai facut un pas sau mai multi chiar. Si e tare, tare bine sa fii conectat la tine!
ps: si imi multumesc mie ca mi-am amintit cat de important e jocul si sa rad! AM POFTA SA RAAAAAD :)))
marți, 19 octombrie 2010
Dor
Ma intreba un prieten de ce imi este dor. Si in seara asta am descoperit ca mi-a fost dor sa merg prin ploaie, sa ma ploua cu stropi mari, nici calzi nici reci, sunetul tocurilor sa imi accentueze pasii pe piatra cubica, sa vad oameni razand zgomotos si alergand prin ploaie, sa gresesc drumul cu masina intr-un oras putin cunoscut si totusi sa gasesc drumul spre casa, sa fac un dus fierbinte si apoi sa scriu pe blog! De toate astea mi-a fost dor si mai ales mi-a fost dor de mine sa le traiesc la timpul prezent!
Multumesc!
Multumesc!
O frumusete
ce bine ar fi daca mi s-ar intipari pe retina; si de fiecare data cand as inchide ochii, as vedea-o din nou; si poate ochii mei ar capata culorile ei..hehe... atat de frumoasa, incredibil de frumoasa... si de trista in vremea stingerii ei. durerea ei este fericirea mea. si cred ca e tristete inteleapta pentru ca nu o simt ca isi plange trairea ci o accepta cu intelepciune, an de an, cu incredere in ciclul vietii.
am tras pe dreapta pentru ca nu ma mai puteam concentra la drum. o vedeam intinzandu-se languroasa pe dealuri, coline, ma suprindea mereu cu o nuanta, cu o zvacnire. senzatia interioara puternica imi suprimase cuvintele. vorba cuiva: imi dadea atatea raspunsuri la nici o intrebare!
stau in pat si o vad cum mi se dezvaluie in fiecare dimineata, invalurita in aburi. si adorm cu ea, pierduta cu fiecare clipa in intuneric. adorm linistita pentru ca o stiu acolo, chiar de nu o vad. si astept ca maine sa ma surprinda din nou...
padurea toamna
ps: scriind despre padure gandul mi-a fugit catre mama... aproape un an...
am tras pe dreapta pentru ca nu ma mai puteam concentra la drum. o vedeam intinzandu-se languroasa pe dealuri, coline, ma suprindea mereu cu o nuanta, cu o zvacnire. senzatia interioara puternica imi suprimase cuvintele. vorba cuiva: imi dadea atatea raspunsuri la nici o intrebare!
stau in pat si o vad cum mi se dezvaluie in fiecare dimineata, invalurita in aburi. si adorm cu ea, pierduta cu fiecare clipa in intuneric. adorm linistita pentru ca o stiu acolo, chiar de nu o vad. si astept ca maine sa ma surprinda din nou...
padurea toamna
ps: scriind despre padure gandul mi-a fugit catre mama... aproape un an...
duminică, 17 octombrie 2010
(Re)Descoperiri
Maria Raducanu - o voce sublima descoperita intr-o seara ploioasa, intr-o atmosfera intima, la un ceai cald si biscuiti buni, buni de tot:) Fado, jazz, romante....
Alexandra P. & co - oameni care viseaza cu ochii deschisi, care isi traiesc visele si au curajul sa vorbeasca deschis despre ele cu riscul de a parea ridicoli
Franceza - o limba de care ma reindragostesc cu ajutorul unui om frumos, cu simtul umorului si foarte mult bun simt. Multumesc, Oana!
Bijuterii handmade - o bucla, o margeluta, si gata cercelul! I love it! Vise care incep a prinde contur!
Scrisorile din 1999 - ce tineri, visatori si indragostiti eram! Mutarea mobilei dintr-o casa in alta inseamna sa dai la iveala lucruri uitate prin sertare si unghere... Si da, cineva mi-a scris poezii :)
Cosmin Alexandru - "talk the walk". Un "asistent" de nadejde pentru cursuri, care spune lucrurilor pe nume. Si daca nici el nu reuseste sa ii faca sa reflecteze, atunci nu mai stiu cine ar putea s-o faca!
Jocurile de strategie - placerea de a petrece timp cu prietenii
si nu in ultimul rand: libertatea de a-ti lua bilet la Bruxelles intr-o buna zi cand ai vazut o oferta buna!
La cat mai placute si surprinzatoare descoperiri!
Alexandra P. & co - oameni care viseaza cu ochii deschisi, care isi traiesc visele si au curajul sa vorbeasca deschis despre ele cu riscul de a parea ridicoli
Franceza - o limba de care ma reindragostesc cu ajutorul unui om frumos, cu simtul umorului si foarte mult bun simt. Multumesc, Oana!
Bijuterii handmade - o bucla, o margeluta, si gata cercelul! I love it! Vise care incep a prinde contur!
Scrisorile din 1999 - ce tineri, visatori si indragostiti eram! Mutarea mobilei dintr-o casa in alta inseamna sa dai la iveala lucruri uitate prin sertare si unghere... Si da, cineva mi-a scris poezii :)
Cosmin Alexandru - "talk the walk". Un "asistent" de nadejde pentru cursuri, care spune lucrurilor pe nume. Si daca nici el nu reuseste sa ii faca sa reflecteze, atunci nu mai stiu cine ar putea s-o faca!
Jocurile de strategie - placerea de a petrece timp cu prietenii
si nu in ultimul rand: libertatea de a-ti lua bilet la Bruxelles intr-o buna zi cand ai vazut o oferta buna!
La cat mai placute si surprinzatoare descoperiri!
joi, 14 octombrie 2010
Fericirea actuala
sunt fericita. nu asa cum mi-am inchipuit. e o fericire linistita. sentiment ca sunt acolo unde am vrut sa fiu, ca sunt cu mine, ca viata e generoasa cu mine. savurez marea, calatoriile. imi descopar profesia si ma descopar pe mine profesand. e o fericire a momentului prezent si chiar daca nu e completa, este foarte reala. MULTUMESC!
vineri, 3 septembrie 2010
Sail Away
Versurile astea au insemnat foarte mult la un moment dat…le traiam cu toata fiinta..inca isi mai gasesc ecou in mine dar… simt ca e vremea transformarilor, ca se face din ce in ce mai multa lumina, ca norii se dau la o parte si chiar daca inca nu dansez cu ei, ma apropii… si sunt recunoscatoare furtunii care i-a imprastiat!
Sail away with me honey
I put my heart in your hands
Sail away with me honey now, now, now
Sail away with me
What will be will be
I wanna hold you now
Crazy skies all wild above me now
Winter howling at my face
And everything
I held so dear
Disappeared without a trace
Oh all the times
I've tasted love
Never knew quite what I had
Little Darling if you hear me now
Never needed you so bad
Spinning round inside my head
Sail away with me honey
I put my heart in your hands
Sail away with me honey now, now, now
Sail away with me
What will be will be
I wanna hold you now
I've been talking drunken gibberish
Falling in and out of bars
Trying to get some explanation here
For the way some people are
How did it ever come so far
Sail away with me honey
I put my heart in your hands
Sail away with me honey now, now, now
Sail away with me
What will be will be
I wanna hold you now
Sail away with me honey
I put my heart in your hands
Sail away with me honey now, now, now
Sail away with me
What will be will be
I wanna hold you now
David Grey – Sail Away
Sail away with me honey
I put my heart in your hands
Sail away with me honey now, now, now
Sail away with me
What will be will be
I wanna hold you now
Crazy skies all wild above me now
Winter howling at my face
And everything
I held so dear
Disappeared without a trace
Oh all the times
I've tasted love
Never knew quite what I had
Little Darling if you hear me now
Never needed you so bad
Spinning round inside my head
Sail away with me honey
I put my heart in your hands
Sail away with me honey now, now, now
Sail away with me
What will be will be
I wanna hold you now
I've been talking drunken gibberish
Falling in and out of bars
Trying to get some explanation here
For the way some people are
How did it ever come so far
Sail away with me honey
I put my heart in your hands
Sail away with me honey now, now, now
Sail away with me
What will be will be
I wanna hold you now
Sail away with me honey
I put my heart in your hands
Sail away with me honey now, now, now
Sail away with me
What will be will be
I wanna hold you now
David Grey – Sail Away
miercuri, 1 septembrie 2010
Un gand de Iubire
"Gandul guverneaza viala. Un gand bun creeaza binele, un gand rau – raul.
Problema civilizaliei este femeia, dar fiecare om are gandurile lui. Prin ganduri suntem legati de vietile noastre anterioare, cand am fost ori femeie, ori barbat. Omul trebuie sa se ingrijeasca sa-si corecteze propriul mod de gandire si nu sa caute defecte la a1tii.
Cand o boala fizica este tratata in mod artificial, prin medicamente sau chirurgical, corpul este lipsit de posibilitatea de a povatui. Nenorocirea isi va croi drum spre psihic. Nestiinta de a da ascultare gandului povatuitor v-a adus in situatia in care chinurile sufletesti s-au transformat in boala fizica, care la randul ei poate duce la deviatii psihice, daca veti continua asa si nu dati ascultare invataturilor pe care vi Ie da corpul. Corpul dumneavoastra este o punte care uneste sufletul cu spiritul. Rezistenta acestei punti este determinata de capacitate a dumneavoastra de a rationa. Ea v-a fost data de Dumnezeu pe vecie si se dezvolta spre viitor.
Pentru aceasta trebuie sa invatati, sa discutati cu cel care este cel mai destept - cu dumneavoastra insiva.
Ati ajuns la capatul cartii, dar, daca tot mai simtiti ca ceva nu este in ordine, invatati sa va iubiti telurile si sa descoperiti iubirea sufleteasca. Treptat lucrurile se vor aranja si dorintele vi se vor indeplini gratie fortei iubirii descatusate care curge dinspre dumneavoastra spre ceilalti. Adevarata fericire poate sa o afle numai cel care daruieste. Eliberati-va de disperarea ca "nimeni nu are nevoie de iubirea mea" si veti vedea ca este nevoie de ea. Orbiti de stresuri, ati incetat sa mai vedeti binele. Daca veti invata sa iubiti viata neconditionat, raul va inceta sa mai existe.
El va deveni o parte componenta necesara si fireasca a vietii.
Fericit este cel al carui iubire curge spre ceilalti.
Fericit va fi eel care prin iertare va pune in miscare suvoiul de iubire."
sursa: Luule Viilma, Alunga raul din tine
Problema civilizaliei este femeia, dar fiecare om are gandurile lui. Prin ganduri suntem legati de vietile noastre anterioare, cand am fost ori femeie, ori barbat. Omul trebuie sa se ingrijeasca sa-si corecteze propriul mod de gandire si nu sa caute defecte la a1tii.
Cand o boala fizica este tratata in mod artificial, prin medicamente sau chirurgical, corpul este lipsit de posibilitatea de a povatui. Nenorocirea isi va croi drum spre psihic. Nestiinta de a da ascultare gandului povatuitor v-a adus in situatia in care chinurile sufletesti s-au transformat in boala fizica, care la randul ei poate duce la deviatii psihice, daca veti continua asa si nu dati ascultare invataturilor pe care vi Ie da corpul. Corpul dumneavoastra este o punte care uneste sufletul cu spiritul. Rezistenta acestei punti este determinata de capacitate a dumneavoastra de a rationa. Ea v-a fost data de Dumnezeu pe vecie si se dezvolta spre viitor.
Pentru aceasta trebuie sa invatati, sa discutati cu cel care este cel mai destept - cu dumneavoastra insiva.
Ati ajuns la capatul cartii, dar, daca tot mai simtiti ca ceva nu este in ordine, invatati sa va iubiti telurile si sa descoperiti iubirea sufleteasca. Treptat lucrurile se vor aranja si dorintele vi se vor indeplini gratie fortei iubirii descatusate care curge dinspre dumneavoastra spre ceilalti. Adevarata fericire poate sa o afle numai cel care daruieste. Eliberati-va de disperarea ca "nimeni nu are nevoie de iubirea mea" si veti vedea ca este nevoie de ea. Orbiti de stresuri, ati incetat sa mai vedeti binele. Daca veti invata sa iubiti viata neconditionat, raul va inceta sa mai existe.
El va deveni o parte componenta necesara si fireasca a vietii.
Fericit este cel al carui iubire curge spre ceilalti.
Fericit va fi eel care prin iertare va pune in miscare suvoiul de iubire."
sursa: Luule Viilma, Alunga raul din tine
joi, 29 iulie 2010
Despre reguli
Am impresia ca m-am mai apucat cu ceva timp in urma sa scriu despre ele. Si nu am terminat (oi fi inceput ceva coerent macar?!). Anyway. In circulatie reguli, la job reguli...a respecta reguli, a te conforma regulilor, asta ma intereseaza sa inteleg, sa analizez...o fi bine, o fi rau, ca greu sigur e. Pentru mine cel putin e destul de dificil sa ma supun, sa ma misc in cadre delimitate si sa traiesc fara adrenalina.
(Si acum seamana cu ce a fostJ m-am apucat sa scriu si am intrerupt si mai ca nu imi mai vin ideile acum...incerc)
Nu-mi plac regulile. Dar deja nu le respect spunand asta. Si atunci cum putem convietui? Pai nu prea. Ele exista...(Accepta lumea! - vine un gand din spate). In fond ele au rost: ar fi haos fara. Dar si haosul are un rost (devin incoerenta...). Doar accepta-le asa cum sunt. Cunoastem in oglinda. Cum as putea cuprinde cu mintea intelesul lumii? Rostul ei?
Cu cat accepti regulile (chiar si cele ale gravitatiei; dar nu cele care se opun vietii) cu atat viata devine mai usoara, desi in majoritatea timpului ne incapatanam sa ne facem propriile reguli si sa ne batem cu celelalte, cu ceilalti implicit.
Dar va rog: nu mi le bagati pe gat cu duritate! Cu cat veti fi mai duri cu atat reactia mea de impotrivire va fi mai vehementa. Imi place ideea ca Dumnezeu e iubire si de ne trimite lectii si reguli implicit (legile Universului) si ca in spatele lor va fi mereu Iubire: de gresim, ori de cate ori gresim, cu cat e mai dura lectia pt ca nu o invatam din prima, Dumnezeu oricum ne iubeste, ne accepta exact asa cum suntem, nu ne critica si oricand ne primeste la El pt ca oricum este cu noi mereu. Gandul ma linisteste. Poate de aceea nu ma simt confortabil cu duritatea: pt ca undeva departe, in urma, cineva mi-a dat impresia sau chiar m-a abandonat, nu m-a acceptat asa cum sunt/eram, cineva m-a respins. Si aveam atata nevoie sa fiu acceptata, iubita, inteleasa. “cand un copil greseste el are nevoie sa fie alinat si linistit. Poti face greseli si sa fii o soferita buna in acelasi timp” mi-a scris Ioana, draga mea Ioana. De ce nu acceptam greselile celorlalti, ale noastre?? Cum altfel putem invata? Daca am fi perfecti, fara de greseala, nu am avea nimic de invatat.
Si asa am ajuns sa inteleg ca a accepta regulile inseamna ca inainte sa accepti sa gresesti, sa simti si sa stii ca esti perfect asa cum esti, ca cineva te iubeste in permanenta! Asa da, e mult mai usor!
Nu e tot ce se poate scrie despre reguli si ce as putea scrie eu dar pentru moment e suficient unde am ajuns.
Multumesc!
(Si acum seamana cu ce a fostJ m-am apucat sa scriu si am intrerupt si mai ca nu imi mai vin ideile acum...incerc)
Nu-mi plac regulile. Dar deja nu le respect spunand asta. Si atunci cum putem convietui? Pai nu prea. Ele exista...(Accepta lumea! - vine un gand din spate). In fond ele au rost: ar fi haos fara. Dar si haosul are un rost (devin incoerenta...). Doar accepta-le asa cum sunt. Cunoastem in oglinda. Cum as putea cuprinde cu mintea intelesul lumii? Rostul ei?
Cu cat accepti regulile (chiar si cele ale gravitatiei; dar nu cele care se opun vietii) cu atat viata devine mai usoara, desi in majoritatea timpului ne incapatanam sa ne facem propriile reguli si sa ne batem cu celelalte, cu ceilalti implicit.
Dar va rog: nu mi le bagati pe gat cu duritate! Cu cat veti fi mai duri cu atat reactia mea de impotrivire va fi mai vehementa. Imi place ideea ca Dumnezeu e iubire si de ne trimite lectii si reguli implicit (legile Universului) si ca in spatele lor va fi mereu Iubire: de gresim, ori de cate ori gresim, cu cat e mai dura lectia pt ca nu o invatam din prima, Dumnezeu oricum ne iubeste, ne accepta exact asa cum suntem, nu ne critica si oricand ne primeste la El pt ca oricum este cu noi mereu. Gandul ma linisteste. Poate de aceea nu ma simt confortabil cu duritatea: pt ca undeva departe, in urma, cineva mi-a dat impresia sau chiar m-a abandonat, nu m-a acceptat asa cum sunt/eram, cineva m-a respins. Si aveam atata nevoie sa fiu acceptata, iubita, inteleasa. “cand un copil greseste el are nevoie sa fie alinat si linistit. Poti face greseli si sa fii o soferita buna in acelasi timp” mi-a scris Ioana, draga mea Ioana. De ce nu acceptam greselile celorlalti, ale noastre?? Cum altfel putem invata? Daca am fi perfecti, fara de greseala, nu am avea nimic de invatat.
Si asa am ajuns sa inteleg ca a accepta regulile inseamna ca inainte sa accepti sa gresesti, sa simti si sa stii ca esti perfect asa cum esti, ca cineva te iubeste in permanenta! Asa da, e mult mai usor!
Nu e tot ce se poate scrie despre reguli si ce as putea scrie eu dar pentru moment e suficient unde am ajuns.
Multumesc!
miercuri, 28 iulie 2010
Diferenta de perspectiva
Astazi mi-am adus aminte de o poveste:
3 oameni lucrau la o constructie. Toti faceau acelasi lucru: amestecau mortar si lipeau caramizi. Dar fiecare avea alta stare de spirit: primul era foarte trist si garbovit, al doilea ceva mai semet dar placid, iar al treilea zambitor si pozitiv.
- Ce faci aici, il intreba cineva pe primul dintre ei?
- Iaca, si eu... amestec niste mortar, mai pun cate o caramida... mai nimic..
Merse mai departe catre al doilea si il intreba acelasi lucru:
- Ridic niste pereti, ii raspunse acesta.
Apoi il intreba si pe al treilea si raspunsul primit a fost:
- Zidesc o biserica!
Morala:
Diferenta de perspectiva ne schimba starea de spirit!
3 oameni lucrau la o constructie. Toti faceau acelasi lucru: amestecau mortar si lipeau caramizi. Dar fiecare avea alta stare de spirit: primul era foarte trist si garbovit, al doilea ceva mai semet dar placid, iar al treilea zambitor si pozitiv.
- Ce faci aici, il intreba cineva pe primul dintre ei?
- Iaca, si eu... amestec niste mortar, mai pun cate o caramida... mai nimic..
Merse mai departe catre al doilea si il intreba acelasi lucru:
- Ridic niste pereti, ii raspunse acesta.
Apoi il intreba si pe al treilea si raspunsul primit a fost:
- Zidesc o biserica!
Morala:
Diferenta de perspectiva ne schimba starea de spirit!
Insinuare eliberata
Nu-ti dai seama. Ce inseamna o zi in fond? O zi in care ceea ce ti-ai dorit atat de mult nu ai primit. O zi in care ai facut ceea ce trebuie, ce se astepta de la tine (sau credeai tu ca se asteapta sau chiar ti s-a spus explicit lucrul asta), o zi in care nu ai primit ce aveai nevoie. Nu-i nimic, mergi mai departe.
Urmeaza o alta zi, apoi alta, trece saptamana, se implinesc 2 luni, mai ca se fac 6, inca un Craciun si Revelion de care te bucuri ca de altfel si de altele... Si nu bagi de seama ca se insinueaza usor pe langa tine, in tine, in fibrele corpului tau o usoara incordare, abia perceptibila la inceput pe care inconstient o tii in frau, o controlezi. Pentru ca tu poti! O, da! Si inca cum! Controlul este o parte atat de importanta a vietii tale; cum altfel ai fi putut supravietui daca nu controland, cu o vigilenta dusa la extrem de a nu te lasa sa ... simti durerea. Pentru ca si despre ea e vorba. Esti inspaimantata de durere!
Si corpul, incercand sa te ajute, incepe sa iti dea semne: de oboseala, de surmenaj, mai apare un accident, o boala... Cat de subversiv s-a infiltrat aceasta incordare in tine! Incredibil! Dureaza luni si ani de zile si nu o vezi; stii ca este ceva in tine, cu tine si nu o constientizezi, nu o poti identifica cu adevarat!
Si abia in ziua in care intinsa in pat, cu febra si agonizand intr-o oarecare masura (ce festa maiastra joaca mintii sufletul si corpul! Haha!) o vezi, devii constient de ea: aceasta incordare, aceasta durere careia nu ai vrut sau nu ai putut sa ii dai drumul atata timp: pe care o plangi, o versi, o urli tinand ochii deschisi si respirand pe gura. O zi binecuvantata in care te uiti putin mai adanc in tine, te lasi sa luneci in tine, sa ajungi mai aproape de cine esti tu cu adevarat.
Multumesc!
PS 1: ai avut nevoie de lectia asta
PS 2: te lasi sa simti pt ca ai facut multi alti pasi si azi constientizezi ca ai primit ceea ce ai asteptat atata timp, ca Universul rade spre tine. Si de fapt el rade mereu.
PS 3: sunt tot mai multe voci care spun ca nu mai avem nevoie de lectia durerii pt ca am intrat intr-o noua era: este suficient sa iubim. Si gandul ce-mi vine este ca Sufletul meu se va ocupa de asta. Si ca e bine sa am o discutie cu mintea mea in sensul asta.
Urmeaza o alta zi, apoi alta, trece saptamana, se implinesc 2 luni, mai ca se fac 6, inca un Craciun si Revelion de care te bucuri ca de altfel si de altele... Si nu bagi de seama ca se insinueaza usor pe langa tine, in tine, in fibrele corpului tau o usoara incordare, abia perceptibila la inceput pe care inconstient o tii in frau, o controlezi. Pentru ca tu poti! O, da! Si inca cum! Controlul este o parte atat de importanta a vietii tale; cum altfel ai fi putut supravietui daca nu controland, cu o vigilenta dusa la extrem de a nu te lasa sa ... simti durerea. Pentru ca si despre ea e vorba. Esti inspaimantata de durere!
Si corpul, incercand sa te ajute, incepe sa iti dea semne: de oboseala, de surmenaj, mai apare un accident, o boala... Cat de subversiv s-a infiltrat aceasta incordare in tine! Incredibil! Dureaza luni si ani de zile si nu o vezi; stii ca este ceva in tine, cu tine si nu o constientizezi, nu o poti identifica cu adevarat!
Si abia in ziua in care intinsa in pat, cu febra si agonizand intr-o oarecare masura (ce festa maiastra joaca mintii sufletul si corpul! Haha!) o vezi, devii constient de ea: aceasta incordare, aceasta durere careia nu ai vrut sau nu ai putut sa ii dai drumul atata timp: pe care o plangi, o versi, o urli tinand ochii deschisi si respirand pe gura. O zi binecuvantata in care te uiti putin mai adanc in tine, te lasi sa luneci in tine, sa ajungi mai aproape de cine esti tu cu adevarat.
Multumesc!
PS 1: ai avut nevoie de lectia asta
PS 2: te lasi sa simti pt ca ai facut multi alti pasi si azi constientizezi ca ai primit ceea ce ai asteptat atata timp, ca Universul rade spre tine. Si de fapt el rade mereu.
PS 3: sunt tot mai multe voci care spun ca nu mai avem nevoie de lectia durerii pt ca am intrat intr-o noua era: este suficient sa iubim. Si gandul ce-mi vine este ca Sufletul meu se va ocupa de asta. Si ca e bine sa am o discutie cu mintea mea in sensul asta.
marți, 27 iulie 2010
Readucere aminte
Cand refuzi sa inveti o lectie intr-un anumit mod, aceasta iti va fi prezentata in alt mod. Mereu exista o modalitate usoara, dar daca refuzi s-o accepti, aceasta ti se va repropune intr-o forma mai dificila si complicata. Asadar de ce nu inveti lectiile intr-un fel mai usor? De ce nu esti asemanator unui copil, avid si receptiv fata de ce se intampla in lume si nu te desfasori de tot in cel mai natural mod posibil? Acesta e planul Meu pentru tine: de ce asadar sa-ti faci viata mai dificila cand nu e necesar? Facand asa, doar iti intarzii inaintarea. Cand vei invata sa Ma pui pe primul loc, vei descoperi ca totul se aranjeaza. Cand vei reusi sa-ti ridici constiinta si s-o mentii la un inalt nivel spiritual, indreptata catre ceva care conteaza cu adevarat, atunci se vor produce schimbari vaste, iar viata se va desfasura pentru tine fara niciun efort. Viata este foarte simpla. De ce s-o complici?
sursa: www.anatecor.ro
sursa: www.anatecor.ro
O poveste cu o Oglinda
Un rege avea un fiu destept si curajos.. Ca sa-l pregateasca pentru a infrunta viata, il trimise la un batran intelept.
- Lumineaza-ma: ce trebuie sa stiu in viata?
- Vorbele mele se vor pierde precum urmele pasilor tai pe nisip, dar o sa-ti dau totusi cateva sfaturi. In drumul tau prin viata vei intalni trei porti. Citeste ce scrie pe fiecare dintre ele.
O dorinta mai puternica decat tine te va impinge sa le urmezi. Nu incerca sa te intorci, caci vei fi condamnat sa retraiesti din nou si din nou ceea ce incerci sa eviti.
Nu pot sa-ti spun mai mult. Tu singur trebuie sa treci prin asta, cu inima si cu trupul.
Acum du-te! Urmeaza drumul acesta drept din fata ta.
Batranul intelept disparu si tanarul porni pe drumul vietii.
Nu dupa mult timp, se gasi in fata unei porti mari, pe care se putea citi:
SCHIMBA LUMEA!
Asta era si intentia mea, gandi printul, caci chiar daca sunt lucruri care imi plac pe aceasta lume, altele nu-mi convin deloc.
Atunci incepu prima sa lupta. Idealul sau, abilitatea si vigoarea sa il impinsera sa se confrunte cu lumea, sa intreprinda, sa cucereasca, sa modeleze realitatea dupa dorinta sa.
El gasi placerea si betia cuceritorului, dar nu si alinarea inimii...
Reusi sa schimbe cateva lucruri, dar multe altele ii rezistara.
Anii trecura.
Intr-o zi, il intalni din nou pe batranul intelept care-l intreba:
- Ce-ai invatat tu pe acest drum?
- Am invatat sa deosebesc ceea ce e in puterea mea de ceea ce imi scapa, ceea ce depinde de mine de ceea ce nu depinde de mine.
- Bine, zise batranul. Utilizeaza-ti fortele pentru ceea ce sta in puterea ta si uita ceea ce-ti scapa printre degete. Si disparu.
Putin dupa aceasta intalnire, printul se gasi in fata celei de-a doua porti pe care statea scris:
SCHIMBA-I PE CEILALTI!
Asta era si intentia mea, gandi el...
Ceilalti sunt sursa de placere, bucurii si satisfactii, dar si de durere, necazuri si frustrari.
El se ridica deci contra a tot ce-l deranja sau nu-i placea la cei din jurul sau. Incerca sa le patrunda in caracter si sa le extirpe defectele.
Aceasta fu a doua lupta a sa.
Intr-o zi, pe cand medita asupra utilitatii tentativelor sale de a-i schimba pe ceilalti, il intalni din nou pe batranul intelept, care-l intreba:
- Ce ai invatat tu, deci, pe acest drum?
- Am invatat ca nu ceilalti sunt cauza sau sursa bucuriilor sau necazurilor, a satisfactiilor sau infrangerilor mele. Ei sunt doar prilejul, ocazia care le scoate la lumina. In mine, prind radacina toate aceste lucruri.
- Ai dreptate, spuse batranul.
Prin ceea ce ceilalti trezesc in tine, ei te descopera in fata ta. Fii recunoscator celor care fac sa vibreze in tine bucuria si placerea, dar si celor care fac sa se nasca in tine suferinta sau frustrarea, caci prin ei viata iti arata ce mai ai inca de invatat si calea pe care trebuie s-o urmezi.
Nu dupa multa vreme, printul ajunse in fata unei porti pe care scria:
SCHIMBA-TE PE TINE INSUTI!
Daca eu sunt cauza problemelor mele, atunci inseamna ca asta imi ramane de facut, isi zise el si incepu lupta cu el insusi.
El cauta sa patrunda in interiorul sau, sa-si combata imperfectiunile, sa-si inlature defectele, sa schimbe tot ce nu-i placea in el, tot ce nu corespundea idealului sau.
Dupa cativa ani de lupta cu el insusi, dupa ce cunoscu cateva succese, dar si esecuri si rezistenta, printul il intalni iarasi pe batranul intelept, care-l intreba:
- Ce ai invatat tu pe acest drum?
- Am invatat ca exista in noi lucruri pe care le putem ameliora, dar si altele care ne rezista si pe care nu le putem invinge.
- Asa este, spuse batranul.
- Da, dar m-am saturat sa lupt impotriva a tot, a toti si chiar impotiva mea! Oare nu se termina niciodata? Imi vine sa renunt, sa ma dau batut si sa ma resemnez.
- Asta va fi ultima ta lectie, dar inainte de a merge mai departe, intoarce-te si contempla drumul parcurs, raspunse batranul si apoi disparu.
Privind inapoi, printul vazu in departare spatele celei de-a treia porti pe care statea scris:
ACCEPTA-TE PE TINE INSUTI!
Printul se mira ca n-a vazut cele scrise atunci cand a patruns prima data prin acea poarta, dar in celalalt sens.
In lupta devenim orbi, isi spuse el. Si mai vazu zacand pe jos, peste tot in jurul lui, tot ce a respins si a invins in lupta cu el insusi: defectele, umbrele, frica, limitele sale.
Le recunoscu pe toate si invata sa le accepte si sa le iubeasca.
Invata sa se iubeasca pe el insusi, fara sa se mai compare, sa se judece, sa se invinovateasca.
Il intalni din nou pe batranul intelept, care-l intreba: - Ce-ai invatat in plus pe acest drum?
- Am invatat ca urand sau detestand o parte din mine inseamna sa ma condamn sa nu fiu niciodata de acord cu mine insumi. Am invatat sa ma accept in totalitate, neconditionat.
- Bine, acesta este primul lucru pe care nu trebuie sa-l uiti in viata, acum poti merge mai departe.
Printul zari in departare cea de-a doua poarta, pe spatele careia scria
ACCEPTA-I PE CEILALTI!
Si in jurul lui recunoscu toate persoanele pe care le-a intalnit in viata sa, pe cei pe care i-a iubit si pe cei pe care i-a urat, pe cei pe care i-a ajutat si pe cei pe care i-a infruntat. Dar spre surpriza sa, acum era incapabil sa le vada imperfectiunile, defectele, lucrurile care altadata il deranjau enorm si impotriva carora luptase.
Batranul intelept aparu din nou si-l intreba:
- Ce-ai invatat mai mult decat prima data pe acest drum?
- Am invatat ca fiind in acord cu mine insumi, nu mai am nimic de reprosat celorlati si nici nu ma mai tem de ei. Am invatat sa-i accept si sa-i iubesc asa cum sunt.
- Bine, acesta este cel de al doilea lucru pe care trebuie sa-l tii minte. Continua drumul. Printul zari prima poarta, prin care trecuse cu mult timp in urma, si vazu ceea ce era scris pe spatele ei:
ACCEPTA LUMEA!
Privi in jurul sau si recunoscu acea lume pe care a dorit s-o cucereasca, s-o transforme, s-o schimbe. Fu izbit de lumina si frumusetea tuturor lucrurilor, de perfectiunea lor.
Era totusi aceeasi lume de alta data. Oare lumea se schimbase, sau privirea sa?
Atunci se ivi batranul, care-l intreba:
- Ce-ai invatat pe drumul acesta?
- Acum am invatat ca lumea este OGLINDA sufletului meu. Ca eu nu vad lumea, ci ma vad in ea. Cand sunt fericit, lumea mi se pare minunata, cand sunt necajit, lumea imi pare trista. Ea nu este nici vesela, nici trista. Ea exista. Atat. Nu lumea ma necajea, ci starea mea de spirit si grijile pe care mi le faceam. Am invatat sa o accept fara sa o judec, fara nici o conditie.
- Acesta este cel de-al treia lucru important pe care nu trebuie sa-l uiti. Acum esti impacat cu tine, cu ceilalti si cu lumea!
Esti pregatit sa pornesti spre ultima incercare: trecerea de la linistea implinirii, la implinirea linistii, spuse el si disparu pentru totdeauna.
- Lumineaza-ma: ce trebuie sa stiu in viata?
- Vorbele mele se vor pierde precum urmele pasilor tai pe nisip, dar o sa-ti dau totusi cateva sfaturi. In drumul tau prin viata vei intalni trei porti. Citeste ce scrie pe fiecare dintre ele.
O dorinta mai puternica decat tine te va impinge sa le urmezi. Nu incerca sa te intorci, caci vei fi condamnat sa retraiesti din nou si din nou ceea ce incerci sa eviti.
Nu pot sa-ti spun mai mult. Tu singur trebuie sa treci prin asta, cu inima si cu trupul.
Acum du-te! Urmeaza drumul acesta drept din fata ta.
Batranul intelept disparu si tanarul porni pe drumul vietii.
Nu dupa mult timp, se gasi in fata unei porti mari, pe care se putea citi:
SCHIMBA LUMEA!
Asta era si intentia mea, gandi printul, caci chiar daca sunt lucruri care imi plac pe aceasta lume, altele nu-mi convin deloc.
Atunci incepu prima sa lupta. Idealul sau, abilitatea si vigoarea sa il impinsera sa se confrunte cu lumea, sa intreprinda, sa cucereasca, sa modeleze realitatea dupa dorinta sa.
El gasi placerea si betia cuceritorului, dar nu si alinarea inimii...
Reusi sa schimbe cateva lucruri, dar multe altele ii rezistara.
Anii trecura.
Intr-o zi, il intalni din nou pe batranul intelept care-l intreba:
- Ce-ai invatat tu pe acest drum?
- Am invatat sa deosebesc ceea ce e in puterea mea de ceea ce imi scapa, ceea ce depinde de mine de ceea ce nu depinde de mine.
- Bine, zise batranul. Utilizeaza-ti fortele pentru ceea ce sta in puterea ta si uita ceea ce-ti scapa printre degete. Si disparu.
Putin dupa aceasta intalnire, printul se gasi in fata celei de-a doua porti pe care statea scris:
SCHIMBA-I PE CEILALTI!
Asta era si intentia mea, gandi el...
Ceilalti sunt sursa de placere, bucurii si satisfactii, dar si de durere, necazuri si frustrari.
El se ridica deci contra a tot ce-l deranja sau nu-i placea la cei din jurul sau. Incerca sa le patrunda in caracter si sa le extirpe defectele.
Aceasta fu a doua lupta a sa.
Intr-o zi, pe cand medita asupra utilitatii tentativelor sale de a-i schimba pe ceilalti, il intalni din nou pe batranul intelept, care-l intreba:
- Ce ai invatat tu, deci, pe acest drum?
- Am invatat ca nu ceilalti sunt cauza sau sursa bucuriilor sau necazurilor, a satisfactiilor sau infrangerilor mele. Ei sunt doar prilejul, ocazia care le scoate la lumina. In mine, prind radacina toate aceste lucruri.
- Ai dreptate, spuse batranul.
Prin ceea ce ceilalti trezesc in tine, ei te descopera in fata ta. Fii recunoscator celor care fac sa vibreze in tine bucuria si placerea, dar si celor care fac sa se nasca in tine suferinta sau frustrarea, caci prin ei viata iti arata ce mai ai inca de invatat si calea pe care trebuie s-o urmezi.
Nu dupa multa vreme, printul ajunse in fata unei porti pe care scria:
SCHIMBA-TE PE TINE INSUTI!
Daca eu sunt cauza problemelor mele, atunci inseamna ca asta imi ramane de facut, isi zise el si incepu lupta cu el insusi.
El cauta sa patrunda in interiorul sau, sa-si combata imperfectiunile, sa-si inlature defectele, sa schimbe tot ce nu-i placea in el, tot ce nu corespundea idealului sau.
Dupa cativa ani de lupta cu el insusi, dupa ce cunoscu cateva succese, dar si esecuri si rezistenta, printul il intalni iarasi pe batranul intelept, care-l intreba:
- Ce ai invatat tu pe acest drum?
- Am invatat ca exista in noi lucruri pe care le putem ameliora, dar si altele care ne rezista si pe care nu le putem invinge.
- Asa este, spuse batranul.
- Da, dar m-am saturat sa lupt impotriva a tot, a toti si chiar impotiva mea! Oare nu se termina niciodata? Imi vine sa renunt, sa ma dau batut si sa ma resemnez.
- Asta va fi ultima ta lectie, dar inainte de a merge mai departe, intoarce-te si contempla drumul parcurs, raspunse batranul si apoi disparu.
Privind inapoi, printul vazu in departare spatele celei de-a treia porti pe care statea scris:
ACCEPTA-TE PE TINE INSUTI!
Printul se mira ca n-a vazut cele scrise atunci cand a patruns prima data prin acea poarta, dar in celalalt sens.
In lupta devenim orbi, isi spuse el. Si mai vazu zacand pe jos, peste tot in jurul lui, tot ce a respins si a invins in lupta cu el insusi: defectele, umbrele, frica, limitele sale.
Le recunoscu pe toate si invata sa le accepte si sa le iubeasca.
Invata sa se iubeasca pe el insusi, fara sa se mai compare, sa se judece, sa se invinovateasca.
Il intalni din nou pe batranul intelept, care-l intreba: - Ce-ai invatat in plus pe acest drum?
- Am invatat ca urand sau detestand o parte din mine inseamna sa ma condamn sa nu fiu niciodata de acord cu mine insumi. Am invatat sa ma accept in totalitate, neconditionat.
- Bine, acesta este primul lucru pe care nu trebuie sa-l uiti in viata, acum poti merge mai departe.
Printul zari in departare cea de-a doua poarta, pe spatele careia scria
ACCEPTA-I PE CEILALTI!
Si in jurul lui recunoscu toate persoanele pe care le-a intalnit in viata sa, pe cei pe care i-a iubit si pe cei pe care i-a urat, pe cei pe care i-a ajutat si pe cei pe care i-a infruntat. Dar spre surpriza sa, acum era incapabil sa le vada imperfectiunile, defectele, lucrurile care altadata il deranjau enorm si impotriva carora luptase.
Batranul intelept aparu din nou si-l intreba:
- Ce-ai invatat mai mult decat prima data pe acest drum?
- Am invatat ca fiind in acord cu mine insumi, nu mai am nimic de reprosat celorlati si nici nu ma mai tem de ei. Am invatat sa-i accept si sa-i iubesc asa cum sunt.
- Bine, acesta este cel de al doilea lucru pe care trebuie sa-l tii minte. Continua drumul. Printul zari prima poarta, prin care trecuse cu mult timp in urma, si vazu ceea ce era scris pe spatele ei:
ACCEPTA LUMEA!
Privi in jurul sau si recunoscu acea lume pe care a dorit s-o cucereasca, s-o transforme, s-o schimbe. Fu izbit de lumina si frumusetea tuturor lucrurilor, de perfectiunea lor.
Era totusi aceeasi lume de alta data. Oare lumea se schimbase, sau privirea sa?
Atunci se ivi batranul, care-l intreba:
- Ce-ai invatat pe drumul acesta?
- Acum am invatat ca lumea este OGLINDA sufletului meu. Ca eu nu vad lumea, ci ma vad in ea. Cand sunt fericit, lumea mi se pare minunata, cand sunt necajit, lumea imi pare trista. Ea nu este nici vesela, nici trista. Ea exista. Atat. Nu lumea ma necajea, ci starea mea de spirit si grijile pe care mi le faceam. Am invatat sa o accept fara sa o judec, fara nici o conditie.
- Acesta este cel de-al treia lucru important pe care nu trebuie sa-l uiti. Acum esti impacat cu tine, cu ceilalti si cu lumea!
Esti pregatit sa pornesti spre ultima incercare: trecerea de la linistea implinirii, la implinirea linistii, spuse el si disparu pentru totdeauna.
luni, 12 iulie 2010
"Despre natura granitelor" de Tom Kenyon
Cu ceva timp in urma, la unul dintre workshop-urile mele, o tanara femeie s-a apropiat de mine, usor tulburata.
Ea luase masa de pranz impreuna cu alti participanti la seminar, timp in care s-a discutat despre incredere. Ea a recunoscut in fata acelui grup ca avea probleme in privinta increderii in alti oameni. Imediat, noii sai prieteni au inceput sa-i ofere solutii care sa-i vina in ajutor.
Unul dintre ei a i-a sugerat sa faca afirmatii pozitive, cum ar fi: „Eu am incredere absoluta in univers”. Altul i-a oferit un exercitiu de vizualizare, in care ea trebuia sa-si imagineze ca este o floare de lumina, complet deschisa catre lume. Al treilea coleg de seminar i-a oferit o sesiune privata de vindecare, la jumatate de pret. Toti cei de la masa pareau sa creada ca, daca femeia ar fi avut suficienta incredere, universul i s-ar fi oglindit inapoi in acest mod.
Cu alte cuvinte, ea ar fi trebuit sa aiba incredere in toti oamenii, iar atunci, acestia i-ar fi raspuns cu aceeasi incredere deplina. Aceasta persoana, incepatoare in dezvoltarea personala, a parasit grupul cam demoralizata. M-a gasit pe un hol, in pauza dintre sesiuni, si m-a intrebat daca o pot lamuri in vreun fel.
“Ce crezi?” - m-a intrebat. “Pot avea incredere in univers?”
“Pentru ce anume sa ai incredere in univers?” - am intrebat-o. A clipit, continuandu- si firul gandirii. “Ei spun ca trebuie sa am mai multa incredere”.
“Sa ai incredere in cine?” - am intrebat-o.
“In toti.”
“Prostii” - i-am spus.
Ea a clipit din nou, zambind vag.
“Spune-mi, in cine din viata ta nu ai acum incredere?” – am intrebat-o.
“In iubitul meu,” - a raspuns, fara nicio clipa de ezitare.
“Dar ce-a facut el”? – am intrebat-o.
“Ei bine, el spune ca ma iubeste, dar m-a inselat de doua ori. Ma intreb daca mai pot avea incredere in el”.
„Dar cum s-a simtit el, atunci cand ai descoperit ca te insala”? - am intrebat-o.
„Indurerat”.
“Eu cred ca instinctul tau primar iti spune sa ar trebui sa stabilesti o granita, pentru a te proteja”.
“Dar este spiritual sa fac acest lucru?” – a intrebat ea, uluita.
Ca psihoterapeut, am observat, de ceva vreme, ca sunt multe aspecte disfunctionale din punct de vedere psihologic in teoriile New Age. Aveam un prieten inginer, care se referea la aceste „truisme” New Age ca la NPNW sau Noile prostii New Age. Ele sunt asemenea micilor antreuri pe care le mancati la petreceri, care va satura putin si va dau iluzia ca v-au hranit, dar nu au calorii. Cred ca una dintre aceste prostii care este acum la moda, este ideea ca oamenii ar trebui sa lase garda jos si sa fie completamente deschisi. Ca psihoterapeut, cred ca aceasta idee este potential periculoasa, si iata de ce. La nivel transpersonal, putem fi spirit, nelimitati in timp si apatiu, dar, la un alt nivel, noi suntem mamifere, precum cainii, pisicile, balenele, delfinii si maimutele, pentru a enumera doar cateva. Noi avem un sistem biologic. Iar sanatatea noastra psihica depinde de echilibrul dintre aspectele transpersonale (din afara timpului) ale sinelui nostru si aspectele noastre personale (legate de timp). La nivel biologic, intelepciunea corpului nostru intelege destul de clar necesitatea unor granite. Fiecare celula are o membrana care o separa de lume. Orice celula care lasa garda jos va pieri. Peretii celulari creeaza o granita/bariera, care permite continuarea proceselor din interiorul celulei. De asemenea, ei blocheaza intrarea invadatorilor toxici, cum ar fi: virusii, bacteriile si alti demoni biochimici.
Care este mesajul? Fara granite, nu exista viata.
Cu toate acestea, peretii celulari au mici deschideri catre lume. Aceste portaluri sunt pazite, dar, daca celula simte ca un vizitator este benefic, ele vor deschide caile de acces moleculare. Daca vizitatorul este toxic, caile de acces vor ramane inchise. Printre vizitatorii benefici se numara oxigenul si hrana nutritiva. Fara acesti „mesageri ai vietii”, in cele din urma, celulele vor muri.
Siguranta fortelor din interiorul corpului nostru de animal, responsabil de continuitatea vietii, depinde de echilibrul dintre granite si cai de acces.
Cu alte cuvinte, la nivel celular, sistemul nostru biologic dispune de intelepciunea innascuta de a face distinctia intre ceva toxic si ceva care intareste viata. Sistemele biologice creeaza granite intre ele insele si ceea ce este toxic, deschizandu- se doar pentru ceea ce ajuta la intretinerea vietii.
In taramul psihologic, este valabil acelasi principiu. Sunt situatii si oameni care sprijina viata, dar sunt si situatii sau oameni toxici. Misiunea psihologica pentru sanatatea mentala si spirituala este sa distinga intre ceea ce este toxic si ceea ce este benefic. Din pacate, in timp ce corpurile noastre creeaza in mod natural granite benefice, inca mai avem de invatat cum sa cream granite atat mentale, cat si emotionale intre noi si lume. Multi dintre noi, care am crescut in familii disfunctionale, nu am fost invatati niciodata cum sa ne dezvoltam capacitatea de a crea granite pline de compasiune.
Si ce inseamna acest lucru? Ei bine, pentru a explica acest lucru, cred ca este nevoie sa vorbim despre „judecata” si „discernamant”. Ele nu reprezinta unul si acelasi lucru. Si acest lucru ne conduce direct la intrebarea femeii despre care v-am vorbit: „Este spiritual sa stabilesti niste granite”?
Simplu vorbind, discernamantul stabileste adevarul aparent al unei situatii, in timp ce judecata stabileste un verdict de „bun” sau „rau” asupra unei situatii. De exemplu, revenind la tanara femeie si dilema ei privind faptul ca fusese inselata de doua ori de catre iubitul ei, actiunile lui au ranit-o sau, sa fim corecti din punct de vedere psihologic, ea si-a permis sa fie ranita de actiunile lui.
Faptul ca el a inselat-o de doua ori si ca ar putea sa o insele din nou - este discernamant. Aici nu exista judecata; este logic, o logica simpla. Este vorba despre discernamant, adica despre actiunea de a distinge adevarul aparent de prostie. Nu exista judecata aici, doar observare. Ea a observat comportamentul lui si nu este nevoie sa fii un savant, pentru a trage concluzia ca este posibil ca el sa o insele din nou (si, probabil, chiar o va face). Daca ea isi doreste sa nu mai fie ranita, ar face bine sa isi creeze o bariera emotionala si sa se detaseze de avansurile lui. Acesta este discernamantul in actiune.
Si el este diferit de judecata. De exemplu, daca ea ar fi decis ca el era „un netot, un individ lipsit de substanta”, atunci ar fi emis o judecata de valoare asupra lui. Discernamantul, prin natura lui, este neutru; el nu este incarcat emotional. Este pur si simplu o recunoastere mentala a realitatii,in care nu exista blamare sau judecata, ci numai observare.
Stabilirea unei bariere de compasiune presupune, in primul rand, abordarea situatiei respective cu discernamant. Situatia trebuie privita cu claritate, fara a dramatiza si fara a incerca sa ii atribuie caracteristici pe care aceasta nu le are. Daca o persoana sau o situatie nu sunt benefice pentru voi, indepartati- va de ele. Punct. Capitol incheiat.
In procesul de detasare de situatia/persoana respectiva, rezistati tentatiei de a le judeca dupa criteriul „bun” sau „rau”. Chiar daca nu intelegeti motivele lui/ei si chiar daca s-ar putea sa va simtiti raniti de acea situatie, oferiti-va voua insiva si „contravenientului” suficient spatiu, pentru a face ceea ce trebuie facut – cu o limita clara, atata vreme cat acest lucru nu va afecteaza.
Imi place la nebunie ceea ce i-a spus o bunica sudista unui prieten de-al meu: „Drepturile tale inceteaza acolo unde incepe nasul meu”. Cat de minunata, directa si pragmatica este aceasta afirmatie!
O responsabilitate de natura psihologica cu care ne confruntam cu totii este capacitatea de a discerne ceea ce este bun, de ceea ce este daunator pentru noi. Maturitatea psihologica presupune ca noi sa actionam in plan personal, pentru a ne separa pe noi insine de ceea ce ne face rau. Modul in care reusim sa facem acest lucru tine, mai mult decat orice, de stilul fiecaruia.
Asa cum spunea Paul Simon, intr-unul dintre cantecele sale, Cincisprezece moduri de a-ti parasi iubita, sunt multe posibilitati de a ne detasa de situatiile si oamenii toxici.
Pentru aceia dintre noi care se straduiesc sa isi constientizeze mai mult actiunile si, poate, sa fie mai spirituali, aceasta responsabilitate presupune si compasiune. Dar, compasiunea nu inseamna ca trebuie sa devenim un “pres de sters picioarele”. Mai degraba, a avea compasiune inseamna crearea unui spatiu launtric mental si emotional care sa le permita altora sa fie ei insisi, chiar daca tu nu ii intelegi sau nu esti de acord cu ei. Iar compasiunea nu inseamna ca trebuie sa le permitem altora sa intre nepoftiti in spatiul nostru emotional. Aceasta este supunere, care este cu totul altceva. Pe masura ce puterea noastra psihologica si spirituala creste, vom descoperi ca nu ne mai simtim bine in prezenta unor anumite persoane, sau nu mai rezonam cu anumite situatii.
Ceea ce parea ca ne facea bine sau, cel putin era neutru, este perceput acum drept toxic. Acest lucru se intampla, uneori, chiar cu membrii familiei, sotii/sotiile sau prietenii. Am observat ca, pentru multi dintre noi, acest fenomen pare sa se amplifice. Probabil fiindca totul se accelereaza, si tot mai multe lucruri din viata noastra se petrec intr-un timp mai scurt. Poate ca, pur si simplu, este vorba despre pretul evolutiei sinelui nostru. Odata ce trecem peste o linie de demarcatie din noi, de la lipsa constiintei, la constiinta de sine (poate ar fi mai exact sa spun la semi-constiinta de sine), ne putem trezi cu niste bariere care ne despart de relatiile din trecut. Aceasta stare poate fi, cel putin spus, foarte provocatoare. Pentru aceia dintre noi care sunt prinsi in aceasta dilema, le recomand Calea Norului Alb, care presupune sa vedem toate lucrurile si situatiile ca fiind lipsite de substanta. Ceea ce pare a fi foarte real, pe moment, devine doar o amintire. Soliditatea aparenta a lucrurilor si importanta unei anumite situatii nu sunt decat un miraj, o iluzie. Budhistii numesc aceasta iluzie samsara. Iar noi suntem captivi fiindca suntem intrupati. Din acest punct de vedere, arta de a trai inseamna sa actionam, fara a ne lasa prinsi in capcana iluziei.
Uneori, atunci cand clientii mei raman blocati in conflicte interpersonale, le sugerez sa isi imagineze ca merg in viitor, poate peste o suta de ani, si sa se uite in urma, la situatia respectiva. In aproape toate cazurile, incarcatura emotionala dispare. Ostilitatea deschide calea catre recunoasterea caracterului efemer al lucrurilor. Si atunci, mintea inteleapta se intreaba: „De ce sa ma las prins in vartejul iluziei, daca totul este atat de insignifiant din perspectiva unei viziuni mai ample”? In taramurile samsarei, nimic nu este permanent. Totul este trecator, asemenea norilor. Constientizand acest adevar, vom realiza ca suntem cu totii in aceeasi barca, ca sa zicem asa, in barca samsarei, a iluziei.
Poate parea ca cineva sau ceva a preluat puterea momentului, dar, acest lucru este adevarat doar dintr-o singura perspectiva. Noi suferim cu totii, atat dominatorii, cat si cei care sunt dominati, fiindca suntem cu totii prizonieri ai timpului si spatiului. Dar, noi suntem, de asemenea, liberi si deschisi, fiindca o parte din noi este atat constiinta pura nelimitata, cat si lumina plina de stralucire.
Aceasta constiinta pura si lumina stralucitoare pot fi sau nu experimentate in mod direct de catre noi, dar oricum, ele se afla, fara tagada, acolo, precum cerul senin ascuns dupa nori. Norii obscuritatii noastre, acele ganduri, sentimente si tipare de comportament care ne tin captivi in minciunile iluzorii ale limitarilor vin si si pleaca, asemenea norilor pe cer. Dar, seninul cerului se afla intotdeauna acolo.
Indatorirea spirituala a acelora dintre noi care doresc sa traiasca cu mai multa compasiune, indiferent de descendenta sau traditiile pe care le urmeaza, este sa penetreze acest nivel al sinelui, locul mintii pure si al luminii nestavilite. Fiindca darul pe care il primim in schimb este intelegerea directa a relativitatii tuturor lucrurilor. Ne putem permite sa fim binevoitori cu noi si cu ceilalti, fiindca recunoastem ca lucrurile nu sunt ceea ce par a fi. Crearea unei granite pline de compasiune este rezultatul naturii noastre luminoase si nelimitate.
Chiar daca se poate sa fi fost raniti de o anumita situatie sau persoana, din perspectiva transpersonala, toate acestea sunt asemenea norilor: intr-un anumit moment – foarte reali – in momentul urmator – risipiti. Aceasta vastitate ne permite sa-i lasam pe ceilalti sa fie asa cum sunt, fara nevoia de a-i judeca, blama sau de a cauta razbunare.
In cazul tinerei femei despre care v-am vorbit mai sus, crearea unei granite pline de compasiune intre ea si iubitul ei ar trebui sa insemne trei lucruri pe care ea i le-ar putea spune: primul, ca, datorita comportamentului lui anterior, ea a ajuns la concluzia ca nu poate avea incredere in el; al doilea: ca il paraseste; si al treilea: ca nu ii poarta pica. Ea va merge inainte cu viata ei, iar el cu viata lui.
Asta nu inseamna ca dorinta de a judeca, de a blama sau a ne razbuna nu mai apare in mintile noastre, mai ales atunci cand ne simtim raniti de catre altii. Insa, disciplina spirituala de a nu ingadui asemenea ganduri, sentimente si fantezii reprezinta o puternica niyama (care, in sanscrita, inseamna stapanire sau control). Izbanda reusitei de a ramane senin fata de sine si de altii intareste atat sufletul, cat si vointa personala. Pe langa diminuarea stresului interpersonal, delimitarea plina de compasiune ne permite sa patrundem in esenta propriului taram psihologic.
Adica, pentru unii dintre noi, poate fi o provocare faptul de a lasa in pace pe cineva care ne-a facut rau in vreun fel. Dar, de fapt, cei lasati in pace suntem noi insine, cata vreme dorinta de razbunare si de a-i pedepsii pe altii reprezinta o otrava emotionala si spirituala.
Iata de ce, i-as raspunde „DA” tinerei femei la care m-am referit la inceputul articolului. Stabilirea unei granite intre noi insine si altii poate fi un act spiritual. Modul in care facem acest lucru ii da sau nu valoare spirituala. Daca „viata spirituala” este o incercare de a trai constientizand sacralitatea vietii, atunci, crearea unei granite pline de compasiune este, de fapt, un act spiritual. Stabilirea unei linii adecvate de demarcatie este o necesitate pentru intreaga viata biologica. Este, de asemenea, o cerinta pentru sanatatea mentala si emotionala si, m-as aventura sa spun, chiar si pentru „viata spirituala”.
Forta de a spune „NU”, noua insine sau altora, poate fi, uneori, cel mai curajos si puternic act pe care vi-l puteti imagina. Iar uneori, a spune cuiva „NU” este o dovada mai mare de iubire, decat a-i spune „DA”.
Si mai exista o piesa componenta in ceea ce priveste crearea unei demarcatii: detasarea. Descoperirea propriului adevar si urmarea acestuia, indiferent de reactiile celorlalti, reprezinta valoarea de referinta a suveranitatii personale. O asemenea performanta presupune abilitatea de a crea si mentine granite bine stabilite. Acest lucru imi aminteste de o poveste.
Intr-o zi, Yoghinul nemuritor Babaji medita intr-o padure, impreuna cu discipolii sai, pe inaltimile Himalayei. Un om a dat peste ei din intamplare, si, recunoscandu- l pe maretul Yoghin, a inceput sa il implore sa il lase sa devina discipolul sau.
Babaji l-a refuzat, spunandu-i sa plece. In loc sa il asculte, omul se tinea dupa grup, oriunde mergea acesta. In cele din urma, Babaji a aruncat cu pietre in el, spunandu-i, din nou, sa plece.
Innebunit, omul i-a spus lui Babaji ca, daca el, marele Yoghin, nu il accepta ca discipol, el se va arunca in prapastia din apropiere. Calm, Babaji i-a spus ca nu il intereseaza ce va face acel om. Auzindu-l, omul s-a aruncat de pe stanci si a murit.
Babaji a coborat povarnisul muntelui si l-a adus pe acel om din nou la viata. Datorita faptului ca fusese anulata o imensa karma negativa, omul a putut fi acceptat ca discipol.
Este notoriu faptul ca orice Guru este foarte susceptibil. Ei urmeaza impulsuri greu de imaginat. De fapt, aceasta este o poveste despre granitele spirituale. Cred ca, in calatoria noastra pe drumul desavarsirii, niciunul dintre noi nu va trebui sa sara in vreo prapastie; dar, cu totii vom trebui sa stabilim anumite granite, din timp in timp.
Fie ca noi toti sa avem tot mai multa compasiune, atunci cand ne stabilim granitele. Si fie ca noi sa ne gasim puterea de a spune DA, atunci cand afirmam ceva cu adevarat, si sa spunem NU, cand fiinta noastra se opune.
Ea luase masa de pranz impreuna cu alti participanti la seminar, timp in care s-a discutat despre incredere. Ea a recunoscut in fata acelui grup ca avea probleme in privinta increderii in alti oameni. Imediat, noii sai prieteni au inceput sa-i ofere solutii care sa-i vina in ajutor.
Unul dintre ei a i-a sugerat sa faca afirmatii pozitive, cum ar fi: „Eu am incredere absoluta in univers”. Altul i-a oferit un exercitiu de vizualizare, in care ea trebuia sa-si imagineze ca este o floare de lumina, complet deschisa catre lume. Al treilea coleg de seminar i-a oferit o sesiune privata de vindecare, la jumatate de pret. Toti cei de la masa pareau sa creada ca, daca femeia ar fi avut suficienta incredere, universul i s-ar fi oglindit inapoi in acest mod.
Cu alte cuvinte, ea ar fi trebuit sa aiba incredere in toti oamenii, iar atunci, acestia i-ar fi raspuns cu aceeasi incredere deplina. Aceasta persoana, incepatoare in dezvoltarea personala, a parasit grupul cam demoralizata. M-a gasit pe un hol, in pauza dintre sesiuni, si m-a intrebat daca o pot lamuri in vreun fel.
“Ce crezi?” - m-a intrebat. “Pot avea incredere in univers?”
“Pentru ce anume sa ai incredere in univers?” - am intrebat-o. A clipit, continuandu- si firul gandirii. “Ei spun ca trebuie sa am mai multa incredere”.
“Sa ai incredere in cine?” - am intrebat-o.
“In toti.”
“Prostii” - i-am spus.
Ea a clipit din nou, zambind vag.
“Spune-mi, in cine din viata ta nu ai acum incredere?” – am intrebat-o.
“In iubitul meu,” - a raspuns, fara nicio clipa de ezitare.
“Dar ce-a facut el”? – am intrebat-o.
“Ei bine, el spune ca ma iubeste, dar m-a inselat de doua ori. Ma intreb daca mai pot avea incredere in el”.
„Dar cum s-a simtit el, atunci cand ai descoperit ca te insala”? - am intrebat-o.
„Indurerat”.
“Eu cred ca instinctul tau primar iti spune sa ar trebui sa stabilesti o granita, pentru a te proteja”.
“Dar este spiritual sa fac acest lucru?” – a intrebat ea, uluita.
Ca psihoterapeut, am observat, de ceva vreme, ca sunt multe aspecte disfunctionale din punct de vedere psihologic in teoriile New Age. Aveam un prieten inginer, care se referea la aceste „truisme” New Age ca la NPNW sau Noile prostii New Age. Ele sunt asemenea micilor antreuri pe care le mancati la petreceri, care va satura putin si va dau iluzia ca v-au hranit, dar nu au calorii. Cred ca una dintre aceste prostii care este acum la moda, este ideea ca oamenii ar trebui sa lase garda jos si sa fie completamente deschisi. Ca psihoterapeut, cred ca aceasta idee este potential periculoasa, si iata de ce. La nivel transpersonal, putem fi spirit, nelimitati in timp si apatiu, dar, la un alt nivel, noi suntem mamifere, precum cainii, pisicile, balenele, delfinii si maimutele, pentru a enumera doar cateva. Noi avem un sistem biologic. Iar sanatatea noastra psihica depinde de echilibrul dintre aspectele transpersonale (din afara timpului) ale sinelui nostru si aspectele noastre personale (legate de timp). La nivel biologic, intelepciunea corpului nostru intelege destul de clar necesitatea unor granite. Fiecare celula are o membrana care o separa de lume. Orice celula care lasa garda jos va pieri. Peretii celulari creeaza o granita/bariera, care permite continuarea proceselor din interiorul celulei. De asemenea, ei blocheaza intrarea invadatorilor toxici, cum ar fi: virusii, bacteriile si alti demoni biochimici.
Care este mesajul? Fara granite, nu exista viata.
Cu toate acestea, peretii celulari au mici deschideri catre lume. Aceste portaluri sunt pazite, dar, daca celula simte ca un vizitator este benefic, ele vor deschide caile de acces moleculare. Daca vizitatorul este toxic, caile de acces vor ramane inchise. Printre vizitatorii benefici se numara oxigenul si hrana nutritiva. Fara acesti „mesageri ai vietii”, in cele din urma, celulele vor muri.
Siguranta fortelor din interiorul corpului nostru de animal, responsabil de continuitatea vietii, depinde de echilibrul dintre granite si cai de acces.
Cu alte cuvinte, la nivel celular, sistemul nostru biologic dispune de intelepciunea innascuta de a face distinctia intre ceva toxic si ceva care intareste viata. Sistemele biologice creeaza granite intre ele insele si ceea ce este toxic, deschizandu- se doar pentru ceea ce ajuta la intretinerea vietii.
In taramul psihologic, este valabil acelasi principiu. Sunt situatii si oameni care sprijina viata, dar sunt si situatii sau oameni toxici. Misiunea psihologica pentru sanatatea mentala si spirituala este sa distinga intre ceea ce este toxic si ceea ce este benefic. Din pacate, in timp ce corpurile noastre creeaza in mod natural granite benefice, inca mai avem de invatat cum sa cream granite atat mentale, cat si emotionale intre noi si lume. Multi dintre noi, care am crescut in familii disfunctionale, nu am fost invatati niciodata cum sa ne dezvoltam capacitatea de a crea granite pline de compasiune.
Si ce inseamna acest lucru? Ei bine, pentru a explica acest lucru, cred ca este nevoie sa vorbim despre „judecata” si „discernamant”. Ele nu reprezinta unul si acelasi lucru. Si acest lucru ne conduce direct la intrebarea femeii despre care v-am vorbit: „Este spiritual sa stabilesti niste granite”?
Simplu vorbind, discernamantul stabileste adevarul aparent al unei situatii, in timp ce judecata stabileste un verdict de „bun” sau „rau” asupra unei situatii. De exemplu, revenind la tanara femeie si dilema ei privind faptul ca fusese inselata de doua ori de catre iubitul ei, actiunile lui au ranit-o sau, sa fim corecti din punct de vedere psihologic, ea si-a permis sa fie ranita de actiunile lui.
Faptul ca el a inselat-o de doua ori si ca ar putea sa o insele din nou - este discernamant. Aici nu exista judecata; este logic, o logica simpla. Este vorba despre discernamant, adica despre actiunea de a distinge adevarul aparent de prostie. Nu exista judecata aici, doar observare. Ea a observat comportamentul lui si nu este nevoie sa fii un savant, pentru a trage concluzia ca este posibil ca el sa o insele din nou (si, probabil, chiar o va face). Daca ea isi doreste sa nu mai fie ranita, ar face bine sa isi creeze o bariera emotionala si sa se detaseze de avansurile lui. Acesta este discernamantul in actiune.
Si el este diferit de judecata. De exemplu, daca ea ar fi decis ca el era „un netot, un individ lipsit de substanta”, atunci ar fi emis o judecata de valoare asupra lui. Discernamantul, prin natura lui, este neutru; el nu este incarcat emotional. Este pur si simplu o recunoastere mentala a realitatii,in care nu exista blamare sau judecata, ci numai observare.
Stabilirea unei bariere de compasiune presupune, in primul rand, abordarea situatiei respective cu discernamant. Situatia trebuie privita cu claritate, fara a dramatiza si fara a incerca sa ii atribuie caracteristici pe care aceasta nu le are. Daca o persoana sau o situatie nu sunt benefice pentru voi, indepartati- va de ele. Punct. Capitol incheiat.
In procesul de detasare de situatia/persoana respectiva, rezistati tentatiei de a le judeca dupa criteriul „bun” sau „rau”. Chiar daca nu intelegeti motivele lui/ei si chiar daca s-ar putea sa va simtiti raniti de acea situatie, oferiti-va voua insiva si „contravenientului” suficient spatiu, pentru a face ceea ce trebuie facut – cu o limita clara, atata vreme cat acest lucru nu va afecteaza.
Imi place la nebunie ceea ce i-a spus o bunica sudista unui prieten de-al meu: „Drepturile tale inceteaza acolo unde incepe nasul meu”. Cat de minunata, directa si pragmatica este aceasta afirmatie!
O responsabilitate de natura psihologica cu care ne confruntam cu totii este capacitatea de a discerne ceea ce este bun, de ceea ce este daunator pentru noi. Maturitatea psihologica presupune ca noi sa actionam in plan personal, pentru a ne separa pe noi insine de ceea ce ne face rau. Modul in care reusim sa facem acest lucru tine, mai mult decat orice, de stilul fiecaruia.
Asa cum spunea Paul Simon, intr-unul dintre cantecele sale, Cincisprezece moduri de a-ti parasi iubita, sunt multe posibilitati de a ne detasa de situatiile si oamenii toxici.
Pentru aceia dintre noi care se straduiesc sa isi constientizeze mai mult actiunile si, poate, sa fie mai spirituali, aceasta responsabilitate presupune si compasiune. Dar, compasiunea nu inseamna ca trebuie sa devenim un “pres de sters picioarele”. Mai degraba, a avea compasiune inseamna crearea unui spatiu launtric mental si emotional care sa le permita altora sa fie ei insisi, chiar daca tu nu ii intelegi sau nu esti de acord cu ei. Iar compasiunea nu inseamna ca trebuie sa le permitem altora sa intre nepoftiti in spatiul nostru emotional. Aceasta este supunere, care este cu totul altceva. Pe masura ce puterea noastra psihologica si spirituala creste, vom descoperi ca nu ne mai simtim bine in prezenta unor anumite persoane, sau nu mai rezonam cu anumite situatii.
Ceea ce parea ca ne facea bine sau, cel putin era neutru, este perceput acum drept toxic. Acest lucru se intampla, uneori, chiar cu membrii familiei, sotii/sotiile sau prietenii. Am observat ca, pentru multi dintre noi, acest fenomen pare sa se amplifice. Probabil fiindca totul se accelereaza, si tot mai multe lucruri din viata noastra se petrec intr-un timp mai scurt. Poate ca, pur si simplu, este vorba despre pretul evolutiei sinelui nostru. Odata ce trecem peste o linie de demarcatie din noi, de la lipsa constiintei, la constiinta de sine (poate ar fi mai exact sa spun la semi-constiinta de sine), ne putem trezi cu niste bariere care ne despart de relatiile din trecut. Aceasta stare poate fi, cel putin spus, foarte provocatoare. Pentru aceia dintre noi care sunt prinsi in aceasta dilema, le recomand Calea Norului Alb, care presupune sa vedem toate lucrurile si situatiile ca fiind lipsite de substanta. Ceea ce pare a fi foarte real, pe moment, devine doar o amintire. Soliditatea aparenta a lucrurilor si importanta unei anumite situatii nu sunt decat un miraj, o iluzie. Budhistii numesc aceasta iluzie samsara. Iar noi suntem captivi fiindca suntem intrupati. Din acest punct de vedere, arta de a trai inseamna sa actionam, fara a ne lasa prinsi in capcana iluziei.
Uneori, atunci cand clientii mei raman blocati in conflicte interpersonale, le sugerez sa isi imagineze ca merg in viitor, poate peste o suta de ani, si sa se uite in urma, la situatia respectiva. In aproape toate cazurile, incarcatura emotionala dispare. Ostilitatea deschide calea catre recunoasterea caracterului efemer al lucrurilor. Si atunci, mintea inteleapta se intreaba: „De ce sa ma las prins in vartejul iluziei, daca totul este atat de insignifiant din perspectiva unei viziuni mai ample”? In taramurile samsarei, nimic nu este permanent. Totul este trecator, asemenea norilor. Constientizand acest adevar, vom realiza ca suntem cu totii in aceeasi barca, ca sa zicem asa, in barca samsarei, a iluziei.
Poate parea ca cineva sau ceva a preluat puterea momentului, dar, acest lucru este adevarat doar dintr-o singura perspectiva. Noi suferim cu totii, atat dominatorii, cat si cei care sunt dominati, fiindca suntem cu totii prizonieri ai timpului si spatiului. Dar, noi suntem, de asemenea, liberi si deschisi, fiindca o parte din noi este atat constiinta pura nelimitata, cat si lumina plina de stralucire.
Aceasta constiinta pura si lumina stralucitoare pot fi sau nu experimentate in mod direct de catre noi, dar oricum, ele se afla, fara tagada, acolo, precum cerul senin ascuns dupa nori. Norii obscuritatii noastre, acele ganduri, sentimente si tipare de comportament care ne tin captivi in minciunile iluzorii ale limitarilor vin si si pleaca, asemenea norilor pe cer. Dar, seninul cerului se afla intotdeauna acolo.
Indatorirea spirituala a acelora dintre noi care doresc sa traiasca cu mai multa compasiune, indiferent de descendenta sau traditiile pe care le urmeaza, este sa penetreze acest nivel al sinelui, locul mintii pure si al luminii nestavilite. Fiindca darul pe care il primim in schimb este intelegerea directa a relativitatii tuturor lucrurilor. Ne putem permite sa fim binevoitori cu noi si cu ceilalti, fiindca recunoastem ca lucrurile nu sunt ceea ce par a fi. Crearea unei granite pline de compasiune este rezultatul naturii noastre luminoase si nelimitate.
Chiar daca se poate sa fi fost raniti de o anumita situatie sau persoana, din perspectiva transpersonala, toate acestea sunt asemenea norilor: intr-un anumit moment – foarte reali – in momentul urmator – risipiti. Aceasta vastitate ne permite sa-i lasam pe ceilalti sa fie asa cum sunt, fara nevoia de a-i judeca, blama sau de a cauta razbunare.
In cazul tinerei femei despre care v-am vorbit mai sus, crearea unei granite pline de compasiune intre ea si iubitul ei ar trebui sa insemne trei lucruri pe care ea i le-ar putea spune: primul, ca, datorita comportamentului lui anterior, ea a ajuns la concluzia ca nu poate avea incredere in el; al doilea: ca il paraseste; si al treilea: ca nu ii poarta pica. Ea va merge inainte cu viata ei, iar el cu viata lui.
Asta nu inseamna ca dorinta de a judeca, de a blama sau a ne razbuna nu mai apare in mintile noastre, mai ales atunci cand ne simtim raniti de catre altii. Insa, disciplina spirituala de a nu ingadui asemenea ganduri, sentimente si fantezii reprezinta o puternica niyama (care, in sanscrita, inseamna stapanire sau control). Izbanda reusitei de a ramane senin fata de sine si de altii intareste atat sufletul, cat si vointa personala. Pe langa diminuarea stresului interpersonal, delimitarea plina de compasiune ne permite sa patrundem in esenta propriului taram psihologic.
Adica, pentru unii dintre noi, poate fi o provocare faptul de a lasa in pace pe cineva care ne-a facut rau in vreun fel. Dar, de fapt, cei lasati in pace suntem noi insine, cata vreme dorinta de razbunare si de a-i pedepsii pe altii reprezinta o otrava emotionala si spirituala.
Iata de ce, i-as raspunde „DA” tinerei femei la care m-am referit la inceputul articolului. Stabilirea unei granite intre noi insine si altii poate fi un act spiritual. Modul in care facem acest lucru ii da sau nu valoare spirituala. Daca „viata spirituala” este o incercare de a trai constientizand sacralitatea vietii, atunci, crearea unei granite pline de compasiune este, de fapt, un act spiritual. Stabilirea unei linii adecvate de demarcatie este o necesitate pentru intreaga viata biologica. Este, de asemenea, o cerinta pentru sanatatea mentala si emotionala si, m-as aventura sa spun, chiar si pentru „viata spirituala”.
Forta de a spune „NU”, noua insine sau altora, poate fi, uneori, cel mai curajos si puternic act pe care vi-l puteti imagina. Iar uneori, a spune cuiva „NU” este o dovada mai mare de iubire, decat a-i spune „DA”.
Si mai exista o piesa componenta in ceea ce priveste crearea unei demarcatii: detasarea. Descoperirea propriului adevar si urmarea acestuia, indiferent de reactiile celorlalti, reprezinta valoarea de referinta a suveranitatii personale. O asemenea performanta presupune abilitatea de a crea si mentine granite bine stabilite. Acest lucru imi aminteste de o poveste.
Intr-o zi, Yoghinul nemuritor Babaji medita intr-o padure, impreuna cu discipolii sai, pe inaltimile Himalayei. Un om a dat peste ei din intamplare, si, recunoscandu- l pe maretul Yoghin, a inceput sa il implore sa il lase sa devina discipolul sau.
Babaji l-a refuzat, spunandu-i sa plece. In loc sa il asculte, omul se tinea dupa grup, oriunde mergea acesta. In cele din urma, Babaji a aruncat cu pietre in el, spunandu-i, din nou, sa plece.
Innebunit, omul i-a spus lui Babaji ca, daca el, marele Yoghin, nu il accepta ca discipol, el se va arunca in prapastia din apropiere. Calm, Babaji i-a spus ca nu il intereseaza ce va face acel om. Auzindu-l, omul s-a aruncat de pe stanci si a murit.
Babaji a coborat povarnisul muntelui si l-a adus pe acel om din nou la viata. Datorita faptului ca fusese anulata o imensa karma negativa, omul a putut fi acceptat ca discipol.
Este notoriu faptul ca orice Guru este foarte susceptibil. Ei urmeaza impulsuri greu de imaginat. De fapt, aceasta este o poveste despre granitele spirituale. Cred ca, in calatoria noastra pe drumul desavarsirii, niciunul dintre noi nu va trebui sa sara in vreo prapastie; dar, cu totii vom trebui sa stabilim anumite granite, din timp in timp.
Fie ca noi toti sa avem tot mai multa compasiune, atunci cand ne stabilim granitele. Si fie ca noi sa ne gasim puterea de a spune DA, atunci cand afirmam ceva cu adevarat, si sa spunem NU, cand fiinta noastra se opune.
marți, 29 iunie 2010
un film, o mentalitate
mi s-a parut genial: "felicia, mai inainte de toate"!
strangeam cu putere manerul scaunului si imi spuneam: mai stau putin, mai pot, inca putin, e important sa vad, sa constientizez, sa inteleg..hai, inca putin..fierbeam inauntrul meu si pe masura ce pelicula se derula in fata ochilor mei simteam cum se ridica in mine toata frustrarea, ura si deznadejnea legata de modul de comunicare cu parintii si bunica mea materna!
si am rezistat cu stoicism la ceea ce pt mine, si cred ca nu gresesc cand spun ca si pt generatia mea, este tiparul comunicarii paralele dintre parinti si copii si a santajului emotional (cum bine puncta D.) al primilor asupra celorlalti.
strangeam cu putere manerul scaunului si imi spuneam: mai stau putin, mai pot, inca putin, e important sa vad, sa constientizez, sa inteleg..hai, inca putin..fierbeam inauntrul meu si pe masura ce pelicula se derula in fata ochilor mei simteam cum se ridica in mine toata frustrarea, ura si deznadejnea legata de modul de comunicare cu parintii si bunica mea materna!
si am rezistat cu stoicism la ceea ce pt mine, si cred ca nu gresesc cand spun ca si pt generatia mea, este tiparul comunicarii paralele dintre parinti si copii si a santajului emotional (cum bine puncta D.) al primilor asupra celorlalti.
aniversare
astazi ar fi implinit 59 de ani.
de atatea ori in copilarie mi-a fost frica cumva de ziua asta pt ca "cel mai frumos cadou" era carnetul de note. iar carnetul meu de note nu reflecta iubirea mea fata de mama. mi se parea nedrept. de multi ani imi zicea ca nu ii place sa isi mai serbeze zilele de nastere. si nu intelegeam de ce. si nici azi nu inteleg: pt ca asa cum vad eu lucrurile, o aniversare e un motiv de celebrare a vietii, de recunostinta ca ti-a fost sa experimentezi viata, sa simti, sa gandesti, sa cunosti; un motiv sa te confrunti cu limite dar si cu marea ingaduinta si iubire a lui Dumnezeu. probabil ca pt ea era o noua apropiere de moarte...din pacate. cat de greu te poate lovi viata sa nu mai poti sa te ridici? cat de mare diferenta intre visele copilariei si adolescentei fata de ceea ce iti ofera viata la maturitate ca sa nu iti revii, sa ramai blocat in cele dintai..si cat de mare incapatanarea?
recitesc cifra: 59 si mi se pare atat de putin. anul asta ar fi iesit la pensie si poate ca am fi sarbatorit si acest lucru. am fi luat un tort, mi-ar fi spus din nou cand ii dadeam cadoul "dar de ce cheltuiesti banii pe mine, mama!?"...dar asa era mama. pe ea am avut-o si nu alta. si a fost cea mai buna mama pentru mine!
si cum nici eu nu sunt mai putin incapatanata, ii spun: la multi ani, mama! si am credinta ca de acolo de unde esti, lucrurile se vad altfel acum in privinta zilelor de nastere! cu drag, A
de atatea ori in copilarie mi-a fost frica cumva de ziua asta pt ca "cel mai frumos cadou" era carnetul de note. iar carnetul meu de note nu reflecta iubirea mea fata de mama. mi se parea nedrept. de multi ani imi zicea ca nu ii place sa isi mai serbeze zilele de nastere. si nu intelegeam de ce. si nici azi nu inteleg: pt ca asa cum vad eu lucrurile, o aniversare e un motiv de celebrare a vietii, de recunostinta ca ti-a fost sa experimentezi viata, sa simti, sa gandesti, sa cunosti; un motiv sa te confrunti cu limite dar si cu marea ingaduinta si iubire a lui Dumnezeu. probabil ca pt ea era o noua apropiere de moarte...din pacate. cat de greu te poate lovi viata sa nu mai poti sa te ridici? cat de mare diferenta intre visele copilariei si adolescentei fata de ceea ce iti ofera viata la maturitate ca sa nu iti revii, sa ramai blocat in cele dintai..si cat de mare incapatanarea?
recitesc cifra: 59 si mi se pare atat de putin. anul asta ar fi iesit la pensie si poate ca am fi sarbatorit si acest lucru. am fi luat un tort, mi-ar fi spus din nou cand ii dadeam cadoul "dar de ce cheltuiesti banii pe mine, mama!?"...dar asa era mama. pe ea am avut-o si nu alta. si a fost cea mai buna mama pentru mine!
si cum nici eu nu sunt mai putin incapatanata, ii spun: la multi ani, mama! si am credinta ca de acolo de unde esti, lucrurile se vad altfel acum in privinta zilelor de nastere! cu drag, A
marți, 4 mai 2010
gandul din spate
un gand:
Actiune in loc de reactie
si un citat:
[quoting Marianne Williamson] Our deepest fear is not that we are inadequate. Our deepest fear is that we are powerful beyond measure. We ask ourselves, Who am I to be brilliant, gorgeous, talented, fabulous? Actually, who are you not to be? We were born to make manifest the glory of God that is within us. And as we let our own light shine, we unconsciously give other people permission to do the same.
Multumesc S.!
Actiune in loc de reactie
si un citat:
[quoting Marianne Williamson] Our deepest fear is not that we are inadequate. Our deepest fear is that we are powerful beyond measure. We ask ourselves, Who am I to be brilliant, gorgeous, talented, fabulous? Actually, who are you not to be? We were born to make manifest the glory of God that is within us. And as we let our own light shine, we unconsciously give other people permission to do the same.
Multumesc S.!
luni, 3 mai 2010
ah, ce zile!...
Sfarsitul asta de saptamana a fost genial! GENIAL!
Oamenii, peisajele, conversatiile, activitatile, “aha”-urile: TOATE au fost absolut ge-ni-a-le!
Doamne, cat de bine a fost cand am vorbit cu mama si bunica si mi-am amintit de copilarie! Acea senzatie de eliberare din carapace, din carcasa....
Matei care mi-a spus “esti frumoasa” atat de serios, curat si onest..la doar 6 ani!
Roxana, clasa a IV-a, care stie ca sunt oameni care te judeca dupa cum arati si dupa hainele pe care le porti desi ar trebui sa o faca functie de cum e inima ta, buna sau rea....
Matei si Roxana sunt crescuti de tanti Mia. Impreuna cu alti 23 de copii cu varste intre 3 si 25 de ani. Cei mari lucreaza, au grija de cei mici, fac de mancare. Cei mici cresc. Sunt extrem de bine crescuti, responsabili, inteleg limitele (“daca face ceva rau este pedepsit 2 minute ca sa stea sa se gandeasca la ce a facut” mi-a explicat Roxana cand l-a pedepsit pe Andrei). Si nu e pacaleala de 1 aprilie (cum le place sa glumeasca, ci e pe bune)
I-am cunoscut intr-o zi minunata de mai, am fost in Herastrau, ne-am jucat cu freezbee, badmington, fotbal, la tobogan, ne-am plimbat pe malul lacului, ce poti baga intr-o valiza?, am mancat impreuna si la final ne-am plimbat cu metroul spre bucuria si surprinderea celor mici care nu mai fusesera niciodata cu “trenul galben fara cai”. Cand am ajuns acasa ne-au dat cate un tablou pictat de ei (si nu ai zice ca e pictat de un copil....!!)
Ziua lui tanti Mimi si toti fratii in jurul mesei, care cu sotie/sot, care cu copil/nepot, prietena mea S. Drumul cu S, conversatia, rasetele, florile, bomboanele de ciocolata si caramel si biscuitii cu ghimbir.
Peisajele, dealurile, gradinile, casele, linistea, florile.....
Apa – placerea de a simti textura, consistenta si transparenta apei, senzatia ca lasi in urma zeci de kilograme de stres...eu apa, apa din mine, apa din jurul meu
Acelasi Green Tea si totusi altfel: pe inserat, cu lumanari aprinse pe masa din gradina, povestile lui V despre vacanta in Thailanda... visul de a calatori si a manca fructe de mare
Cum ziceam: GENIAL!
Oamenii, peisajele, conversatiile, activitatile, “aha”-urile: TOATE au fost absolut ge-ni-a-le!
Doamne, cat de bine a fost cand am vorbit cu mama si bunica si mi-am amintit de copilarie! Acea senzatie de eliberare din carapace, din carcasa....
Matei care mi-a spus “esti frumoasa” atat de serios, curat si onest..la doar 6 ani!
Roxana, clasa a IV-a, care stie ca sunt oameni care te judeca dupa cum arati si dupa hainele pe care le porti desi ar trebui sa o faca functie de cum e inima ta, buna sau rea....
Matei si Roxana sunt crescuti de tanti Mia. Impreuna cu alti 23 de copii cu varste intre 3 si 25 de ani. Cei mari lucreaza, au grija de cei mici, fac de mancare. Cei mici cresc. Sunt extrem de bine crescuti, responsabili, inteleg limitele (“daca face ceva rau este pedepsit 2 minute ca sa stea sa se gandeasca la ce a facut” mi-a explicat Roxana cand l-a pedepsit pe Andrei). Si nu e pacaleala de 1 aprilie (cum le place sa glumeasca, ci e pe bune)
I-am cunoscut intr-o zi minunata de mai, am fost in Herastrau, ne-am jucat cu freezbee, badmington, fotbal, la tobogan, ne-am plimbat pe malul lacului, ce poti baga intr-o valiza?, am mancat impreuna si la final ne-am plimbat cu metroul spre bucuria si surprinderea celor mici care nu mai fusesera niciodata cu “trenul galben fara cai”. Cand am ajuns acasa ne-au dat cate un tablou pictat de ei (si nu ai zice ca e pictat de un copil....!!)
Ziua lui tanti Mimi si toti fratii in jurul mesei, care cu sotie/sot, care cu copil/nepot, prietena mea S. Drumul cu S, conversatia, rasetele, florile, bomboanele de ciocolata si caramel si biscuitii cu ghimbir.
Peisajele, dealurile, gradinile, casele, linistea, florile.....
Apa – placerea de a simti textura, consistenta si transparenta apei, senzatia ca lasi in urma zeci de kilograme de stres...eu apa, apa din mine, apa din jurul meu
Acelasi Green Tea si totusi altfel: pe inserat, cu lumanari aprinse pe masa din gradina, povestile lui V despre vacanta in Thailanda... visul de a calatori si a manca fructe de mare
Cum ziceam: GENIAL!
vineri, 30 aprilie 2010
zen habits: The Elements of Living Lightly
Today I’m going to suggest a small change in mindset that could change your life.
I won’t keep you in suspense. Here it is: think of nothing that happens as either good or bad. Stop judging, and stop expecting.
It’s a tiny change — all you have to do is say, ‘That wasn’t good or bad, it just happened, it just is.’ It’s tiny, but it takes practice, and amazingly, it can knock you on your ass.
Why? Because with this little change, you will no longer be swayed up and down depending on whether good things or bad things happen to you, whether people (and their actions) are good or bad. You will learn to accept things as they are, and move within that landscape mindfully.
You will no longer expect good things to happen (or bad things), but will just take things as they come, and be content with whatever comes. This means you’ll no longer be disappointed, or unhappy.
“When people see some things as beautiful,
other things become ugly.
When people see some things as good,
other things become bad.”
~Lao Tzu
A Little Exercise
Think of something good that happened to you recently, and how it affected your mindset. Now think of something bad that happened, and what that did to your mindset.
Now imagine that neither event was good, and neither was bad. They simply happened, existed.
How does that change how you would have felt as a result of those events? How does it change your happiness, your mood? How does it change what you do in reaction?
When you stop judging things as good or bad, you are no longer
Nothing is good or bad
Hamlet said, ‘There is nothing either good or bad, but thinking makes it so.’
He was right. Without the human mind, things just happen, and they are not good or bad. It’s only when we apply the filter of our judgment that they become good or bad, beautiful or ugly.
A weed is only a weed when we don’t like it. Children are only naughty if we don’t like their actions. Life only sucks if you judge it as bad.
But what about truly horrible tragedies, like a plague or tsunami or the Holocaust? Surely those are bad? Sure, through the lens of the judgment we’ve been raised to make, they are terrible. But then again, remove the judgment, and then … they simply happened. Death and cruelty will probably always make us sad, but they’ve always happened and always will, whether we like them or hate them.
Holocaust survivor and author Victor Frankl wrote of a rich woman who went through the Holocaust, and who was grateful for the experience, as much as she suffered, because it opened her eyes. It transformed her. I’m not saying the Holocaust was good, but perhaps we can say that it happened. It serves as a lesson — one we should heed, by the way, in these days of politically charged hatred, of blaming our ills on immigrants and minorities.
There are other tragedies that happen that aren’t necessarily bad. They’re devastating losses, without a doubt, but in life there are always losses, and people will always die. It’s how we judge them that determines our reaction, and determines whether we’re capable of dealing with it sanely.
Great Expectations
The second half of this change is just as small, but just as important: dropping expectations. Not lowering expectations, but eliminating them.
Think about it: when we have expectations, and things don’t go the way we expect (which happens quite often, as we’re not good prognosticators) , we are disappointed, frustrated. It’s our expectations that force us to judge whether something is good or bad.
When you expect something of a friend, co-worker, family member, spouse, and they don’t live up to that expectation, then you are upset with them, or disappointed. It causes anger. But what if you had no expectations — then their actions would be neither good nor bad, just actions. You could accept them without frustration, anger, sadness.
What if you went on vacation, to a place you had high expectations of, and it wasn’t what you thought it’d be? You’d be bitterly disappointed, even though it’s not the fault of that place — that’s just how the place is. It’s your expectations that are at fault.
When people disappoint you, it’s not their fault. They’re just being who they are. Your expectations are at fault.
The Why
But why make this change? Why should we stop judging? Why should we stop expecting?
Because judgments stop us from understanding, and can ruin our happiness. When we judge, we don’t seek to understand — we’ve already come to a conclusion. If we stop judging, we allow ourselves to try to understand, and then we can take a much smarter course of action, because we’re better informed by our understanding.
Judging makes us unhappy. So do expectations.
When we leave judgment behind, we can live in the moment, taking what comes as neither good or bad, but simply what is. We can stop ruining our happiness with our thinking, and start living instead.
The How
So how do we start doing this? In small steps, as always.
1 First, start by being more aware. Throughout the course of the day today, note when you make judgments, note when you have expectations, and when things don’t live up to them. Over time, you’ll notice this more and more, and be much more conscious of these types of thoughts.
2 Next, pause each time you notice a judgment or expectation. Take a breath. Then tell yourself, “No expectations, no good or bad.” Repeat this, letting go of the judgment or expectation.
3 Third, seek to see things as they are, and to understand. Be curious as to why things are the way they are, why people act the way they act. Investigate, empathize, try to put yourself in people’s shoes. See the landscape of your life as it actually is, without the filter of judgments or expectations.
4 Next, take what comes. Experience it, in the moment. React appropriately, without overreacting because it isn’t as you hoped or wanted. You can’t
control life, or others, but you can control how you react.
5 Then, accept. When things happen, understand why they do, without judgment, and accept them as they are. Accept people for who they are. Accept yourself, without judgment, as you are. This takes practice.
6 Finally, know that the present moment, being as it is, also contains infinite possibilities. And those possibilities are opened up once you see things as they are, without judgment or expectations
Post written by Leo Babauta.
I won’t keep you in suspense. Here it is: think of nothing that happens as either good or bad. Stop judging, and stop expecting.
It’s a tiny change — all you have to do is say, ‘That wasn’t good or bad, it just happened, it just is.’ It’s tiny, but it takes practice, and amazingly, it can knock you on your ass.
Why? Because with this little change, you will no longer be swayed up and down depending on whether good things or bad things happen to you, whether people (and their actions) are good or bad. You will learn to accept things as they are, and move within that landscape mindfully.
You will no longer expect good things to happen (or bad things), but will just take things as they come, and be content with whatever comes. This means you’ll no longer be disappointed, or unhappy.
“When people see some things as beautiful,
other things become ugly.
When people see some things as good,
other things become bad.”
~Lao Tzu
A Little Exercise
Think of something good that happened to you recently, and how it affected your mindset. Now think of something bad that happened, and what that did to your mindset.
Now imagine that neither event was good, and neither was bad. They simply happened, existed.
How does that change how you would have felt as a result of those events? How does it change your happiness, your mood? How does it change what you do in reaction?
When you stop judging things as good or bad, you are no longer
Nothing is good or bad
Hamlet said, ‘There is nothing either good or bad, but thinking makes it so.’
He was right. Without the human mind, things just happen, and they are not good or bad. It’s only when we apply the filter of our judgment that they become good or bad, beautiful or ugly.
A weed is only a weed when we don’t like it. Children are only naughty if we don’t like their actions. Life only sucks if you judge it as bad.
But what about truly horrible tragedies, like a plague or tsunami or the Holocaust? Surely those are bad? Sure, through the lens of the judgment we’ve been raised to make, they are terrible. But then again, remove the judgment, and then … they simply happened. Death and cruelty will probably always make us sad, but they’ve always happened and always will, whether we like them or hate them.
Holocaust survivor and author Victor Frankl wrote of a rich woman who went through the Holocaust, and who was grateful for the experience, as much as she suffered, because it opened her eyes. It transformed her. I’m not saying the Holocaust was good, but perhaps we can say that it happened. It serves as a lesson — one we should heed, by the way, in these days of politically charged hatred, of blaming our ills on immigrants and minorities.
There are other tragedies that happen that aren’t necessarily bad. They’re devastating losses, without a doubt, but in life there are always losses, and people will always die. It’s how we judge them that determines our reaction, and determines whether we’re capable of dealing with it sanely.
Great Expectations
The second half of this change is just as small, but just as important: dropping expectations. Not lowering expectations, but eliminating them.
Think about it: when we have expectations, and things don’t go the way we expect (which happens quite often, as we’re not good prognosticators) , we are disappointed, frustrated. It’s our expectations that force us to judge whether something is good or bad.
When you expect something of a friend, co-worker, family member, spouse, and they don’t live up to that expectation, then you are upset with them, or disappointed. It causes anger. But what if you had no expectations — then their actions would be neither good nor bad, just actions. You could accept them without frustration, anger, sadness.
What if you went on vacation, to a place you had high expectations of, and it wasn’t what you thought it’d be? You’d be bitterly disappointed, even though it’s not the fault of that place — that’s just how the place is. It’s your expectations that are at fault.
When people disappoint you, it’s not their fault. They’re just being who they are. Your expectations are at fault.
The Why
But why make this change? Why should we stop judging? Why should we stop expecting?
Because judgments stop us from understanding, and can ruin our happiness. When we judge, we don’t seek to understand — we’ve already come to a conclusion. If we stop judging, we allow ourselves to try to understand, and then we can take a much smarter course of action, because we’re better informed by our understanding.
Judging makes us unhappy. So do expectations.
When we leave judgment behind, we can live in the moment, taking what comes as neither good or bad, but simply what is. We can stop ruining our happiness with our thinking, and start living instead.
The How
So how do we start doing this? In small steps, as always.
1 First, start by being more aware. Throughout the course of the day today, note when you make judgments, note when you have expectations, and when things don’t live up to them. Over time, you’ll notice this more and more, and be much more conscious of these types of thoughts.
2 Next, pause each time you notice a judgment or expectation. Take a breath. Then tell yourself, “No expectations, no good or bad.” Repeat this, letting go of the judgment or expectation.
3 Third, seek to see things as they are, and to understand. Be curious as to why things are the way they are, why people act the way they act. Investigate, empathize, try to put yourself in people’s shoes. See the landscape of your life as it actually is, without the filter of judgments or expectations.
4 Next, take what comes. Experience it, in the moment. React appropriately, without overreacting because it isn’t as you hoped or wanted. You can’t
control life, or others, but you can control how you react.
5 Then, accept. When things happen, understand why they do, without judgment, and accept them as they are. Accept people for who they are. Accept yourself, without judgment, as you are. This takes practice.
6 Finally, know that the present moment, being as it is, also contains infinite possibilities. And those possibilities are opened up once you see things as they are, without judgment or expectations
Post written by Leo Babauta.
joi, 29 aprilie 2010
aha!
iubesc momentele de "aha"! fractiuni de secunda in care totul devine mai clar, cand "iti pica fisa", cand intelegi de ce, cum....este eliberator, simt ca imi scresc aripi si pot sa zbor! simt ca dupa atata truda in sfarsit ajung sa mai urc o treapta, sa mai trec printr-o usa, sa vad in sensul cel mai propriu. sunt mai aproape de mine, de oameni, mai in contact cu interiorul si exteriorul. ce bine e... orgasmic:)
miercuri, 28 aprilie 2010
frumusetea muzicii, timp si valori
am primit de mai multe ori pe email aceasta poveste si mi-a placut de fiecare data si m-a pus pe ganduri de fiece data. o aduc pe blog cu gand sa o recitesc din cand in cand si sa starnesc intrebari si-n altii.
"Washington Post a organizat in ianuarie 2007 un experiment social asupra perceptiei, gustului si prioritatilor oamenilor.
In statia metrou L'enfant Plaza din Washington, DC, intr-o zi friguroasa, un om cu o vioara a cantat sase piese de Bach timp de aproximativ o ora. In timpul acesta aproximativ 2000 de oameni au trecut prin acea statie, majoritatea in drum spre serviciu.
Dupa vreo trei minute un om intre doua varste l-a observat si s-a oprit sa-l asculte pentru cateva secunde, apoi a grabit pasul, manat probabil de programul sau strict.
Dupa vreo trei minute un om intre doua varste l-a observat si s-a oprit sa-l asculte pentru cateva secunde, apoi a grabit pasul, manat probabil de programul sau strict.
Dupa 4 minute: violonistul a primit primul sau dolar… o femeie i l-a aruncat in palarie fara sa se opreasca.
Dupa 6 minute: un tanar se reazema de perete ca sa-l asculte, dupa care se uita la ceas si pleaca in trap usor spre peron.
Dupa 10 minute: un copil de 3 ani se opreste in fata muzicianului, dar maica-sa il trage grabita de hainuta. Copilul se mai opreste odata sa-l priveasca pe violonist, dar maica-sa il impinge nervoasa inainte, asa ca cei doi se misca, el inrorcand capul din cand in cand. Lucrul asta se repeta cu mai multi copii iar parintii ii imping de la spate, grabiti sa ajunga la treburile lor.
Dupa 45 minute: numai sase oameni s-au oprit sa-l asculte pentru cateva momente. Circa 20 au aruncat niste bani. Omul a colectat in total $32.
Dupa o ora: omul a terminat de cantat si s-a lasat tacerea. Nimeni nu l-a observat, nimeni nu l-a aplaudat…
Nimeni n-a remarcat, dar acesta era Joshua Bell, unul dintre cei mai buni muzicieni ai lumii. El a interpretat cateva din cele mai dificile piese scrise vreodata, pe o vioara estimata la $3,5 milioane. Cu cateva zile inainte, umpluse o sala de concerte din Boston. Valoarea medie a biletelor $100.
Problemele care s-au pus in acest experiment social:
- Intr-un loc nepotrivit, la o ora nepotrivita, suntem in stare sa percepem frumusetea?
- Ne oprim s-o admiram?
- Putem, oare, sa recunoastem talentul intr-un context neasteptat?
O concluzie posibila in urma acestui experiment, ar fi aceasta: daca nu avem cateva momente sa-l ascultam pe unul dintre cei mai buni solisti ai lumii cantand cea mai buna muzica scrisa vreodata pe unul din cele mai bune instrumente facute vreodata, oare de cat de multe alte lucruri, minunate, ne lipsim in existenta noastra?
Sau mai bine zis, la cate lucruri bune si frumoase suntem obligati sa renuntam / sa le ignoram atunci cand traim intr-o societate, sau un sistem social ca acela pe care il suportam acum cu greu?
Si cat de mult reusim sa le recunoastem valoarea celor din jur, si cat de mult au ei sansa sa ne recunoasca valoarea in ritmul nebun al vietii asa cum a ajuns sa fie ea astazi?
Caci nu atat individul cat sistemul social din care facem parte in aceste vremuri pare vinovat de rezultatul acestui experiment… sa nu uitam ca cei mai atrasi de sunetul viorii au fost copii care mai aveau un strop de inocenta…"
"Washington Post a organizat in ianuarie 2007 un experiment social asupra perceptiei, gustului si prioritatilor oamenilor.
In statia metrou L'enfant Plaza din Washington, DC, intr-o zi friguroasa, un om cu o vioara a cantat sase piese de Bach timp de aproximativ o ora. In timpul acesta aproximativ 2000 de oameni au trecut prin acea statie, majoritatea in drum spre serviciu.
Dupa vreo trei minute un om intre doua varste l-a observat si s-a oprit sa-l asculte pentru cateva secunde, apoi a grabit pasul, manat probabil de programul sau strict.
Dupa vreo trei minute un om intre doua varste l-a observat si s-a oprit sa-l asculte pentru cateva secunde, apoi a grabit pasul, manat probabil de programul sau strict.
Dupa 4 minute: violonistul a primit primul sau dolar… o femeie i l-a aruncat in palarie fara sa se opreasca.
Dupa 6 minute: un tanar se reazema de perete ca sa-l asculte, dupa care se uita la ceas si pleaca in trap usor spre peron.
Dupa 10 minute: un copil de 3 ani se opreste in fata muzicianului, dar maica-sa il trage grabita de hainuta. Copilul se mai opreste odata sa-l priveasca pe violonist, dar maica-sa il impinge nervoasa inainte, asa ca cei doi se misca, el inrorcand capul din cand in cand. Lucrul asta se repeta cu mai multi copii iar parintii ii imping de la spate, grabiti sa ajunga la treburile lor.
Dupa 45 minute: numai sase oameni s-au oprit sa-l asculte pentru cateva momente. Circa 20 au aruncat niste bani. Omul a colectat in total $32.
Dupa o ora: omul a terminat de cantat si s-a lasat tacerea. Nimeni nu l-a observat, nimeni nu l-a aplaudat…
Nimeni n-a remarcat, dar acesta era Joshua Bell, unul dintre cei mai buni muzicieni ai lumii. El a interpretat cateva din cele mai dificile piese scrise vreodata, pe o vioara estimata la $3,5 milioane. Cu cateva zile inainte, umpluse o sala de concerte din Boston. Valoarea medie a biletelor $100.
Problemele care s-au pus in acest experiment social:
- Intr-un loc nepotrivit, la o ora nepotrivita, suntem in stare sa percepem frumusetea?
- Ne oprim s-o admiram?
- Putem, oare, sa recunoastem talentul intr-un context neasteptat?
O concluzie posibila in urma acestui experiment, ar fi aceasta: daca nu avem cateva momente sa-l ascultam pe unul dintre cei mai buni solisti ai lumii cantand cea mai buna muzica scrisa vreodata pe unul din cele mai bune instrumente facute vreodata, oare de cat de multe alte lucruri, minunate, ne lipsim in existenta noastra?
Sau mai bine zis, la cate lucruri bune si frumoase suntem obligati sa renuntam / sa le ignoram atunci cand traim intr-o societate, sau un sistem social ca acela pe care il suportam acum cu greu?
Si cat de mult reusim sa le recunoastem valoarea celor din jur, si cat de mult au ei sansa sa ne recunoasca valoarea in ritmul nebun al vietii asa cum a ajuns sa fie ea astazi?
Caci nu atat individul cat sistemul social din care facem parte in aceste vremuri pare vinovat de rezultatul acestui experiment… sa nu uitam ca cei mai atrasi de sunetul viorii au fost copii care mai aveau un strop de inocenta…"
pe drum
Imi ia cam 1 ora si ceva sa ajung de acasa la serviciu. In fiecare dimineata. Timp suficient sa ma gandesc la multe lucruri: atatea lucruri care se pierd, pe care as vrea sa le impartasesc cu ceilalti, sa le dau o forma
De ex, azi am citit in Dilema Veche despre teoria “ferestrelor sparte” (broken windows). Conform ei, daca spargi ferestrele unei case e ca si cand oferi o invitatie celor fara casa sa isi faca barlogul in ea. Si sa sparga si mai multe ferestre. Sau daca lasi gunoiul la un colt de strada si nimeni nu face curat, vor mai fi si altii care vor incepe sa-l depoziteze acolo si astfel un loc curat devine parca un loc special amenajat pt depozitarea gunoiului desi nu este. Ideea celor care au gandit teoria este ca daca te ocupi de lucrurile marunte (sa nu le lasi sa devina “mari”) atunci vei preveni escaladarea unor situatii mai rele si mai grave pe care le vei gestiona mult mai greu. O teorie care se pare ca l-a ajutat pe primarul New York-ului sa scada rata criminalitatii.
Eu m-am gandit la modul in care as putea folosi teoria asta in viata personala: cate lucruri maruntecarora nu le acordam atentie ar putea sa ne ajute sa rezolvam sau sa nu ajungem la probleme mult mai complicate. Giuliani a folosit amenzi usturatoare pt infractiuni minore, dar in viata personala ce poti face? Sa devii un masochist?!:) Deocamdata m-am gandit doar la aspectele pozitive, la “preventie”: de a ne concentra pe lucrurile marunte, de a le observa in primul rand. Poate ar tb sa personalizez mai mult si sa vorbesc la persoana intai: pt ca am acest obicei de a lasa micile preocupari deoparte. Desi asta imi aduce aminte de a Luule Viilma care spunea ca o femeie e cea care se ocupa de astfel de lucruri si barbatul de cele mari. Barbatul din mine jubileaza, femeia invata. .. Si imi mai amintesc ceva, a la Bert Hellinger: sa invatam ca femeia are nevoie de barbat si invers pt ca fiecare are ceva de care celalat are nevoie si celalalt are deja.
Aseara am simtit nelinistea de a nu fi nevoita sa fac nimic. Suna ciudat? Hmm, ciudat e sa fi simtit asta. Nu trebuia, de fapt, sa fac nimic. Si m-am gandit din nou: am un dar la dispozitie si posibilitatea sa il valorific, sa ma bucur de el si sa accept lucrurile care vin in viata mea. Pare simplu si totusi...cand planul din cap, construit ani de zile e altul, nu mai e chiar simplu sa il schimbi...sau poate e doar un pretext...
Azi am primit cateva filme foarte foarte dragi: Out of africa si Amelie. Acasa am “Painted veil” si o carte “Vanatoarea de stele” alaturi de “Mirona” si “Panza de painajen”. Filmele si cartile mele preferate au ca personaje principale femei puternice care cauta, iubesc, se arunca in viata (nu sunt spectatori) si ma intreb ce ma atrage la ele: similaritatea cu stilul lor sau dorinta de a le semana?
Un amic mi-a spus odata ca sunt ca miresele lui Chagal, transparenta si in zbor. Lucru reconfirmat de mai multi prieteni si colegi in varii contexte. De la astroloaga am aflat ca sunt intr-o perioada de studiu si experiment, am inteles eu ca sunt mai putin activa si mai mult pasiva. Dar daca ma uit inapoi... m-am aruncat de multe ori fara plasa, am iubit, am cautat si m-am aruncat in viata urmand chemarile interioare cand as fi putut alege confortul...
Sunt un om al intrebarilor: si unul din motivele care ma atrage in training este ca pot adresa intrebari oamenilor din curs, intrebari care ii provoaca, ii zdruncina, ii scot din starea de confort si obisnuinte.
Si toate astea, si nu numai, imi trec prin minte in drum spre seviciu...
De ex, azi am citit in Dilema Veche despre teoria “ferestrelor sparte” (broken windows). Conform ei, daca spargi ferestrele unei case e ca si cand oferi o invitatie celor fara casa sa isi faca barlogul in ea. Si sa sparga si mai multe ferestre. Sau daca lasi gunoiul la un colt de strada si nimeni nu face curat, vor mai fi si altii care vor incepe sa-l depoziteze acolo si astfel un loc curat devine parca un loc special amenajat pt depozitarea gunoiului desi nu este. Ideea celor care au gandit teoria este ca daca te ocupi de lucrurile marunte (sa nu le lasi sa devina “mari”) atunci vei preveni escaladarea unor situatii mai rele si mai grave pe care le vei gestiona mult mai greu. O teorie care se pare ca l-a ajutat pe primarul New York-ului sa scada rata criminalitatii.
Eu m-am gandit la modul in care as putea folosi teoria asta in viata personala: cate lucruri maruntecarora nu le acordam atentie ar putea sa ne ajute sa rezolvam sau sa nu ajungem la probleme mult mai complicate. Giuliani a folosit amenzi usturatoare pt infractiuni minore, dar in viata personala ce poti face? Sa devii un masochist?!:) Deocamdata m-am gandit doar la aspectele pozitive, la “preventie”: de a ne concentra pe lucrurile marunte, de a le observa in primul rand. Poate ar tb sa personalizez mai mult si sa vorbesc la persoana intai: pt ca am acest obicei de a lasa micile preocupari deoparte. Desi asta imi aduce aminte de a Luule Viilma care spunea ca o femeie e cea care se ocupa de astfel de lucruri si barbatul de cele mari. Barbatul din mine jubileaza, femeia invata. .. Si imi mai amintesc ceva, a la Bert Hellinger: sa invatam ca femeia are nevoie de barbat si invers pt ca fiecare are ceva de care celalat are nevoie si celalalt are deja.
Aseara am simtit nelinistea de a nu fi nevoita sa fac nimic. Suna ciudat? Hmm, ciudat e sa fi simtit asta. Nu trebuia, de fapt, sa fac nimic. Si m-am gandit din nou: am un dar la dispozitie si posibilitatea sa il valorific, sa ma bucur de el si sa accept lucrurile care vin in viata mea. Pare simplu si totusi...cand planul din cap, construit ani de zile e altul, nu mai e chiar simplu sa il schimbi...sau poate e doar un pretext...
Azi am primit cateva filme foarte foarte dragi: Out of africa si Amelie. Acasa am “Painted veil” si o carte “Vanatoarea de stele” alaturi de “Mirona” si “Panza de painajen”. Filmele si cartile mele preferate au ca personaje principale femei puternice care cauta, iubesc, se arunca in viata (nu sunt spectatori) si ma intreb ce ma atrage la ele: similaritatea cu stilul lor sau dorinta de a le semana?
Un amic mi-a spus odata ca sunt ca miresele lui Chagal, transparenta si in zbor. Lucru reconfirmat de mai multi prieteni si colegi in varii contexte. De la astroloaga am aflat ca sunt intr-o perioada de studiu si experiment, am inteles eu ca sunt mai putin activa si mai mult pasiva. Dar daca ma uit inapoi... m-am aruncat de multe ori fara plasa, am iubit, am cautat si m-am aruncat in viata urmand chemarile interioare cand as fi putut alege confortul...
Sunt un om al intrebarilor: si unul din motivele care ma atrage in training este ca pot adresa intrebari oamenilor din curs, intrebari care ii provoaca, ii zdruncina, ii scot din starea de confort si obisnuinte.
Si toate astea, si nu numai, imi trec prin minte in drum spre seviciu...
miercuri, 21 aprilie 2010
Parerile copiilor despre... mame :)
Raspunsuri date de copii din clasa a doua la urmatoarele intrebari:
De ce a facut Dumnezeu mame?
1). Ea e singura care stie unde e banda de lipit.
2). Mai mult ca sa curete casa..
3). Sa ne ajute pe noi cind ne nastem.
Cum le-a facut Dumnezeu pe mame?
1). El a folosit pamant, cum ne-a facut si pe noi.
2). Magie, plus putere suprema, si a amestecat mult.
3). Dumnezeu a facut mame la fel ca mine si tine ... Numai ca el a folosit piese mai mari...
Din ce ingrediente au fost facute mamele?
1). Dumnezeu a facut mame din nori si par de inger si cele mai frumoase lucruri din lume si o masura de severitate.
2). Ele trebuie sa aiba startul din oase de om. Dupa aia s-a folosit foarte multa ata, ma gandesc.
De ce Dumnezeu te-a dat pe tine mamei tale si nu la altei mame?
1). Pentru ca noi sintem neamuri..
2). Dumnezeu a stiut ca ea ma iubeste mai mult decat mamele altor oameni.
Ce fel de fetita a fost mama ta?
1). Mama mea a fost totdeauna mama mea si nimic altceva.
2). Nu stiu, ca nu am fost pe vremea aia, dar cred ca a fost mare sefa.
3). Altii imi spun ca ea era buna candva.
Ce a trebuit sa stie mama ta despre tatal tau inainte ca ea sa se casatoreasca cu el?
1). Numele lui de familie..
2). Ea a trebuit sa stie trecutul lui. Daca a fost un escroc. Daca se imbata cu bere
3). Daca face cel putin $800 pe an, daca el a spus ’nu’ la droguri si ’da’ la treburile casei
De ce mama ta s-a casatorit cu tatal tau?
1). Tatal meu face cele mai bune macaroane din lume. Si mama mea mananca mult.
2). Ea a devenit foarte batrana si nu mai putea sa faca nimic fara el.
3). Bunica mea mi-a spus ca mama mea nu a avut sapca gindirii pe cap cand s-a maritat cu tata.
Cine-i boss la voi in casa?
1). Mama mea nu vrea sa fie boasa, dar ea trebuie sa fie pentru ca tatal meu e pampalau.
2). Mama e. Poti sa-ti dai seama dupa cum face inspectia camerei mele. Ea vede orice sub pat.
3). Eu cred ca mama e, numai pentru ca ea are mai multe de facut decat tatal meu.
Care-i diferenta dintre mama si tata?
1). Mama lucreaza la lucru si lucreaza acasa, iar tata lucreaza numai la lucru.
2). Mama stie cum sa vorbeasca cu profesorii fara ca sa-i sperie.
3). Tatii sint inalti si puternici, dar mama are puterea reala, pentru ca ea este cea pe care o intrebi cind vrei sa petreci o noapte acasa la prieteni...
4). Mama are magie, ea te face sa te simti bine fara doctor.
Ce face mama ta in timpul liber?
1). Mamele nu au timp liber.
2). O auzi pe ea zicand ca plateste facturi toata ziua.
Ce ar trebui sa schimbe mama ta, ca sa fie perfecta?
1). In interior ea e deja perfecta. Pe dinafara cred ca ar trebui o operatie de frumusete.
2).Dieta.
Daca ai putea sa schimbi ceva la mama ta, ce ar fi?
1). Ea ma obliga tot timpul sa imi tin camera curata. As sterge asta din ea.
2). As face-o mai desteapta. Atunci ea ar sti ca sora mea e cea care a facut prostii, si nu eu.
3). Eu as dori ca ea sa scape de ochii invizibili de la spatele capului.
De ce a facut Dumnezeu mame?
1). Ea e singura care stie unde e banda de lipit.
2). Mai mult ca sa curete casa..
3). Sa ne ajute pe noi cind ne nastem.
Cum le-a facut Dumnezeu pe mame?
1). El a folosit pamant, cum ne-a facut si pe noi.
2). Magie, plus putere suprema, si a amestecat mult.
3). Dumnezeu a facut mame la fel ca mine si tine ... Numai ca el a folosit piese mai mari...
Din ce ingrediente au fost facute mamele?
1). Dumnezeu a facut mame din nori si par de inger si cele mai frumoase lucruri din lume si o masura de severitate.
2). Ele trebuie sa aiba startul din oase de om. Dupa aia s-a folosit foarte multa ata, ma gandesc.
De ce Dumnezeu te-a dat pe tine mamei tale si nu la altei mame?
1). Pentru ca noi sintem neamuri..
2). Dumnezeu a stiut ca ea ma iubeste mai mult decat mamele altor oameni.
Ce fel de fetita a fost mama ta?
1). Mama mea a fost totdeauna mama mea si nimic altceva.
2). Nu stiu, ca nu am fost pe vremea aia, dar cred ca a fost mare sefa.
3). Altii imi spun ca ea era buna candva.
Ce a trebuit sa stie mama ta despre tatal tau inainte ca ea sa se casatoreasca cu el?
1). Numele lui de familie..
2). Ea a trebuit sa stie trecutul lui. Daca a fost un escroc. Daca se imbata cu bere
3). Daca face cel putin $800 pe an, daca el a spus ’nu’ la droguri si ’da’ la treburile casei
De ce mama ta s-a casatorit cu tatal tau?
1). Tatal meu face cele mai bune macaroane din lume. Si mama mea mananca mult.
2). Ea a devenit foarte batrana si nu mai putea sa faca nimic fara el.
3). Bunica mea mi-a spus ca mama mea nu a avut sapca gindirii pe cap cand s-a maritat cu tata.
Cine-i boss la voi in casa?
1). Mama mea nu vrea sa fie boasa, dar ea trebuie sa fie pentru ca tatal meu e pampalau.
2). Mama e. Poti sa-ti dai seama dupa cum face inspectia camerei mele. Ea vede orice sub pat.
3). Eu cred ca mama e, numai pentru ca ea are mai multe de facut decat tatal meu.
Care-i diferenta dintre mama si tata?
1). Mama lucreaza la lucru si lucreaza acasa, iar tata lucreaza numai la lucru.
2). Mama stie cum sa vorbeasca cu profesorii fara ca sa-i sperie.
3). Tatii sint inalti si puternici, dar mama are puterea reala, pentru ca ea este cea pe care o intrebi cind vrei sa petreci o noapte acasa la prieteni...
4). Mama are magie, ea te face sa te simti bine fara doctor.
Ce face mama ta in timpul liber?
1). Mamele nu au timp liber.
2). O auzi pe ea zicand ca plateste facturi toata ziua.
Ce ar trebui sa schimbe mama ta, ca sa fie perfecta?
1). In interior ea e deja perfecta. Pe dinafara cred ca ar trebui o operatie de frumusete.
2).Dieta.
Daca ai putea sa schimbi ceva la mama ta, ce ar fi?
1). Ea ma obliga tot timpul sa imi tin camera curata. As sterge asta din ea.
2). As face-o mai desteapta. Atunci ea ar sti ca sora mea e cea care a facut prostii, si nu eu.
3). Eu as dori ca ea sa scape de ochii invizibili de la spatele capului.
luni, 19 aprilie 2010
si veni ziua....
...cand m-am trezit si am zambit!
... cand am trecut prin piata si am luat un brat de lalele si liliac!
... cand am simtit din nou bucuria, tristetea, recunostinta, ..., din constelatii familiale!
... cand am plans de bucurie datorita parintilor mei!
... cand mi-au zbarniit telefoanele pana tarziu in noapte si chiar a doua zi datorita unor oameni dragi pe care nu i-am auzit si vazut de mult sau de mai putina vreme!
... cand am fost inconjurata cu o iubire pe care o asteptam demult!
... cand am fost surprinsa in multe moduri, de fiecare data placut!
... cand am intalnit oameni voiosi!
... cand m-am plimbat pe stradute cu parfum de secol trecut, linistite si parca dintr-un alt oras!
... cand am fost recunoscatoare strabunilor mei!
... cand i-am MULTUMIT VIETII pentru TOT!!! :))
... cand am trecut prin piata si am luat un brat de lalele si liliac!
... cand am simtit din nou bucuria, tristetea, recunostinta, ..., din constelatii familiale!
... cand am plans de bucurie datorita parintilor mei!
... cand mi-au zbarniit telefoanele pana tarziu in noapte si chiar a doua zi datorita unor oameni dragi pe care nu i-am auzit si vazut de mult sau de mai putina vreme!
... cand am fost inconjurata cu o iubire pe care o asteptam demult!
... cand am fost surprinsa in multe moduri, de fiecare data placut!
... cand am intalnit oameni voiosi!
... cand m-am plimbat pe stradute cu parfum de secol trecut, linistite si parca dintr-un alt oras!
... cand am fost recunoscatoare strabunilor mei!
... cand i-am MULTUMIT VIETII pentru TOT!!! :))
marți, 23 martie 2010
cel putin 12...
mi s-a facut oficial dor sa scriu pe blog. atatea lucruri frumoase au venit in viata mea. fara sa le prioritizez in vreun fel:
jurnalul oanei pellea - "mancat" pe nerasuflate si totusi cu drag, cu blandete; am fost cu ochii mintii intr-o mica sala de teatru, o firida in stanca, undeva in elvetia, putin la paris si new york; i-am indragit cainele si pisica, am fraternizat in fata nesimtirii bucurestenilor si politicienilor, mi s-a facut dor la unison de artisti plecati la Doamne-Doamne, mi s-a facut dor de mama si i-am multumit pentru clipele de singuratate invadate de ganduri, sentimente, emotii..
la mogosoaia cu fosti colegi de facultate si A. - liniste sufleteasca si inocenta copiiilor; dor de a avea o familie.. incredere ca va veni si timpul acela...grija D. de a ma lasa "pe maini bune" si emotia momentului cand mi-a spus-o...
astrograma - confirmare ca sunt pe drumul meu, ca invat si cresc, ma transform si iubirea ma asteapta dupa colt:) ca e timpul dialogului cu Dumnezeu...
sedinta cu I. - conectare cu mine si momentul prezent...cineva care ma vede si are timp pentru mine...puternica senzatie corporala, ancorare...
playground - entuziasm si delectare cu andrelele in maini, poiuri si limbajul semnelor inconjurati de carti... de mii de carti. un fluture mi-a poposit pe mana stanga si apoi s-a diluat. reamintirea placerii de a tricota, de a face, in genere, lucruri practice, de a-mi folosi corpul...
14 - dans, miscare, priviri intretaiate, O. si apa plata, entuziasmul fetelor. ce femei super faine am in jurul meu!!...
yoga - din nou in sala, in ciuda durerii...
bruschete cu branza si carnaciori (la Il calcio) si ciorba facuta de mine cu legume puse la congelator de bunica
slujba de vineri seara de la biserica Bucur - "esti in siguranta", "esenta e iubire", Maica Domnului, vocea ferma si blanda a preotului, grija dnei de la lumanari sa nu racesc
vernisajul A - culori tari (care amintesc de Frida) fara ca nota personala sa dispara, din contra; profunzime si senzatia de rotund, de crestere; planuri cu amici si cunostinte...
visul de azi noapte - un preot, eu tinand in mana un crucifix, starea de liniste si siguranta
corespondenta cu E, L, L
...motive pentru care am fost fericita! foarte fericita chiar!
Multumesc!
jurnalul oanei pellea - "mancat" pe nerasuflate si totusi cu drag, cu blandete; am fost cu ochii mintii intr-o mica sala de teatru, o firida in stanca, undeva in elvetia, putin la paris si new york; i-am indragit cainele si pisica, am fraternizat in fata nesimtirii bucurestenilor si politicienilor, mi s-a facut dor la unison de artisti plecati la Doamne-Doamne, mi s-a facut dor de mama si i-am multumit pentru clipele de singuratate invadate de ganduri, sentimente, emotii..
la mogosoaia cu fosti colegi de facultate si A. - liniste sufleteasca si inocenta copiiilor; dor de a avea o familie.. incredere ca va veni si timpul acela...grija D. de a ma lasa "pe maini bune" si emotia momentului cand mi-a spus-o...
astrograma - confirmare ca sunt pe drumul meu, ca invat si cresc, ma transform si iubirea ma asteapta dupa colt:) ca e timpul dialogului cu Dumnezeu...
sedinta cu I. - conectare cu mine si momentul prezent...cineva care ma vede si are timp pentru mine...puternica senzatie corporala, ancorare...
playground - entuziasm si delectare cu andrelele in maini, poiuri si limbajul semnelor inconjurati de carti... de mii de carti. un fluture mi-a poposit pe mana stanga si apoi s-a diluat. reamintirea placerii de a tricota, de a face, in genere, lucruri practice, de a-mi folosi corpul...
14 - dans, miscare, priviri intretaiate, O. si apa plata, entuziasmul fetelor. ce femei super faine am in jurul meu!!...
yoga - din nou in sala, in ciuda durerii...
bruschete cu branza si carnaciori (la Il calcio) si ciorba facuta de mine cu legume puse la congelator de bunica
slujba de vineri seara de la biserica Bucur - "esti in siguranta", "esenta e iubire", Maica Domnului, vocea ferma si blanda a preotului, grija dnei de la lumanari sa nu racesc
vernisajul A - culori tari (care amintesc de Frida) fara ca nota personala sa dispara, din contra; profunzime si senzatia de rotund, de crestere; planuri cu amici si cunostinte...
visul de azi noapte - un preot, eu tinand in mana un crucifix, starea de liniste si siguranta
corespondenta cu E, L, L
...motive pentru care am fost fericita! foarte fericita chiar!
Multumesc!
marți, 9 martie 2010
the illusional shape of things
s-a intamplat in timpul uneia dintre mutarile mele succesive de acum vreo 4 ani. eram in casa parintilor mei, cu majoritatea lucrurilor inca in pungi si valize. imi doream foarte tare sa ascult un cd anume. si stiam ca le pusesem pe toate intr-o sacosa alba. si am cautat sacosa mai mult de jumatate de ora. am intrebat-o si pe mama daca nu cumva o vazuse. am renuntat pana la urma ducandu-ma sa ma culc. si dimineata, cand m-am dat jos din pat, am dat cu nasul de un raft al bibloitecii plin de cd-uri, printre care si cel dorit de mine! si atunci m-a pocnit: cautam lucruri care se afla chiar sub nasul nostru, ghidandu-ne dupa forma pe care noi o avem in cap, nu dupa esenta lor.
mi-am dat seama din nou de asta ieri, cand mi-am dat seama ca primesc exact lucrulile de care am nevoie in relatii (si pe care mi le doream/doresc) dar nu de la persoana care credeam eu ca mi le va oferi.
ce pot sa mai spun? ...Multumesc!!
mi-am dat seama din nou de asta ieri, cand mi-am dat seama ca primesc exact lucrulile de care am nevoie in relatii (si pe care mi le doream/doresc) dar nu de la persoana care credeam eu ca mi le va oferi.
ce pot sa mai spun? ...Multumesc!!
vineri, 5 martie 2010
timp si recunostinta
sunt recunoscatoare Universului pentru ca am timp la indemana sa ma gandesc. sa citesc si sa reflectez asupra celor citite, sa ma bucur de momente perfecte ca cel de ieri, cand stateam la caldura, cu o carte minunata si o cana cu cafea de orz (alternativ cu o bere ghimbir:) ). in permanenta primesc semne, raspuns la intrebari nepuse. si descopar cu surprindere si fior de placere calitatile ascunse (dpmd vedere) ale barbatilor:)
azi sunt recunoscatoare
azi sunt recunoscatoare
marți, 2 martie 2010
the butterfly circus
no comment this time...
http://www.thedoorpost.com/hope/The%20Butterfly%20Circus/
http://www.thedoorpost.com/hope/The%20Butterfly%20Circus/
joi, 25 februarie 2010
uncle TED hits again:)
http://emigal.com/2010/01/14/how-to-live-100-years/
tare mi-ar placea sa ajung la TED, sa ii vad pe viu pe toti oamenii astia...si poate o sa incepem sa ne asemanam, mai stii:) cred ca e contagios, intr-adevar - si cred asta cand ma uit la prietenii mei:)
tare mi-ar placea sa ajung la TED, sa ii vad pe viu pe toti oamenii astia...si poate o sa incepem sa ne asemanam, mai stii:) cred ca e contagios, intr-adevar - si cred asta cand ma uit la prietenii mei:)
luni, 22 februarie 2010
Un film cu sens
Agora. Un film, o poveste, niste personaje... Doar atat? Am vazut filmul la cinema, intr-o sala cu putini spectatori si deci lipsita (din fericire) de freamatul floricelelor si bizaitul telefoanelor mobile. Am intrat in poveste inca de la inceput, m-a prins cred din cauza personajului principal, Hypathia. O femeie, profesor de filosofie la biblioteca din Alexandria, care cauta de-a lungul intregului film, isi pune intrebari, dar mai presus de toate isi mentine verticalitatea. O pagana condamnata la moarte de crestinii care o proclama vrajitoare. Pana la sfarsitul filmului toate intrebarile despre adevar, corectitudine, locul femeii in lume, crestinism, biserica mi-au invadat sufletul si mintea. Pe ecran se derula coloana cu nume de regizori, figuranti, actori etc si pe fata mea se prelingeau lacrimi.... Si ma simteam vie, atat de vie! Si filmul nu mai era "un" film, personajele nu mai erau doar "niste" personaje.... Si ma gandeam: cand "un/una", "niste", devin "acel/acea", "the" - cele care fac diferenta, cele care conteaza, care "fac sens", dau sens, transforma, ne transforma, lasa urme, sunt lucruri serioase care fac o diferenta in viata noastra? Cand se transforma superficialul, jocul in viata serioasa, cu sens?
A avut un impact asa puternic asupra mea pentru ca povestea "s-a prins" de cautarile mele interioare, de asumarea de responsabilitati, luarea deciziilor, drumul pe care merg, locul meu Aici. Si mi-a placut sentimentul de bogatie sufleteasca, de libertate de a fi pe care mi l-a permis. In fond a functionat ca o agora in care mi-am dat frau liber sentimentelor
A avut un impact asa puternic asupra mea pentru ca povestea "s-a prins" de cautarile mele interioare, de asumarea de responsabilitati, luarea deciziilor, drumul pe care merg, locul meu Aici. Si mi-a placut sentimentul de bogatie sufleteasca, de libertate de a fi pe care mi l-a permis. In fond a functionat ca o agora in care mi-am dat frau liber sentimentelor
vineri, 19 februarie 2010
norocul meu
sunt o norocoasa din multe puncte de vedere. si chiar daca ma repet: sunt norocoasa datorita prietenilor mei!
am fost de curand la un demo. la unul dintre ice-break-ere trainerul ne-a rugat sa le spunem colegilor de echipa, intr-un minut, apoi in 30 secunde catre tot grupul, cu ce ne mandrim. intrebarea asta mi-a ramas in cap si dupa ce s-au cernut "mandreturile" mele au ramas: mama si prietenii mei.
azi mi-a tare dor de Mama si de prietenii mei. si sunt norocoasa pentru ca pe ei ii pot suna, le pot scrie, ii aud si mai ales ii pot imbratisa
am fost de curand la un demo. la unul dintre ice-break-ere trainerul ne-a rugat sa le spunem colegilor de echipa, intr-un minut, apoi in 30 secunde catre tot grupul, cu ce ne mandrim. intrebarea asta mi-a ramas in cap si dupa ce s-au cernut "mandreturile" mele au ramas: mama si prietenii mei.
azi mi-a tare dor de Mama si de prietenii mei. si sunt norocoasa pentru ca pe ei ii pot suna, le pot scrie, ii aud si mai ales ii pot imbratisa
www.ted.com
e o resursa (inepuizabila?) de inspiratie.... azi l-am urmarit pe jamie oliver cu a sa dorinta:
"I wish for your help to create a strong, sustainable movement to educate every child about food, inspire families to cook again and empower people everywhere to fight obesity."
http://www.ted.com/talks/jamie_oliver.html
"I wish for your help to create a strong, sustainable movement to educate every child about food, inspire families to cook again and empower people everywhere to fight obesity."
http://www.ted.com/talks/jamie_oliver.html
joi, 18 februarie 2010
ce mai scriu oamenii pe bloguri
am descoperit blogul unui domn pe care am avut placerea sa-l cunosc - a se intelege ca drumurile noastre s-au intersectat de cateva ori la diverse workshop-uri/ seminarii/ acreditari... http://horea.coach.ro/ din care mi-a placut mult un post mai vechi "Inteligenţa emoţională poate fi cultivată la orice vîrstă ! - Remix yourself oftenly !". perspectiva "administratorului" vs "proprietarului" nu e noua pt mine decat dpdv al conceptelor folosite. dar mi-a placut cum a "brodat" horea pe marginea lor.
marți, 16 februarie 2010
pe drum
m-am apucat de acupunctura. adica il las pe un domn in varsta si haios sa infiga ace in mine:). e ok. aseara tratamentul mi-a dat o senzatie de usurare, eliberare care m-a ajutat sa fiu mai prezenta, mai conectata la mine. e ca si cand cobor din mintea mea, din capul meu printre lucrurile ce ma inconjoara. si zidul ce parca exista mai devreme o secunda intre noi, disparuse. ma intreb si eu aceleasi lucruri ca miliarde de alti oameni inaintea mea: ce e iluzie in viata mea si ce nu? ce e vis si ce e realitate? cat din toata incarcatura emotionala a unei zile merita osteneala? ma tot gandesc la acel moment cand voi avea atata pace si impacare in mine incat rautatea lumii nu va mai rezona cu mine ci o voi privi ca un ajutor ce ma invata sa cresc; cand imi va fi foarte clar ce zideste si ce nu; cand voi fi libera de atasamente... intre timp (si pentru a ma reintoarce acolo) merg la Alexiada, la yoga, citesc Luule Viilma samd
marți, 9 februarie 2010
luni, 8 februarie 2010
despre Parintele Porfirie
Cuviosul Parinte credea ca cel mai insemnat sprijin si ajutor pe care il poti da cuiva este urmatorul: sa stai sa il asculti, cand vrea sa iti vorbeasca despre nevoile si problemele sale, cand vrea sa-si spuna pasul, cand vrea sa-i fii alaturi ca sa nu simta singuratatea cumplita si respingerea sociala, care impovareaza sufletul omului.
sursa: http://www.crestinortodox.ro/carti-ortodoxe/batranul-porfirie-parinte-duhovnicesc-pedagog/iv-batranul-porfirie-parinte-duhovnicesc-si-pedagog-79461.html
sursa: http://www.crestinortodox.ro/carti-ortodoxe/batranul-porfirie-parinte-duhovnicesc-pedagog/iv-batranul-porfirie-parinte-duhovnicesc-si-pedagog-79461.html
vremea in week-end
ii sunt recunoscatoare lui Dumnezeu pentru week-end-ul ce tocmai a trecut. am facut greseli si am inteles, am primit si am dat, am fost invatata si incercata, am cazut si m-am ridicat, am fost ajutata sa invat si sa inteleg, sa simt, sa cresc, sa ma vindec. azi m-am trezit fara ceas, in jur de 5 jumate, odihnita (lucru rar), cu chef, mintea limpede. am avut timp si pentru micul dejun!
O. si Luule Viilma imi reamintesc cat de important este trupul meu si cat de recunoacatoare am nevoie sa ii fiu. Imi place sa vorbesc cu corpul meu si simt foarte puternic raspunsul lui (durerile imi trec sau mi se diminueaza) de fiecare data cand ii cer iertare. Pentru ca ani de zile i-am pus in carca lucruri care nu erau ale lui/mele, fara sa tin cont de strigatele lui, ii multumesc si ii sunt profund recunoscatoare ca inca e in viata si intreg. Si acum, in ceasul al 12-lea, ii dau atentie si il rog sa ma astepte sa ma vindec in ritmul meu iar el sa ramana intreg si sanatos. Am simtit ca picioarele imi sunt facute sa mearga si le-am scos la plimbare prin nameti de zapada; s-au bucurat ca in copilarie si ma bucuram si eu pe masura ce redescopeream in mine fascinatia iernii!
mi-a facut bine sa ma retrag in micul meu barlog, sa stau cu mine si gandurile mele (Dea, stiu bine senzatia de agitatie! am trait-o de atatea ori. cu cat m-am asezat mai repede la taifas cu mine insami cu atat mi-a fost mai bine! try it;) )
un calorifer cald:), o carte de L. V., lumanari si lapte cald, ceai sau un pahar de vin, dupa caz:), plimbarea prin zapada si conversatiile cu prieteni buni si inimosi au facut din week-end-ul meu o binecuvantare!
O. si Luule Viilma imi reamintesc cat de important este trupul meu si cat de recunoacatoare am nevoie sa ii fiu. Imi place sa vorbesc cu corpul meu si simt foarte puternic raspunsul lui (durerile imi trec sau mi se diminueaza) de fiecare data cand ii cer iertare. Pentru ca ani de zile i-am pus in carca lucruri care nu erau ale lui/mele, fara sa tin cont de strigatele lui, ii multumesc si ii sunt profund recunoscatoare ca inca e in viata si intreg. Si acum, in ceasul al 12-lea, ii dau atentie si il rog sa ma astepte sa ma vindec in ritmul meu iar el sa ramana intreg si sanatos. Am simtit ca picioarele imi sunt facute sa mearga si le-am scos la plimbare prin nameti de zapada; s-au bucurat ca in copilarie si ma bucuram si eu pe masura ce redescopeream in mine fascinatia iernii!
mi-a facut bine sa ma retrag in micul meu barlog, sa stau cu mine si gandurile mele (Dea, stiu bine senzatia de agitatie! am trait-o de atatea ori. cu cat m-am asezat mai repede la taifas cu mine insami cu atat mi-a fost mai bine! try it;) )
un calorifer cald:), o carte de L. V., lumanari si lapte cald, ceai sau un pahar de vin, dupa caz:), plimbarea prin zapada si conversatiile cu prieteni buni si inimosi au facut din week-end-ul meu o binecuvantare!
marți, 2 februarie 2010
Desertaciunea desertaciunilor
azi au venit la mine cateva scrieri foarte frumoase. am ales sa le impartasesc cu altii. si sa le salvez in loc mai accesibil chiar si pentru mine (nu uitate prin calculatorul meu, prin fisiere)..
“Fie de-a cunoaşte toată Biblia pe de rost, precum şi toate pildele înţelepţilor, la ce-ţi foloseşte de n-ai dragostea lui Dumnezeu şi Harul Lui. Toate sunt deşertăciuni, afară de a iubi pe Dumnezeu şi de a sluji numai Lui. Înţelepciunea de mai sus este să năzuieşti la Împărăţia Cerurilor, dispreţuind lumea. Deşertăciunea este aşadar, a umbla după bogăţiile cele pieritoare şi a nădăjdui în ele; deşertăciune este a nădăjdui la slavă şi a te ridica la locuri de frunte; deşertăciune este a merge după dorinţele trupului - şi-a pofti acele lucruri care, într-o zi, pedeapsă grea îţi vor aduce; deşertăciune este a dori o viaţă lungă - şi a nu te gândi ca să trăieşti cum se cuvine; deşertăciune este a cugeta numai la viaţa de acum, fără să cugeţi la ceea ce va veni după ea; deşertăciune este a te lipi la ceea ce atât de repede trece, - şi a nu te grăbi către bucuria, cea care sfârşit nu are. Fie de-aş avea toată ştiinţa lumii, dacă n-am dragoste la ce-mi foloseşte aceasta în faţa lui Dumnezeu care mă va judeca după fapte.”
Sursa: Ieromonah Arsenie Boca, Cărarea Împărăţiei, Editura Sfintei Episcopii Ortodoxe Române a Aradului, Deva 2006
“Fie de-a cunoaşte toată Biblia pe de rost, precum şi toate pildele înţelepţilor, la ce-ţi foloseşte de n-ai dragostea lui Dumnezeu şi Harul Lui. Toate sunt deşertăciuni, afară de a iubi pe Dumnezeu şi de a sluji numai Lui. Înţelepciunea de mai sus este să năzuieşti la Împărăţia Cerurilor, dispreţuind lumea. Deşertăciunea este aşadar, a umbla după bogăţiile cele pieritoare şi a nădăjdui în ele; deşertăciune este a nădăjdui la slavă şi a te ridica la locuri de frunte; deşertăciune este a merge după dorinţele trupului - şi-a pofti acele lucruri care, într-o zi, pedeapsă grea îţi vor aduce; deşertăciune este a dori o viaţă lungă - şi a nu te gândi ca să trăieşti cum se cuvine; deşertăciune este a cugeta numai la viaţa de acum, fără să cugeţi la ceea ce va veni după ea; deşertăciune este a te lipi la ceea ce atât de repede trece, - şi a nu te grăbi către bucuria, cea care sfârşit nu are. Fie de-aş avea toată ştiinţa lumii, dacă n-am dragoste la ce-mi foloseşte aceasta în faţa lui Dumnezeu care mă va judeca după fapte.”
Sursa: Ieromonah Arsenie Boca, Cărarea Împărăţiei, Editura Sfintei Episcopii Ortodoxe Române a Aradului, Deva 2006
Zambeste! Viata e frumoasa!
Cateva randuri de Octavian Paler
"Am invatat ca poti continua inca mult timp Dupa ce ai spus ca nu mai poti
Am invatat ca atunci cand sunt suparat am DREPTUL sa fiu suparat Dar nu am dreptul sa fiu si rau
Am invatat ca prietenia adevarata continua sa existe chiar si la distanta
Am invatat ca nu este intotdeauna de ajuns sa fii iertat de altii Cateodata trebuie sa inveti sa te ierti pe tine insuti
Am invatat ca indiferent cat de mult suferi, Lumea nu se va opri in loc pentru durerea ta.
Am invatat ca trecutul si circumstantele ti-ar putea influenta personalitatea Dar ca TU esti responsabil pentru ceea ce devii
Am invatat ca indiferent de consecinte
Cei care sunt cinstiti cu ei insisi ajung mai departe in viata
Am invatat ca si atunci cand crezi ca nu mai ai nimic de dat Cand te striga un prieten vei gasi puterea de a-l ajuta.
Am invatat ca scrisul
Ca si vorbitul
Poate linisti durerile sufletesti
Am invatat sa iubesc
Ca sa pot sa fiu iubit. "
cu ultimele 2 paragrafe rezonez acum in mod special...
"Am invatat ca poti continua inca mult timp Dupa ce ai spus ca nu mai poti
Am invatat ca atunci cand sunt suparat am DREPTUL sa fiu suparat Dar nu am dreptul sa fiu si rau
Am invatat ca prietenia adevarata continua sa existe chiar si la distanta
Am invatat ca nu este intotdeauna de ajuns sa fii iertat de altii Cateodata trebuie sa inveti sa te ierti pe tine insuti
Am invatat ca indiferent cat de mult suferi, Lumea nu se va opri in loc pentru durerea ta.
Am invatat ca trecutul si circumstantele ti-ar putea influenta personalitatea Dar ca TU esti responsabil pentru ceea ce devii
Am invatat ca indiferent de consecinte
Cei care sunt cinstiti cu ei insisi ajung mai departe in viata
Am invatat ca si atunci cand crezi ca nu mai ai nimic de dat Cand te striga un prieten vei gasi puterea de a-l ajuta.
Am invatat ca scrisul
Ca si vorbitul
Poate linisti durerile sufletesti
Am invatat sa iubesc
Ca sa pot sa fiu iubit. "
cu ultimele 2 paragrafe rezonez acum in mod special...
momente noi
mi-e drag sa scriu pe blog. si m-am tot gandit sa revin dar nu am mai gasit acele momente intense pe care sa vreau a le impartasi. dar in weekend-ul asta, au reaparut.
sub forma unei impacari cu o veche amintire, cu mama si tata si eu copil. e atat de ciudat si totusi atat de natural cum vin impacarile astea. atunci cand nu te astepti, ca cel mai pretios lucru al vietii, iti umplu tot trupul si sufletul de o liniste care nu cere nimic, nu vrea nimic la schimb, fara sa-i lipseasca nimic si fara sa aiba nimic in plus, pur si simplu perfecta. si parca ma astepta, ea, impacarea, era din totdeauna acolo, doar ma astepta pe mine sa vad, sa inteleg, sa cresc. era foarte de dimineata, afara era alb si in casa cald. si m-am lasat din nou sa simt, mi-am lasat corpul sa isi faca miscarile pe care stia sa le faca, fara sa mai gandesc, sa ma mai intreb daca e bine sau corect... mare dreptate a avut Dea: m-am simtit atat de bine la sfarsitul anului trecut pentru ca socul mi-a oprit mintea sa mai construiasca tipare si atunci am vietuit pur si simplu; am fost conectata la Univers, la Spirit, la intelepciune..
apoi au fost intalnirile cu I. in care am vorbit cu copilul din mine...
si intalnirea cu Alexiada si lucrul pe deblocarea chakrelor...
si seara cu O si St la pizza si ceai...
si pranzul si seara cu D...
Multumesc!
sub forma unei impacari cu o veche amintire, cu mama si tata si eu copil. e atat de ciudat si totusi atat de natural cum vin impacarile astea. atunci cand nu te astepti, ca cel mai pretios lucru al vietii, iti umplu tot trupul si sufletul de o liniste care nu cere nimic, nu vrea nimic la schimb, fara sa-i lipseasca nimic si fara sa aiba nimic in plus, pur si simplu perfecta. si parca ma astepta, ea, impacarea, era din totdeauna acolo, doar ma astepta pe mine sa vad, sa inteleg, sa cresc. era foarte de dimineata, afara era alb si in casa cald. si m-am lasat din nou sa simt, mi-am lasat corpul sa isi faca miscarile pe care stia sa le faca, fara sa mai gandesc, sa ma mai intreb daca e bine sau corect... mare dreptate a avut Dea: m-am simtit atat de bine la sfarsitul anului trecut pentru ca socul mi-a oprit mintea sa mai construiasca tipare si atunci am vietuit pur si simplu; am fost conectata la Univers, la Spirit, la intelepciune..
apoi au fost intalnirile cu I. in care am vorbit cu copilul din mine...
si intalnirea cu Alexiada si lucrul pe deblocarea chakrelor...
si seara cu O si St la pizza si ceai...
si pranzul si seara cu D...
Multumesc!
În ziua în care m-am iubit cu adevărat ...
(un mail primit. thx, O!)
de Charles Chaplin
În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am înţeles că în toate împrejurările, mă aflam la locul potrivit, în momentul potrivit.
Şi atunci, am putut să mă liniştesc.
Astăzi, ştiu că aceasta se numeşte …Stimă de sine.
În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am realizat că neliniştea şi suferinţa mea emoţională, nu erau nimic altceva decât semnalul că merg împotriva convingerilor mele.
Astăzi, ştiu că aceasta se numeşte…Autenticitate.
În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am încetat să doresc o viaţă diferită şi am început să înţeleg că tot ceea ce mi se întâmplă, contribuie la dezvoltarea mea personală.
Astăzi, ştiu că aceasta se numeşte…Maturitate.
În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am început să realizez că este o greşeală să forţez o situaţie sau o persoană, cu singurul scop de a obţine ceea ce doresc, ştiind foarte bine că nici acea persoană, nici eu însumi nu suntem pregătiţi şi că nu este momentul...
Astăzi, ştiu că aceasta se numeşte…Respect
În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am început să mă eliberez de tot ceea ce nu era benefic...
Persoane, situaţii, tot ceea ce îmi consumă energia.
La început, raţiunea mea numea asta egoism.
Astăzi, ştiu că aceasta se numeşte…Amor propriu.
În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am încetat să-mi mai fie teamă de timpul liber şi am renunţat să mai fac planuri mari, am abandonat Mega-proiectele de viitor. Astăzi fac ceea ce este corect, ceea ce îmi place, când îmi place şi în ritmul meu.
Astăzi, ştiu că aceasta se numeşte…Simplitate.
În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am încetat să mai caut să am întotdeauna dreptate şi mi-am dat seama de cât de multe ori m-am înşelat.
Astăzi, am descoperit.. . Modestia.
În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am încetat să retrăiesc trecutul şi să mă preocup de viitor.
Astăzi, trăiesc prezentul, acolo unde se petrece întreaga viaţă.
Astăzi, trăiesc clipa fiecărei zile.
Şi aceasta se numeşte…Plenitudine.
În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am înţeles că raţiunea mă poate înşela şi dezamăgi.
Dar dacă o pun în slujba inimii mele, ea devine un aliat foarte preţios.
Şi toate acestea înseamnă... SĂ ŞTII SĂ TRĂIEŞTI CU ADEVĂRAT!
“Nu trebuie să ne temem de confruntări...
...Din haos se nasc stelele.”
de Charles Chaplin
În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am înţeles că în toate împrejurările, mă aflam la locul potrivit, în momentul potrivit.
Şi atunci, am putut să mă liniştesc.
Astăzi, ştiu că aceasta se numeşte …Stimă de sine.
În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am realizat că neliniştea şi suferinţa mea emoţională, nu erau nimic altceva decât semnalul că merg împotriva convingerilor mele.
Astăzi, ştiu că aceasta se numeşte…Autenticitate.
În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am încetat să doresc o viaţă diferită şi am început să înţeleg că tot ceea ce mi se întâmplă, contribuie la dezvoltarea mea personală.
Astăzi, ştiu că aceasta se numeşte…Maturitate.
În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am început să realizez că este o greşeală să forţez o situaţie sau o persoană, cu singurul scop de a obţine ceea ce doresc, ştiind foarte bine că nici acea persoană, nici eu însumi nu suntem pregătiţi şi că nu este momentul...
Astăzi, ştiu că aceasta se numeşte…Respect
În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am început să mă eliberez de tot ceea ce nu era benefic...
Persoane, situaţii, tot ceea ce îmi consumă energia.
La început, raţiunea mea numea asta egoism.
Astăzi, ştiu că aceasta se numeşte…Amor propriu.
În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am încetat să-mi mai fie teamă de timpul liber şi am renunţat să mai fac planuri mari, am abandonat Mega-proiectele de viitor. Astăzi fac ceea ce este corect, ceea ce îmi place, când îmi place şi în ritmul meu.
Astăzi, ştiu că aceasta se numeşte…Simplitate.
În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am încetat să mai caut să am întotdeauna dreptate şi mi-am dat seama de cât de multe ori m-am înşelat.
Astăzi, am descoperit.. . Modestia.
În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am încetat să retrăiesc trecutul şi să mă preocup de viitor.
Astăzi, trăiesc prezentul, acolo unde se petrece întreaga viaţă.
Astăzi, trăiesc clipa fiecărei zile.
Şi aceasta se numeşte…Plenitudine.
În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am înţeles că raţiunea mă poate înşela şi dezamăgi.
Dar dacă o pun în slujba inimii mele, ea devine un aliat foarte preţios.
Şi toate acestea înseamnă... SĂ ŞTII SĂ TRĂIEŞTI CU ADEVĂRAT!
“Nu trebuie să ne temem de confruntări...
...Din haos se nasc stelele.”
joi, 14 ianuarie 2010
morning peak
treceam cu masina pe la romana. inghesuiala, ca de obicei. am oprit in dreptul unui stalp pe care era un mic afis: "salvati-o pe alexandra" . am primit si un email cu acelasi subiect. o cunosc pe fetita. si am inceput sa plang. dar nu pentru ea. ci pentru parinti. pentru ca mi-a revenit in memorie starea pe care o aveam cand traia mama. cand simteam atata forta in mine de a face ABSOLUT orice pentru a gasi solutia salvatoare; cand nu mai conta nimic altceva, cand ma simteam in stare sa renunt la orice, sa trec peste oricine... si acum cand scriu imi revine acea stare. si am o parere de rau ca nu pot gasi cuvinte mai potrivite care sa transmita aceasta stare. pentru ca nu am mai trait-o niciodata altcandva decat atunci cand a fost o chestiune de viata si de moarte, legata tot de mama. ai sentimentul ca poti sta in fata unui tren care vine spre tine in forta si il poti opri! faci orice, incerci orice, mintea iti functioneaza zi si noapte, traiesti intr-un iures constant, un vortex in care simti viata cu enorma intensitate, te simti pe tine, toate viscerele atat de prezente, si o atotputernicie instinctiva, devastatoare!
nu regret absolut nimic din tot ce am facut. doar ca nu am putut face mai mult! iar gandul de azi, diferenta intre ce am simtit atunci si ce simt acum, cand lucrurile s-au mai linistit si au intrat pe fagasul considerat normal, al unei zile ordinare, este foarte mare: si ma intreb daca si cat merita sa mai pun la suflet micile piedici ale zilei de azi, neimplinirile si nepotrivelile... fata de ce am trait, nu merita sa le ridic la rangul de chestiuni de viata si moarte. doar sa le iau ca atare si sa am incredere in viata si in Dumnezeu.
si in fond de ce am plans? pentru trairea atat de profunda a acelor vremuri, pentru ca e o forta dureroasa, o combinatie de tristete si putere si furie....chiar trebuie sa o traiesti ca sa o intelegi. o perspectiva care iti schimba definitiv viata, prioritatile, unghiurile de vedere, care te transforma.
Dumnezeu sa le ajute parintilor Alexandrei!
nu regret absolut nimic din tot ce am facut. doar ca nu am putut face mai mult! iar gandul de azi, diferenta intre ce am simtit atunci si ce simt acum, cand lucrurile s-au mai linistit si au intrat pe fagasul considerat normal, al unei zile ordinare, este foarte mare: si ma intreb daca si cat merita sa mai pun la suflet micile piedici ale zilei de azi, neimplinirile si nepotrivelile... fata de ce am trait, nu merita sa le ridic la rangul de chestiuni de viata si moarte. doar sa le iau ca atare si sa am incredere in viata si in Dumnezeu.
si in fond de ce am plans? pentru trairea atat de profunda a acelor vremuri, pentru ca e o forta dureroasa, o combinatie de tristete si putere si furie....chiar trebuie sa o traiesti ca sa o intelegi. o perspectiva care iti schimba definitiv viata, prioritatile, unghiurile de vedere, care te transforma.
Dumnezeu sa le ajute parintilor Alexandrei!
miercuri, 13 ianuarie 2010
planuri
pentru anul acesta am planuri. vizeaza dezvoltarea mea personala si, intr-un fel, un nou inceput. nu scriu amanuntit despre ele pentru ca sunt superstitioasa:) si pentru ca, mai degraba, stiu ca energia lor se poate risipi. dar mi-ar placea sa stie mama despre ele, sa se bucure alaturi de mine. o sa-i spun in alt mod poate si din dorinta copilului meu interior ca mama sa mi le aprobe:) dar pentru ca vreau cu adevarat sa se bucure de ele, sa vada cum cresc, cum merg pe drumul meu si ma bucur!
marți, 12 ianuarie 2010
convorbire telefonica
am visat-o! pe ea, pe mama. vorbeam la telefon si vocea ei calda imi rasuna si acum in urechi: buna draga mamii, ce faci? eram fermecata de faptul ca o aud, parea ireal si atat de real in acelasi timp. am intrebat-o ce face si nu mi-a raspuns . dar stiam ca asculta. si i-am spus ca eu sper ca e bine pt ca e cu toti ai ei. si tot nu raspundea dar simteam ca e ceva trist de care nu vrea sa imi vorbeasca. si i-am spus doar ca imi pare rau si o rog sa ma ierte. si a fost ca o eliberare pe care o asteptam.
doamne, ce bine ca am vorbit cu mama!...
doamne, ce bine ca am vorbit cu mama!...
luni, 11 ianuarie 2010
o zi binecuvantata si o seara speciala
Cand am intrat in manastire toate luminile erau stinse, mai putin candelele. Lumea statea in picioare sau in genunchi, preotul canta cu vocea lui grava si cinstita... Atmosfera de adevarata slava si smerenie. Se savarsea Paraclisul Maicii Domnului.... Si deodata mi-am dat seama ca era duminica si nu tamaiasem mormantul! Se implinea o luna de la plecarea mamei. Fusesem extrem de incantata de visul Claudiei, de cele 4 ore petrecute la Maria (curatare, masaj, crearea unei legaturi cu Maria si discutia cu ea), de visul meu de cu o noapte in urma, de intalnirea cu M. si planurile pentru V.P, sentimentul ca mama si bunica sunt bine ....si apoi asta: cum de uitasem?? cum fusese posibil ca exact in acea zi, singura pe saptamana, sa uit!? atat de repede!! ma simteam ingrozitor. L-am sunat pe tata propunandu-i sa mergem atunci (era deja 18.30 si intuneric) si nu a vrut.
Am luat-o de acasa pe M. pt ca urma sa mergem in Green Tea (pe care il asteptam cu atata bucurie!) si deja trecusem in starea de furie. Ma gandeam ca nu era corect fata de nimeni sa ma descarc pe ei pt ca greseala era in intregime a mea! Vorbeam monosilabic, eram apatica si numai chef de ceai si vorba nu mai aveam... Si M. imi spune: dar putem merge acum la mormant! Si atunci ceva in mine a reinceput sa straluceasca, un licar ca situatia nu era in totalitate pierduta. Mai tarziu aveam sa imi dau seama ca Maica Domnului imi ascultase ruga!
Ajungem la O. si in stilul ei franc dar cald imi spune acelasi lucru: si care e problema, mergem acum!.... Licarul se transforma in lumina!
Telefonul nu mai avea baterie. Nu puteam da de D. Ne intoarcem spre Green Tea, atunci ajunge si D. ii explic pe scurt situatia si imi spune: nici o problema, mie nu mi-e frica de cimitire, mergem binenteles! Ii intreb pe cei de la ceainarie daca putem veni mai tarziu. Sigur, imi raspund (in acelasi loc in care de multe ori in weekend nu am gasit loc nici pt 2 persoane, acum era loc pt 4!).
Pe drum luam si un sac cu hainute si jucarii pentru V.P. Deja morga incepea sa mi se duca de pe fata!
Cei 3 bodyguarzi ne privesc putin suspect: 4 tipe care intra in cimitir seara la 19.15! :) Mergem pe alei linistite, cu un aer atat de natural. Luna ne calauzeste pasii. Candelute aprinse din loc in loc imi amintesc de anul in care am fost la Rasnov si am admirat cimitirul in seara de revelion, cu lumanari aprinse si zapada care cadea din cer.
Impacare, bucurie si recunostinta! - asta am simtit mai apoi; si o dorinta de a-mi imbratisa prietenele si a le multumi din toata inima pentru ceea ce au facut pentru mine! si stiu ca ajutorul a venit de mai sus, dar ele au fost mijlocitori si au avut si ele vointa lor de a face lucrurile sa se intample astfel.
Iar ceaiul, narghileaua si vinul fiert au incheiat o zi si o seara ce mi-au lasat o amintire calda in suflet si zambetul pe buze!
Am luat-o de acasa pe M. pt ca urma sa mergem in Green Tea (pe care il asteptam cu atata bucurie!) si deja trecusem in starea de furie. Ma gandeam ca nu era corect fata de nimeni sa ma descarc pe ei pt ca greseala era in intregime a mea! Vorbeam monosilabic, eram apatica si numai chef de ceai si vorba nu mai aveam... Si M. imi spune: dar putem merge acum la mormant! Si atunci ceva in mine a reinceput sa straluceasca, un licar ca situatia nu era in totalitate pierduta. Mai tarziu aveam sa imi dau seama ca Maica Domnului imi ascultase ruga!
Ajungem la O. si in stilul ei franc dar cald imi spune acelasi lucru: si care e problema, mergem acum!.... Licarul se transforma in lumina!
Telefonul nu mai avea baterie. Nu puteam da de D. Ne intoarcem spre Green Tea, atunci ajunge si D. ii explic pe scurt situatia si imi spune: nici o problema, mie nu mi-e frica de cimitire, mergem binenteles! Ii intreb pe cei de la ceainarie daca putem veni mai tarziu. Sigur, imi raspund (in acelasi loc in care de multe ori in weekend nu am gasit loc nici pt 2 persoane, acum era loc pt 4!).
Pe drum luam si un sac cu hainute si jucarii pentru V.P. Deja morga incepea sa mi se duca de pe fata!
Cei 3 bodyguarzi ne privesc putin suspect: 4 tipe care intra in cimitir seara la 19.15! :) Mergem pe alei linistite, cu un aer atat de natural. Luna ne calauzeste pasii. Candelute aprinse din loc in loc imi amintesc de anul in care am fost la Rasnov si am admirat cimitirul in seara de revelion, cu lumanari aprinse si zapada care cadea din cer.
Impacare, bucurie si recunostinta! - asta am simtit mai apoi; si o dorinta de a-mi imbratisa prietenele si a le multumi din toata inima pentru ceea ce au facut pentru mine! si stiu ca ajutorul a venit de mai sus, dar ele au fost mijlocitori si au avut si ele vointa lor de a face lucrurile sa se intample astfel.
Iar ceaiul, narghileaua si vinul fiert au incheiat o zi si o seara ce mi-au lasat o amintire calda in suflet si zambetul pe buze!
joi, 7 ianuarie 2010
transformare
sunt foarte multumita de felul in care lucrurile se desfasoara , de ritmul lor, de cum le inteleg si le accept acum, de cum se aseaza in mine... un amic este foarte angrenat de ceva vreme in studiu invidual de dezvoltare personala care include diverse tipuri de meditatii, lucrul cu energiile etc. si il vad cum se transforma..cu atat mai mult cu cat nu vorbim prea des. si in lunile sabatice cat nu a avut serviciu cred ca el si lumea lui s-au indepartat de ceea ce erau odata: ore intregi in fata calculatorului, stres, deadline-uri, lupta pentru putere, ego etc.
2010 este anul Tigrului Alb si se anunta la fel de neobisnuit si spectaculos ca animalul care il patroneaza. si sunt optimista!
mi-e dor de mama. am sentimentul ca e bine acolo unde este. cand merg cu masina imi las cateodata mana pe scaunul din dreapta si ma gandesc ca mama ma tine de mana. si poate ca...
si ma bucur pentru toti oamenii, ca mama O, care au sansa sa traiasca in continuare. am incredere ca Universul stie foarte bine cum sa aseze lucrurile.
oare e prea utopic sa cred ca voi trai si cand se va forma masa critica de oameni care "se trezesc"?? adica un viitor nu foarte indepartat, daca e sa privim dintr-o perspectiva universala..
2010 este anul Tigrului Alb si se anunta la fel de neobisnuit si spectaculos ca animalul care il patroneaza. si sunt optimista!
mi-e dor de mama. am sentimentul ca e bine acolo unde este. cand merg cu masina imi las cateodata mana pe scaunul din dreapta si ma gandesc ca mama ma tine de mana. si poate ca...
si ma bucur pentru toti oamenii, ca mama O, care au sansa sa traiasca in continuare. am incredere ca Universul stie foarte bine cum sa aseze lucrurile.
oare e prea utopic sa cred ca voi trai si cand se va forma masa critica de oameni care "se trezesc"?? adica un viitor nu foarte indepartat, daca e sa privim dintr-o perspectiva universala..
miercuri, 6 ianuarie 2010
cadoul de la ingerasi
azi am primit un cadou foarte frumos! de la MAMA! si mai apoi am gasit acest mesaj si stiu acum ca mama este un ingeras care ma vegheaza si o face intotdeauna, care ma inconjoara cu infinita iubire!
TE IUBESC si ITI MULTUMESC!
cu mare drag si mare dor, fiica ta
"Noaptea trecuta, cand ceasul a batut de miezul noptii si Noul An a inceput, un inger ti-a facut un cadou foarte special, un cadou care se afla acum in fata ta. Este intr-o cutie mare, invelita in culoarea lunii, ale carei raze lumineaza un lac stralucitor si este legata cu o funda tesuta chiar din acele raze.
Desfa funda. Deschide cutia. Da la o parte hartia si vezi inauntru cea mai minunata mantie, tesuta cu iubire, iubirea pura a ingerilor si impletita cu fire de fericire si vise – fericirea si visele tale, tesute doar pentru tine.
Unele fire sunt create din emotiile pe care crezi ca le vei trai, atunci cand visele ti se vor implini. Unele fire sunt emotiile pe care le-ai trait deja, in cele mai frumoase momente ale vietii tale. Fiecare bucurie, raset, sarut si imbratisare este aici, fiecare moment de tandrete impartasit cu altii, in trecut si de acum incolo. Fiecare moment de mandrie sincera fata de tine insuti sau fata de cineva iubit, pentru realizarea unui lucru extraordinar. Fiecare moment de pace in care te contopesti si te extinzi in unitate, recunoscand ca esti copilul unui univers binevoitor, pur si inocent, binecuvantat cu iubire si calauzire. Totul se afla aici, in aceasta mantie creata doar pentru tine.
Si cel mai minunat lucru dintre toate este ca poti purta aceasta mantie, chiar acum. O poti imbraca si te poti invalui in bucurie, iubire si pace, chiar in acest moment, indiferent cum sunt lucrurile in viata ta. Nu e nevoie sa astepti sa se petreaca ceva, ca sa simti toate acestea, le poti simti chiar acum. Te poti infasura in ea, lasand iubirea sa-ti deschida inima si sa-ti aduca zambetul pe chip. Chiar acum.
Imbraca-te cu mantia ingerilor, in fiecare dimineata. Leag-o strans in jurul tau si inspira bucuria vietii. Simte cum grijile se dizolva, pur si simplu, fiind inlocuite cu iubire – o iubire profunda, care curge pentru tine, asa cum esti, in acest moment. Asculta cantul ingerilor si recunoaste iubirea si grija lor, relaxeaza-te in imbratisarea lor, ai incredere ca vor veghea asupra ta, intreaga zi.
Fa asta in fiecare zi. Permite-ti sa primesti chiar in acest moment, fericirea la care visezi. Fa asta si cel mai minunat miracol dintre toate va lua nastere in jurul tau, atat de lin, incat s-ar putea sa nu realizezi, decat dupa ce o mare parte din an a trecut. Fa asta, fii asta, fii bucurie, pace si iubire, straluceste odata cu aceasta mantie in fiecare zi si, treptat, circumstantele vietii tale vor incepe sa se schimbe si sa se alinieze cu energia pe care o radiezi.
A, iata, aici este un bilet de la ingerul tau: „Cel mai usor mod de a-ti implini visele este sa-ti oferi darul fericirii, chiar acum.”
TE IUBESC si ITI MULTUMESC!
cu mare drag si mare dor, fiica ta
"Noaptea trecuta, cand ceasul a batut de miezul noptii si Noul An a inceput, un inger ti-a facut un cadou foarte special, un cadou care se afla acum in fata ta. Este intr-o cutie mare, invelita in culoarea lunii, ale carei raze lumineaza un lac stralucitor si este legata cu o funda tesuta chiar din acele raze.
Desfa funda. Deschide cutia. Da la o parte hartia si vezi inauntru cea mai minunata mantie, tesuta cu iubire, iubirea pura a ingerilor si impletita cu fire de fericire si vise – fericirea si visele tale, tesute doar pentru tine.
Unele fire sunt create din emotiile pe care crezi ca le vei trai, atunci cand visele ti se vor implini. Unele fire sunt emotiile pe care le-ai trait deja, in cele mai frumoase momente ale vietii tale. Fiecare bucurie, raset, sarut si imbratisare este aici, fiecare moment de tandrete impartasit cu altii, in trecut si de acum incolo. Fiecare moment de mandrie sincera fata de tine insuti sau fata de cineva iubit, pentru realizarea unui lucru extraordinar. Fiecare moment de pace in care te contopesti si te extinzi in unitate, recunoscand ca esti copilul unui univers binevoitor, pur si inocent, binecuvantat cu iubire si calauzire. Totul se afla aici, in aceasta mantie creata doar pentru tine.
Si cel mai minunat lucru dintre toate este ca poti purta aceasta mantie, chiar acum. O poti imbraca si te poti invalui in bucurie, iubire si pace, chiar in acest moment, indiferent cum sunt lucrurile in viata ta. Nu e nevoie sa astepti sa se petreaca ceva, ca sa simti toate acestea, le poti simti chiar acum. Te poti infasura in ea, lasand iubirea sa-ti deschida inima si sa-ti aduca zambetul pe chip. Chiar acum.
Imbraca-te cu mantia ingerilor, in fiecare dimineata. Leag-o strans in jurul tau si inspira bucuria vietii. Simte cum grijile se dizolva, pur si simplu, fiind inlocuite cu iubire – o iubire profunda, care curge pentru tine, asa cum esti, in acest moment. Asculta cantul ingerilor si recunoaste iubirea si grija lor, relaxeaza-te in imbratisarea lor, ai incredere ca vor veghea asupra ta, intreaga zi.
Fa asta in fiecare zi. Permite-ti sa primesti chiar in acest moment, fericirea la care visezi. Fa asta si cel mai minunat miracol dintre toate va lua nastere in jurul tau, atat de lin, incat s-ar putea sa nu realizezi, decat dupa ce o mare parte din an a trecut. Fa asta, fii asta, fii bucurie, pace si iubire, straluceste odata cu aceasta mantie in fiecare zi si, treptat, circumstantele vietii tale vor incepe sa se schimbe si sa se alinieze cu energia pe care o radiezi.
A, iata, aici este un bilet de la ingerul tau: „Cel mai usor mod de a-ti implini visele este sa-ti oferi darul fericirii, chiar acum.”
cescuta
acum ceva timp am primit un email cu povestea de mai jos. acum simt ca in 2009 am fost o cescuta. nu cred ca procesul s-a incheiat dar cu siguranta sunt pe undeva intr-un colt de cuptor:)
"O familie a plecat într-o excursie în Orient să cumpere ceva dintr-un frumos magazin de antichităţi, pentru celebrarea celei de a 25-a aniversari de la căsătorie. Amândurura le plăceau antichităţile şi produsele din argilă, ceramice, în special ceştile de ceai. Au observat o ceaşcă excepţională şi au întrebat:”Putem să vedem ceşcuţa aceea? Nu am văzut niciodată ceva atât de frumos.”
În timp ce doamna le oferea ceea ce ceruseră, ceşcuţa de ceai a început să vorbească: “Voi nu puteţi să înţelegeţi. Nu am fost de la început o ceşcuţă de ceai. Cândva am fost doar un bulgăre de argila roşie. Stăpânul m-a luat şi m-a rulat, m-a bătut tare, m-a frământat în repetate rânduri, iar eu am strigat: “Nu face asta!”,“Nu-mi place!” “Lasă-mă în pace,” dar el a zâmbit doar şi a spus cu blândeţe: “Încă nu!” Apoi, ah! Am fost aşezată pe o roată şi am fost învârtită, învârtită, învârtită. ”Opreşte!” Ameţesc! O să-mi fie rău!” am strigat. Dar stăpânul doar a dat din cap şi a spus, liniştit:”Încă nu.” M-a învârtit, m-a frământat şi m-a lovit, şi m-a modelat până a obţinut forma care i-a convenit şi apoi m-a băgat în cuptor. Niciodată nu am simţit atâta căldură. Am strigat, am bătut şi am izbit uşa .. “Ajutor! Scoate-mă de aici!” Puteam să-l văd printr-o deschizătură şi puteam citi pe buzele sale în timp ce clătina din cap dintr-o parte în alta:”Încă nu.” Când mă gândeam că nu voi mai rezista încă un minut, uşa s-a deschis. Cu atenţie, m-a scos afară şi m-a pus pe raft... am început să mă răcoresc. O, mă simţeam atât de bine! ” Ei, aşa este mult mai bine” m-am gândit. Dar, după ce m-am răcorit, m-a luat, m-a periat şi m-a colorat peste tot… mirosurile erau oribile. Am crezut că mă sufoc. “O, te rog, încetează, încetează", am strigat. EL doar a dat din cap si a spus: “Încă nu!” Apoi, deodată, m-a pus din nou în cuptor. Numai că acum nu a mai fost ca prima dată. Era de două ori mai fierbinte şi simţeam că mă voi sufoca. L-am rugat. Am insistat. Am strigat, am plans, eram convinsă că nu voi scăpa. Eram gata să renunţ. Chiar atunci, uşa s-a deschis şi EL m-a scos afara şi, din nou, m-a aşezat pe raft, unde m-am răcorit şi am aşteptat, şi am aşteptat întrebându-mă: ”Oare ce are de gând să-mi mai facă?” O oră mai târziu mi-a dat o oglindă şi a spus: ”Uită-te la tine.” Şi m-am uitat. Aceea nu sunt eu; aceea nu pot fi eu.. Este frumoasă. Sunt frumoasă! El a vorbit blând: “ Vreau să ţii minte, ştiu că a durut când ai fost rulată, frământată, lovită, învârtită, dar, dacă te-aş fi lăsat singură, te-ai fi uscat. Ştiu că ai ameţit când te-am învârtit pe roată, dar, dacă m-aş fi oprit, te-ai fi desfăcut bucăţele, te-ai fi fărâmiţat. Ştiu că a durut şi că a fost foarte cald în cuptor şi neplăcut, dar a trebuit să te pun acolo, altfel te-ai fi crăpat. Ştiu că mirosurile nu ţi-au făcut bine când te-am periat şi te-am colorat peste tot, dar, dacă nu aş fi făcut asta, niciodată nu te-ai fi călit cu adevarat. Nu ai fi avut strălucire în viaţă. Dacă nu te-aş fi băgat pentru a doua oară în cuptor, nu ai fi supravieţuit prea mult fiindcă acea întărire nu ar fi ţinut. Acum eşti un produs finit. Acum eşti ceea ce am avut în minte prima dată când am început să lucrez cu tine...”
Morala este aceasta:
Dumnezeu ştie ce face cu fiecare dintre noi. EL este OLARUL, iar noi suntem argila LUI. EL ne va modela, ne va face şi ne va expune la presiunile necesare pentru a fi lucrări perfecte care să împlinească buna, plăcuta, sfânta SA voie.
Dacă viaţa pare grea şi eşti lovit, bătut şi împins aproape fără milă; când ţi se pare că lumea se învârteşte necontrolat, când simţi că eşti într-o suferinţă îngrozitoare, când viaţa pare cumplită, fă-ţi un ceai şi bea-l din cea mai drăguţă ceaşcă, aşează-te şi gândeşte-te la cele citite aici şi apoi discută puţin cu OLARUL. "
"O familie a plecat într-o excursie în Orient să cumpere ceva dintr-un frumos magazin de antichităţi, pentru celebrarea celei de a 25-a aniversari de la căsătorie. Amândurura le plăceau antichităţile şi produsele din argilă, ceramice, în special ceştile de ceai. Au observat o ceaşcă excepţională şi au întrebat:”Putem să vedem ceşcuţa aceea? Nu am văzut niciodată ceva atât de frumos.”
În timp ce doamna le oferea ceea ce ceruseră, ceşcuţa de ceai a început să vorbească: “Voi nu puteţi să înţelegeţi. Nu am fost de la început o ceşcuţă de ceai. Cândva am fost doar un bulgăre de argila roşie. Stăpânul m-a luat şi m-a rulat, m-a bătut tare, m-a frământat în repetate rânduri, iar eu am strigat: “Nu face asta!”,“Nu-mi place!” “Lasă-mă în pace,” dar el a zâmbit doar şi a spus cu blândeţe: “Încă nu!” Apoi, ah! Am fost aşezată pe o roată şi am fost învârtită, învârtită, învârtită. ”Opreşte!” Ameţesc! O să-mi fie rău!” am strigat. Dar stăpânul doar a dat din cap şi a spus, liniştit:”Încă nu.” M-a învârtit, m-a frământat şi m-a lovit, şi m-a modelat până a obţinut forma care i-a convenit şi apoi m-a băgat în cuptor. Niciodată nu am simţit atâta căldură. Am strigat, am bătut şi am izbit uşa .. “Ajutor! Scoate-mă de aici!” Puteam să-l văd printr-o deschizătură şi puteam citi pe buzele sale în timp ce clătina din cap dintr-o parte în alta:”Încă nu.” Când mă gândeam că nu voi mai rezista încă un minut, uşa s-a deschis. Cu atenţie, m-a scos afară şi m-a pus pe raft... am început să mă răcoresc. O, mă simţeam atât de bine! ” Ei, aşa este mult mai bine” m-am gândit. Dar, după ce m-am răcorit, m-a luat, m-a periat şi m-a colorat peste tot… mirosurile erau oribile. Am crezut că mă sufoc. “O, te rog, încetează, încetează", am strigat. EL doar a dat din cap si a spus: “Încă nu!” Apoi, deodată, m-a pus din nou în cuptor. Numai că acum nu a mai fost ca prima dată. Era de două ori mai fierbinte şi simţeam că mă voi sufoca. L-am rugat. Am insistat. Am strigat, am plans, eram convinsă că nu voi scăpa. Eram gata să renunţ. Chiar atunci, uşa s-a deschis şi EL m-a scos afara şi, din nou, m-a aşezat pe raft, unde m-am răcorit şi am aşteptat, şi am aşteptat întrebându-mă: ”Oare ce are de gând să-mi mai facă?” O oră mai târziu mi-a dat o oglindă şi a spus: ”Uită-te la tine.” Şi m-am uitat. Aceea nu sunt eu; aceea nu pot fi eu.. Este frumoasă. Sunt frumoasă! El a vorbit blând: “ Vreau să ţii minte, ştiu că a durut când ai fost rulată, frământată, lovită, învârtită, dar, dacă te-aş fi lăsat singură, te-ai fi uscat. Ştiu că ai ameţit când te-am învârtit pe roată, dar, dacă m-aş fi oprit, te-ai fi desfăcut bucăţele, te-ai fi fărâmiţat. Ştiu că a durut şi că a fost foarte cald în cuptor şi neplăcut, dar a trebuit să te pun acolo, altfel te-ai fi crăpat. Ştiu că mirosurile nu ţi-au făcut bine când te-am periat şi te-am colorat peste tot, dar, dacă nu aş fi făcut asta, niciodată nu te-ai fi călit cu adevarat. Nu ai fi avut strălucire în viaţă. Dacă nu te-aş fi băgat pentru a doua oară în cuptor, nu ai fi supravieţuit prea mult fiindcă acea întărire nu ar fi ţinut. Acum eşti un produs finit. Acum eşti ceea ce am avut în minte prima dată când am început să lucrez cu tine...”
Morala este aceasta:
Dumnezeu ştie ce face cu fiecare dintre noi. EL este OLARUL, iar noi suntem argila LUI. EL ne va modela, ne va face şi ne va expune la presiunile necesare pentru a fi lucrări perfecte care să împlinească buna, plăcuta, sfânta SA voie.
Dacă viaţa pare grea şi eşti lovit, bătut şi împins aproape fără milă; când ţi se pare că lumea se învârteşte necontrolat, când simţi că eşti într-o suferinţă îngrozitoare, când viaţa pare cumplită, fă-ţi un ceai şi bea-l din cea mai drăguţă ceaşcă, aşează-te şi gândeşte-te la cele citite aici şi apoi discută puţin cu OLARUL. "
luni, 4 ianuarie 2010
un gand
aseara, inainte sa ma culc mi-a venit pur si simplu gandul ca trebuie sa o sun pe mama caci nu vorbisem toata ziua cu ea...la fel cum ma gandeam cateodata in anii trecuti... atat de natural, de parca vorbisem cu ea acum cateva zile.... imi rasuna cumva infundat vocea ei... m-a uimit gandul asta...obisnuinte?... se aproprie cele 40 de zile...visez mult in ultima vreme dar nu pe ea.... pentru mine inca se duce la serviciu dimineata, e undeva acolo unde as putea sa o sun, sa ii scriu..
putina magie la inceput de an
petrecerea de revelion a fost perfecta. de fapt tot ce s-a intamplat a fost perfect. perfect in felul in care lucrurile s-au intamplat, s-au succedat, le-am lasat sa se deruleze...ce senzatie de eliberare. si nu pentru ca nu am avut asteptari (pentru ca am avut), ci pur si simplu pt ca mi-am lasat corpul sa faca ce am simtit, ca mi-am ascultat intuitia si m-am lasat "dusa de val". pentru prima oara in viata in seara de anul nou am stat intr-o biserica, inconjurata de oameni calzi, zambitori, un preot entuziast si mult calm. n-au lipsit focurile de artificii, plimbarea prin centrul vechi, dansul si cadoul de la sfarsit. si stiu ca mama a fost cu mine si a consimtit la toate.
si cel mai bine a fost ca m-am simtit atat de bine cu mine! :)
o noua petrecere la L., dans si oameni voiosi. cand ii vad cat de bine se simt si se distreaza, gandul la batranete nu ma sperie. din contra. pranz cu O. si P., zapada, primii pasi ai lui Luca, 7 ani in Tibet, apa Kangen si baie acasa la D...
magic!
si cel mai bine a fost ca m-am simtit atat de bine cu mine! :)
o noua petrecere la L., dans si oameni voiosi. cand ii vad cat de bine se simt si se distreaza, gandul la batranete nu ma sperie. din contra. pranz cu O. si P., zapada, primii pasi ai lui Luca, 7 ani in Tibet, apa Kangen si baie acasa la D...
magic!
Abonați-vă la:
Comentarii (Atom)