Mi se face asa dor sa scriu cateodata...Gandurile sunt prea personale pentru a le scrie chiar si pentru a doua persoana, cu atat mai putin pentru mai multe...dar mi-e bine cand scriu.
Gandurile ultimelor saptamani au fost despre puterea pe care ideea mortii imi poate da cateodata puterea de a trai mai plenar, mai asezat, in acelasi timp, de a nu ma grabi, de a ma bucura de fiecare moment, experienta, de interesul de a gusta cadoul fiecarei clipe, fiecarei senzatii corporale, fiecarei emotii....Altele au fost despre puterea in relatii, despre jocul de putere, despre un val pe care il simt ridicandu-se printr-o intrebare sau scriind un sms cand spun fara sa gandesc ce simt....si atunci constientizez de fapt ce incerc sa fac, ce tocmai am facut, am incercat, am jucat. Binenteles despre putere si control, despre nevoi neimplinite si frici vechi pe care le tin atarnate de mine, pe care nu le privesc in fata decat cu mare greutate dar acum am puterea sa o fac - si e bine, e incredibila senzatia de eliberare..cu toata confuzia si nefamiliaritatea si gandul "what the f... am I supposed to do now?"
Despre putere si feminitate,despre a fi blanda si puternica in acelasi timp, despre a sti cine esti si lipsa nevoii de a demonstra, despre a te simti bine cu tine insati si a fi acceptata, a te accepta si a te iubi.
Si ce bine e sa am prieteni cu care pot vorbi atat de deschis, pe care ii iubesc, a caror dragoste ma inconjoara, ma mangaie si cu care rad!!;) ce straniu imi pare: cateodata realizez ca uit sa rad, ca nu ammai ras de nu stiu cand. Cum naiba pot uita sa rad?? Lipsa practicii:)) Dar, gata, imi pun obiectiv, pe to do list!;)
Si senzatia de implinire ca am fost eu, intreaga, ca asta am vrut, asta am exprimat si asta am obtinut, ca imi asum si mi-e bine.
