02: 56..atat arata ceasul de bord al calculatorului meu..ce poti face la 2:56..57? sa scrii pe blog, manichiura, sa visezi, sa faci dragoste, sa ... ingrijesti un batran bolnav. the mighty me accomplished that too! ciudat, am un sentiment de impacare, de liniste. bine ca nu ma mai doare spatele (oare sa fi scapat de griji pt ca maine plec?!). ma tot gandesc la lectiile pe care ni le da viata. cand ne imbolnavim sau suntem intr-o situatie dificila toti fugim, vrem sa scapam din situatia respectiva. cati rezistam "sa stam in foc" (to sit in the fire, cum spune arny)? pentru ca de fapt lasandu-te sa simti, sa traiesti cu adevarat experienta poti sa mai arzi un strat din invelisul sub care te ascunzi si te apropii mai mult de cine esti cu adevarat. copilul devine adult, fetita devine femeie....
am atatia oameni in jurul meu carora le pot fi si le sunt recunoscatoare: maestrii mei. toti ma invata, toti ma sprijina, toti au o lectie pentru mine, imi indica un semn dupa care ma pot ghida in viata chiar si numai cu o vorba sau un gest...
(nu-s foarte coerenta...dar conteaza mai putin. blogul l-am facut pentru mine, ca sa ma pot elibera de tumultul interior. si daca cineva ajunge sa citeasca, poate il pun pe ganduri. wishful thinking:) si poate oameni care ma cunosc ajung sa stie despre mine lucruri pe care nu apuc sa le povestesc dar care ma definesc, ma formeaza, ma transforma in fiecare zi, in fiecare minut, in fiecare secunda. si o sa aiba mai putine semne de intrebare legate de cine sunt. un mod de a ma apropia de ei si de a le intoarce o favoare: poate ii pot ghida si eu, intr-un fel, la un moment dat. prietena mea E. mi-a facut un cadou foarte frumos cand mi-a spus ca pentru ea am fost un model la un moment dat. so it's a way to pay it forward:) )
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu