am salvat titlul acum vreo cateva luni dar am lasat gol continutul. sa se coaca?;)) habar nu mai am ce am vrut sa scriu. dar are inca sens. am apucat de am scris inainte celalat post (dezvoltarea personala ca lupta de guerilla). evident au legatura...
pentru mine maturizarea e inca complicata. am crescut cu parinti toxici. cu o mama depresiva si cu un tata violent. poate ca nu e o surpriza pentru cei care au mai citit postarile mele, cumva cred ca "transpira" din ele:) am invatat si inca invat sa ma iubesc pe mine, sa ma accept asa cum sunt, sa am incredere in mine, sa ma afirm, sa ma las sa merit, sa primesc lucrurile bune. invat inca sa imi pun si sa pun altora limite sanatoase, sa contractez adult-adult.
una din partile bune este ca am inceput sa imi privesc parintii toxici ca lectii valoroase de viata care nu au legatura cu mine neaparat ci cu ei. cred ca atat au putut. si ca cineva mai mare si mai intelept decat mine, va avea grija de ei. in felul asta imi iau focusul de pe ei si il pot pune, in sfarsit, pe mine! copiii crescuti in medii violente dezvolta de obicei hipervigilenta. sunt foarte atenti la mediul din jur incercand sa fie pregatiti. si atunci pot uita usor de ei, se concentreaza in afara si mai putin pe dinauntru desi ii doare, rau. asa ca atunci cand iti dai seama si iti dai voie sa te uiti la tine (pe langa faptul ca te poti speria de cate s-au intamplat pe interior) poti descoperi lucruri minunate de care nici nu banuiai. si evident, iti dai seama ca energia ta se duce, in sfarsit, catre tine si nu catre altii.
complicata treaba asta cu maturizarea caci poti modela atat de bine parintii toxici incat devii tu un parinte toxic pentru tine. se cheama ca esti om matur daca ai un copil, cel putin, si parul grizonat? nicidecum.
si apoi, ce te face cu adevarat parinte? ca ai dat viata mai departe. intr-o masura, da. cel putin din constelatii stiu asta. dar cred ca e mult mai mult de atat. ma intreaba cineva zilele trecute: pe cati ai auzit vorbind, pana acum cativa ani de parinti rai? nu oare vorbeam mai degraba de copii rai? parintii nu puteau fi toxici, doar copiii care nu ascultau de parinti, nu "erau cuminti". doar ca parintii sunt si ei un rezultat, de cel mai multe ori, ale unor traume pe care, daca nu le rezolva, le dau mai departe catre copii, in felurite feluri.
copiii sunt puri. parintii sunt cei cu "buba" la cap, cei pervertiti. da, lucrurile asa s-a intamplat. dar hai sa vedem realitatea.
pentru mine maturizarea e inca complicata. am crescut cu parinti toxici. cu o mama depresiva si cu un tata violent. poate ca nu e o surpriza pentru cei care au mai citit postarile mele, cumva cred ca "transpira" din ele:) am invatat si inca invat sa ma iubesc pe mine, sa ma accept asa cum sunt, sa am incredere in mine, sa ma afirm, sa ma las sa merit, sa primesc lucrurile bune. invat inca sa imi pun si sa pun altora limite sanatoase, sa contractez adult-adult.
una din partile bune este ca am inceput sa imi privesc parintii toxici ca lectii valoroase de viata care nu au legatura cu mine neaparat ci cu ei. cred ca atat au putut. si ca cineva mai mare si mai intelept decat mine, va avea grija de ei. in felul asta imi iau focusul de pe ei si il pot pune, in sfarsit, pe mine! copiii crescuti in medii violente dezvolta de obicei hipervigilenta. sunt foarte atenti la mediul din jur incercand sa fie pregatiti. si atunci pot uita usor de ei, se concentreaza in afara si mai putin pe dinauntru desi ii doare, rau. asa ca atunci cand iti dai seama si iti dai voie sa te uiti la tine (pe langa faptul ca te poti speria de cate s-au intamplat pe interior) poti descoperi lucruri minunate de care nici nu banuiai. si evident, iti dai seama ca energia ta se duce, in sfarsit, catre tine si nu catre altii.
complicata treaba asta cu maturizarea caci poti modela atat de bine parintii toxici incat devii tu un parinte toxic pentru tine. se cheama ca esti om matur daca ai un copil, cel putin, si parul grizonat? nicidecum.
si apoi, ce te face cu adevarat parinte? ca ai dat viata mai departe. intr-o masura, da. cel putin din constelatii stiu asta. dar cred ca e mult mai mult de atat. ma intreaba cineva zilele trecute: pe cati ai auzit vorbind, pana acum cativa ani de parinti rai? nu oare vorbeam mai degraba de copii rai? parintii nu puteau fi toxici, doar copiii care nu ascultau de parinti, nu "erau cuminti". doar ca parintii sunt si ei un rezultat, de cel mai multe ori, ale unor traume pe care, daca nu le rezolva, le dau mai departe catre copii, in felurite feluri.
copiii sunt puri. parintii sunt cei cu "buba" la cap, cei pervertiti. da, lucrurile asa s-a intamplat. dar hai sa vedem realitatea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu