Suna poate pretentios, poate prea puternic.... Dar vine o vreme cand te intrebi, nu, eu de ce sunt pe lumea asta? Sau cel putin eu si unii oameni din jurul meu o facem. S-a intamplat si azi, cand am stat din nou de vorba cu F. 30 si de ani, familie, un job, cateva pasiuni si totusi, e in perioada in care vechile paradigme nu ii mai raspund la intrebarile prezentului. Si eu ma gandesc ca pt moment mi-am gasit o lume (cea din constelatii, de la Alexiada, a ingerilor) care imi raspunde la intrebari si imi ofera un confort, o stabilitate. Dar tot ma intreb: in fond evolutia nu inseamna schimbare? As mai evolua daca as ramane in acelasi cadru de referinta? Ma gandesc ca daca tot ce stiu acum e perfect adevarat, oare nu e prea devreme? Pentru ca asa cum inteleg eu lucrurile, ele ma ajuta sa iau viata asa cum e si sa incerc sa fac ceva cu ea dar nu ma mai agit ca inainte cand ma fortam cu toata fiinta mea sa ma impotrivesc curentului. Poate gresesc.
O alta idee e legata de drum: cati dintre noi avem vise atat de profunde inca ani de zile la randul ele ne anima si ne stimuleaza, ne hranesc sa continuam pe drumul ce ni-l deschid? Pana acum vreo 3 ani mi-a fost foarte clar ce vreau, profesional si personal. Acum nu. Si in fond ce ar trebui sa fac cu viata mea ca sa aiba un rost, un sens? Trebuie sa am o cariera, familie, pasiuni, sa calatoresc, sa descopar etc etc?? E oare sentimentul asta de vina pe care il am uneori legat de faptul ca nu imi doresc sa muncesc 10-12 ore pe zi, sa mai construiesc ceva, legat de educatia primita, de valorile societatii in care traiesc? Si poate ca aici poate fi un raspuns: sunt oameni carora le place sa munceasca si care produc si unora carora nu le place. Si daca cei care produc obtin ceva (output-uri: mancare, bani etc), cei care nu produc au si ei nevoie de ele. Si de ce sa dea cei care produc celor care nu depun acelasi efort...Mda, inteleg...delicat.... Dar tot nu pot spune ca ma simt impacata cu ideea.... Si cum sa obtin acces la ceea ce mi-ar placea (si de multe ori au cei care muncesc) cand pur si simplu, I don't have it in me! Sau poate am plecat de la premisa gresita: toti avem un vis (ma refer la cel legat de munca) dar nu ni l-am descoperit..
Si apoi mai e partea personala: functionam cu adevarat in cuplu la intregul nostru potential? Ne ofera cuplul un sens in viata? Suntem in etapa in care lectia iubirii e ceea ce ne scapa si de aceea apar atatea divorturi, exista atatia oameni singuri sau altii care traiesc in cuplu in 3-4-5 etc?
Totul e o lectie. Asta cred. La partea practica, alegerea lectiilor, stau cateodata mai prost. Sau poate acceptarea lor. Ce pot face mai mult decat ziua de azi, momentul acum, ca sa nu regret mai tarziu, sa nu simt ca as fi putut face mai mult?! Si cum imi dau seama de sensul vietii mele: conectare, constientizare....? Poate ca pentru fiecare e diferit si nu ar trebui sa mai cautam uniformitate. Poate in fond vrem tot confirmare: ca suntem ok, ca facem ceea ce trebuie ca nu cumva cineva sa ne lipseasca de iubire.
Si-n minte imi vine gandul: stay in the fire..see what it is about...whatever it is....
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu