'Noi toti, oameni si animale, cream in jurul nostru un fel de 'spatiu magic'. In general e un cerc cu diametrul de cinci metri, in care suntem atenti la tot ce se petrece. Indiferent daca sunt oameni, mese, telefoane sau vitrine: incercam sa ne mentinem controlul asupra acestei lumi mititele pe care am creat-o noi insine. Insa magii privesc mai departe, maresc acest 'spatiu magic' si incearca sa tina sub control mult mai multe lucruri. Asta se cheama a privi orizontul.'
Astea au fost primele randuri din Walkiriile lui Coelho pe care le-am citit in aeroportul din Viena cand asteptam zborul spre Geneva. Iar cel care le scrisese se afla atunci in desert. Si cumva, desertul isi gasise o cale de a ma apropia de el.... iar sincronicitatile au fost pentru mine un nou semn ca sunt pe drumul bun.
In fapt asa si simt de ceva vreme: ca ies din spatiul meu magic ... dar nu ca sa controlez ceva mai departe de el (desi tendinta este mare:) ) ci ca sa ma las transformata de acest orizont.
Proiectul: 3 luni in Elvetia, intr-un centru de primire a delegatilor din tari in curs de dezvoltare
Ce ar trebui sa fac eu aici e simplu si complicat (cel putin acum pare cateodata asa): de la activitati de receptie (inclusiv incasare si plati, folosirea casei de marcat etc), la cele de creativitate gastronomica si entertainment (organizarea unor zile de recreere pt delegati - dar cred ca sauna din pacate nu e o optiune:) ), la cele administrative de inventariere si comenzi dar si hranire a pisicii si verificarea starii ei de sanatate:).
Pentru cei neobisnuiti cu viata de voluntar sau activitatile din afara unei multinationale, lucrurile par destul de bulversante: azi, in a 4a mea zi aici, m-am trezit singura in tot centrul intrucat nimeni nu a venit la lucru, fiind sarbatoare. Nimeni nu mi-a spus ca voi fi complet singura (trag sperante insa ca cineva va veni sa gateasca diseara!) in conditiile in care abia ieri am apucat sa stau de vorba cu directorul centrului si au inceput sa imi explice ce si cum trebuie sa fac. Dar as minti daca as spune ca nu-mi plac provocarile:)
Casa in care stau este foarte faina: genul de conac aristocratic, cu 2 etaje, in apropierea unei paduri si cu o teresa la parter in fata unui camp imens cu flori mov si maci. Am o camaruta, gen mansarda a la Eliade, la ultimul etaj, cu un pat si un birou si cateva umerase cocotzate pe o stinghie, sub o etajera.
Oamenii sunt foarte diversi si printre delegati si printre staff-ul centrului: multe persoane de culoare, din diverse tari africane, metisi din America de Sud, o figura longeviva si foarte alba din UK, o poloneza, un luxemburghez, un arab...si o romanca:)
Toate serile de la venire le-am petrecut in compania .... barbatilor:) Si nu oriunde ci in...bucatarie. Aici se pare ca un part time job de bucatar este vanat mai mult de persoane de sex masculin decat feminin, ceea ce nu ma deranjeaza de fel:) Am avut si eu seara mea in care am condus operatiunile culinare (puiul cu curry, lapte de cocos, legume si orez a fost destul de apreciat printre comeseni:) ) si in fiecare miercuri voi avea onoarea de a gati.
Am primit si o bicicleta pe care cat de curand mi-am propus sa o inaugurez. La venire erau 30 de grade, Geneva era radioasa, pe lac se facea sailing iar femeile africane isi scosesera hainele lor multicolore pe strazi. Apoi a inceput sa ploua, si a tot plouat, si a tot plouat, pana azi cand m-am hotarat sa fac un tur al imprejurilor (si cu un gand pervers de a-mi cumpara o ciocolata:) ). Spirit practic, elvetienii si-au pus pungi la intrarea in parc pt posesorii de animale care isi plimba prietenii necuvantatori prin acele locuri dar nu au un singur chiosc pierdut printre blocuri pe o distanta considerabila!! Asa ca la desert m-am multumit cu un iaurtel pastrat pentru micul dejun:)
Recunosc ca mi-e dor deja de prieteni, de locuri cunoscute, de intalnirile cu Ioana, de o anumita familiaritate.... Dar imi face bine sa scriu si stiu ca am vrut sa fiu aici, stiu de ce am plecat si mi-am dorit sa plec. Si asta ma linisteste. Plus emailurile si sms-urile de la prieteni.
To be continued....
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu